Testarea pe scară largă ar fi cheia punerii sub control a pandemiei. Foto: Lucian Muntean

Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică: Indicatorul de mortalitate reflectă performanța spitalelor din România.

Am intrat în valul al doilea al pandemiei cu o creștere semnificativă a infectărilor cu SARS-CoV-2. În același timp, două dintre cele mai importante voci ale ultimelor luni, Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, au decis să candideze pentru un loc în Parlament din partea PSD. În mijlocul crizei sanitare, au făcut surfing politic și au ales să se folosească de capitalul de imagine adunat din martie încoace.

Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică și directorul Departamentului de Sănătate Publică de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, consideră imoral gestul celor doi specialiști și consideră că pune sub semnul întrebării credibilitatea întregii comunități științifice.

„Discursul care pretinde că toți sunt la fel este foarte ușor de adoptat în această perioadă. În același timp, conspirațiile tind să rămână în aceiași parametri”, spune Cherecheș.

Acesta ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre „politizarea pandemiei”, dar și despre felul în care cei care au fost la putere în ultimii 30 de ani au ținut captive instituțiile medicale din România.

Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică și directorul Departamentului de Sănătate Publică de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca Captura youtube

Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, doi specialiști care au avut numeroase ieșiri publice în aceste luni, decid să candideze pe listele unui partid la alegerile parlamentare. V-a surprins decizia lor?

– Da, profund. Într-o situație de criză cum avem acum cu pandemia – dar e la fel în orice dezastru, că vorbim de inundații sau incendii – comunicarea și măsurile luate întotdeauna interferează cu elementul politic. Nu întotdeauna cele mai bune măsuri pentru sănătatea oamenilor sunt și cele mai adecvate pentru contextul politic și cariera politicienilor care sunt la putere.

Vă dau un exemplu. Un guvern care e la putere, într-o situație de pandemie, de cele mai multe ori va pierde capital. Pentru că, dacă ia măsurile potrivite la timp, va fi acuzat ulterior că a făcut-o degeaba pentru că nu s-a întâmplat nimic. Dacă nu ia măsurile la timp, va fi condamnat ulterior pentru că au murit mulți oameni. Așadar, orice ar face, va suferi o lovitură.

Comunicarea de criză este foarte important să fie o combinație între elementul politic și elementul specialiștilor. Dacă vă uitați în toate țările în care epidemia e mai mult sau mai puțin sub control, există o voce care vorbește din perspectiva specialistului în sănătate publică.

Noi l-am avut în faza întâi pe Streinu-Cercel, care a luat un loc frontal, iar ca specialist în boli infecțioase avea sens să vorbească despre subiect. Ulterior a intervenit Alexandru Rafila, ca microbiolog, deci tot în domeniu, și ca reprezentant al României în Organizația Mondială a Sănătății.

Ei bine, în momentul în care au decis să candideze pentru un loc în Parlament, automat toate recomandările și pozițiile pe care le-au luat anterior au fost mânjite și compromise de interferența politicului.

Recomandai ca specialist lockdown-ul sau aveai o agendă politică? Este foarte important ca, în criză, comunicarea să se facă extrem de clar și să nu fie elemente de ambivalență.

Ce se întâmplă? Toate recomandările pe care le-au făcut ei până în acest moment sunt puse sub semnul întrebării, mai ales într-un context în care comunicarea dinspre autorități, mai ales dinspre Ministerul Sănătății și Guvern, este extrem de slabă. Este inconstantă, vedem o mulțime de politicieni și membri din Guvern care ba respectă, ba nu respectă regulile de purtare a măștii.

Și atunci populația devine confuză și nu știe care reguli ar trebui să le respecte și când să o facă. Cu atât mai mult cu cât infodemia și știrile false au tendința de a rămâne relativ constante. Conspirația tinde să rămână în aceiași parametri. Și atunci, e evident că oamenii vor da atenție alternativelor la comunicarea publică, acestea fiind știrile false care, repet, ne asediază fără întrerupere.

Riscul e ca întreaga comunitate științifică să-și piardă credibilitatea?

