Povara fericitului Nikola Tesla

Mihnea Măruță

Redactor

Omenirea progresează prin indivizi care nu fac nimic. Mai concret: marile descoperiri datorită cărora trăim mai mult şi mai bine li se datorează unor oameni, foarte puţini, a căror principală activitate, văzută din afară, este să stea.

Călătoriile interplanetare, lumina şi căldura din casele noastre, vindecarea unor boli ce păreau incurabile sau comunicarea instantanee în jurul globului sunt posibile pentru că nişte oameni − unu la câteva sute de milioane, sau şi mai rari − au curajul de a se închide în sine cu anii, dorinţa de a-şi explora propriile minţi şi răbdarea de a spera, fără nici o garanţie, că, la un moment dat, li se va arăta ceva, vor primi un semn, nici ei nu ştiu dincotro, care va închide un cerc sau va lega două gânduri complet străine, şi atunci se va face lumină. Sau poate că nu, niciodată, nu lor.

(Îmi dau seama că şi frazele de mai sus parcurg un traseu asemănător. Am pornit de la o afirmaţie exagerată – care, deci, enervează –, am nuanţat-o pentru a mă convinge mai ales pe mine, am dezvoltat-o pe rămurele, iar în final mi-am lăsat o portiţă de scăpare.)

Putem să-i considerăm aleşi. Nu ştim de ce ei şi nu alţii, nu avem criterii etnice sau genetice pentru a prognoza unde s-ar putea naşte următorul.

Dar devine limpede, de obicei după moartea lor, că această alegere este însoţită de o mare singurătate. Geniul vine împreună cu puterea de a rezista oscilaţiei între fericiri de neîmpărtăşit şi suferinţe inexplicabile.

Ca şi cum povara aceea ar fi condiţia (sau plata) pentru darul lor unic.

*

Nikola Tesla credea într-o astfel de lege a compensaţiei. Născut în 1856 într-o familie de sârbi cu ascendenţă pe cât de simplă, pe atât de remarcabilă, având un tată care „spunea că, dacă operele unor clasici s-ar pierde, ar putea să le reproducă din memorie” şi o mamă ce se trăgea dintr-un şir de inventatori, el s-a luptat nu cu una, ci cu trei, cel puţin trei tulburări greu de diagnosticat la acea vreme.

„În copilărie am suferit de o afecţiune ciudată, cauzată de apariţia unor imagini, adesea însoţite de străfulgerări puternice de lumină, care îmi afectau vederea obiectelor reale şi îmi tulburau gândirea şi acţiunile.

Erau imagini ale unor lucruri şi scene pe care le văzusem cândva în realitate, niciodată ale unora imaginate. (…) Teoria pe care am formulat-o era că aceste imagini reprezentau rezultatul unei acţiuni reflexe a creierului asupra retinei, în momente de mare agitaţie”, scrie Tesla în autobiografia sa*, publicată între 1917 şi 1919, sub formă de cinci articole, în revista americană Electrical Experimenter.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Această maladie i s-a estompat la maturitate, dar confruntarea cu acele imagini, care-i păreau atât de aievea, încât îşi trecea mâinile prin ele ca prin nişte spectre, l-a ajutat să înveţe cum poate naviga prin propriul creier.

Mai întâi, şi-a dat seama că nu putea îndepărta acele apariţii decât înlocuindu-le.

Fiind copil, nu avea cine ştie ce experienţă de viaţă, astfel că rezerva de amintiri i s-a epuizat repede.

Aşa a decis să hălăduiască prin imaginaţie, în căutare de noi scene: la început, se formau mai greu (astăzi am spune că erau blurate), dar, exersând, a ajuns să construiască întregi lumi fictive, cu personaje de care se ataşa şi tărâmuri care se cereau explorate.

Dobândită în copilărie, această „stabilizare” a parcursului mental l-a ajutat ca, pe toată durata vieţii sale de inventator, să nu mai aibă nevoie de schiţe sau machete, să îmbine totul în minte şi să realizeze direct, de fiecare dată, prototipuri fără greşeală.

