Imaginea de pe afișul documentarului lui Alex Brendea - Profu'/Teach

Profesorul antisistem

Profesorul de matematică Dorin Ioniță (55 de ani) a ieșit din sistemul public de învățământ în urmă cu un deceniu pentru a-și amenaja, în apartamentul său din Bistrița, propria sală de clasă, adică primul cabinet particular de meditații din România.

În același bloc, la parter, își are sediul și un cabinet veterinar.

„Ne facem concurență, se poate spune, dar una loială: eu mă adresez bipezilor, mai jos se ocupă de ființele cu patru picioare”, se amuză profesorul.

El a fost subiectul documentarului regizat de Alex Brendea, Profu’/Teach, care a luat premiul cel mare la ediția din acest an a festivalului Astra și locul 1 la Jihlava (Cehia), la secțiunea dedicată țărilor din Europa Centrală și de Est.

În imaginea de pe afiș, Ioniță apare așezat în capul mesei, în fața elevilor săi și a unui motan negru căruia îi plimbă pe la mustăți, într-un exercițiu de dresaj, șfichiul unui bici.

„Motane îl cheamă. Le mai am pe Amadeo și o birmaneză care face ca avionul rusesc, așa că s-a ales cu numele de MiG”.

Lui Ioniță i se spune simplu, Profu’. Biciul nu face parte din recuzita lui. Ba dimpotrivă, a preluat obsesia lui Noica legată de o școală eliberată de „tirania profesoratului”. Când el însuși s-a ridicat împotriva regimului de tip „semi-pușcărie”, „porcăria cazonă” în care spune că se transformase școala românească, și-a permis o ultimă extravaganță: și-a ambalat motocicleta în curtea școlii la care preda, cu directoarea privindu-l siderată.

Un fel de Top Gun, filmat la noi. „Ce faci?”, a mai apucat să-i spună femeia. „Conduc! Eu conduc motocicleta, când vreau și unde vreau, tu condu școala”, i-a răspuns profesorul demisionar. Cu o jumătate de oră înainte, directoarea îi spusese pe un ton de reproș că pe el „nu-l poate dirija nimeni”.

Cabinet particular: două ore, trei beșini, cinci căscaturi

Profu’ și-a luat zborul și a trecut pe modul auto-pilot. Era în 2008 și tocmai se schimbase codul activităților economice naționale. La pozițiile 8559 și 8560 apăreau activitățiile de servicii suport pentru învățământ. „Meditațiile”, ținute până atunci la negru, aveau în sfârșit un cadru legal.

„Am lăsat locul unuia mai tânăr și muncesc în continuare. Nu am fost primul pensionar cu pensie specială, ci primul care și-a deschis un cabinet particular. Îmi place să fiu liber, detest sentimentul de a fi constrâns și de a-mi ordona cineva, de a-mi dripăli cineva timpul. Până la urmă tot în privat ajungeam. Când sistemul mi-a oferit ieșirea, n-am mai stat pe gânduri. S-a întâmplat destul de târziu.

Imediat după ’90 noi eram ocupați să-i facem notari pe absolvenții de Ștefan Gheorghiu. Și i-au făcut, cu ștampila lui Liviu Maior și Valeriu Stoica. Să nu vă mire că am ajuns unde am ajuns, când prioritatea a fost să le atribuie studii juridice celor care au terminat o școală de pupători în cur ai lui Ceaușescu”, spune Ioniță.

Dorin Ioniță și apartamentul său transformat într-o sală de clasă Foto: Alex Brendea

Când legislația i-a permis să lucreze după bunul plac, profesorul de mate și-a deschis un cabinet privat. S-a iscat și o mică dezbatere, în jurul unei proaspăt achiziționate case de marcat. Încasările trebuie fiscalizate, de acord, dar până la urmă ce servicii presta Ioniță?

„Vând exerciții, vând ore”, a sugerat cineva. „M-am dus și i-am spus: bă drace, dacă eu vând ore, hai cu mine că vreau și eu să cumpăr. Ce să scrii? Cabinet particular, două ore, trei exerciții, două bășini și cinci căscaturi?”, râde profesorul.

