Problema celor trei corpuri

Mihnea Măruță

Redactor

La sfârşitul lunii martie, un articol din Financial Times, preluat de mai multe publicaţii, anunţa că gigantul Amazon ar intenţiona să investească un miliard de dolari într-un serial de trei sezoane bazat pe trilogia Remembrance of Earth’s Past (Amintiri din trecutul Terrei), a scriitorului chinez Liu Cixin, trilogie SF cunoscută în Occident mai ales sub numele primului volum – Problema celor trei corpuri.

Un miliard de dolari? Nici un serial, niciodată, nu a costat atâţia bani. Cea mai scumpă producţie de televiziune din toate timpurile este The Crown (130 de milioane de dolari per sezon), din care Netflix a produs două sezoane.

Nici toate părţile din Game of Thrones la un loc, chiar dacă am lua în considerare o medie de 10 milioane de dolari per episod, nu se apropie de un buget de un miliard de dolari.

Ce are, deci, atât de special cartea lui Liu Cixin, încât ecranizarea să merite o asemenea investiţie? Asta m-am întrebat atunci şi acea ştire m-a făcut să comand Problema celor trei corpuri – publicată recent şi în româneşte, la editura Nemira.

Nu auzisem de scriitorul chinez şi abia ulterior am citit că, în 2015, traducerea în engleză a cărţii sale a câştigat premiul Hugo pentru roman − cea mai importantă distincţie acordată anual de fanii temeinici ai literaturii SF.

Ei bine, acest roman dezvăluie un scriitor cu o imaginaţie debordantă, dublată de o cunoaştere teoretică pe măsură. Minţi ca ale lui ar trebui incluse în patrimoniul mondial. Creatori ca el ar trebui să fie susţinuţi din bugete publice pentru a concepe liniştiţi scenarii cât mai neverosimile.

Şi ştiţi de ce? Pentru că, atunci când se produc „lebede negre” − evenimente cu totul imprevizibile care silesc sistemele să se reconfigureze −, singurele variante de răspuns pot proveni doar de la acest tip de inteligenţă.

Oamenii nu sunt capabili, ca grup, să reacţioneze la mari şocuri colective. Au nevoie ca un lider să ia decizii şi să le aplice, iar acel lider nu poate face asta decât dacă are la îndemână proiecţiile ordonate pe care le pot realiza câteva creiere lăsate să se joace programatic.

La nivel individual, noi reacţionăm cu precădere în moduri previzibile, după cum am văzut la alţii sau în funcţie de cum am fost educaţi. Când ne blocăm sau când ne simţim pierduţi, de regulă cerem ajutor.

Dar, la scară mare, riscurile de nu avea soluţii la întrebarea „şi acum ce facem?” sunt de nepermis.

*

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Moș Gerilă vine cu racheta. Cum au furat comuniștii Crăciunul?

O săptămână am așteptat, m-am tot sucit, iar nopțile am visat la seara de Crăciun pe care urma să o petrecem la familia G. Am repetat în minte poezia de George Coșbuc, fiindcă părinții băgaseră spaima în mine că dacă nu o spui frumos, "ca pe apă", sacul Moșului rămâne ferecat.

Problema celor trei corpuri este una de scară mare, chiar universală. La o adică, orice planetă locuită din Univers ar putea să se confrunte cu o încercare similară.

Pentru că noi, oamenii, luăm de-a gata faptul că trăim pe o planetă foarte stabilă. Nu avem nici o reţinere în a presupune că, mâine, soarele va răsări la ora la care astronomii ne-au spus că va răsări.

Nu luăm în calcul posibilitatea ca întunericul să persiste sau ca fiecare zi să aducă o nouă provocare la adresa lumii întregi − o altă ecuaţie care, nerezolvată, ne-ar omorî, pur şi simplu, pe toţi.

Pe scurt, uităm să fim recunoscători pentru ceea ce avem: viaţă cât de cât predictibilă pe o planetă care, la scară cosmică, este un fir de praf ca oricare altul.

Şi totuşi, în ciuda acestei conştiinţe a fragilităţii, singura specie raţională de pe această planetă exploatează resursele naturale fără măsură şi este divizată în grupuri care îşi plănuiesc moartea unul altuia.

Această specie, omul, deşi realizează că nu face bine, continuă să comită răul şi, în mod subtil, se urăşte, de fapt, pe sine.

Aşa cum există oameni care-şi urăsc ţara şi care ar prefera ca ea să fie asimilată de o mare putere, există oameni care urăsc omenirea şi care, ipocriţi, ar prefera ca ea să fie cucerită de extratereştri.

Dacă ar fi să decidă, dacă li s-ar da pe mână o asemenea hotărâre epocală, o seamă de oameni, cu precădere dintre cei foarte deştepţi şi cultivaţi – istoria ne învaţă că nu există trădare mai abjectă decât cea a intelectualilor −, ar considera că o civilizaţie superioară ar „face disciplină” pe-aici, pe la noi, fiindcă, iată, nu suntem în stare nici să trăim paşnic împreună, nici să ne oprim din a secătui planeta şi, în general, suntem detestabili şi nu mai avem altă speranţă decât să ne ocupe nişte omuleţi care circulă nestingheriţi prin galaxii.

*

Aceasta este problema etică pe care o formulează Liu Cixin.

Îşi imaginează că un semnal trimis de pe Pământ ajunge la o civilizaţie mai avansată decât a noastră, dar care trăieşte pe o planetă cu trei sori. Traiectoriile prin spaţiu ale celor trei aştri nu sunt predictibile, deci nici anii, nici anotimpurile, nici zilele, nici orele fiinţelor de pe acea planetă.

Ca atare, istoria lor se împarte în Ere Stabile şi Ere Haotice.

Când e cald, când unul dintre sori răsare, timpul limitat şi disperarea următorului asfinţit îi obligă să progreseze cât pot de repede. Când e frig, sunt siliţi să-şi deshidrateze toţi cetăţenii care nu sunt indispensabili şi să-i conserve sub formă de piei pe care le fac sul ca pe nişte foi de hârtie.

Dar nici căldura nu e o garanţie a vieţii: dacă, de pildă, unul dintre sori se apropie prea tare de planetă, atunci e pârjol, deci tot o Eră Haotică.

În aceste condiţii, cum va reacţiona o civilizaţie atât de chinuită la primirea unui mesaj de pe o planetă etern stabilă, dar care nu ştie să se bucure de propria binecuvântare?

Iar aici, pe Pământ, cine va prevala dintre adepţii potenţialului Stăpân, cel care ar urma să călătorească câţiva ani-lumină ca să ne supună pentru vecie?

Liu Cixin. Sursa foto: wikimedia.org

Adventiştii, cei care au ajuns să urască atât de mult ce a ajuns Terra, încât nu-şi mai doresc decât această Venire?

Sau Izbăvitorii, care i-au transformat pe interlocutorii extratereştri în zeii la care se roagă să le dirijeze generaţiile următoare?

Cine va trăda omenirea şi cine o poate salva? S-ar alia naţiunile lumii împotriva acestui duşman din interior, organizaţia Trisolaris, al cărei conducător îşi detestă semenii?

Metoda pe care comandamentul secret al oamenilor o adoptă pentru a afla intenţiile planetei cu trei sori este spectaculoasă şi dureroasă.

Iar strategia viitorilor invadatori, în care ei acţionează asupra celor 11 dimensiuni ale micro-universului cuantic pentru a crea un „buzdugan”, ca zmeul din basme, şi a-l trimite pe Terra, este o combinaţie răpitoare de fizică atomică, astrofizică, artă şi imaginaţie.

O combinaţie pentru care Liu Cixin, un inginer născut într-o familie de mineri, un om simplu care a lucrat într-o termocentrală şi care, în ciuda premiilor, continuă să fie un anonim pentru marele public, ar merita să fie inclus în patrimoniul mondial şi, împreună cu alţii ca el, lăsat să conceapă tot felul de scenarii neverosimile, pentru că unul dintre acestea, într-o bună zi, când vom fi devenit prea absorbiţi de vieţile noastre stabile, ne va salva pe toţi de noi înşine.

*

Liu Cixin, Problema celor trei corpuri, traducere din limba engleză de Nina Iordache, editura Nemira 2017

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€