– Bineînțeles. Discursul „toți sunt la fel” este foarte ușor de adoptat în acest moment. Mai ales că, în România, nu avem voci publice din partea specialiștilor. Puteți să-mi spuneți o persoană de la Institutul Național de Sănătate Publică, să fi ieșit în față și să comunice cu populația? Nu puteți. De la Casa Națională de Asigurări de Sănătate? Nu! De la Școala națională de sănătate publică, management și perfecționare în domeniul sanitar, nu! De la Colegiul Medicilor? Nu! Ministerul Sănătății, în afară de ministru, dar care nu este specialist? El e chirurg, ceva fundamental diferit. Chirurgii știu să pună diagnostic și să facă tratament prin tehnici chirurgicale. Aici discutăm despre o abordare populațională care-i complet alt domeniu.

Dacă cei doi, Rafila și Streinu-Cercel, și-au asumat o poziție publică de comunicare din perspectiva specialiștilor, mi se pare lipsit de etică să alegi o tabără în timpul crizei. Nu aveam nicio problemă dacă urmau o carieră politică după ce se încheia epidemia sau după ce se retrăgeau din pozițiile lor. Dar, să decidă în mijlocul crizei să profite personal și să se folosească de capitalul de imagine pe care l-au adunat într-o perioadă dificilă și, inevitabil, să pună sub semnul întrebării comunicarea publică și informațiile transmise către populație, e inacceptabil. Nu am nicio îndoială că asta va ajunge să coste. Gândiți-vă dacă numai 10 la sută din populație va avea rețineri în a purta masca și va spune ok, totul e politică, e despre un partid sau altul. Și chiar nu contează în ce partid au intrat. Orice tabără politică ar fi ales, ar fi fost exact același lucru. La fel de imoral.

Alexandru Rafila a și ieșit cu un program de guvernare pe sănătate care are ca linii de forță construirea a 800 de centre comunitare (500.000 de euro ar costa unul). Spune că ar fi cheia reconstrucției întregului sistem de sănătate. Sunteți de acord?

– Știți cum e, asta ar însemna să mă pronunț vizavi de un program politic. Politicienii pot să spună ce vor și să se pronunțe pe ce vor. Mi se pare că, în acest moment, orice spune Alexandru Rafila sau vreun reprezentant al unui partid politic sunt promisiuni electorale. Mii de kilometri de autostradă, apă și pâine, aur care pică din cer? Sunt promisiuni înainte de campanie.

Ce știu cu siguranță e faptul că Direcțiile de Sănătate Publică sunt de fapt cheia întregului sistem. DSP-urile sunt de fapt mâinile Ministerului Sănătății în teritoriu. Au fost subfinanțate de toate guvernele. Au tăiat personalul de acolo și n-avem nici în ziua de azi o strategie națională a resurselor umane.

Sistemul de sănătate publică din România funcționează pe o paradigmă din 1950, pe model sovietic, în care sănătatea publică și epidemiologia sunt două domenii separate. În Marea Britanie, Olanda, țările nordice, SUA, epidemiologia e un subdomeniu din domeniul sănătății publice, care e unul mare, interdisciplinar. La noi le-au separat și nu le-au mai unit niciodată.

Mai mult, la noi medicul este elementul central al sistemului de sănătate publică. Este fundamental fals. Da, așa se făcea în 1950, când nu exista o concepție modernă asupra sănătății publice. Acum știm că e un domeniu interdisciplinar, un domeniu în care lucrează și medici, dar în care aceștia joacă doar un rol. Mai sunt psihologi, sociologi, ingineri, economiști, oameni din administrația publică, experți în comunicare, asistenți medicali. Sunt o mulțime de specialități care contribuie la un sistem de sănătate publică.

Lucrurile sunt foarte simple. La noi, cu partea de politizare s-a mers până la nivelul de șefi de instituții: directorii de spitale, directorii de direcții de sănătate publică au fost numiți politic de către partidul care se afla la putere.

Răzvan Cherecheș

DSP-urile sunt instituții din teritoriu care joacă un rol fundamental în gestionarea realităților din pandemie. De ce și la acest nivel se discută de politizare și numiri pe criterii care n-au nicio legătură cu competența?

– Lucrurile sunt foarte simple. La noi, cu partea de politizare s-a mers până la nivelul de șefi de instituții: directorii de spitale, directorii de direcții de sănătate publică au fost numiți politic de către partidul care se afla la putere. A fost mascat acest aspect sub umbrela concursurilor pe posturi.

