Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui

Epocile de tranziție sunt greu de povestit și de explicat istoric. Făcând legătura între două lumi cu trăsături definite, lumea „cea veche” și lumea „cea nouă”, ele par să nu aibă altă identitate decât haosul.

Acesta este doar unul dintre motivele pentru care, cu câteva excepții (Bogdan Suceavă, T.O. Bobe, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu), nu prea avem romane ale tranziției României la postcomunism și capitalism.

Sub titlul Șoseaua Virtuții (2015), Cristian Teodorescu ne oferă însă un diptic (din care a apărut deocamdată Cartea Câinelui, pe lângă care autorul mai anunță o carte a copiilor Câinelui). Proiectul este deja considerat drept unul dintre mult-așteptatele romane ale tranziției românești.

Pe Cristian Teodorescu trebuie să vi-l amintiți măcar din Medgidia, orașul de apoi (2012) – piesa de rezistență a autorului. În acel roman excepțional, fotogramele unei lumi trecute aduceau la viață toată drama și culoarea ei vitală.

Acum, scriitorul schimbă puțin registrul, păstrând în centru un singur personaj – poreclit și autodenumit Câinele -, din mișcarea căruia se văd apusul unei lumi și zorii alteia.

Începutul cărții îl găsește în starea de stupefacție existențială pe care mulți și-o amintesc de la începuturile lui 1990. Ca angajat al Institutului de Alimentație Publică, el „participase, fără tragere de inimă, la reinventarea rețetei salamurilor cu tot mai puțină carne și la apariția șuncii de Praga din care lipsea șunca. Folosise în acest scop bibliografia germană din anii celui de-al Doilea Război Mondial și experiența sovietică din primele cincinale de industrializare a mâncării.”

Luat de valul celor veniți „să vadă revoluția”, este bătut și închis la Jilava în ultimele clipe de viață ale vechiului regim. Mustrat de conștiință când soția lui, Mari, îl împingă să-și ia certificat de revoluționar, Câinele dorește „să termine și cu ceea ce fusese, și cu ceea ce ar fi putut deveni ca fost deținut pe timpul revoluției.”

Prin urmare, înființează revista Gastronomul, care crește de la dimensiunile unei fițuici de buzunar la acelea ale revistei glossy Supergastronomul. Câinele însuși acumulează avere și relații, ajungând inclusiv consilier prezidențial în materie de banchete oficiale.

Personaje politice importante influențează creșterea și descreșterea faimei Câinelui, averile se fac și se desfac pe bază de coterii politice, escrocheria clujeană „Caritas” dictează cine deține puterea și – în consecință – de opt ori mai mult adevăr.

Ficțiunea lui Cristian Teodorescu merită citită din două unghiuri: întâi, din unghiul lecturii esopice, de identificare a personajelor reale care vor fi inspirat construcția celor ficționale.

Cei care au trăit epoca nu se vor putea abține de la un astfel de exercițiu, oricât de primitiv ar fi el.

Adevărata valoare a cărții stă însă în puterea ei de a oferi identitate și de a explica anii ’90 celor care nu i-au trăit, și cărora le pot lipsi niște legături cauzale în înțelegerea lumii de astăzi.

La nivelul acesta se vede stofa de redutabil povestitor a lui Cristian Teodorescu, căruia îi reușește o amplă lecție de istorie socială într-o formă ficțională concentrată.

Unul dintre trucurile care o fac posibilă este relatarea în detaliu a manifestărilor pestrițe din stratul fiziologic al existenței. Cu alte cuvinte, în acest roman personajele mănâncă mult și adesea rafinat, beau încă și mai mult, fac sex ca niște „broaște galvanizate”, flatulează și urinează în văzul conștiinței autorului.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Umorile, instinctele și tot ceea ce ține de pântece se află în prim plan în ironica Șoseaua Virtuții, până și conversațiile fiind mai degrabă legături între expresii fiziologice.

Un alt truc de autor este lipsa eroilor, ca și a nemernicilor absoluți. Nu există personaje pozitive, dar nici negative. Cei care ar fi putut să devină eroi sunt prea slabi sau prea naivi, iar cei care ar fi putut fi ticăloșii ultimi au încă un rest de umanitate.

Personajul meu favorit rămâne doamna Surugiu, „un Pygmalion al spionilor, nu numai al diplomaților mai din topor”, care este profesoara de bune maniere a foștilor și viitorilor ambasadori: „dintre cei de acum, unii erau mai destupați la minte decât cei de dinainte, dar aveau aerul că se pregătesc de o lungă vacanță, nu de o misiune diplomatică.”

Deriva valorilor este reprezentată material în Soseaua Virtuții, fără să facă obiectul unor predici. Tot material sunt ambalate de către autor și răspunsurile, pe care personajele nu le descoperă niciodată în interior, după cum nu le descoperă nici rațional.

Câinele se așază din când în când pe o bancă de lângă statuia lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, ideologul socialist cu „nas” pentru afaceri capitaliste.

Ca un alt oracol din Delfi, bustul lui Gherea îi vorbește Câinelui, ba chiar pare să-i fi dat ideea salvatoare a revistei. Funcție de cantitatea de găinaț de porumbel sau de graffiti-urile de pe piatra rece a bustului profetic, Câinele înțelege ce are de făcut în continuare.

De aceea, momentul când, pe la jumătatea cărții, Gherea nu îi mai vorbește poate fi văzut ca începutul trezirii unei conștiințe prea mult timp amețite de viteza tranziției.

Romanul merită citit mai ales pentru codificarea pe înțelesul tuturor a virtuților tranziției și a viciilor ei, dar mai ales pentru umorul său negru, irezistibil.