Romane – Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată

De câte ori nu auzim: „N-am citit cartea, dar am văzut filmul”? Este ușor de văzut de ce una nu ține locul celeilalte. Se vede însă mai greu de ce filmul te-ar putea convinge să deschizi și cartea sau să te întorci la ea într-o altfel de lectură.

Sunt convinsă că adaptarea liberă a lui Radu Jude după Inimi cicatrizate, de Max Blecher, îi va face pe anumiți cititori să se întoarcă la romanele acestuia din urmă. Motivul este ușurința cu care dialogul (aici: dintre carte și film) permite un minim exercițiu comparativ și oferă un mult mai larg context de înțelegere.

Cazul lui Max Blecher este, din păcate, mai cunoscut în literatura română decât romanele sale, cărora li se alătură un volum de poezie (Corp transparent) și o vastă corespondență cu personalități ale lumii artistice și culturale precum André Breton, André Gide, Martin Heidegger, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Mihail Sebastian, Sașa Pană.

Inteligență de excepție, tânărul Blecher își întrerupe la 19 ani abia începutele studii de medicină de la Paris, sub amenințarea tuberculozei osoase. Următorii 10 ani până la moarte și-i petrece imobilizat în poziția culcat pe spate, cu tot trunchiul învelit într-un pansament de ghips.

Durerile sunt atroce, puroiul este puncționat periodic, iar morbul lui Pott atacă tot mai multe oase, limitând chiar și puțina mobilitate din primul stadiu al bolii.

Inevitabil, comentariile despre viața lui le-au parazitat pe cele despre literatura pe care a scris-o. A fost asemănat cu Kafka, cu suprarealiștii, a fost chiar numit hiperrealist.

În mare măsură, protagoniștii volumelor sale sunt alter ego-uri. Nu este de mirare că, sub regimul comunist, Max Blecher nu a avut parte de valorizarea care i se cuvenea, câtă vreme literatura lui le amintea incomod cetățenilor republicii de boală și de moarte.

Publicate într-un singur volum de Editura Limes (2008), sub titlul general Romane, Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată se pot citi ca episoade ale unei mari ficțiuni despre boală și moarte.

În primul dintre ele, instalarea insidioasă a bolii creează senzația de irealitate. Aceasta, la rândul ei, transformă experiența realității.

Una dintre scenele cele mai concentrate din Întâmplări în irealitatea imediată este cea în care bolnavul aflat în căutarea unei lucidități „mai profunde și mai esențiale decât a creierului” descoperă bucuria materiei, a noroiului și a bălegarului. Vâscozitatea, căldura, mirosul lor viu fisurează pentru scurt timp închisoarea corpului:

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

„Ce făcuseră mâinile mele până atunci? /…/ Ce fuseseră ele până atunci decât niște sărmane păsări prizoniere, legate cu un lanț grozav de piele și mușchi de umeri? Sărmane păsări menite să zboare în câteva gesturi stupide de bună-cuviință, învățate și repetate ca niște lucruri de seamă. /…/ Acum își rostogoleau capul în băligar, gungureau ca niște porumbei, băteau din aripi, fericite, fericite…”

În ultimul roman, dedicat corpului văzut ca o „vizuină luminată”, absența materialității sau imposibilitatea de a o atinge face încă și mai insuportabilă durerea. Nemaifiind atașată de nimic material și părând să vină din neant, suferința ajunge absurdă.

„Este una din marile mele stupefacții că în condițiile acestea ale lumii poate exista ceva ce se numește gelozie, ce nu poate fi văzut și nu poate fi arătat. Și ceva ce se numește iubire, și ceva ce este durerea, toate venite din neant, dar toate smulgând bucăți de carne vie sângerândă în interior.”

Cel mai important dintre romanele lui Max Blecher, Inimi cicatrizate, mută tema suferinței din mediul individualității în cel al comunității de suferinzi care populează sanatoriul Berck-sur-Mer.

Studentul Emanuel-Manu află diagnosticul de tuberculoză osoasă și este închis în ghips, repetând în mare destinul autorului.

Tratamentul textual de care are parte accidentul biografic dovedește că avem în Max Blecher un mare scriitor, obligatoriu de redescoperit.

Boala e prezentată caleidoscopic: din unghiurile diferite ale personajelor de la sanatoriu, majoritatea tineri de vârsta lui Manu, dar și din perspectivele la fel de diferite pe care sensul bolii le construiește.

Pentru tatăl lui Manu, consolat în disperarea sa de părinte numai de găsirea sanatoriului perfect, care promite tratamentul perfect, boala fiului devine „o afacere aranjată”.

Pentru Ernest, boala a ajuns o profesie pe care o practică la limita geniului. Pentru Roger și Cora este șansa unei ultime descărcări a libidoului, cu o forță nemaitrăită până atunci. Pentru Manu este o închisoare, inclusiv în relație cu Solange, ale cărei săruturi și îmbrățișări este silit să le accepte tremurând „de enervare și dezgust”.

Cel mai intens pasaj al romanului o vizează însă pe doamna Wandeska, o poloneză vindecată de peste un an, care-și amână mereu plecarea acasă.

„Când umblă, șchiopătează. Ea ar prefera acum să rămâie aici printre bolnavi, unde toți au câte ceva, decât să fie un obiect de curiozitate printre oamenii sănătoși. Dar nu se poate. Va trebui totuși să se întoarcă la familia ei. Vindecarea e tot atât de neîndurătoare ca și boala.”

Romanele lui Max Blecher nu sunt simple ficțiuni ale interiorității. Ele transformă tema suferinței într-o partitură cu nuanțe complexe, nebănuite, în care interiorul și exteriorul nu sunt separate de peretele rigid al corpului, ci se amestecă fluid unul cu altul.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€