Snoop Dogg și plantațiile de cânepă din Bogata

Valentin Șchiopu

Redactor

Cunoscutul interpret de muzică populară printre găștile de rapperi de pe coastele de vest și de est Calvin Cordozar Broadus jr., cu numele de scenă Snoop Rock, Snoop Doggy Dogg, Snoop Lion, DJ Snoopadelic, Snoopzilla sau Bigg Snoop Dogg, a făcut celebru satul Bogata din județul Mureș cu un simplu check-in pe Instagram.

Aflat la Bogota, capitala Columbiei, rapperul american și-a anunțat fanii că se pregătește de o reprezentație în comuna aflată între Luduș și Iernut. O regretabilă eroare. Glumeții n-au ratat ocazia.

Cum ar fi fost ca Snoop Dogg să concerteze la Medellin? Și-ar fi dat check-in la Medeleni, s-a amuzat cineva.

Dacă Ionel Teodoreanu a scos din anonimat satul ieșean, Snoop Dogg a pus Bogata pe hartă.

După ce am verificat împrejurările, am decis să explorăm împrejurimile. Ne-am urcat în mașină și ne-am dus ață la Bogata, cam 75 de kilometri de la Cluj.

Am ratat indicatorul care ne recomanda, imediat după Luduș, să părăsim drumul european – și încă ne îndoim de existența acelui indicator -, dar, la a doua încercare, coboram agale spre Bogata, satul în care s-a născut doctorul Iuliu Moldovan (1882-1966, nici o legătură cu Dr. Dre), fondatorul școlii de igienă și sănătate publică din Cluj.

Vremea prietenoasă, oamenii, la fel. Aveam să aflăm mai târziu că, aici, pe timpuri, se cultiva cânepa. Să fi știut ceva Snoop?

Cânepa industrială, să ne înțelegem, cannabis sativa, care are un conținut ridicol de substanțe halucinogene. În schimb, din fibra obținută se făceau cămăși și rochii.

*

La intrarea în sat, pe un delușor, un om scrutează șoseaua sprijinit într-o ghioagă. În jurul său, vreo 25 de miorițe se bucură de iarba proaspătă. Ne desparte un fel de mlaștină.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

Cu detașare citadină, alegem drumul cel mai scurt. Facem cale întoarsă când apa trece de glezne. Domnii e de la oraș.

Ne agităm. Urlăm la omul aflat la 50 de metri de noi.

– De la presăăăă!

– Nu dau interviuri azi.

– Haideți, dom’le, ce Dumnezeu!

Ne indică drumul cel bun. Sărim peste un șanț și ajungem aproape față în față. Oile îl urmează de parcă ar fi teleghidate. Un câine mic, negru, dă din coadă. Îl cheamă Șobo, n-a întors în viața lui oile, dar îți găsește șobolanul și în gaură de șarpe.

– De ce nu-i spuneți Snoop Dogg, de-acum?

– Ăsta-i Șobo, tată, nu Snupi, Snopi. Am venit o țâră cu ele, că nu mai vor să mânce înăuntru fânu’ și alea. Am ieșit un pic cu ele, că mâine mă duc la lucru. Până pe 1 mai le mai aduc, că pe urmă se face turmă și băgăm un om la ele, să le plimbe, ne răspunde Florin.

Miorițele îl privesc cu admirație.

Florin Maier e de 24 de ani în Bogata. S-a căsătorit aici, că, de loc, e din Mihai Viteazu. Spune că viața e frumoasă, iar pământurile, roditoare:

„Dă cultură mare, scoți 7-8 mii de kile la hectar, porumbul, alea, alea. Mai e grâu, lucernă, tutun, care-i fumător, io nu-s de profilul ăsta. Păi de ce să fumezi cânepă când numa’ pe hotarul ăla sunt vreo 20 de hectare de tutun?”

Păi chiar așa.

Florin ne spune că mai este o Bogata lângă Turda și una lângă Predeal. Nu înțelege „cum o ales cântărețu’, brunețelu’ ăla, că am văzut că e mai brunet, așa”, tocmai comuna lui. E un chin să explici ce-i un check-in.