Ioniță era pe cont propriu și fericit că astfel făcea cinste strămoșilor săi, care înființaseră prima școală particulară din zona Brăilei. Pe linie maternă, străbunicii lui trăiseră în București, prieteni cu Anghel Saligny, iar tatăl se trăgea din „viță de neaoș cioban românesc din Mărginimea Sibiului”. Ajunseseră cu oile până la limita dintre Brăila și Dobrogea. Aici, în satul Ulmu, s-a născut și Ioniță.

După ce a făcut Matematica în București și a predat trei ani în Capitală (la Lazăr, Bălcescu și Vianu), a decis să se mute la Bistrița. Își amintea de pe niște pachete de șeptică din copilărie, pe care erau imprimate costume tradiționale românești, că printre cele mai frumoase erau cele din zona Bistriței. Unde mai pui că se convinsese pe propria piele că, în sud, conviețuirea cu semenii săi stătea sub semnul neîncrederii.

Făcuse un „studiu” despre deplasarea obiectelor din proprietate personală în posesiunea aproapelui său. „Pe scurt, se fură ca-n codru, domnule. În zona Brăilei, dacă-ți lași sapa la poartă și te duci până la W.C-ul din fundul curții, când te întorci n-ai s-o mai găsești. Am vândut cu domnul premier Tudose până și Insula Mare a Brăilei, la arabi, ca să pună lucernă să ducă la cămile”, se enervează Profu’.

Ioniță nu e un interlocutor comod. Dacă te-a prins cu lecțiile nefăcute – în cazul de față informații nedocumentate suficient – te scoate la tablă. E vulnerabil însă la câteva lucruri. Vrei să-l scoți din sărite? Pronunță pe silabe cuvintele: curriculum sau curiculă, manuale școlare și Ministerul Educației. Să le luăm pe rând.

Cum lucra în sistemul public de învățământ? După manual, după „cu-ri-cu-lă”?

„Lucram după copii, cum dracu să lucrez după manual? Ce curriculă? Cine lucrează după așa ceva să se lase de meserie. Dacă te interesează profesia, lucrezi după copil. Că tot după curriculum e toată țara, tot guvernul. De la președinte, până la ultimul nebun din spitalul de nebuni, toți îs o cucuriculă. Trebuie să lucrezi diferențiat și distributiv și să poți stăpâni un colectiv de copii”, spune Profu’.

Poți lucra distributiv cu 30 de copii, când îi întâlnești câte 3-4 ore pe săptămână? Ioniță răspunde afirmativ: cu condiția să folosești la maximum timpul la clasă.

O problemă de ciclu primar

Norma unui profesor este de 18 ore pe săptămână. La fiecare oră, 10 minute nu se contabilizează din start, pentru că „ora” la clasă e de doar 50 de minute. Deci cât lucrează efectiv un profesor? Răspuns: 15 ore pe săptămână. Dar dacă același profesor întârzie primele 10 minute la clasă și consideră ultimele 10 minute din oră ca fiind un binemeritat respiro înainte de pauză? Cât va lucra el? Răspuns: 9 ore, 9 ore în cinci zile, convenabil.

Concluzia lui Ioniță: „Iată cum primul model de chiul pentru copil poate fi chiar profesorul. 12 ani de școală plus încă patru de facultate fac 16 ani. Pune-l pe urmă să muncească pe proaspătul absolvent. Imposibil, când timp de 16 ani a fost învățat să chiulească”.

În cabinetul profesorului din Bistrița vin copii de toate vârstele, de la ciclul primar până la liceeni și studenți. Nu există un timp limitat alocat fiecăruia sau măcar grupe pe categorii de vârstă. Copiii se așază pe „prietenii” și lucrează pe rând cu Ioniță. Pleacă atunci când Profu’ consideră că au asimilat ceva. „Că doar n-au venit doar să se încălzească la mine în apartament”.

