"România Mare" de pe Facebook

În luna mai a anului trecut, administratorii unui grup de Facebook din SUA denumit Heart of Texas (Inima Texasului) îşi invitau membrii să participe la un marș sub îndemnul "Opriți islamizarea Texasului".

În aceeași perioadă, membrii unui alt grup, de data aceasta reunind americani de religie musulmană, erau chemaţi la un marș de susținere a culturii islamice.

Ambele marșuri ar fi urmat să se desfășoare în aceeași zi, în același loc și de la aceeași oră.

Și, fără ca nimeni să fie conștient, ambele grupuri de Facebook, formate din cetăţeni americani, erau controlate de Rusia.

*

Amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA a devenit, între timp, subiectul unei comisii de anchetă a Congresului american.

Săptămâna trecută, la prima audiere publică organizată de comisie, reprezentanţi ai giganţilor IT Google, Facebook și Twitter au început să recunoască amploarea implicării Rusiei în alegerile din SUA.

Ceea ce-au declarat e suficient să-ți dea fiori. S-a dovedit că, folosindu-se de conturi false și de grupuri create pe Facebook, agenţi de influenţă ai Rusiei au organizat, pe teritoriul SUA, cel puțin 60 de marșuri, proteste și adunări publice.

Numai în lunile august și septembrie 2017, Facebook, Instagram și Twitter au șters 118 comunități și conturi coordonate din "fabrica de trolli" a Rusiei.

Unul dintre mesajele prin care utilizatorii erau invitați ca, printr-un Like, să-l ajute pe Iisus în lupta cu Satan și cu Hillary Clinton...

Fenomenul investigat în America se petrece şi în România, precum şi în alte ţări europene.

Am decis să cartăm câteva dintre cele mai radicale grupuri din Facebook-ul românesc, urmărind tipul de mesaje promovate de administratorii şi de membrii acestora.

Am descoperit o comunitate cu peste 150.000 de utilizatori, care sunt bombardaţi zilnic cu mesaje violente, de incitare la ură față de tot ceea ce este străin, neromânesc și nepatriotic.

Conținutul rulat pe aceste grupuri − un melanj de invective, conspirații, jigniri și versuri patetice − seamănă cu ceea ce publica săptămânalul "România Mare" în anii '90.

Înăuntrul acestor comunităţi online, câţiva politicieni sunt "construiţi" constant ca etaloane ale patriotismului. Unul dintre ei este deputatul PSD Liviu Pleșoianu, citat periodic şi elogiat de ediția românească a publicației de propagandă pro-rusă Sputnik.

Președintele Klaus Iohannis este prezentat frecvent ca vinovat pentru incendiul din clubul Colectiv.

... sau ca urmaș al lui Hitler.

Iohannis este portretizat și ca o "unealtă" prin care Uniunea Europeană vrea să populeze România cu migranți islamici.

IMPREUNA CU PSD- ALDE_PENTRU O ROMANIE PUTERNICA !

Este un grup închis, cu peste 41.000 de membri, administrat de două persoane care se prezintă ca fiind pensionare – Pia Petra Sinca și Adela Păunescu − şi care figurează ca administratori şi la cel puțin încă patru grupuri de Facebook unde se propagă același tip de mesaje.

Acest grup are ca alias (nume asociat adresei) – tigrulfioros, părând a face parte dintr-o serie denumită de aceiași administratori.

Veți găsi în prezentările de mai jos alias-uri de același fel pentru grupuri diferite.

Administratorii descriu grupul ca fiind unul pro-PSD și pro-ALDE, și împotriva "caracatiței băsiste-iohaniste-soroșiste".

Iată cum arată un fragment din auto-descrierea acestui grup:

"Impreuna cu PSD_ALDE pentru o Romanie NORMALA !

MAJORITATEA ROMANILOR AU VOTAT un PROGRAM DE GUVERNARE PSD_ALDE, in folosul ROMANILOR care le asigura un TRAI DECENT, conform Constitutiei Romaniei.