A lucrat la pompieri, la gardieni și acum e agent de pază în Târgu Mureș. La 4 dimineața are tren, lucrează până a doua zi la 7 dimineața, după care e liber 48 de ore.

„Omu’ muncește dacă-i sănătos. Ați întrebat cum e viața în Bogata. Muncim toți pentru un ban, maghiari, români, țigani, nu facem diferențe între oameni. Exact ca la un loc de muncă. Asta-i viața!”, ne spune bărbatul de 46 de ani.

Ne despărțim.

– De la ce program sunteți?

– PressOne, pe internet.

– E și la tv?

– Nu vă putem ajuta.

– Păi și voi mai munciți ceva sau sunteți numai ziariști?

Aceste cuvinte ne-au durut.

În timpul liber, Florin Maier își păzește oile.

Ocolim mlaștina și revenim la șosea. Ne salută nea Vasile (75 de ani), care mână încetișor spre casă.

Mircea, un cal ascultător, oprește cât să apucăm să urcăm în căruță. Ne simțim ca într-o mașină pe suspensii hidraulice, ca alea care mai apar prin videoclipurile rapperilor.

So what we get drunk
So what we smoke weed
We’re just having fun
We don’t care who sees
So what we go out
That’s how it’s supposed to be
Living young and wild and free.

Nea Vasile râde de Snoop Dogg. Zice că-i lipsesc ceterașii de la nunți, „că acu’ totu-i pe casetă”. Nu pricepe cum a fost posibilă alăturarea dintre numele rapperului și comuna lor cu puțin peste 2.000 de locuitori.

E de o viață în Bogata, dar nu-și amintește ultimul spectacol la care a asistat aici. Căminul cultural a fost renovat recent, după 10 ani de paragină.

Ne lasă la gară, lângă cel mai mic pod-tunel din Europa, cum le place să spună oamenilor din Bogata. Clădirea pare părăsită, orătăniile zburdă în voie.

Un curcan cu înfățișare de indian Sioux ne dă târcoale, agresiv. Se înfoaie, parcă ar fi înghițit un acordeon. Îi dorim să devină friptură.

Pe pereții scorojiți sunt trecute tot felul de nume, Rembo, Ioșka, Titi… Parcă ar fi un monument ridicat în cinstea tuturor călătorilor care au încercat vreodată să-și sincronizeze pașii cu impredictibilul mers al trenurilor.

Descoperirea unei prozaice sticle de Neumarkt ne întrerupe reveria.

După scurta haltă, ne întoarcem la ulița principală, pe urmele lui Snoop Dogg sau Snupidu, cum îi zice Costică, un zidar de 42 de ani din Bogata, pe care îl găsim în fața unui ABC.

Își decojește o portocală și nu e dispus la prea multe concesii. Ne tratează cu superioritate:

„Scubidu, Snupidu, am auzit, dar n-ascult eu din ăstea. Manele? Drept cine mă luați? Anii ’80, muzică adevărată, Madăr Toching, Bed Biz Blu, anii ’80. Apoi muzică românească, Daminescu, Cotabiță.”

În Bogata există o făbricuță de sticlă, o uscătorie de cereale făcută din fonduri europene, două pensiuni și șase magazine.

La primărie, vorbim cu Marian Moscaliuc. E bucătar și măcelar cu diplome, constructor, strungar, pescar, vânător, folkist, fost hippiot, fost atlet, licențiat în drept și consilierul primarului Barta.

A lucrat vreo 4 ani la Finocchio, lângă Roma, pentru 80 de dolari pe zi. Spune că a răsturnat principiile occidentalilor.

„Ziceau că e bine să știi un lucru, și ăla să-l faci cum trebuie – dacă ești electrician, fii un electrician foarte bun, lasă-l pe zidar să zidească, să câștige și el o pâine. Eu am zis că e bine să știi de toate, că nu se știe când îți folosește.”