Dacă are mai mulți copii care provin din aceeași familie doar unul va plăti. Pentru că nu gătește, sunt zile în care Ioniță lucrează pe „borcane de zacuscă”, de exemplu.

Ioniță zice că un copil salvat valorează o avere pentru el. „Dă-mi la schimb un kil’ de aur și o să fac ceva pe el”.

Un astfel de adolescent a venit în ziua în care a intrat la facultate și i-a spus lui Ioniță ceva ce nu poate fi tranzacționat: „Ești cea mai importantă persoană pe care am întâlnit-o în viața mea”.

Cu trei ani înainte, era un puști rușinat că nu-și luase BAC-ul la nicio materie. Stătea deja de un an acasă, fără să facă nimic. Ioniță l-a luat de la nivelul „adio, doamna învățătoare” (clasa a cincea) și l-a învățat matematică, suficient cât să-și ia Bacalaureatul și să intre la Politehnică trei ani mai târziu.

Poți preda matematica într-un mod seducător? „E ca-n povestea aia rusească. Câți ani trăiește șoricelul? Depinde de pisică. Depinde cu cine faci, cu cine lucrezi, sunt profesori și profesori. Dacă ar fi să aleg, prima condiție ar fi ca acel profesor să mă facă să-mi placă. E important ca la un dascăl abilitățile să se întâlnească cu pasiunea.

Mie îmi place să spun că îi învăț să gândească. La un moment dat s-ar putea aprinde curiozitatea în acel copil. Când reușești să-l faci să-i placă va dori el să știe mai mult. Începe el să se ducă unde crede că îi este locul, tu numai trebuie să-l motivezi să se ducă un pic mai încolo, un pas mai în față, dar fără să-l bruschezi”, susține profesorul de matematică.

Foto: Alex Brendea

„Băgați bine la cap! Faceți ceva ce vă place vouă, nu ceva ce le-ar plăcea părinților voștri”, continuă Ioniță.

Profu’ propune rescrierea tuturor Constituțiilor de pe glob, în acord cu un obiectiv „demn de mileniul al treilea”: provocarea elevilor de a-și conștientiza abilitățile și aptitudinile înainte de a urma o facultate.

„Asta înainte de a spune faptul că e obligatoriu până la o anumită vârstă, garantat de stat și-n cur îmi pasă ce profesie faci! În care țări știi tu că învățământul își dă interesul ca tu, ca persoană, să ajungi în perimetrul unde ți se împletesc cel mai bine abilitățile cu aptitutidinile și pasiunile, și acea profesie s-o îmbrățișezi?

Prima și singura miză ar fi ca tinerii să aibă un cadru care să-i ajute să se descopere. Îl duc și-l școlarizez pe cât se poate spre o profesie utilă social și de o așa manieră încât să se îmbine cât mai armonios aptitudinile cu abilitățile și pasiunea”.

Ioniță insistă că în școlile din România majoritatea profesorilor joacă prost rolul unor „magisteri” intangibili. „Isus Christos, fiul lui Dumnezeu e poftit la catedră”.

Se impune o întrebare: Care este definiția învățământului de masă din bani publici? Răspunde tot Ioniță: „Ești plătit din bani publici ca să-i înveți, nu să le spui treci la loc, îți pun 4, atunci când nu știu. De pe poziția celui din bancă te duci să înveți și să-ți lămurești la școală tot ceea ce nu știi. Or cum dracu’ să-ți acoperi lacunele dacă abordarea e: treci la loc, ai patru!”.

Profu’ mărturisește că li se adresează de pe poziții de prietenie elevilor pe care-i meditează. Lasă că nici eu nu știam asta la vârsta ta, așa le spune.

Îl ia ca model pe Solomon Marcus, atunci când vine vorba de exemplu de bune practici. „Mi-a fost profesor. Ne vorbea despre teoria mirării. Să faci un copil să se mire, să te poată întreba orice. Să-l încurajezi să-ți poată pune absolut orice întrebare. Să nu-l blochezi, să nu-l gripezi atunci când te întreabă. Teoria mirării, minunat!”, spune Ioniță.