Romanii AU VOTAT o MAJORITATE PARLAMENTARA PSD_ALDE si un GUVERN LEGITIM AL ROMANIEI PSD_ALDE !

Lui Iohannis si mafiotilor lui, care au COMPROMIS Institutia Prezidentiala si Justitia , le este teama de acest guvern COMPETENT_INTELEPT, in folosul romanilor si disperare mare ca nu mai pot ei fura !

Lui Iohannis si mafiotilor lui, le este teama de acest guvern ca repara legile in justitie si disperare mare ca nu mai pot fi protejati de justitia macovista pentru faptele penale comise in "jaful national iohanist-basist-sorosist" !

Lui Iohannis si mafiotilor lui le este teama de acest guvern , legifereaza CORECT si le anuleaza instrumentele de tortura pentru romanii NEVINOVATI , HARTUITI_CONDAMNATI !

JOS CARACATITA MAFIOTA BASISTA _IOHANISTA_SOROSISTA !"

Pia Petra Sinca, una dintre cele două (presupus) pensionare care administrează grupul, nu postează niciodată conținut personalizat și nu are la profilul de Facebook, cu excepţia unei fotografii, alte date de identificare.

Un fragment recent din postările ei, în care solicită suspendarea președintelui Klaus Iohannis, arată așa (diacriticele au fost completate de către reporter 🙂 ):

"Până când îi tolerați incompetența și hoția soroșistă-băsistă ???? Nu vedeți cum sabotează toate acțiunile corecte ale guvernului, ale parlamentului în folosul lui și a găștii soroșiste băsiste ????

Manipulează prostimea cu televizorul, fără argumente reale ??? Halal președinte are România și parlamentarii sunt fricoșii neamului, cu indemnizații nesimțite şi pensii speciale. Până când ne chinuiți cu asemenea MARIONETE soroșiste în fruntea statului român ???"

Un alt anunț îi chema pe membrii grupului să iasă în stradă duminică, 5 noiembrie, de la ora 18, în Piața Victoriei. În același timp, în centrul Bucureștiului era programat un marș anticorupție care urma să pornească din fața Guvernului – adică din Piața Victoriei...

***

Narativă, fapte alternative și alți demoni

Principala activitate a angajaților Rusiei pe grupurile de Facebook din SUA, potrivit unei investigații realizate chiar de jurnalişti ruși, era să incite la animozități rasiale.

Metoda e simplă: se amplifică atât opiniile rasiste, cât și cele antirasiste, se protestează împotriva migrației ilegale și împotriva controlului armelor de foc.

Revenind la grupurile româneşti pro-PSD, membrii acestora sunt asaltaţi cu mesaje în care președintele Iohannis este acuzat că slujește interesele străinilor, că ar fi traficat copii și chiar că la ordinul său au fost incendiate cluburile Colectiv și Bamboo din București.

O altă idee intens promovată este că anticorupția este, de fapt, un sistem de control politic pus la cale de puterile occidentale pentru a controla și înrobi România.

SINGURI ÎMPOTRIVA TUTUROR !!!

Aceasta este denumirea unui alt grup închis de pe Facebook-ul românesc, cu peste 45.000 de membri. Descrierea este următoarea: "Noi poporul, suntem indignați, dar dezbinați nu vom fi niciodată! Indiferent de câte ni s-ar pune-n cale!".

Unul dintre administratorii grupului este contul cu numele Costel Gavril. Printr-o simplă căutare pe Google, am mai identificat fotografia sa de profil pe site-ul daciccool.ro. Imaginea de cover a acestui cont este luată, de asemenea, dintr-o colecție publică – Chatosfera.com.

