Sound of Metal. Puterea sound design-ului

Sebastian M. Ceolca

Colaborator

Debutul regizorului Darius Marder oscilează între două perspective. E vorba de perspectiva noastră, de ceea ce noi putem auzi, și de perspectiva protagonistului, care nu mai poate auzi de la un punct încolo. Adesea, aceste perspective se îmbină, își ajută reciproc adâncimi dramaturgice, ca și cum ambele experiențe ajung să-și găsească între ele punți de trecere. Marder mizează pe efectul generat parțial de lipsa zgomotului, la fel cum o făcea The Tribe, în 2014. Dar alte asemănări între aceste două filme – cu excepția reprezentării vieții dintr-o comunitate de oameni fără auz – se opresc îndată ce ieșim din zona aplicării acestui tip de sound design.  

Ruben (Riz Ahmed) e un toboșar dintr-o trupă de metal-punk care surzește brusc. Starea lui începe să se înrăutățească aproape imediat, pe măsura ce atât el, cât și prietena lui, Lou (Olivia Cooke), vocalista grupului, încearcă să-și dea seama ce se petrece. Filmul nu e foarte interesat de cauza care a condus înspre pierderea auzului lui Ruben. Și foarte bine face, căci ăsta ar fi fost un aspect care și-ar fi găsit cu greu loc în tot procesul de refacere și adaptare în fața căruia se va afla.

Doctorul constată că e o expunere la zgomot sau o problemă de imunitate – și asta este suficient. Narațiunea este îndreptată exclusiv către altceva. Mai exact, către noua viață a lui Ruben și a dilemelor morale care vin la pachet cu dorința sa de a-și recăpăta vechea viață înapoi. E primit cu caldură de o comunitate a oamenilor fără auz, la cârma căruia se află mentorul Joe (Paul Raci). Pentru Ruben acest loc este doar un popas, deși gestionează foarte bine și repede situația în care se găsește (învață limbajul semnelor, se împrietenește cu copiii comunității, învață să-și stăpânească mânia și surplusul de energie etc).  

Pe lângă tot acest proces al inițierii și acomodării lui - în cadrul unui context în care ne aflăm uneori în pielea unor observatori ai unor oameni care nu aud zgomotele pe care le produc, Ruben alege o cale diferită. În loc să se resemneze condițiilor actuale, se supune unei operații scumpe, pentru recăpătarea auzului. Aici filmul discută un aspect pe care îl găsesc deosebit de important – unul care explică neapărata lui dorință.

Sound of Metal trage cu subtilitate o linie între două tipuri de oameni fără auz: cei născuți fără el, și cei rămași brusc fără el. Așadar, Ruben face parte din cea de-a doua categorie. Chiar dacă a surzit, încă mai deține memoria auzului. O scenă reprezentativă în acest sens are loc atunci când o vede, într-un link pe e-mail, pe prietena lui susținând un punk-performance într-un apartament. E clar că nu mai aude, dar prin felul și atenția cu care privește la el, e la fel de clar că și-l poate imagina cu sonor. Efectiv îl poate auzi – de aici și separarea dintre două condiții, pe cât de similare, pe atât de diferite. Filmul găsește aici un motiv bun de a dezbate asta – în special prin natura meseriei lui Ruben.  

Dacă i se poate reproșa ceva, atunci asta se poate observa într-o continuitate narativă deficitară și în prezența unor scene de care se putea lipsi. Trece destul de repede printr-o serie de momente asupra cărora se merita insistat mai mult; totul devine excesiv de accelerat în centrul unor episoade care ar fi trebuit să aibă mai multă adâncime.

De exemplu, s-ar fi putut stărui mai mult pe perioada lui Ruben după decizia de a părăsi centrul – mai exact, vremea dinaintea operației, ceea ce ar fi atras după sine o discuție mai substanțială dintre el și Joe, după revenire. Altfel, Ruben devine doar ținta unor speculații.

De asemenea, întregul dialog dintre el și Richard (Mathieu Amalric), tatăl lui Lou, pare lipsit de scop. Nu spune mai nimic despre Ruben din ceea ce nu știm deja, cu atât mai puțin despre Richard – decât că este un părinte bogat, dar și asta se menționase anterior.  

Sigur că mai toată eficiența filmului stă în panica, dar și în voința de adaptare a lui Ruben după aflarea diagnosticului. La fel de evidentă se face simțită și interpretarea pasională a lui Riz Ahmed, în rolul unui om care se trezește izolat, părăsit și dezorientat, și care face toate eforturile posibile pentru a-și recăpăta măcar echilibrul psihic. Se închide într-o scenă emoționantă, de liniște totală, ca și cum filmul ne-ar demonstra că surzenia nu e un handicap, ci un avantaj. Iar Ruben, în sfârșit, devine conștient de asta.  

Sound of Metal ne poartă prin zgomote parțial auzite sau distorsionate. Marder e destul de inteligent încât să folosească acest avantaj trecând prin diferite stări emoționale, acumulate atât de noi cât și de protagonist. Ne întâlnim cu el acolo unde nu se aude mai nimic. Exercițiile astea de folosire a sunetului – de fapt, de o aproximativă lipsă a lui – atrag dupa ele un soi de înțelegere al unei altfel de drame. Una care demonstrează cât de important și eficient poate fi sound design-ul uneori în cinema.   

Rezultate alegeri: Elena Lasconi, cu 2178 de voturi înaintea lui Ciolacu. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Călin Georgescu hipnotizează România. Scârbiți de oferta democratică a partidelor, românii au votat direct cu Rusia

Călin Georgescu reușește, în 2024, un scor apropiat de cel al lui Vadim Tudor în 2000: aproape 23% dintre românii care s-au dus la vot au votat cu el, un outsider al politicii românești care promite o Românie suverană, nealiniată, întoarsă către sufletul românesc și inima aia care cântă doine pe un picior de rai, pe care el însuși vine călare pe un cal alb. Nu glumesc, fix așa arată un clip de promovare al acestui candidat.

Nominalizat la șase premii Oscar (printre care și cel pentru „Cel mai bun sunet”), Sound of Metal poate fi văzut pe Amazon Prime.  

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€