Problemă spinoasă: dacă avem 40 de vagoane de studenți la studii economice, încotro se îndreaptă trenul?

Se dă cazul Universității Babeș-Bolyai. Facultatea de Științe Economice are în jur de 3.160 de locuri de studenți în anul I. Treimiiosutășaizeci. Câte vagoane de studenți sunt la Științe Economice? Într-un vagon încap 10 compartimente. 10 compartimente a câte 8 locuri cât vine? 80. 80 de copii îți încap într-un vagon.

Bun, acum împarte 3.160 la 80. Vezi că dacă împarți 1.000 la 80 îți dă 12,5. Am 12,5 vagoane pentru 1.000 de studenți. Înmulțește 12,5 cu 3: ai 37,5 la 3000 de studenți. 37,5 cu încă 2 dă 39,5. Deci avem 39,5 vagoane de studenți la Studii Economice la Cluj. Plus încă vreo 80 de vagoane de studenți la ASE, în București. Dacă înmulțești cu 19.5, lungimea în metri a unui vagon, și împarți apoi la 1.000, vei afla câți kilometri de cale ferată lungime de studenți avem la Științe Economice. Acest calcul te poftesc să-l faci singur.

Ioniță lipește la cele 40 de vagoane o banchetă de absolvenți de Matematică, „vreo 5 în 2018”, și un loc liber pentru absolvenții de Fizică didactică, „niciunul în 2018 la Babeș-Bolyai”.

Locul liber poate fi cel care-l așteaptă pe Iohannis la Sibiu, după ce-și va fi terminat treburile la cârma țării și proiectul său de suflet, România educată.

Având 40 de vagoane de economiști, o banchetă de potențiali profesori de matematică – în cazul în care vor dori să intre toți în sistemul de învățământ – și niciun absolvent de fizică, cine conduce trenul și încotro se îndreaptă el? Ai fi tentat să spui că economia duduie și că nu va mai trece mult timp „până vom trimite prima delegație de economiști pe Marte”.

Ioniță vorbește, în schimb, despre o situație dramatică, favorizată de lipsa de viziune a celor care iau decizii la vârf și neputința de a asigura necesarul de profesori în România – în cazul în care există măcar date despre dimensiunea acestui necesar. Profesorul de matematică ia ca reper a 40-a parte din numărul de profesori angajați în sistem (un profesor lucrează 40 de ani, în mod normal, de la absolvirea școlii până la pensie), care ar trebui înlocuită în fiecare an.

Clujul și Bistrița au în jur de 8000 de profesori, deci ar fi nevoie de cel puțin 200 de absolvenți, la toate materiile, care să împrospăteze anual sistemul, „să intre în pită”, și asta numai în cele două județe. Sunt și alte categorii profesionale pe care Profu’ le urmărește cu interes. La Facultatea de Psihologie din Cluj a numărat în oferta de la admitere 332 de locuri la buget și 838 la cu taxă, pentru toate specializările: „Dacă înainte era milițianu’ și intersecția, acum avem psihologul și colțul”. Și filosofii și istoricii ar fi cam mulți în raport cu matematicienii: au fost, în vară, 20 de locuri bugetate la Mate – linia română – respectiv 33 la Filosofie și 60 la Istorie. Disproporția îl obligă pe Ioniță să atace frontal problema.

Noi nu știm nici măcar necesarul de profesori ai țării! Să mă ierte Dumnezeu. Vom aduce în curând profesori din Vietnam. Iohannis a fost inspector general. România educată? De acord, dar cu cine o educi? Când nu altă facultate decât cea în care el a învățat a scos zero absolvenți. Fosta facultate de fizică a președintelui a scos, în 2018, oameni care lucrează în radiologie și imagistică medicală (n.r. – specializarea Fizică Medicală), nu profesori de fizică.