Puteți să verificați, să cereți situațiile, și veți vedea că, la aceste concursuri, în peste 90 la sută din cazuri s-a prezentat câte un singur candidat. Pentru că tot concursul a fost de fapt un simulacru menit să ascundă faptul că decizia a fost luată de către partidul politic. Asta e o mare greșeală, pentru că vorbim de poziții de specialiști. Ok, ministrul e o poziție politică, acolo vorbim de o cu totul altă abordare. Dar cei care implementează în teritoriu trebuie să fie specialiști, oameni care să știe și să înțeleagă. Să aibă competența.

Ce s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani? Acești directori numiți politic și-au atras, încet dar sigur, în DSP-uri, în conducerile spitalelor, în minister, la CNAS, tot felul de protejați care au rămas pe acele poziții de funcționari. Sunt protejați de codul muncii și nu pot fi mișcați de acolo. Uite, Bolojan și-a început mandatul la Consiliul Județean Bihor reorganizând și practic dând afară 50 la sută din angajații instituției.

Ce ar trebui să facem noi de urgență? Probabil că nu acest guvern, pentru că ministrul Tătaru a dat o declarație prin care a spus că ar trebui profesionalizată conducerea DSP-urilor, dar apoi nu a mai făcut absolut nimic. Dimpotrivă, el a numit două persoane care n-aveau nicio competență să ajungă la conducerea unor direcții de sănătate publică.

Prioritatea ar fi asta: profesionalizarea DSP-urilor și a managementului spitalelor. Asta ar trebui făcut. Nu înființarea unor noi centre în care să fie numiți alți membri ai partidului de la guvernare.

De ani buni discutăm despre spitalele regionale, ca fiind de o importanță strategică. E această impresie că nu ne dorim urgentarea acestor proiecte, deși avem la dispoziție fonduri europene. De ce credeți că nu se accelerează construirea spitalelor regionale?

– E mai degrabă o situație de capacitate de implementare. Ați auzit în toți anii ăștia despre fonduri structurale pe sănătate? N-ați auzit, ați auzit poate pe agricultură, pe dezvoltare regională, dar pe sănătate nu. Nu s-a înființat niciodată în MS o agenție care să se ocupe de fondurile structurale. Noi în fiecare „mandat” de cinci ani am pierdut bani.

De fiecare dată când mergeam la Comisia Europeană ni se spunea: „Aveți sute de milioane de euro aici pe care nu le-ați accesat niciodată”.

Avem de-a face cu incapacitatea de administrare, vorbim de oameni care nu au capacitatea să implementeze, nu au competențele să implementeze toată documentația. Vă dați seama că pentru un spital regional nivelul de documentație e enorm. Nu sunt capabili. E ca și cum ai lua niște copii și i-ai pune să conducă un camion. Și apoi tot tu ai fi supărat că nu sunt în stare s-o facă. Păi nu ei sunt de vină. Sunt de vină cei care i-au pus să-l conducă. „Condu, copile, condu, că ești de-ai noștri, din familie”.

O anchetă epidemiologică e fetișizată în România. E de fapt un chestionar. Ești întrebat de unde te-ai infectat și pe cine ai expus. O persoană care aplică un chestionar de satisfacție la un serviciu de telefonie mobilă poate să facă o anchetă epidemiologică

Cum ați evalua acest moment al pandemiei? La ce să ne așteptăm?

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

– Mi se pare că e ca și cum am fi într-un autobuz care începe să se rostogolească la vale. Frână nu este. Am fi putut frâna din timp dacă se creștea capacitatea de testare. Dar s-a crescut modest. Dacă vă uitați la alte țări, capacitatea de testare s-a crescut de 10, 20 de ori. La noi s-a crescut ridicol de puțin.

Mai mult, anchetele epidemiologice se fac după zile întregi. Păi dacă eu sunt infectat și nu știu, și am fost în contact cu cineva care e pozitiv – asta în perioada dinaintea ultimelor restricții – și am umblat vesel peste tot, mi-am dus copilul la școală, am stat de vorbă cu ceilalți părinți, m-am dus în mall, am purtat mască din când în când pentru că nu era obligatoriu, păi cel mai probabil am infectat o grămadă de lume. Și-s anunțat după o săptămână că s-ar putea să fiu contact. E târziu deja, trebuia făcut în aceeași zi. Asta era frâna pe care o aveam.

Acum, singura soluție pe care o avem – și decizia asta e corectă pentru acest moment – este închiderea școlilor, închiderea restaurantelor, obligativitatea purtării măștii peste tot.

