Reportaj din Nuuk: Groenlanda, o insulă între fronturi

Redacția

Autor: Bianca Blei

Disputele privind viitorul celei mai mari insule din lume îi întristează pe localnici, dar îi și apropie și îi forțează să se confrunte cu capitolele întunecate ale trecutului nordic.

Mesajul „What the f***”, care răsună din difuzorul telefonului mobil, se termină cu un sunet înalt. În pauza care urmează, două femei de 57 de ani se privesc una pe cealaltă peste ecran. Nina și Najaaraq nu pot crede că președintele american, Donald Trump, a făcut din nou o schimbare radicală. În Nuuk se răspândește rapid vestea despre presupusul „acord-cadru” pe care Trump l-ar fi încheiat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Aaja Chemnitz, una dintre cele două deputate groenlandeze din Parlamentul de la Copenhaga, clarifică rapid situația într-o postare pe Facebook: „Nimic despre noi fără noi”. Repetă astfel mesajul pe care guvernul groenlandez îl transmite constant de la publicarea Strategiei naționale de securitate la începutul anului 2024. Locuitorii Groenlandei vor să aibă un cuvânt de spus, să stea la masa negocierilor atunci când se iau decizii despre țara lor, pe care o numesc Kalaallit Nunaat – Țara Kalaalit. Au aflat, însă, din nou din presă despre presupusa înțelegere. Nici măcar premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, nu știa nimic despre acord.

Liniștea mult dorită

Oamenii din Nuuk nu-și doresc nimic mai mult decât să fie lăsați, în sfârșit, din nou în pace. De mai bine de un an, atenția opiniei publice mondiale este îndreptată asupra insulei din Arctica și a celor aproximativ 57.000 de locuitori ai săi.

Se întoarce spre vitrina magazinului și arată dând din cap. Acolo, pe strada acoperită de zăpadă, se află o echipă de filmare în căutare de persoane care să le acorde interviuri.

Nuuk, Groenlanda FOTO: ID 80015669 © Luis Leamus | Dreamstime.com

Toate marile grupuri media se află în liniștita capitală a Groenlandei – de la Aljazeera la ZDF – și încearcă să surprindă opiniile oamenilor. Însă aceștia sunt vizibil sătui de atenția primită. Dacă în mod normal trecătorii își fac cu ochiul sau zâmbesc când se întâlnesc în frigul glacial, acum își coboară privirea la pământ de îndată ce văd o cameră de filmat sau un aparat foto.

Pe rețelele de socializare sunt distribuite linii directoare pentru jurnaliștii străini, pentru a le reaminti că oamenii din Groenlanda nu sunt doar o poveste sau un titlu de ziar, ci sunt afectați puternic de amenințările lui Trump.

Partenerii sunt bineveniți

„Îi învăț pe elevii mei să nu vorbească cu reprezentanții mass-media dacă părinții lor nu sunt prezenți”, povestește Emiia, în vârstă de 27 de ani, care predă limba groenlandeză la o școală primară. „Trebuie să spună în mod clar «nu»”. Copiii pun mereu întrebări despre situația actuală, la care ea poate răspunde doar sporadic. Nimeni nu știe ce vrea Donald Trump în Groenlanda și cum va acționa în viitor.

Începând din 1951, Statele Unite aproape că au mână liberă în privința operațiunilor militare și transferurilor de armament pe această insulă atât de importantă din punct de vedere strategic. Nu împiedică nimeni Guvernul de la Washington să deschidă noi baze militare – deși Statele Unite le-au închis pe toate, cu excepția celei de la Pittufik. De asemenea, nimeni nu împiedică SUA să exploateze resursele naturale valoroase ale țării.

Încă din 2021, un proiect de amploare din Kvanefjeld – în extremitatea sudică a insulei – a fost respins de Parlamentul groenlandez. Deși acolo se află al treilea cel mai mare zăcământ cunoscut de minerale rare, care prezintă și o concentrație pură ridicată, acesta nu poate fi exploatat. Pe lângă mineralele rare, în rocă se află și uraniu – al optulea cel mai mare zăcământ din lume. Populația locală se temea de un destin similar cu cel al membrilor tribului Navajo din statul american Arizona, unde un accident într-o mină de uraniu a dus la poluarea masivă a mediului și la consecințe catastrofale pe termen lung pentru indigeni și teritoriul lor.

Tema schimbărilor climatice

Zăcămintele din Groenlanda nu reprezintă o soluție rapidă pentru nevoile actuale de minerale rare, afirmă Nathanielsen. Pentru a pune în funcțiune o mină, este nevoie în medie de 16 ani, spune ea. Acest lucru este cauzat în mare parte de lipsa infrastructurii. Drumurile există aproape exclusiv în localitățile mai mari. Abia în vară a fost deschisă prima legătură între două localități. Din iulie, se poate folosi o pistă de nisip lungă de 170 de kilometri între Sisimut și aeroportul capitalei, Kangerlussuaq. Pentru exploatarea mineralelor la scară largă ar fi nevoie însă de mai multe porturi, aeroporturi și drumuri.

Și în port, pescarii vorbesc despre retragerea gheții înainte de a pleca la vânătoare de halibut, cod și foci.

Dacă oamenii din capitală sunt încă puțin afectați de această schimbare radicală, cei din Ilulisaat, situat mai la nord, povestesc că zonele care înainte erau complet înghețate și unde se putea vâna cu sania trasă de câini acum nu mai îngheață. „

În copilăria mea, suprafețele înghețate erau mai mari”, povestește și Emiia, profesoară de școală primară, originară din orașul cunoscut pentru aisbergurile sale.