A câștigat ultimele două ediții ale competiției Slană Fest, desfășurată la Cluj. S-a prezentat cu o slănină care l-ar putea supune și pe cel mai încăpățânat raw-vegan.

Zice că, la 62 de ani, se poate gândi la momentul în care va părăsi lumea asta. Nu va lua secretul rețetei cu el. „Aș vrea să trăiesc cât mai mult, să fiu normal, senin, sănătos. Dar slănina asta îmi va supraviețui.”

Rețeta slăninii de aur

„Contează cu ce e hrănit porcul, dar cel mai mult contează cum îl sacrifici. Într-adevăr, e o treabă bună cu normele europene recent introduse. Prin asomare, animalul moare instantaneu. Nu se mai produce sperietura aia, când îl prinzi, îl răstorni și îi bagi cuțitul. Asta schimba și culoarea cărnii, devenea negricioasă.

Mortificarea e foarte importantă. Nu se fac carnea, caltaboșul, imediat după ce ai sacrificat animalul. Trebuie lăsat la răcit, mortificare… Unii îi zic fezandare, dar asta e la păsări, de fapt. Cam 24 de ore, cel puțin, la 2-4 grade.

E cea mai mare prostie să prepari carnea în ziua sacrificării porcului. Automat se acrește puțin, e foarte important să lucrezi cu carne rece. Se curăță porcul, se eviscerează și se lasă la o temperatură de 2-4 grade cu capul în jos, desfăcut frumos, să umble puțin aerul la el.

Apoi se introduce într-o saramură specială. Folosesc sare marină, care-i foarte curată, nu se mai înnegrește slănina. Se lasă până la trei săptămâni în acea saramură.

Usturoiul pisat, din care stoarcem zeama de-o punem în cârnați, pulpa aia se pune în murătoarea respectivă. Se poate arunca un pumn de piper, de coriandru, muștar, astea toate îs și conservante, și dau și gust.

La două zile, ea trebuie întoarsă în murătoare, ca să stea față pe față, dos pe dos, să se și aerisească, dar să preia sarea și gusturile. Se scoate după 3 săptămâni, se bagă într-o apă fierbinte, nu mai mult de 75 de grade, ca să nu se deprecieze slănina, să rămână crudă și să se ducă eventualele grăsimi care se pun pe șoric de obicei. Apoi se zvântă și se dă la fum.

La fum e cel mai important, că-i chiar finalul. Dacă nu-i dai un fum bun, ai stricat toată marfa – poate să fie cât de bună. Cel mai bun și mai sănătos fum – delicat, miroase frumos – e cel din lemn de fag.

Mai pun și o crenguță de brad în momentul când aprind rumegușul de fag, dar fără coajă. E bun prunul, stejarul, dar, după o lună-două, își schimbă gustul și e amărui fumul. Ăștia care-s mai bătrâiori și au probleme cu stomacul, cu ficatul se resimt.”

*

Pe vremea lui Ceaușescu, Marian Moscaliuc purta părul lung și asculta Beatles, Led Zeppelin și Deep Purple. Când avea 16 ani, a vrut să fugă în Grecia cu un prieten, pe un vas turcesc din portul Constanța. Zice că a renunțat în ultimul moment.

Își făcea pantaloni trapez din prelate de la unitățile militare: „Am comandat la croitor un trapez de 42 de centimetri. Mi-a zis că-s nebun. Nu am vrut să aud. 42 de centimetri! Când au fost gata, i-am purtat vreo săptămână, după care i-am transformat într-un rucsac. Așa, sunt rocker, dar și câte o manea e bună, fir-ar să fie, când te pilești și tragi două jinarsuri.”

Bogata e ca o peninsulă, înconjurată de apele Mureșului. Pe vremuri, aici se prindea pește mai bine ca-n Deltă. Localnicii spun că, între timp, peștii au devenit mai sofisticați și nu se mai lasă prinși atât de ușor.

Totuși, în nopțile cu lună plină, cu două lipitori în cârlig faci ravagii, spun legendele. Cineva ar fi prins un somn de 60 de kilograme în felul ăsta.

