Sirina și alți monștri din Saad: în căutarea sălbăticiunii din noi

Cosmin Perța

Colaborator

După un volum de proză scurtă premiat și lăudat pe bună dreptate, Diana Geacăr revine la proză, dar încearcă, cel puțin la suprafață, o altă formulă. 

Romanul acesta de tip puzzle, format din povestiri care funcționează și independent, dar în care personajele migrează și trec dintr-una într-alta și își capătă sensul complet de abia la final, împrumută structura și regulile unui decor post-apocaliptic, post-pandemic de fapt. Decorul însă este doar o mare alegorie, un trompe-l’oeil. 

Povestea este plasată în anul 2055, după ce o pandemie a decimat umanitatea și echipe de criptozoologi clonează specii de mult extincte și încearcă să domesticească o serie de creaturi supranaturale, toate din imaginarul popular autohton, pentru a repopula planeta.

Două orașe, Saad, orașul monștrilor, în care conviețuiesc oameni, iele, căpcăuni, știme și samca, și Maad, orașul puținilor oameni rămași, sunt cele două locuri în care se desfășoară acțiunea. Numele orașelor sunt suficient de expresive și limpezi pentru a nu insista asupra semnificației lor. 

Cum spuneam însă, tot decorul acesta parțial fantasy, parțial post-apocaliptic, este doar un pretext. Miza volumului este, ca și în cazul cărții precedente a autoarei, reliefarea dinamicii relațiilor interumane. Iar lucrul acesta îi reușește cu brio. Povestea apelează, de fapt, la o tehnică din jocurile video, în care oricine intră într-un joc își creează un avatar, după propriul plac. Personajele sunt în sine niște avataruri, iar realitatea fantastică în care ele se manifestă este doar un VR complex. În spatele tuturor poveștilor se ghicesc sensibilități crude. Monștrii Dianei Geacăr sunt reprezentativi și înspăimântători nu prin trăsăturile lor fizice, exterioare, ci prin ceea ce zace în interiorul lor, prin spaime, cruzimi, naivități, erori de judecată, lipsă de opțiuni, blazare. Mai direct spus, monștrii aceștia sunt doar niște reprezentări grafice a monștrilor și a sălbăticiunilor din fiecare dintre noi.

Fie că este vorba despre relațiile dintre adolescenți și părinți, dintre adolescenți fete și băieți între ei, dintre tineri îndrăgostiți și triunghiuri amoroase, sau dintre tineri părinți a căror lume începe să se destrame, toate aceste conflicte sunt descrise cu maxim de efect și expresivitate. Nimeni nu se explică, însă totul devine limpede la un moment dat tocmai pentru că totul se petrece natural și recognoscibil în fața ochilor noștri. Și tocmai de aici vine dramatismul și melancolia. Poveștile din Saad nu sunt voit triste, tristețea vine din autenticitatea lor, din dramatismul firesc al oricărui act ratat de viață, al lucrurilor care nu se mai întorc.

La început poate părea puțin încâlcit firul narativ, relațiile dintre personaje puțin confuze, identitățile neclare și voalate, voit, tocmai pentru a doza și mai bine descărcarea de dramatism. La final, când totul este clar și puzzle-ul complet, ai o dublă senzație: de bucurie, ca după descifrarea unui mesaj criptat, și de amărăciune, ca după aflarea iminenței plecării unui prieten drag. Așa că vă recomand răbdare până la final, tot ce e neclar la început capătă pe parcurs nu doar sens, ci și forță.

Dincolo de carnația personajelor, de remarcat crescendoul subtil al întregii cărți, bucata mea preferată este Prințesa din turn, o povestire de forță, care descrie în 25 de pagini, în sens invers, o întreagă istorie a unei familii, cu bune și rele, într-o manieră care îți taie respirația.

* Diana Geacăr, Sirina și alți monștri din Saad, CDPL, 2021

PS: Chiar dacă este aparent un fantasy, cu personaje mitologice etc., cartea nu este recomandată copiilor, conține câteva scene erotice explicite. De bună calitate.