România digitală. Olivia Vereha de la Code for Romania: "Ne temem de joburile viitorului, dar nimeni nu se pregătește pentru ele"

Pe 18 octombrie, societatea civilă a intrat în priză: viitorul guvern îi chema, peste trei zile, la consultări, în vederea elaborării noului program de guvernare. Printre organizațiile invitate s-a numărat și Code for Romania, care a depus un document cu șapte propuneri de politici publice pentru digitalizarea eficientă a României. Proces la care ei se pricep foarte bine, pentru că se ocupă de peste trei ani de elaborarea de soluții digitale pentru instituțiile din România, dar și pentru societatea civilă. Însă lucrurile se mișcă greu – iar fiasco-ul cu sistemul pentru cardurile de sănătate, care a picat aproape trei săptămâni în luna iulie 2019, este una din dovezi în acest sens. 

„E de apreciat că așa, pe repede înainte, au făcut totuși sesiunile astea de consultare și au invitat cât mai mulți oameni posibil la ele, dar sperăm să nu rămână doar într-un sertar de prin Parlament”, spune Olivia Vereha, al doilea om în organizația Code for Romania.

Olivia a discutat cu PressOne despre documentul depus la consultări, despre soluțiile propuse, dar și despre reținerile pe care le naște acest proces de digitalizare a României în rândurile românilor care se tem să nu își piardă, odată cu ea, și pâinea de pe masă. 

Cum ați ajuns la aceste șapte propuneri? 

Sunt toate ideile și principiile pe care am dori să le transmitem noi despre ce ar trebui făcut în România, de unde să ne apucăm de treabă și spre ce obiective ar trebui să țintim. Politicile au fost luate după consultarea cu cei peste o mie de membri ai comunității Code for Romania.

Ne-am dat seama că ar trebui să ne oprim din a trata simptomele și că ar trebui să ne ducem puțin la cauze. E și o chestie foarte românească asta a noastră, noi suntem foarte obișnuiți să cârpim, și toate politicile cu care ne-am dus la consultări au urmărit tratarea unor cauze. Da, ai nevoie de niște intrumente digitale în relația stat-cetățean, dar hai să construim o infrastuctură care să aibă sens. Nu e suficient ca ANAF să aibă un instrument și DGASPC să aibă alt intrument, dacă instrumentele astea nu sunt capabile să comunice între ele și dacă funcționarul nu ajunge la un nivel de maturitate digială în care să spună da, sunt confortabil să folosesc aceste instrumente, înțeleg beneficiul pe care mi-l aduc. 

De ce e atât de importantă partea de User Experience Design? 

Zona de User Experience Design se referă la felul în care un utilizator interacționează cu un produs digital, întreaga experiență a utilizatorului: motivația de a folosi instrumentul respectiv, cum este el construit, cu ce sisteme se integrează, care e logica de funcționare din spate, cât de eficient e.  Specialistul UX e o specie nouă. În România nu există programe care pregătesc specialiști UX, iar oamenii care fac asta nu au fost atrași în aparatul de stat. 

În plus, societatea civilă și instituțiile statului nici măcar nu sunt capabile să formuleze problemele cu care se confruntă. E statul prea birocratic. Dar de ce e prea birocratic? Ca să afli, ai un analist de business care stă cu tine, vede cât îți ia să trimiți un mail, cât îți ia să îndosariezi niște fișiere, și abia atunci poate să vină cu o soluție care să se potrivească și să fie după chipul și asemănarea utilizatorului final și care să nu devină un nou ghiseul.ro sau un nou SPV, pe care îl folosim că n-avem încotro, dar asta nu înseamnă că e o plăcere să-ți plătești taxele prin el.

Caietele de sarcini de acum sunt bine scrise, adică sunt pe limbajul unor developeri, dar asta nu înseamnă că funcționalitățile acelea sunt chiar reale și că iau în calcul că un minister trebuie să vorbească cu încă cinci direcții și agenții.

Dar nici nu e treaba funcționarului să știe aceste lucruri. El are nevoie de un om pe care să îl consulte, și acest om știe să creeze o interfață ușor de folosit, nu e un developer. 

De ce este atât de importantă trecerea la dezvoltarea de soluții în regim open source? 

Pentru că previne risipirea de resurse, pentru că prin deschiderea codului tu poți să construiești alte funcționalități și totul poate fi ușor multiplicat la nivel local sau național. În plus, crești nivelul de transparență prin accesul tuturor la codul sursă, fiecare developer poate contribui. Deschiderea codului sursă te responsabilizează foarte mult. 

Însă politica de open source are nevoie de o legislație care să o susțină. Și e un proces care poate ajuta la reutilizarea instrumentelor folosite, ca să nu mai cheltuim atât de mulți bani ca să cumpărăm de cinci ori același soft. Și facilitează cooperarea între instituțiile publice din România. 