O a doua povară a vieţii lui Tesla face parte din ceea ce astăzi numim tulburare obsesiv-compulsivă.

„Număram paşii pe care îi făceam în mers, calculam volumul farfuriilor de supă, al ceştilor de cafea şi al mâncărurilor – în caz contrar, masa era neplăcută.

Trebuia ca toate acţiunile sau operaţiunile repetate pe care le executam să fie divizibile cu trei. În caz contrar, mă simţeam obligat să repet totul, chiar dacă dura ore întregi”.

Dar boala pe care a îndurat-o cel mai greu, şi căreia medicii nu i-au găsit leac, alegând să-i administreze zilnic, precum militarilor în termen din vremea comunismului, mari doze de bromură de potasiu, consta într-o senzitivitate extremă la mediul înconjurător, o acuitate excepţională a văzului şi auzului, care îl făcea să resimtă monstruos, ca-ntr-un coşmar, orice zgomot din realitate.

„În 1899, când trecusem deja de 40 de ani şi îmi efectuam experimentele în Colorado, auzeam foarte clar tunetele de la o distanţă de 880 de kilometri. În cazul asistenţilor mei, limita audibilităţii abia dacă depăşea 240 de kilometri. (…)

Dar pe vremea aceea eram, ca să spun aşa, cu desăvârşire surd, în comparaţie cu acuitatea auzului meu din timpul surmenajului nervos. La Budapesta, auzeam ticăitul unui ceas aflat la o distanţă de trei camere. O muscă ce se aşeza pe masa din încăpere provoca o bufnitură surdă în urechea mea. (…)

În întuneric, aveam simţul unui liliac şi puteam detecta prezenţa oricărui obiect ciudat la o distanţă de 4 metri, datorită unei senzaţii ciudate la nivelul frunţii. Pulsul îmi ajungea la 260 de bătăi şi toate ţesuturile corpului îmi tremurau cuprinse de convulsii care erau, probabil, cel mai greu de suportat”.

Îi datorăm acestui geniu chinuit nu doar faptul că avem curent alternativ în locuinţe, radarul, descoperirea razelor X sau sistemul de aprindere a motorului, dar şi o înţelegere umanitară a ştiinţei, ca destinată tuturor, o viziune uimitoare asupra Pământului, intitulată Sistemul Mondial, elaborată încă de la 1900, care vorbeşte despre interconectarea tuturor telefoanelor şi telegrafelor din lume, expedierea instantanee şi gratuită de mesaje pe glob, distribuţia universală a ştirilor şi muzicii şi, mai presus de toate, despre transmiterea wireless a energiei electrice la orice distanţă − un proiect pe care l-a demonstrat, dar care nu este aplicat nici astăzi, poate pentru că ar duce la prăbuşirea multor afaceri de miliarde.

Iar dacă, zilele acestea, când faceţi o pauză de la Messenger, iPod sau newsfeed, vă place să urmăriţi drumul prin spaţiu al vehiculului trimis de Elon Musk, amintiţi-vă, pentru o secundă, că acea maşină electrică poartă numele omului care a inventat-o în urmă cu 120 de ani, care a dus-o încă de atunci la o viteză de 150 de kilometri pe oră, cu un cost de numai un cent pe kilometru, şi care, tocmai pentru că înţelegea mecanismele fizicii, scria aşa:

„Cele mai multe persoane sunt atât de absorbite de contemplarea lumii exterioare, încât uită cu desăvârşire ceea ce se întâmplă înăuntrul lor. Aceasta este cauza primară a morţii premature a milioane de oameni. Chiar şi cei care au grijă de propria persoană greşesc prin faptul că evită imaginarul şi ignoră pericolele reale”.

*

Nikola Tesla, „Invenţiile mele. Autobiografia”, traducere din engleză şi cuvânt-înainte de Anca Irina Ionescu, Editura Herald, 2017

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€