Cine face cifra de școlarizare de pe Babeș-Bolyai? Domnul Aurel Pop, președintele Academiei, nu? Care Academie? Poate al Cacademiei, dacă el are ca cifră de școlarizare la Universitatea pe care o păstorește, 3.000 la Economice, 0 la Fizică și 5 la Matematică și-l doare în fund de mare președinte ce e. Pe aceștia din urmă trebuie să-i împrăștii pe 16 județe din Ardeal.

Că se plătește la Științe Economice, că-s multe locuri cu taxă? Păi să-i spună Academia Română S.A. Societate pe acțiuni, ce Academie, sau Universitatea Babeș S.A. Ar trebui să-ți fie puțină rușine din poziția asta, cum te poți gândi că Babeș e universitate trăznet, când președintele Academiei nu vede o situație îngrijorătoare. Ce vede el? Numai avionul care-l duce la Academie și zboară deasupra Clujului?

Cum faci profesori? Mai taie de la Economie, pune mai multe locuri la buget la Mate, la Fizică. Dă examene de admitere, triază-i puțin, pune dincolo taxa mai mare. Dacă nu, să le scoată din planul de învățământ, să scoată fizicienii și matematicienii din Academie. De ce să-i țină, dacă are zero absolvenți!

Să desființeze dracului secțiile de matematică, fizică sau chimie, să trimită academicienii acasă sau la păscut oile. Dar nu le e rușine? Ce dacă-s academicieni. Și să pună la Academie președinte un cioban. Ce are dacă pune un cioban? Poate ăla va face mai mult. Dă din umeri și scrie istoria moldovenilor. E culmea. E de-a dreptul ridicol”, spune Ioniță.

Ioniță lărgește cercul suspecților. Nu înțelege cum a fost posibil ca fostul prim-ministru să nu știe aria cercului, în condițiile în care a terminat o școală tehnică.

„Mă îngrijorează și faptul că știu că e din generația mea care a prins școala-școală. Ești inginer și nu știi o chestiune de clasa a șaptea? Că doar n-au întrebat-o câte spițe are roata unei biciclete. Trebuie ca înainte de accederea într-o funcție de demnitate publică să treci de un barem de cunoștințe minime. Măcar atât, nu e posibil să te conducă orice nătărău”.

Numărăm miniștrii Educației din ultimii ani. Ioniță crede că abordarea e greșită și o regăsește cel mai adesea în presă. Că noi ne-am uita la o felie de tort cu un căcat în vârf și ăla e ministrul. Și că ne-am ocupa cu asta, cu număratul moțurilor. Și că am putea avea câte un ministru pe zi, dar că singura imagine care contează e cea pe care o obținem punându-ne o oglindă în față.

„Toată lumea duce orice năzbâtie în politic. E total fals. Nu se reduce totul la politic, ci la atitudinea fiecărui individ raportat la calitatea propriei munci în raport cu propria persoană.

Îți dau câteva exemple ordinare: te duci la mecanic, mașina îți ține până ieși pe poartă, te duci la magazin să-ți cumperi o pâine, vânzătoare citește ziarul și te ignoră, chemi pe cineva să-ți zugrăvească casa, trebuie să rânești după aia, chemi instalatorul, trebuie să pansezi țeava după ce pleacă el că exact pe acolo picură.

Ce trebuie schimbat în România? Nu guvernul, pot să ne pună zilnic un guvern, să facă ziua și guvernul că tot așa merge. Trebuie schimbată atitudinea fiecărui individ în raport cu calitatea muncii raportată la propria persoană.

Un individ funcționează în anumiți parametri psihologici, biologici, fiziologici. Are o zi mai bună, o zi mai proastă, evoluează în anumite bariere intelectuale. În limitele în care un individ funcționează, el trebuie să priceapă că zilnic trebuie să lucreze astăzi mai bine ca ieri și astăzi mai prost ca și mâine. Nu sindicatul, nu guvernul, nu Parlamentul, nu nimeni, ci felul în care își face fiecare treaba. M-aș bucura să băgăm toți asta la cap”.

Foto: Alex Brendea
Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...