Dar trecerea la open source trebuie să fie etapizată și dublată de o zonă de educare. 

E 2019 și avem instituții captive ale unui furnizor de servicii IT pentru că au sistemele cumpărate prin contracte pe care nu le-au gândit foarte bine la momentul respectiv, din neștiință. 

Dar există și o reticență apropo de trecerea asta, de digitalizare?

Da. Respingerea asta față de tehnologie vine din teamă. Vedem cincizeci de mii de articole, «aoleu, o să-mi fure datele, cât de safe e?». Pentru omul care e neinițiat, e un pericol. Fac o paralelă aici cu școlile care primesc table inteligente și le țin într-un dulap pentru că le e frică să nu le strice, pentru că nu știu să le folosească. Și le e și rușine de asta. E o realitate, mi-am dat seama de ea în momentul în care făceam cercetare în educație, pe pregătirea profesorilor.

Programele de educare trebuie să fie mai mult decât o bifă – că am făcut un curs de Office la un moment dat. E important ca oamenii să înțeleagă de ce e bună schimbarea asta. Cum se folosește un soft e doar ultimul pas. Adică trebuie să ieșim din zona de “folosim pentru că trebuie, că ne obligă șeful” la “uite de ce e bine că avem aceste tool-uri noi în activitatea noastră.”

Unii funcționari se tem că digitalizarea o să îi coste joburile. E justificată teama lor?

Nu, nu or să dispară funcționarii publici. Joburile lor se vor transforma. Pentru ca oamenii să înțeleagă asta, ar trebui să intervină poate chiar acest CIO cu competențele de a face asta. Să îi ia de mână pe oamenii ăștia și să le explice ce li se întâmplă de fapt. Că nu e ca atunci când a venit meteoritul peste dinozauri și au dispărut cu toții. Nu poți să te aștepți, ca stat, să treci totul de pe hârtie pe digital, iar oamenii să se conformeze pur și simplu. E treaba ta să le creezi niște condiții de siguranță, să înțeleagă că dacă ai două softuri în minister, nu e ca și cum nu mai lucrează nimeni, că face totul calculatorul.

Ne temem de joburile viitorului, dar nimeni nu se pregătește pentru ele.

Noi avem un super noroc că suntem țara cu “cel mai rapid internet din lume” și cu cele mai ieftine telefoane la ofertă din regiune, suntem echipați cu resursele tehnice, dar am avansat atât de repede că n-am avut timp să ne așezăm pe o piatră să ne uităm la telefon și să ne gândim: „Eu ce pot să fac cu ăsta în afară de a sta pe Facebook?” 

Și situația nu e chiar așa de neagră. De bine, de rău, pot să mă programez online la pașapoarte, pot să raportez o neregulă, să intru de pe telefon să depun o sesizare pe ici pe colo, se mai digitalizează câte o primărie. Iar faptul că multe companii mari de IT s-au orientat către alte orașe decât București ajută foarte mult la creșterea nivelului de digitalizare și în provincie.

Cum ar arăta ziua unui cetățean român care ar avea la dispoziție câteva instrumente de bază digitale care să îi ușureze viața?  

Păi încă de dimineață, îți bei cafeaua și în loc să te duci să dârdâi 25 de minute în stație, ai o aplicație care îți spune la ce oră vine următorul metrou sau autobuz. După care, în drum spre serviciu, ai văzut că s-a stricat un pod sau ai văzut ceva în neregulă, raportezi asta direct de pe telefon. Ai ieșit de la birou, ai primit o notificare de la administrația financiară că trebuie să mai plătești un rest de impozit. Intri direct în cont, unde ai introdus cardul, și plătești și bifezi că vrei să primești o notificare că a trecut plata. Nu mai ai căldură, dar tu știi de ce, că ai fost anunțat deja de RADET cu o zi înainte că e o avarie și că n-o să ai căldură 24 de ore cât se fac niște lucrări. 

Despre asta vorbim, n-or să vină roboții să ne fure joburile. 

Cam cât timp ar trebui să dureze, orientativ, acest proces de digitalizare?

Nu știu, dar pot să îți spun cât ar dura să înceapă. Ar fi necesar ca timp de un an de zile să avem în instituțiile publice niște specialiști UX și analiști de business care să înțeleagă ce se întâmplă și ce trebuie reparat. Și încă un an ca ei să gândească niște soluții. 

Visul meu e să interacționez cu 2-3 instituții ale statului fără să trebuiască să plimb eu hârtiile de la una la alta.

Rămâne de văzut câte dintre ideile cerute de experții digitali vor fi preluate de noul guvern, în special într-un climat încărcat politic în care vocea celor care știu cum trebuie făcute lucrurile se aude din ce în ce mai greu.