Cum a fost în Argeș? Când au ajuns la rata de incidență 2, au introdus obligativitatea purtării măștii în tot județul și au fost extrem de fermi în impunerea măsurii: controale în autobuze și spațiile publice, amenzi. Și n-au ajuns la 3. În alte locuri, de abia la 3 se decide să se impună purtarea măștii peste tot.

De fapt asta e o decizie politică. Nu impui purtarea măștii, pentru că e inconfortabilă și există discuția cu botnița susținută de un grup de oameni care-s neinformați și prost educați. Și atunci, mai degrabă decât să pună presiune pe toată lumea să poarte mască și să piardă potențial unele voturi, au pus presiune pe proprietarii de restaurante și părinții copiilor mici, care acum trebuie să-i supravegheze acasă. Nu au opțiune. Unul dintre părinți trebuie să se sacrifice și să rămână acasă. Copiii mici nu pot fi lăsați singuri acasă, nu pot fi duși la bunici. În concluzie, Guvernul a decis să sacrifice un grup mai mic ca să-și securizeze voturile.

De fapt, când am trecut de 1,5, decizia era mască obligatorie pentru toată lumea. Crește în continuare? Scoși de la școală și trecut în mediul online copiii peste clasa a patra, cum s-a întâmplat și-n alte țări. Și rămași doar cei mici, pentru că numai cei de la clasa a patra în jos trebuie supravegheați. În plus, știm deja că copiii sub 10 ani se infectează și transmit mai greu infecția.

Iar dacă vă uitați, Prefecturile nu au trecut în scenariul galben școlile când s-a trecut de 2, conform ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației. Le-au trecut direct în cel roșu, la 3. Exact pentru ca să nu piardă voturi.

Au ignorat toate avertismentele. Nu a existat nicio voce care să le fi spus că totul va fi bine, chiar dacă vine iarna. Toți am spus același lucru: vine toamna, vine iarna, va fi foarte rău, vom avea vârf.

E și o penurie de specialiști, de medici epidemiologi. Ludovic Orban spunea în urmă cu câteva luni: trebuie găsiți și angajați. Nu e ca și cum stăteau ascunși și așteptau ca să fie găsiți.

– Da, e o dovadă de ignoranță din partea premierului. Nu poți inventa medici epidemiologi peste noapte. Asta-i ca și cum ai lucra în Universitate și ai întreba din senin: noi avem vreun laureat al premiului Nobel? Dacă aveam unul, s-ar fi aflat, nu? Ai fi știut. La fel și aici, medicii epidemiologi care nu sunt în sistem au plecat deja din sistem, că nimeni nu rămâne să lucreze ca altceva, din moment ce asta e specializarea lui.

Dar mai e un element. În acest moment, DSP-urile se plâng că nu au suficient de mult personal. Sunt două universități în România cu program de licență în Sănătate publică. Aici se formează în fiecare an specialiști în servicii și politici de sănătate publică. Aici oamenii au cursuri de epidemiologie, de comunicare în sănătate, de economie în sănătate. Parcurg exact programa din SUA sau Marea Britanie. Încercăm de ani de zile să introducem în codul ocupațiilor din România specialitatea aceasta, ca oamenii să poată fi angajați în DSP-uri. Unde, cum spun și ei, nu există suficient personal.

Și unde se așteaptă ca un medic specialist, adică un om care a fost format timp de 10-12 ani, să stea la telefon și să facă timp de 8 ore pe zi anchete epidemiologice. Este nerealist. Absolvenții noștri ar fi putut acum să stea la telefon și să facă anchetele. Am făcut solicitare în martie sau aprilie, în momentul în care Guvernul urla pe toate drumurile că nu are suficienți oameni. Și am primit răspuns de la M.S., hârtie semnată de ei, că n-au nevoie de așa ceva, că medicii specialiști în sănătate publică acoperă domeniul ăsta și că au suficient personal.

A fost suficientă explicația asta?

– E inerție, conservatorism… Oamenii în mod autentic nu înțeleg. Gândiți-vă numai la obsesia DSP-urilor care spun întruna că doar medicii specialiști pot face anchete epidemiologice. Nu-i adevărat. Sunt dezinformați, ridicoli și prinși într-o paradigmă de acum 70 de ani. Nu au reușit să o depășească.

O anchetă epidemiologică e fetișizată în România. E de fapt un chestionar. Ești întrebat de unde te-ai infectat și pe cine ai expus. O persoană care aplică un chestionar de satisfacție la un serviciu de telefonie mobilă poate să facă o anchetă epidemiologică.