Costel Gavril se autodescrie ca fiind "sălbatic, greu de stăpânit, romantic de modă veche" și este susținător fervent al președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Iată un fragment dintr-o postare a sa:

VEDEM ZILNIC NIȘTE GHEMURI DE "OAMENI" URLÂND LA CEAS DE SEARĂ "DNA SĂ VINĂ SĂ VĂ IA" SAU ALTE ABJECȚII DE OMENI BOLNAVI.

Dar știu oare acești venetici cuvântul patriotism? ONG-uri bine finanțate cu bani subterani alimentează aceste găști anemice și mizere. Dar orbi știu ce se întâmplă în jurul lor?

Cotele OBLIGATORII au fost APROBATE! România va primi, în primă fază, 6.351 de refugiați. Pentru asta nu sunt mitinguri, dar Europa reală se trezește din somn.

Un alt administrator al grupului "Singuri împotriva tuturor !!!" (neapărat cu trei semne de exclamare) este contul cu numele Geta Chirilă, care se autodescrie cu următoarea frază: "Marea taină a existenţei nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti".

Nici Geta Chirilă nu postează conținut personalizat pe propria pagină de Facebook, doar fotografii cu flori şi urări precum: "Prietenia este orhideea sufletului. Bună seara şi bine v-am regăsit, dragii mei! Vă doresc o seară frumoasă, reconfortantă, binecuvântată şi plină de har, pace, odihnă, armonie şi bucurii duhovniceşti!".

În fine, un alt administrator al acestui grup cu peste 45.000 de membri, contul cu numele Michaela Medeea, are la profil fotografia jurnalistei Adina Anghelescu (invitată deseori la emisiunile Antenei 3).

Un cont care foloseşte același nume, dar are o altă fotografie de profil, administrează un grup închis denumit "ANTENA 3 SI SUSTINATORII EI !!!" (tot cu trei semne de exclamare).

Cele mai multe mesaje sunt adresate împotriva politicienilor, portretizați în general ca fiind hoți și nepăsători. Paradoxal, un alt mesaj vehement este contra DNA, care ar fi, de fapt, o instituție de represiune folosită politic. Deci, or fi ei hoţi, dar sunt victime.

ANTENA 3 SI SUSTINATORII EI !!!

Este un grup închis, care are mai bine de 20.000 de membri şi este coordonat de mai mulți administratori.

Iată cum sună descrierea grupului:

"ANTENA 3,REZISTATI,SUNTEM SOLIDARI CU VOI. SUSTINEM DEMOCRATIA SI LIBERTATEA DE EXPRESIE ! DECENTA SI RESPECT INTRE MEMBRII GRUPULUI . INTERZIS,BASISTILOR ! NU SE ADMIT POSTARI PORNO !"

Printre administratori sunt două conturi pe care le-am prezentat deja ca gestionând şi grupul "SINGURI ÎMPOTRIVA TUTUROR !!!": Michaela Medeea și Geta Chirilă.

GUVERNUL PSD_ALDE _MARIONETA JUSTITIEI !

Este un grup închis cu 2.300 de membri, având ca alias pentru nume sintagma cerbulcenusiu. Administratorii sunt identici cu ai altor grupuri prezentate deja: Pia Petra Sinca și Adela Păunescu. Ele se prezintă ca fiind pensionare care militează pentru o guvernare "normală" și corectă, capabilă "să facă ordine în justiție".

O postare repetitivă a contului Pia Petra Sinca.

Iată cum este descris grupul (am păstrat exact ortografia și spațierea folosite de autori):

"Aici apreciem, criticam NU injuram !

Guvernantii nu sunt in stare sa faca ordine in justitie si legile strambe, care mentin procurori, judecatori incompetenti, corupti in functii de mare raspundere.

- Grupul doreste solidaritate pentru o guvernare NORMALA_CORECTA pentru UN TRAI DECENT si o conducere normala in tara noastra ,

- Grupul doreste solidaritate pentru DREPTATE SI ADEVAR, la o JUSTITIE CORECTA INDEPENDENTA .......!!!"

