10/03/2023
Șezătoarea vecinătății din Saschiz
Când am intrat în casa Oanei și a lui Rudi Poledna, era o veselie și o rumoare cu aromă de botez, dacă nu chiar de nuntă. Cam 15 doamne simpatice vorbeau toate deodată și povesteau în grupulețe. Apoi râdeau din toată inima. Tocmai avea loc o nouă șezătoare la Saschiz formată dintr-un grup de femei unite, puternice și implicate în comunitate.
Așadar, Flore organizează diverse activități cu copiii, Dora e implicată pe medico-social, Oana are în atenție elevii care frecventează secția de limbă germană din Sighișoara, iar Anca și Marianne se ocupă de câini abandonați și de campanii de sterilizare în cadrul Asociației YOYO.
Fiecare dintre participante este preocupată de câte ceva, iar toate laolaltă funcționează ca un comando. La solicitarea comunității, sar imediat și se implică în organizarea diferitelor acțiuni cum ar fi: un târg de mărțișoare, un bal înainte de intrarea în post, teatru sau dansuri pentru copii, campanii de prevenire a cancerului de col uterin, întâlnirea etnicilor germani sau Sărbătoarea Rabarbărului, evenimentul lor favorit.
Iernile lungi trebuie combătute cu voie bună, mâncăruri pe cinste și planuri legate de proiecte concrete de voluntariat. Și o vorbărie colorată despre toate subiectele posibile. Azi are loc o șezătoare dedicată primăverii. Se fac mărțișoare, se croșetează inele și floricele, dar mai ales, se fac planuri de viitor și se visează la soare, grădinărit și iarbă verde.
Cel mai mult mi-a plăcut păturica-șal-pulovăr care se tot face și desface cu prilejul fiecărei întâlniri. Fetele se declară ironic Penelope în așteptarea unui Ulyse hăbăuc, care nu mai vine. Sincer, nimeni nu-i simte lipsa. Toată lumea are treabă. Iar veselia e sufletul petrecerii.
Un film de Voicu Bojan și Serestely Szilard
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this