În Australia au făcut medicii militari. Au adus în Melbourne 1.700 de medici militari care le-au făcut în baza unui chestionar foarte clar, pe care l-au aplicat fără să înțeleagă subtilitățile din spate. Nici nu era necesar. E ca și cum ai zice că o mașină poate fi condusă doar de un mecanic specializat. Câți dintre șoferi înțeleg cum funcționează o bujie? Foarte puțini.

Asta n-are legătură cu cât de bine muncesc doctorii. Dacă v-aș da dumneavoastră să reparați o mașină cu o șurubelniță și nici o altă sculă, ați face cât de bine ați putea. Poate că mașina o să și meargă o bucată de vreme, dar nu o să fie ca în situația în care ați fi dus-o într-un atelier auto complet utilat.

Suntem pe locul al doilea în Europa la rata deceselor Covid-19. Ce reflectă această situație?

– Sunt doi indicatori. Unul e cel de fatalitate, care măsoară ce procent din cei care au fost identificați ca fiind pozitivi au murit. Unde avem un procentaj foarte mare pentru că nu facem suficient de multe teste. Dacă am testa mai mult, am „prinde” mai mulți asimptomatici, cum se întâmplă în Germania sau țările nordice, și atunci indicatorul de fatalitate ar fi mai mic.

Indicatorul de mortalitate spune, în schimb, câți au murit la suta de mii de locuitori. Acesta este independent de testare. Dacă ascultați Guvernul, el o să spună că testarea e prea mică și așa se explică.

Nu, de fapt indicatorul de mortalitate reflectă performanța spitalelor din România. Avem cel mai mic procentaj alocat Sănătății din Uniunea Europeană, de 13 ani. Nu s-a crescut de nicio culoare. Sănătatea n-a fost niciodată o prioritate. Și acum ne costă treaba asta. După tot scandalul cu infecțiile nosocomiale nu s-au modificat cultura organizațională, circuitele din spitale. Situația a rămas la fel. Acum avem mortalitate excesivă. Ar putea fi evitată dacă am avea performanțe mai bune.

Și să fim foarte clar înțeleși. Asta n-are legătură cu cât de bine muncesc doctorii. Dacă v-aș da dumneavoastră să reparați o mașină cu o șurubelniță și nici o altă sculă, ați face cât de bine ați putea. Poate că mașina o să și meargă o bucată de vreme, dar nu o să fie ca în situația în care ați fi dus-o într-un atelier auto complet utilat.

Cum am putea mări, totuși, capacitatea de testare? Am ajuns la peste 30.000 de teste zilnic.

– Există aparate care pot face un număr mare de teste. Recent, am discutat cu reprezentanta unei firme de tehnologie care-mi spunea că ei au și pot vinde și-n România aparate care pot să facă 10.000 de teste pe zi. E adevărat, costă un milion de euro, dar asta e nimica și pentru o primărie mare, darămite pentru bugetul unei țări.

Ea spune că, de când a început pandemia, nu i s-a cerut niciodată, în România, un aparat care să facă mai mult de 100 de teste pe zi. I s-au cerut numai aparate ieftine. Păi undeva trebuie să investim în creșterea capacității de testare. Întrebați-l concret pe ministrul Tătaru: ce a făcut pas cu pas, în fiecare săptămână, ca să crească această capacitate. Câte oferte a făcut? Pentru câte aparate? Întrebați-l care sunt tipurile de aparate care există și pot fi utilizate? Nu va ști nimic din toate astea.

35.000 pe zi e ridicol, iar din acelea peste 10.000 sunt firme private, unde nu avem niciun fel de control. Acelea sunt făcute la cerere. Deci dacă avem și suficienți paranoici care se duc și se testează săptămânal, ca să se asigure că n-au prins virusul între timp pentru că s-a uitat cineva strâmb la ei… Noi nu știm câți sunt din aceștia, că dacă s-ar face numai pe definiția de caz, eu vă garantez că am avea incidența mult mai mare.

Sunt cinci ani de la Colectiv. Am aflat dintr-o anchetă publicată în Libertatea că spitalele COVID au raportat zero infecții nosocomiale…

– Bineînțeles că nu se raportează. Mulți ani nu s-au raportat pentru că erau un indicator de prost management și era penalizat spitalul sau managerul. Plus că noi avem, în România, o cultură a… Nu știu, l-ați văzut pe prefectul din Sibiu?