Gheața se topește

Nici măcar experții nu pot estima încă efectele pe care intensificarea activităților militare în jurul Groenlandei le va avea asupra ecosistemului fragil. Cert este că apele nordice dintre Canada și Groenlanda, zonă denumită Pikialasoruaq de populația locală, influențează curentul Gulf Stream, important la nivel global, iar temperaturile în creștere topesc bariera esențială de gheață din nordul îndepărtat.

În acest context, inuiții de pe ambele maluri ale mării militează pentru crearea unei zone de protecție maritimă. Într-o lume în care acordurile climatice sunt denunțate, aceasta va fi o sarcină dificilă.

Navă maritimă în Estul Groenlandei FOTO: ID 22361190 © Lochstampfer | Dreamstime.com

Întrucât președintele american, Donald Trump, contestă frecvent acordurile existente, locuitorii Groenlandei rămân vigilenți. Guvernul a prezentat săptămâna aceasta o broșură despre modul în care populația trebuie să se pregătească pentru situații de urgență. Acest lucru a dus la epuizarea stocurilor de generatoare de curent de urgență și de canistre de apă de pe insulă. Și în magazinele alimentare se observă goluri pe rafturi, iar asta nu numai pentru că livrările de alimente ajung pe insulă în medie doar o dată pe săptămână – după un accident naval, intervalul poate ajunge chiar la două săptămâni.

„Oamenii sunt neliniștiți”, spune Arnakkuluk Jo Kleist. Femeia de 41 de ani este consultant independent și locuiește de mult timp în Nuuk. În timp ce stă la o cafea în centrul cultural Katuaq, salută din cap cunoștințele sau ridică mâna în semn de salut. Kleist observă și „o anumită greutate și tristețe” în rândul populației.

Groenlandezii încearcă să combată această tristețe dându-și energie unii altora, spune Kleist. Politicienii sunt îmbrățișați, chiar dacă aparțin altui partid decât cel pe care l-ai vota. Ministra afacerilor externe, Vivian Motzfeldt, a fost întâmpinat de o mare de steaguri la aeroport, după ce a susținut drepturile Groenlandei pe scena internațională. „Este cam ca în sport”, spune Kleist: „Când joacă echipa națională, nu contează dacă jucătorii provin din echipe rivale, toți reprezintă țara”.

Teritoriul inuiților

Teritoriul groenlandez, care aparține, de fapt, inuiților, are legături strânse cu Regatul Danemarcei. De exemplu, prin intermediul asistenților medicali danezi, precum Nikolai, în vârstă de 33 de ani, care lucrează deja pentru a treia oară timp de o lună la spitalul din Nuuk, pe fondul penuriei de personal calificat. Sau prin intermediul rudelor care au emigrat în Europa, unde speră să găsească un sistem social mai bun.

Istoria comună cu Danemarca are însă și numeroase capitole întunecate. Najaaraq povestește despre rasismul cu care s-a confruntat în Danemarca când avea 20-30 de ani: „În magazine, nimeni nu voia să mă servească; în autobuz, mi se striga să mă întorc acasă”. Dar nici în Groenlanda, femeia de 57 de ani nu a fost întotdeauna binevenită. Având un tată danez, ea nu a învățat niciodată limba mamei sale groenlandeze, deoarece în anii 1970 daneza era limba dominantă și pe insulă. Pentru unii, ea nu era considerată o groenlandeză cu drepturi depline.

„Mai sunt multe de rezolvat”, afirmă Kleist. O comisie ar trebui să se ocupe acum de trecutul întunecat al perioadei coloniale, pentru ca traumele intergeneraționale ale groenlandezilor să poată fi depășite. Presiunea exercitată de Trump asupra Danemarcei a pus deja unele lucruri în mișcare.

Viitorul cu Danemarca

Anul trecut, prim-ministra daneză, Mette Frederiksen, și-a cerut scuze, în lacrimi, față de persoanele afectate de „scandalul dispozitivelor de tip spirală”. Peste 4.000 de femei și fete au fost sterilizate de medici la ordinul Danemarcei, în anii 1960 și 1970, prin instalarea de către medici a unor dispozitive de tip spirală.

Prin contracepția forțată, Danemarca a vrut să limiteze creșterea populației în fosta colonie. Motivul: altfel nu s-ar mai fi putut finanța statul social. Multe dintre femeile afectate nu au mai putut avea copii. Abia recent, Copenhaga s-a declarat dispusă să plătească despăgubiri, deși acestea ar fi putut fi acordate deja de ani de zile. „Te întrebi de ce toate acestea sunt posibile acum și ce se ascunde în spatele lor”, spune Kleist.

Mesajul Guvernului groenlandez din Nuuk este clar: dacă ar trebui să fie luată o decizie, atunci ar dori să rămână cu Danemarca. „Dar asta nu înseamnă că uităm”, spune Kleist. În primul rând, trebuie împiedicată ocuparea ostilă a teritoriului, apoi trebuie discutat despre viitorul cu Danemarca.

Un viitor care, din punctul de vedere al groenlandezilor, poate duce și la independență. (Bianca Blei din Nuuk, 24.1.2026)

___

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului PULSE, o inițiativă europeană de promovare a cooperării transfrontaliere în domeniul jurnalismului. În cadrul proiectului Pulse, la acest reportaj a contribuit și Emma Louise Stenholm, de la partenerul danez Føljeton.

Traducere: Mihail Draghici | Voxeurop

Articolul original poate fi citit AICI.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€