Radu Lupescu, medicul român decorat de Macron: „Am plecat după simulacrul de alegeri din 1990”

Valentin Șchiopu

Redactor

Medicul român Radu Lupescu (50 de ani) a fost decorat la începutul anului de președintele Franței, Emmanuel Macron. A primit Ordinul Național al Meritului, în grad de cavaler, alături de alți specialiști din sistemul sanitar francez. În decretul publicat în Jurnalul Oficial al Franței, în dreptul numelui său, a apărut și precizarea: 23 de ani de serviciu.

Distincțiile ar fi trebuit acordate de ziua Franței, pe 14 iulie, dar francezii le-au amânat pentru a-i putea onora pe cei care au avut un rol important în lupta pentru combaterea pandemiei. Printre ei s-a numărat și Lupescu, specialist în anestezie-reanimare, care s-a stabilit la Strasbourg în urmă cu aproape 30 de ani, părăsind România dezamăgit de felul în care a fost reprimată mișcarea din Piața Universității și de deznodământul primelor alegeri „libere” din țară. Fusese, nu pentru mult timp, un cavaler al speranțelor deșarte.

Revoluția l-a prins în anul I de facultate, la Carol Davila. În timpul evenimentelor din decembrie a fost translator pentru reprezentanți ai Médecins du Monde, o organizație medicală umanitară care-și trimitea voluntarii în zone unde izbucneau conflicte violente sau în țările cu un sistem sanitar deficitar. Vorbea fluent franceza după ce, în copilărie, locuise și învățase la o școală franceză din Algeria, țară în care tatăl său, profesor universitar la Agronomie, a predat pentru câțiva ani.

Entuziasmul era la cote înalte printre tinerii din generația sa, în primele luni după căderea comunismului, își amintește Lupescu. Acesta s-a înscris în organizația studenților mediciniști și participa frecvent la manifestațiile din acea perioadă.

„Încercam să mobilizăm studenții să participe la manifestațiile acelui început de an. Vedeam chiar de atunci un soi de lehamite la unii colegi: de ce să participăm la proteste? Noi trebuie să învățăm, nu să protestăm. Mi-am dat imediat seama că nu există totuși un teren foarte bun pentru o schimbare rapidă.

Am fost foarte dezamăgit de turnura pe care au luat-o foarte rapid lucrurile în 1990, atunci cu manifestațiile din Piața Universității. După speranța imensă creată în decembrie 1989, câteva luni mai târziu realizam că lucrurile nu o iau pe făgașul bun. Senzația a fost întărită de simulacrul de alegeri din Duminica Orbului.

În plus, din spitalele din România lipsea cam totul. Voiam să mă pregătesc să-mi fac cât mai bine meseria și să nu fiu limitat de lipsurile de tot felul care erau atunci în spitale. Cred că, în cele din urmă, asta a cântărit cel mai mult în decizia de a pleca”, povestește Lupescu.

Medicul nu-și poate imagina cum ar fi arătat viitorul său profesional dacă ar fi rămas acasă. Sunt foarte multe variabile de luat în calcul, spune, iar felul în care s-a consolidat cariera lui e în strânsă legătură cu oamenii pe care i-a întâlnit. Câțiva dintre aceștia l-au făcut un „om mai bun și un medic mai bun”.

„E important să întâlnești oameni care să te ajute într-un moment sau altul. Fie că sunt mentori, fie că sunt persoane care îți întind o mână de ajutor”.

În vara lui 1990 a participat la un stagiu în Franța, la Limoges, în cadrul unei clinici universitare. Era singurul student care rămânea în spital după-amiezele – fiind acolo să profite la maximum de experiența într-o clinică performantă – astfel că s-a împrietenit cu șeful clinicii și rezidentul acestuia. Medicii francezi i-au împărtășit din experiența lor și i-au permis să asiste la intervențiile chirurgicale, explicându-i exact ce fac și cum fac.

Lupescu s-a întors acasă, a terminat anul II de Medicină și apoi a făcut demersuri, prin intermediul consulatului, să se înscrie la o universitate de același profil din Franța. Studiile lui nu puteau fi echivalate, astfel că a luat-o de la zero, la Strasbourg. 1991-1992 a fost primul an universitar bifat în Franța. A plecat alături de sora lui, ajunsă între timp medic psihiatru într-un spital public din Strasbourg.

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

În vara lui 1991, unul dintre medicii de la Médecins du Monde pe care i-a întâlnit în decembrie 89, le-a pus la dispoziție un apartament, în Strasbourg, cu condiția ca frații Lupescu să plătească utilitățile, pentru câteva luni până își vor găsi de muncă.