L-am văzut repezind un medic urgentist care încerca să-i expună situația din spitale. Să nu ne facem de sfânta minune, acum faceți ca presa, nu e pe ordinea de zi, zicea. Autoritățile nu vor să se confrunte cu realitatea, mai ales când nu e pe ordinea de zi.

– Da, să nu facem județul de rușine. Să vă dau un exemplu care mi se pare extrem de emblematic. Am ținut, la un moment dat, un training studenților de la o universitate de medicină din România despre cum se prezintă o lucrare științifică. Un medic rezident tânăr a prezentat cum și-a făcut el lucrarea de licență. Acolo, în public, într-o sală plină de studenți la Medicină, a spus, foarte senin și ușor mândru, cum a modificat datele din baza de date că să nu iasă spitalul prost. Am fost profund îngrozit.

Într-o țară cu o etică a cercetării bine dezvoltată, în orice țară din vestul Europei, o persoană care spune așa ceva public își încheie cariera acolo, pe loc. Frauda științifică îți încheie definitiv cariera. După eveniment i-am explicat omului și a înțeles ce a greșit.

Și la Colectiv ni s-a spus că e totul în regulă, că avem de toate, să nu iasă spitalele prost. De ce credeți că aleg să comunice așa?

– Exact aceeași abordare. E o moștenire din perioada comunistă. Unu, nu sunt în măsură să comunice eficient. Doi, pentru a avea curajul să spui cum stau în realitate lucrurile și să-ți aperi pacienții, trebuia să ai etică profesională și să nu depinzi de un partid sau de un om politic.

Dar asta e cultura la noi: haideți să nu facem instituția de râs. N-am reușit să depășim perioada aceea în care declaram mai mulți porci decât aveam la ferma noastră de porci, ca să nu ieșim prost la raportările Partidului. Noi, în continuare, încercăm să acoperim reputația spitalului.

În spitalele din Vest, atunci când moare un pacient, are loc un comitet, o discuție: de ce a murit pacientul? Ar fi putut fi evitată moartea lui? Cum putem îmbunătăți performanța actului medical?

La noi nici vorbă de așa ceva. Să discuți așa ceva ar însemna să admiți că medicii au făcut o greșeală, ar însemna să admiți că spitalul a greșit. Spitalele greșesc tot timpul. În SUA a fost făcut un studiu care a arătat că în 50 la sută din cazuri, fie diagnosticul, fie tratamentul au fost greșite. 50 la sută, în Statele Unite! La noi nu s-a măsurat niciodată așa ceva.

Organismul care trebuie să se ocupe de performanța actului medical, Colegiul medicilor, până recent a fost condus de o persoană (n.r. – Gheorghe Borcean) care a spus public că medicina bazată pe protocoale și standarde de tratament e medicină defensivă și că nu așa se face. Din nou, e o dovadă de gândire medievală.

Tratamentul trebuie făcut pe protocoale și standarde pentru că, în 99 la sută din cazuri, abordarea e standard. Uitați-vă că nici în ziua de azi, pentru Covid, nu avem tratament standardizat în toată țara. Zilnic apar zeci de articole pe Covid. Nu s-a publicat în niciun domeniu atât de mult cât se publică pe Covid acum. Au apărut zeci de mii de articole din primăvară până acum. Eu citesc câteva zeci pe zi, ca să mă țin la curent cu ce se întâmplă.

Ei bine, ministerul sau Colegiul Medicilor ar trebui să aibă o comisie undeva care zilnic să updateze și să spună: conform cu ceea ce știm acum, ăsta e standardul de tratament. Și toată țara să aplice același model. Eu, când aud că sunt spitale care spun că ei inovează pe tratament, îmi vine să… Nu, acestea sunt experimente pe oameni, e o violare a dreptului pacienților. E de neconceput așa ceva, cum să inovezi tu și să încerci combinații de medicamente care n-au fost testate anterior într-un trial clinic standardizat?

Medicii de pe terapie intensivă sunt, la ora asta, cei mai munciți oameni din țara asta. Tot de la ei se așteaptă să aibă timp să se uite care-s ultimele studii, ce tratamente merg și care nu? Și, în același timp, Ministerul, Colegiul și Insitutul național de sănătate publică nu dau niciun fel de ajutor.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...