Al treilea administrator al grupului poartă numele Daeana Popescu şi are toate datele unui cont fals, lipsit de fotografie de profil și de alte date de identificare, și care nu postează niciodată conținut cu caracter familial sau personal.

Iată ce posta Daeana în 6 decembrie 2016:

"Dupa ce s-a facut de kkat Ciolos la Antena3 in fata a milioane de romani, iar se foloseste Iohannis de Ambasada Americana sa fraudeze alegerile ???

Ce este cu aceasta decoratie nepotrivita in ajun de alegeri parlamentare ???

Vom demonstra ca poporul roman, electoratul roman este la fel de puternic ca electoratul american si vom alege ce vrem noi NU ce ne impune ei pentru afaceri murdare... D-nul Tramp stie oare ce face acest ambasaddor in Romania ???".

DIASPORA ANTI' SOROSISTA_BASISTA_IOHANISTA !

Este un grup public cu peste 6.000 de membri, printre ai cărui administratori se află aceeași Pia Petra Sinca. Descrierea grupului arată predilecția pentru ideea de conducere "normală" a țării.

Iată un fragment:

"Aici apreciem, criticam NU injuram !

Diaspora pacalita de basisti , macovisti, iohanisti ii asteptam in acest grup alaturi de romanii , care lupta pentru o Romanie normala cu o conducere normala.

Daca iubiti Romania si vreti un trai decent in tara noastra vom lupta pentru un sistem social-liberal ."

Conținutul promovat pe grup este asemănător cu ceea ce am prezentat până acum: anti-DNA, dar și împotriva tinerilor care participă la proteste de stradă.

*

DRAGNEA_TARICEANU_REPETENTI LA REOGANIZAREA JUSTITIEI MAFIOTA ! !

Acesta este un grup închis cu peste 19.000 de membri, coordonat, din nou, de Pia Petra Sinca. Descrierea îl leagă de grupurile prezentate anterior − nici aici nu se critică, ci se apreciază.

Conținutul promovat este obsesiv împotriva șefei DNA și în favoarea câtorva politicieni care o combat.

Aceleași Pia Petra Sinca, Adela Păunescu și Daeana Popescu administrează sau moderează alte patru grupuri care însumează aproape 20.000 de utilizatori: Mihai Gâdea_competență și patriotism (9.153 de membri), Iohannis și un sistem de putere corupt patronat de la Cotroceni (3.522 de membri), Justiție_CSM_dirijat de mafia DNA ! (4.764 de membri) și Parlamentari corigenți la reorganizarea justiției (1.329 de membri).

În toate aceste grupuri sunt postate materiale anti-DNA și împotriva actualei organizări a sistemului de justiție din România. Printre solicitările formulate se află inclusiv eliminarea "MCV-ului macovist".

Imagine postată pe un grup creat pentru diaspora românească.

La finalul săptămânii trecute, fostul director al SRI George Maior, actualmente ambasador în SUA, avertiza cu privire la înmulțirea cazurilor de propagandă din România:

"Deși nu este o țintă clasică pentru propaganda rusă, în condițiile opțiunilor majoritar pro-occidentale ale populației, narativele anti-occidentale s-au înmulțit în ultima perioadă în România, având drept scop vulnerabilizarea statului, influențarea de politici publice în domenii esențiale, erodarea încrederii în valorile democrației liberale, în NATO, în Uniunea Europeană, în parteneriatul cu Statele Unite ale Americii, prin rostogolirea permanentă de informații false prin canale și purtători de mesaj tot mai diverși, majoritatea lipsiți de credibilitate, dar insistenți".

Disclaimer: Grupurile prezentate în acest articol nu sunt singurele care transmit pe Facebook mesaje radicale şi violente. De altfel, intenția acestui text este de a strânge tipuri de discurs pe care le crezuserăm dispărute odată cu ieşirea din Parlament a Partidului România Mare, dar care au generat adevărate nevroze colective în țări din această regiune.