„Mi-l amintesc și acum. Pe hol, pe un fir atârnau niște cărți poștale. Pe una dintre ele, era un mesaj plin de speranță: Heureusement qu’on va vers l’été (n.r. - din fericire, ne îndreptăm spre vară)”, a rememorat medicul.

Până la venirea unui anotimp mai prietenos, din punct de vedere profesional, tânărul s-a angajat pentru câteva săptămâni la o fabrică de făcut cutii din carton. Între timp, a mers la poșta principală din Strasbourg, a deschis cartea de telefoane și a notat toate numerele de telefon de la clinicile și casele de bătrâni din oraș . A sunat la fiecare și a întrebat ce job i se poate oferi cu o experiență de doi ani la o facultate de medicină în România. Directorul unui centru pentru vârstinici l-a chemat la un interviu și i-a propus un post în schimbul de noapte.

Lupescu avea să rămână acolo patru ani și jumătate, până aproape de momentul în care și-a început rezidențiatul.

„Nu era altă opțiune, nu se punea problema să fim ajutați de acasă să ne plătim studiile și cheltuielile. Ne bazam unul pe celălalt, eu pe sora mea, ea pe mine. Mi-am găsit recent fluturașul cu primul salariu de la acel centru pentru vârstinici. În decembrie 1991 a fost prima mea săptămână acolo, iar în ianuarie a doua. A fost destul de complicat pentru că lucra noaptea, iar a doua zi susțineam niște examene importante pentru viitorul meu.

În Franța, la medicină, primul an e anul de concurs. Se dau examente în ianuarie, se face un clasament intermediar, apoi mai e o sesiune în vară. Din 800 de studenți înscriși în anul I, doar o sută și ceva am promovat în anul II”, spune Lupescu.

În ultimul an de studenție, Lupescu a fost angajat de un chirurg într-o clinică, ca să-l asiste la operații. Era „mâna a doua”, nu câștiga grozav, dar îl ajuta să-și pregătească rezidențiatul și să nu mai piardă nopțile cu slujba de la casa de bătrâni. În 1997, a terminat facultatea, a dat rezidențiatul și a intrat pe ATI la Strasbourg.

„Ca rezident ești plătit. Sigur, nu era o sumă mare de bani, dar erai remunerat corect, nu cum se întâmpla cu rezidenții din România până de curând”, susține medicul născut la București.

După rezidențiat, Lupescu a intrat ca asistent universitar la Spitalul Universitar din Strasbourg, iar în prezent este medic anestezist și președintele Asociației medicilor din clinica Rhéna – fuziunea a trei spitale confesionale cu tradiție în sistemul privat, din orașul aflat aproape de granița cu Germania.

Medicul spune că distincția oferită de președintele Franței îl onorează. Știe că țara lui de adopție și-a pansat găurile din sistemul medical cu ajutorul multor specialiști veniți din România. Cu toate acestea, e convins că exodul medicilor români poate fi oprit și sistemul reformat.

„Trebuie voință și acțiune pe câteva axe prioritare. Sunt mulți medici și oameni capabili în țară. Trebuie să-i respecți și să le asiguri condiții bune în care să-și poată practica meseria. Mâna de lucru trebuie să fie bine formată și bine plătită.

Concurența este europeană, multe țări din Vest au un deficit de medici și asistente. Dacă vrei să-i ții, repet, trebuie să aibă condiții bune și salarii corecte. Și un rezidențiat în care să învețe ce vor. Asta e o altă problemă, faptul că am văzut în ultimii ani rezidenți români care au ajuns aici excelent formați din punct de vedere teoretic, dar care făcuseră prea puțină practică. Erau puțin marginalizați din cauza asta.

Odată cu intrarea în UE au venit medici care s-au instalat foarte rapid. Au depus dosarul la Ordinul medicilor și și-au pus plăcuța cu numele lor în fața cabinetului. E bine pentru ei, e bine pentru Franța, dar e foarte rău pentru sistemul sanitar românesc care și așa era deficitar. În toate rapoartele oficiale, România e printre ultimele la numărul de medici pe mia de locuitori. E o problemă foarte greu de rezolvat în țară, din păcate. O posibilă rezolvare ar fi ca acești profesioniști să fie respectați și să li se ofere condiții decente de muncă. Exact ce îmi doream și eu în urmă cu 30 de ani”, spune Lupescu.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€