De fapt, lumea nu prea mai are chef de pescuit. Moscaliuc, mare pescar, recunoaște că oamenii din comună nu prea au motive de fericire.

„Supraviețuim, practic, și lumea e stresată. Iarna le vin cheltuieli de 700 de lei pe lună. Canalizarea e făcută, trebuie să-i dea drumul, alte costuri în plus. Nu văd pe nimeni zâmbind pe stradă, e clar că nu e ce trebuie”, mai spune consilierul primarului.

Marian Moscaliuc, consilierul primarului din Bogata.

Mergem să-l căutăm pe Neluțu Voce de Aur, un bard local care are un cazier maculat, la fel ca al lui Snoop Dogg.

Știm doar că omul se enervează când e vizitat de poliție: „Bă, voi știți cine sunt eu? Voi știți cu ce casă de discuri lucrez?”

Omul nu e acasă, iar vecinii nu l-au mai văzut de o săptămână. O fi plecat în turneu. Un trecător ne avertizează: „N-o să găsiți picior de muzicant în satul ăsta. Mai e unul, îi lipsește un picior, dar și o ureche. Aia mai importantă, urechea muzicală. Aici e cam slabă problema cu muzica. N-o mai cântat nimeni de pe vremea lu’ Pazvante.”

În Bogata funcționează o fabrică de articole din sticlă, cu 39 de angajați.

Lângă magazinul părinților lui László Sepsi, unul dintre numeroșii fundași cu care vom ataca Euro 2016, doi cetățeni discută aprins. Varga Béla și Ioan Doda. Foști colegi, aceeași vârstă, 61 de ani.

Ioan ia cuvântul. O mică mustrare: „Cum a putut să facă această confuzie? Eu cred că un minim de cultură îți permite deja să-ți dai seama că Bogota, capitala Columbiei, e una, și Bogata de Mureș e alta. Și ce poate să caute rapperul ăla la noi?”

Ioan Doda feat. Varga Béla.

Ascultăm Drop it like it’s hot. Interlocutorii noștri se decid rapid.

„Da, dom’le, ce să mai tot vorbim! Se vede clasa, renume mondial, muzica e grozavă, domnilor, nimic de comentat”, continuă Ioan Doda.

Și cu ocazia asta avem și primul fumător de cânepă din Bogata: „Păi cum să nu se fumeze! Când eram copii, cu aia am început. Acolo, în partea de dincolo a Mureșului”.

„Da’ nu se fuma, mă!”, intervine Béla.

„Taci, mă! Erau hectare întregi de cânepă industrială. Ăia mai mari ne învățau. Puneam în foaie de ziar frunzele alea, mai amețeam puțin, dar atât!”.

„Da’ nu era tulei, Ioane?”.

„Și tulei, da’ și cânepă!”

Ana e în fața gospodăriei. Adună fân pentru animale. Fața îi e brăzdată de riduri, ca și cum viața i-ar fi imprimat fiecare dezamăgire. Nu-i arde de Snoop.

„Fiți serioși! Dacă l-ar vedea oamenii pe-aici, ar lua-o la fugă. Ar zice că e de la ISIS. Pentru mulți săteni, lumea începe la Bogata și se termină la Luduș, câțiva kilometri mai încolo”, spune Ana.

A muncit în oțelărie la Cluj, înainte de a se stabili la Bogata. Are două fete, una plecată în Franța, cealaltă, studentă la Medicină în Târgu Mureș.

Ne prezintă situația: „Ne-ar plăcea să avem o viață mai ușoară. Satul e îmbătrânit, tineretul a plecat, înapoi nu o să mai vină. Ajungem bătrâni și nu avem o mână de ajutor.”

Până la următoarea confuzie a unei vedete aflate în vizită la Bogota, despre satul de pe malul Mureșului nu va mai vorbi, probabil, nimeni.

Tovarășul Snoop și-a trimis înainte buzduganul. S-ar putea revanșa cu un spectacol pe bune aici. Nea Vasile l-ar înhăma pe Mircea și l-ar plimba cu căruța până la gară.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€