
Foto: Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
17/11/2025
Spotmedia. ro: De ce jumătate din București încă n-are repartitoare. Și ce urmează, până la finalul anului
Deși montarea repartitoarelor de costuri pe calorifere este obligatorie încă din anul 2007, astăzi le au doar jumătate dintre bucureștenii ale căror locuințe sunt racordate la Termoenergetica.
Președintele Ligii Habitat, Mihai Mereuță, a explicat pentru Spotmedia.ro că orice formă de contorizare a unui consum duce, automat, la reducerea acestuia. Și nu doar din rațiuni tehnice, ci pentru că îl responsabilizează pe consumator, care – în loc deschidă larg geamurile dacă i se face prea cald în casă – va mai reduce puterea unui calorifer.
Problema este - deși lege avem - din motive greu de înțeles, Guvernul a tot amânat termenul limită pentru montarea dispozitivelor. Oamenii n-au încredere în ele, iar primăriile sunt prea ocupate cu alte treburi ca să le mai amintească sau să verifice dacă și le-au montat.
E obligatoriu să le montăm, dar nu chiar acum
În mod normal, până la 31 decembrie 2006 ar fi trebuit să avem cu toții repartitoare pe calorifere. Așa spunea Hotărârea de Guvern nr. 933/2004, care cerea măsurarea individuală a consumului de căldură în toate apartamentele racordate la sistemul centralizat.
Cu alte cuvinte, prima zi din 2007 trebuia să ne găsească deja „contorizați”.
N-a fost să fie.
Guvernul a mai tras o linie și a dat HG 609/2007, care împingea termenul până la 30 septembrie 2009.
După care — liniște. Tema a dispărut complet de pe radarul autorităților.
Instituțiile care ar fi trebuit să controleze montarea repartitoarelor n-au mai făcut-o, iar discuția s-a stins pur și simplu.
A reapărut abia în 2014, odată cu Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică.
Aceasta a relansat ideea și a fixat un nou termen: 31 decembrie 2016.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Nici de data asta nu s-a întâmplat mare lucru. Termenul a fost amânat de două ori, câte doi ani de fiecare dată.
A urmat Legea 314/2021, care a mai dat o șansă: montarea repartitoarelor până la sfârșitul lui 2022.
De atunci, amânările au devenit anuale, ca un ritual de iarnă.
Cea mai recentă – OUG 156/2024 – mută termenul la 31 decembrie 2025.
Iar dacă istoria ultimilor 20 de ani se repetă, e foarte probabil ca, în ultimele zile din 2025, să asistăm la încă o amânare.
Amenzile pentru lipsa repartitoarelor s-a putea da abia din 2026. Dar numai dacă nu se amână din nou termenul maxim de montare a repartitoarelor.
Scump sau eficient? De ce încă doborâm drone Gheran cu rachete lansate de F-16
Ridicarea de avioane F-16 și folosirea de rachete antiaeriene de sute de mii de dolari pentru doborârea unor drone nu e o simplă problemă de contabilitate, redusă doar la un raport preț-calitate.
De ce victoria democraților din SUA nu e o veste bună pentru cercurile pro-MAGA de la Cotroceni și MAE
Victoria zdrobitoare a democraților ar trebui să ridice semnale de alarmă la București, în condițiile în care administrația Nicușor Dan și MAE au pedalat, în ultimul an, pe o apropiere cu orice preț față de America MAGA.
Surse din Ministerul Energiei au anunțat deja pentru TVR că vor să amâne termenul limită, din nou, până în vara lui 2026. Detalii, aici.
Cum stăm, în București
Termoenergetica SA ne-a transmis, în 2021, că „din totalul celor 16.087 de branșamente, 6.666 au montate repartitoare de costuri, respectiv 41%”.
Citeşte informaţiile integral în articolul publicat de spotmedia.ro
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this


