Povestea pensionarei care a donat 4.000 de euro pentru spitalul de copii construit de asociația Dăruiește Viață

La jumătatea lunii martie 2021, Maria Roman, o pensionară de 71 de ani cu dublă cetățenie, română și franceză, s-a prezentat la sediul Asociației Dăruiește Viață, ONG-ul înființat de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, pentru a face o donație care să sprijine finalizarea primului spital pentru copiii bolnavi de cancer din România.

Venise cu trenul de la Brașov și a cerut indicații în Gara de Nord ca să ajungă pe Calea 13 Septembrie, în Sectorul 5.

Ajunsă la destinație, a contribuit cu 11.500 de lei și 1.500 de euro, în numerar, onorând astfel o promisiune mai veche. A plecat cu un contract de donator.

Banii “oportuniștilor”, la copiii bolnavi de cancer

Doamna Roman tocmai câștigase o etapă dintr-un război judecătoresc întins deja pe durata a opt ani, în care femeia încearcă să recupereze pământurile familiei sale confiscate la colectivizare – despre care susține acum că au fost ciuntite încă o dată de noua orânduire, „cea a oportuniștilor și a mafioților”.

A explicat că suma în lei au reprezentat penalitățile pentru întârzierea executării deciziei judecătorești de repunere în posesie, pe care a obținut-o în procesul cu primăria din satul în care a copilărit, Șinca Veche, aflat la 27 de kilometri de Făgăraș.

Donația în euro e doar un bonus din propriile economii.

Banii pentru întârzieri i-au intrat în cont la începutul acestui an, deși povestea nu s-a încheiat. Primăria Șinca trage de timp și refuză să pună în aplicare sentința. În intervalul în care s-a derulat procesul, s-a făcut o nouă parcelare, iar „stăpânii locului” ar fi făcut împărțirea după cumetrii și propriile interese, scoțând familia Roman de pe mai multe loturi.

„S-au instalat ei cu titluri de proprietate, fără să aștepte verdictul judecătorilor legat de acele parcele care aparțin mamei mele. De când cu subvențiile de la Uniunea Europeană, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, parcă sunt turbați după bani nemunciți, după furturi. În consecință, am făcut și plângere penală împotriva mafiotului care a făcut parcelările și împotriva primarului (n.r. – Victor Bârlez, PNL), pentru abuz în serviciu și uzurpare de identitate”, explică Maria Roman.

„Noi suntem specialiști în minciună, corupție și furt”

Inginer proiectant până la ieșirea în pensie, doamna Maria a fost nevoită, în ultimii ani, să asimileze un întreg vocabular de termeni juridici. „Papornița” de documente și zecile de memorii pe adresele instituțiilor care ar trebui să-i facă dreptate dau dimensiunea unei lupte de uzură.

„Nu se poate să câștige de fiecare dată numai ei. E o corupție generală și totală în toată țara asta, pe toate planurile, la toate nivelurile, și la dreapta, și la stânga, și de sus în jos, și de jos în sus. Noi suntem specialiști în minciună, corupție și furt.

Mama mea are aproape de 95 de ani și o timiditate care vine din faptul că a fost educată în altă epocă. Pentru ea m-am luptat eu. Am plătit expertiză topografică, am plătit avocat, cheltuieli de judecată, aproape 18.000 de lei pe care i-am recuperat până la urmă. Dar încercați să vi-i imaginați pe cei de la țară, apărându-și drepturile cu pensiile lor amărâte. Lumea e neputincioasă, oamenii sunt călcați în picioare”, spune doamna Roman.

„Mi-a plăcut ce a zis un deputat de la USR, Cristian Seidler, într-o emisiune televizată: în spatele paravanului repunerii în posesie stă, de obicei, o nouă confiscare.”

Maria Roman

Femeia care trăiește în Franța din 1989 a stabilit încă din timpul procesului că va dona suma adunată din amenzile legate de întârzierea punerii în aplicare a hotărârii judecătorești, „iar oamenii cu o bună moralitate se țin de cuvânt”.

Când a văzut un reportaj, în urmă cu câțiva ani, cu două femei care începuseră să ridice un spital pentru copii, din donații și sponsorizări, i s-a părut aproape neverosimil. A tot urmărit povestea și s-a bucurat că lucrurile au evoluat spectaculos.

„În Occident, actele făcute benevol reprezintă ceva obișnuit. N-a fost mare lucru: m-am urcat în tren, m-am dus la București, am întrebat pe acolo în ce direcție s-o iau că noi, ardelenii, știm Piața Romană, Piața Constituției, Victoriei și cam atât. Am ajuns la sediul asociației, am lăsat donația și apoi m-am întors acasă”, mărturisește Maria Roman.

“O doamnă judecătoare mi-a spus că o să mă termin și eu și tot n-o să-i pun la punct pe mafioți”

Maria Roman s-a stabilit în Franța din 1989, unde a muncit 25 de ani ca inginer proiectant în mecanică generală. A făcut cunoștință cu problemele din sistemul medical din România doar când a fost în situația de a găsi o rezolvare pentru problemele de sănătate ale mamei sale. Când aceasta din urmă s-a confruntat cu o afecțiune de natură oncologică, au alternat între tratamente la privat și la stat.

La Brașov, un medic i-a spus cu seninătate că din cancer se mai și moare, iar la Cluj un alt specialist a repezit-o pe motiv că îndrăznise să ceară ajutor pentru mama ei la recomandarea unui confrate de la o clinică privată.

„Deci la Brașov mi-au spus că se mai și moare. Păi doamna doctor, nu putem să stăm cu mâinile-n brâu și s-o lăsăm să se stingă ca o lumânare. La Cluj m-au feștelit, că de ce vin de la privat, la ei la stat, că dincolo sunt salariile mai mari. De parcă l-ar fi ținut cineva pe acel medic legat de piciorul de la pat în sistemul public de sănătate”.

Maria Roman a plecat din țară cu câteva luni înainte de Revoluție. Avea 38 de ani. N-a fugit, n-a trecut fraudulos granița, insistă. A plecat legal, într-o excursie, și nu s-a mai întors. Se săturase de condițiile în care muncea în România, se săturase să stea în lunile de iarnă în palton, căciulă și mănuși în fața planșetei.

„Din octombrie, când începea să plouă și dădea frigul, până-n primăvară, era nenorocire. Îți îngheța și sufletul. După 10 ani la Steagul Roșu și doi la Hidromecanica, m-au mutat la Unitatea a II-a tocmai în afara Brașovului, către Rulmentul. Călătoream tot pe scara troleibuzului, cu ușile deschise. La serviciu înghețam, iar la finalul programului mai stăteam o oră în frig, în stație, pentru că până nu-i căruțau pe cei de la Rulmentul, nici nu opreau. Mi-am zis că, atunci când o să vină prima ocazie, o să plec și n-o să mă mai întorc și dacă voi spăla vase în Occident pentru tot restul vieții mele. Măcar urma s-o fac la căldură”, povestește Maria.

Era oricum o prezență obișnuită pe listele ONT (Agenției Naționale de Turism). De la mijlocul anilor 1970, se înscria în fiecare an pentru o excursie externă. Prima destinație a fost un sejur în Asia Centrală, pentru care a plătit salariul ei pe un an de zile.

„Eu, mototoală cum eram, până mă duceam cu adeverința prin Comitetul oamenilor muncii, se ocupau toate locurile. M-am înfuriat și m-am înscris în cea mai scumpă excursie, să fiu sigură că nu merge nimeni. Așa am reușit să plec prima oară. Trebuie să ai și o plăcere în viață, că doar nu trăim să mâncăm și să dormim. Și atunci, domnule, ceea ce citeam voiam să văd și cu ochii mei, nu?”, își amintește.

După mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului, acasă, în România, o intrigă o grămadă de lucruri. De pildă constatarea că un bilet la CFR costă dublu față de unul la operatorul privat, pe ruta Brașov-București. A urmărit scandalul de la Metrorex și spune că a aflat, cu stupoare, că această companie de stat își acoperă doar 30 la sută din buget din venituri proprii, dar angajații ei primesc „spor de tunel”.

„Apăruse comparația între CFR și operatorul privat și m-am întrebat și eu de unde vin prețurile astea umflate? Ah, pentru toți ăia care plimbă hârtii la căile ferate sau la metrou? E normal să plătească pentru salariile angajaților de la Metrorex toți proștii din toate colțurile țării? E cinstită treaba asta?

Că peste tot e supraîncărcată schema de personal, începând cu marii noștri politicieni. Avem mai mulți parlamentari decât Franța, raportat la numărul de locuitori, iar la generali de poliție și toate structurile cred că depășim Statele Unite ale Americii. No, vedeți unde sunt banii? Înțelegeți de ce majoritatea persoanelor în vârstă din România au pensii mizerabile?”

În privința procesului cu primăria din Șinca, spune că nu se va lăsa până nu i se va face dreptate.

„O doamnă judecătoare din Făgăraș mi-a spus că o să mă termin și eu și tot nu o să-i pun la punct pe mafioți. Ei bine, mai vedem noi. De ce să câștige întotdeauna numai ei?”