Re(a)ctorul Academiei de Poliție

Joi, 23 mai, 2019, Direcția Națională Anticorupție a consemnat public dezastrul: punerea sub urmărire penală a rectorului și prorectorului Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, sub acuzația de „instigare la șantaj”.

Anunțul are toate ingredientele unei „nucleare”, cum se titrează, mai nou, în presa noastră, dezvelind miezul fierbinte și radioactiv al unei realități nocive, care va continua să producă efecte mulți ani de-acum încolo: rectorul și prorectorul școlii superioare care pregătește cadrele specializate în menținerea ordinii publice – polițiștii, polițiștii de frontieră, jandarmii, pompierii și arhiviștii – au fost puși sub urmărire penală de către procurorii DNA.

Motivul ține mai degrabă de film: cei doi l-ar fi instigat pe un coleg să-i transmită amenințări cu moartea Emiliei Șercan, jurnalist de investigație, care dezvăluise un fapt pe cât de clar, pe atât de rușinos. Că rectorul Academiei, șeful, cum s-ar spune, și-a copiat mai bine de două treimi din lucrarea de doctorat – adică însăși cercetarea care i-a permis, mai târziu, să devină șef al Academiei.

De dragul evidenței, măcar acum putem să-i spunem plagiatului pe numele mic și familiar, pe care îl știm de la școală: copiat. Iar copiatul este furt. Când PressOne a publicat investigația Emiliei, reacțiile mediului academic au fost aproape inexistente. Dar acesta e planul doi al discuției, lașitatea mediului academic.

În planul întâi, lumina cade pe tot acest sistem care are în centrul său menținerea ordinii publice și siguranța cetățeanului și care a trecut cu seninătate, fără să clipească, pe lângă informația care ar fi trebuit să aprindă toate beculețele de avarie: omul pus în fruntea Academiei lor a ajuns acolo prin fraudă, adică exact acea faptă pe care ar trebui s-o cerceteze și sancționeze.

Altfel spus, ce garanție poate să aibă un „simplu cetățean”, cum le place oficialităților să ne identifice, că siguranța lui este protejată, când capul celei mai înalte instituții din domeniu trece ca o panseluță peste o acuzație de furt, de mână cu majoritatea colegilor săi?

În contextul acesta, anunțul DNA de aseară a avut toate ingredientele unei explozii întârziate de reactor nuclear. Deocamdată, ceea ce putem vedea e miezul dezvelit și radioactiv al realității – aceea că rectorul și prorectorul Academiei de Poliție au încurajat un subaltern, angajat și el la Academie, să amenințe cu moartea un jurnalist de investigație. Potrivit comunicatului DNA, „există bănuiala rezonabilă” că ambii i-au transmis subalternului conținutul mesajelor de amenințare și i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Și nu e vorba de un accident, vorbim de efectul final al unui șir nesfârșit de minciuni, incompetență și defecte sistemice, acoperite și coafate în timp, care duc, în final, la dezastru. La capătul acestui lănțișor de erori stă beneficiarul final, „simplul” cetățean.

N-am apucat să verific reacțiile de astăzi, a doua zi după. Abia acum, după ce norul puturos și toxic s-a ridicat deasupra celei mai prestigioase instituții a Internelor, ajungem și noi la clasicul: „cum am ajuns aici?„, cu surioarele lui: „în ce țară trăim?” și „oare ne vom mai face bine vreodată?„.

Și nu e doar asta – Emilia scrie de ani de zile despre furtul intelectual, adăpostit la căldura și confortul universităților, îngrijit în biblioteci. Alți colegi scriu și vorbesc despre furtul la drumul mare, din sute de proiecte de investiții, din spitale, din școli, din toate celelalte locuri și instituții în care cetățeanul ăsta, cea mai simplă formă de viață politică de la noi, ar trebui să găsească protecție, sănătate, grijă și, mai ales, siguranța că viața nu-i va fi amenințată.

Acum imaginați-vă în străfundurile fiecărui astfel de loc un reactor supraîncălzit, care stă să bubuie.