Jurnal de mondial (2): echipă versus lider

Să vorbim astăzi, după primul meci foarte bun de la acest Mondial (Portugalia - Spania 3-3), despre două perechi de contrarii.

1. Naţional versus multinaţional.

Ce s-a întâmplat la naţionala Spaniei în această săptămână poate fi obiectul unui studiu de caz referitor la modul în care interesele comerciale şi de imagine ale unei companii multinaţionale cu sediul într-o ţară pot să contravină chiar intereselor acelei ţări.

Cu două zile înainte de startul turneului final din Rusia, preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, anunţă că noul antrenor al echipei este Julen Lopetegui, selecţionerul cu care Spania a terminat neînvinsă preliminariile pentru Mondiale − 9 victorii şi un singur egal.

Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal îl demite pe Lopetegui şi-l numeşte în locul său pe directorul sportiv Fernando Hierro, fost căpitan al Realului.

Perez şi Lopetegui sunt acuzaţi că şi-au trădat ţara, dar se apără spunând că nu e primul caz când un selecţioner semnează cu un club în timpul unui Mondial şi că reacţia Federaţiei e absurdă.

În fapt, aceasta e o problemă de limită şi de transgresare a limitei; în cazul de faţă, e vorba despre limitele nereglementate (încă) ale relaţiei naţional-multinaţional sau naţional-transnaţional într-o societate care tinde a deveni planetară.

Care mai e "aria de acoperire" a unui stat naţional, inclusiv în domeniul sportului, când oricine poate negocia peste capul său? Cu ce drepturi, dar şi cu ce obligaţii vine faptul că o companie globală plăteşte impozite şi aduce profit pe un anume teritoriu? Dar când e vorba despre elementul necuantificabil al mândriei sau gloriei?

Este o situaţie similară cu cea în care se află, de pildă, Facebook. Dacă nu mai există graniţe de comunicare şi de călătorie, poţi trage la răspundere o reţea virtuală?

La o adică, ce mai este omul de acasă în primul şi-n primul rând: cetăţean (al statului), angajat al unei companii sau utilizator al unei reţele transnaţionale?

Ce riscuri ar presupune ca fiecare dintre noi să poată decide care-i sunt priorităţile identitare?

2. Echipă versus lider.

Ce-am văzut la Portugalia-Spania a fost confruntarea indecisă dintre o echipă închegată, cu jucători excepţionali în toate liniile, şi o fostă echipă, care a crescut la capitolul "pragmatism" datorită câştigării Campionatului European, dar care a pierdut la capitolul "dorinţă", fiind salvată, de data asta, de personalitatea liderului ei.

Fie că ne place Ronaldo sau nu, trebuie să-i recunoaştem acea vibraţie rară care amplifică aproape fiecare fază în care decide să se implice.

E ca şi cum ar deţine o ştiinţă proprie de a apăsa pe timpul prezent atunci când e cazul, dar şi de a-şi conserva energia în majoritatea celorlalte acţiuni, când acceleraţia internă a voinţei n-ar face decât să-i risipească posibilităţile.

Pe termen lung însă, el nu poate repeta prestaţia din această seară: nu-i va mai intra la vinclu în penultimul minut, nu va mai obţine un penalty atât de uşor şi nici nu va mai da la fiecare meci peste un portar cu încheieturi moi.

Iar Spania − ce frumuseţe! − are momente când combină labirintul în mişcare al Barcelonei cu vâna ofensivă a Realului, aşa cum a fost la golul trei, înscris de Nacho.

Şi aceste momente se vor repeta, pentru că acolo există deja o înţelegere asimilată a jocului, nu doar ambiţie, nu doar efort, nu doar dorinţa de a-i bucura pe cei de-o naţie cu tine sau de a-i convinge să te cumpere pe cei de la multinaţie.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează