România, între protest și festival

Maria Tufan

Redactor

20.000 de oameni s-au adunat din nou în Piața Victoriei din București, la fix un an de la protestul din 10 august 2018, în care sute de persoane au fost brutalizate sau rănite, în diverse forme, de jandarmi. 

Protestul diasporei, așa cum și-a câștigat deja denumirea, s-a anunțat pe rețelele de socializare cu multe luni înainte de august.

A adunat, pe grupuri și în postări personale, mii de mesaje revoltate, de la români din țară sau din străinătate – despre Liviu Dragnea și PSD, despre Guvern și Ministerul de Interne, despre Jandarmerie și clasă politică. În final, despre un întreg sistem ale cărui vulnerabilități au fost demascate brutal de cazul Caracal. 

Cu toate acestea, furia de sâmbătă a arătat, în realitate, diferit. Pe 10 august 2019, Piața Victoriei a fost împărțită în două lumi: una care făcea tot posibilul să împingă cordonul de jandarmi până la gardul Palatului Victoria, scandând cu aceeași putere ca la începutul protestelor; a doua, la doar câțiva metri în spate, se bucura de muzica live a pianistului Davide Martello, într-o atmosferă de festival.

***

Primele ore ale după-amiezii, atunci când au început să se adune cu grabă și primii protestatari, au fost cele care au indicat că demonstrația din 10 august 2019 avea să fie diferită de cea de anul trecut – cel puțin organizatoric. 

Deși bulevardele care dădeau în piața din fața Guvernului erau la fel de împânzite de echipajele Jandarmeriei, alături de aceștia se aflau, de data aceasta, și un număr mare de echipaje SMURD și poliție. 

Tot Ministerul de Interne a fost și cel care a organizat, anul acesta, o zonă de protecție pentru jurnaliști, iar Primăria Capitalei a fost instituția care a pus la dispoziție protestatarilor o dubă plină de baxuri cu apă.

„Sigur nu vreți să luați? E rece și bună”, încerca distribuitorul să îi convingă pe protestarii din jur, fără a-și șterge zâmbetul politicos de pe față. „Mulțumesc, mi-am luat singur”, au venit scurt și răspunsurile câtorva trecători Foto: Maria Tufan

În ciuda insistențelor, niciun jandarm – nici cei aflați în jurul cortului de presă și nici cei desemnați pentru „Dialog” – nu a vrut să le explice jurnaliștilor PressOne care e motivul acestei schimbări bruște de organizare, dar și a lipsei de echipare în caz de conflict.

Au făcut, în schimb, cu mâna, de fiecare dată când li s-a arătat un aparat de fotografiat în față și au zâmbit binevoitori la poză, întrebând când și când „Cum e? Plus sau minus? E bine?”. 

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

Cei mai mulți protestatari au rămas neimpresionați de gesturile Jandarmeriei Române. Chiar și cei mai în vârstă dintre ei au acuzat autoritățile de ipocrizie. 

„Pliantul ăsta l-am primit, așa, din politețe, dar ăștia care ne-au dat pliantul nu respectă ei legea, ce să…”, au explicat amuzate Ruxandra (74 de ani), Aristița (76 de ani) și Vasilica (69), venite împreună din Voluntari, așa cum s-au obișnuit deja din dățile trecute.

„Am fost aici și anul trecut, mereu venim, dar anul ăsta oamenii sunt mai liniștiți”, povestește Aristița.

„Că nu bagă jandarmii tunurili, că altfel…„, o întrerupe rapid Ruxandra.

„Știu că protestul ăsta arată ca și cum ar fi făcut de PSD, dar vă asigurăm că suntem diferiți„

Este ora 18.00, iar soarele împinge grupurile de oameni spre umbră. Scandările s-au domolit. În fața unei scene nou-montate printre protestatari, ca să-i ajute să-și spună nemulțumirile – așteaptă câțiva oameni.

Discursurile naționaliste, promovările de candidați întrerupte rapid de moderatori, imnul pus cu forță în boxă și multe alte cântece tradiționale au fost picăturile care au umplut paharele protestatarilor cu experiență din Piața Victoriei. 

„Strângeți-vă scena asta imediat și plecați de aici!”, „Bă, protestele nu se fac cu scenă, dați-vă jos și opriți circul!”, „Dă-te jos imediat sau vin eu și te dau cu forța! Nu îți e rușine?„, „Ce-i cu muzica asta? Ăsta nu e bâlci!„ – au fost câteva dintre strigătele publicului, care a încercat să-i convingă pe organizatori să renunțe la forma lor de protest. 

Foto: Maria Tufan

Discuțiile aprinse au continuat vreme de un sfert de oră, concluzia fiind în cele din urmă clară: scena urma să fie desființată.

Înainte însă, unul dintre cei mai înfocați activiști #Rezist, Marian „Ceaușescu”, a urcat în fața tuturor pentru a susține „ultimul discurs din seara asta”.

„Știu că protestul ăsta arată ca și cum ar fi făcut de PSD, dar vă asigurăm că suntem diferiți„, s-a scuzat Ceaușescu, încheindu-și reprezentația cu un înfocat „Jos comunismul!”. 

Odată cu „spectacolul”, așa cum l-au numit protestatarii nemulțumiți, a apus și soarele. Rondul din Piața Victoriei a început, ușor-ușor, să se umple.

„Să sperăm că acum se vor strânge mai mulți oameni. Eu cred că de-aia nu se vede încă revolta, că a fost prea cald”, a explicat Sorina, în vârstă de 41 de ani, venită special din Câmpina. „Așteptați să se răcorească, să vedeți”. 

***

Foto: Ioana Epure.

Unde e revolta?

La umbra orelor 19.30, pianistul Davide Martello și-a instalat pianul, în apropierea Muzeului Antipa. Muzica live a adunat în jurul său zeci de persoane, îngrămădite să facă fotografii și să filmeze întregul moment artistic.

„Oameni buni! Acesta este un artist de stradă! Dacă vă place muzica sa și îl apreciați, donați măcar un euro, un leu, ce aveți. Oameni buni! Este un artist de stradă”, striga o femeie cu fustă galbenă, strecurându-se pe marginea cercului printre admiratorii show-ului.

„Haideți, doamnă, că n-a venit aici pentru bani„, i-a răspuns un tânăr, cu telefonul în mână, deranjat de insistența acesteia.

„Dacă mă întrebi pe mine, protestul începe să se transforme într-un circ”, explică Ion (36 de ani).

„E adevărat că e mult mai pașnic totul, mult mai relaxat. Dar oamenii care sunt aici nu văd să ceară ceva, nu cred că realizează că vor ceva. Nu mai e deloc revoltă! Iar eu cred că până ce acest protest nu va fi într-un fel sau altul politizat, nu vom obține nimic„, a continuat acesta. 

„Oamenii sunt la fel de diverși ca anul trecut, dar ce mă scoate din minți e scena și discursul ăsta ultranaționalist, imnul, în fine, e un discurs în care eu nu mă mai regăsesc deloc”, a explicat și Cristina, în vârstă de 37 de ani.

„În plus, nu se mai simte revolta aia de anul trecut, e așa o blazare. Oamenii sunt veniți aici pentru socializare mai mult. S-a înmuiat de tot revolta”. 

Unde a dispărut revolta?

Laura (40 de ani) crede că a fost înlocuită de durere, dar și că românii au pierdut motivul real pentru care se adunau în Piața Victoriei.

„Nu mai avem fața pe care s-o băgăm la pușcărie, acum e doar dezamăgire. Și e vorba de întregul sistem – avem 112, avem A8, avem toate problemele României, nu doar diaspora aici„, explică aceasta. 

Iar acest lucru a fost observat și de Charles, un britanic de 54 de ani care locuiește de patru ani în București. A participat la multe alte proteste din România, mai puțin la cel din 10 augustul de anul trecut –  a fost plecat din oraș.

„Arată nefericire, dar nu furie adevărată, nu revolta pe care o arătau cei 200.000 de oameni care s-au strâns în 2018.

Din câte am înțeles, oamenii de aici au vreo 75 de cereri pentru Guvern. Ei bine, nu poți să fii revoltat pe 75 de cereri, e clar o disipare care nu cred că va duce la nimic, din păcate.

Mă așteptam, chiar, ca din moment în moment să urce o trupă pe scenă și să înceapă un concert. Nu e neapărat rău că oamenii sunt așa, dar nu va putea avea vreun efect asupra guvernului o astfel de atitudine„, a precizat englezul. 

Octavian, student bucureștean venit cu gașca de prieteni, crede, în schimb, că revolta a fost înlocuită de speranță.

Se află între printre puținii oameni care cer răspicat să afle ce s-a întâmplat, de fapt, pe 10 august 2018 și de ce nimeni nu a fost găsit încă vinovat. 

„Procurorii de la parchetul militar sau de la DIICOT, nu știu exact, nu au trimis dosarul ăla în judecată, deci nu știm de ce au fost atât de agresivi cu noi.

Toată guvernarea asta e terifiantă.

Decădem pur și simplu pe toate planurile – și infrastructură și sănătate și educație și tot. E un dezastru generalizat și nu mai suportăm.

Dar e pentru prima oară când se simte mai mult spațiu, când luăm o gură de oxigen – pentru că PSD-ul a fost slăbit și pentru că poate fi înlăturat de la putere”, povestește însuflețit acesta

Despre încarcerarea lui Liviu Dragnea, pe care o numește „o victorie de etapă”, și consecințele acesteia vorbește și Lorand Balint, aflat împreună cu familia sa, aproape de pianul lui Martello.

I se pare însă că oamenii sunt mult prea relaxați pentru un protest și pentru situația în care se află acum România.

„Revolta cred că a dispărut în mare parte doar pentru că acum un an exista marea disperare că ăștia sunt în stare să ne scoată din UE, acum nu mai e teama asta, nu cred că își mai permite cineva asta. Azi e mai puțin protest, e mai mult o aniversare. Da, nu e clar atmosferă de protest, ci mai mult de festival”, încheie Balint. 

„Untold de București”, zice și actrița Natalie Ester. „Eu am scris pe Facebook de când am plecat de acasă – nu violențe, nu manipulări și nu cântecele, pentru că nu suntem în momentul ăla istoric în care să ne permitem să cântăm – atâtea familii îndoliate care nu au niciun fel de răspuns, nu e momentul ca țara să cânte. Dar oamenii uită de ieri până azi„.

Am uitat Caracalul într-o săptămână. S-a aflat adevărul tragic despre cei care ar trebui să ne protejeze și, la o săptămână distanță, oamenii cântă la pian. Avem o putere de a uita și de a ierta care, din punctul meu de vedere, se înfrățește din păcate cu prostia. Nu să ne batem cu jandarmii ar trebui, dar să încercăm să ne arătăm revolta atunci când trebuie și putem, nu doar pe rețelele de socializare prin postări” – Natalie Ester, actriță.

Foto: Ioana Epure.

***

De-o parte și de alta a Pieței Victoria, două lumi, adunate oficial cu același scop, nu se aud una pe alta.

În stânga răsună muzica de pian și încântarea, în dreapta cordonul de jandarmi este forțat de protestatari și împins către gardul Guvernului. 

„Așteptăm să atace ei, apoi atacăm și noi!„, strigă înfocat un băiat de 14 ani jumate, purtând o mască de protecție pe față.

Nu a mai fost la niciun protest și nici pentru acesta nu a primit aprobare de la părinți – pentru că nici măcar nu știu că participă.

E însoțit de un prieten de vârsta lui alături de care flutură agresiv drapelul României, împingând ocazional în gardul despărțitor din fața jandarmilor.

„Am venit pentru că sunt solidar cu patria mea și iubesc România, conștient fiind că aș fi putut să îmi iau gaze în față. Mi se pare că, protest cu protest, o să ne adunăm din ce în ce mai mulți și o să facem dreptate.

Noi doar așteptăm ca ei să atace, pentru că îi văd în stare”, explică acesta.

Un singur bărbat din jurul său încearcă să îl liniștească, spunându-i calm „că nu cu violența se vor schimba lucrurile”.

În rest, în haosul din linia întâi, fiecare strigă ce îl doare.

Foto: Ioana Epure.

Foto: Ioana Epure.

„Așa a fost și anul trecut! Pentru ce ne-ați gazat?” 

„De ce încercați să provocați?” 

„Am certificatul medico-legal la mine! Ne-ați gazat cu nerușinare! Criminalilor!„

„Nu mai împingeți gardul, vă puteți răni. Dumneavoastră de ce împingeți?” 

„De ce stați aici? Dați-vă în spate.” 

„Lasă-i, mă, femeie și pe ei, să își facă treaba.” 

„Să dăm la o parte jandarmeriaaaa! Huuăăă!” 

Și au dat-o. Granița dintre jandarmi și protestatari s-a mutat, la insistențele fizice ale celor din urmă, pe trotuarul din fața Guvernului, fără însă ca vreun agent al forței de ordine să bruscheze pe cineva.

Au cerut, în schimb, înțelegere și au încercat să dialogheze cu oamenii nervoși pe toată durata serii, chiar și după orele 23.00 când autorizația protestului expirase deja. 

Protestatarii din față au strigat „demisia!” – jandarmeriei, Guvernului și cam atât.

Câțiva cereau prin mesajele de pe pancarte schimbarea conducerii Ministerului de Interne sau desființarea acestuia. Alții cereau ca fostul ministru Carmen Dan să ajungă la pușcărie, iar niște fete se întrebau de cine vor fi salvate dacă sună vreodată la 112. 

Țipetele desincronizate, vuvuzelele și fluierele rămâneau, însă, blocate fonic în partea din față a pieței.

În spate, pe acordurile muzicii de pian, un bărbat trecea și anunța pe fiecare grup în parte că dacă mai rămân până la ora 22.00, se vor aprinde luminițele telefoanelor.

În golul din mijloc, oamenii veneau și plecau, printre ei auzindu-se clar doar comerciantul de serviciu: „5 lei steagul, 5 lei steagul!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€