
Columna lui Traian, explicată imagine cu imagine de către Andrei Pogăciaș
18/10/2024
PODCAST. Războaiele dintre daci și romani: căderea Daciei. Columna lui Traian, explicată imagine cu imagine
Aveți în față cel mai muncit episod de până acum la „Colecționarul de Istorie” și, după știința noastră, o premieră absolută într-o emisiune.
În cele 3 ore ale episodului dedicat războaielor duse de Traian între anii 101-106 contra Regatului Daciei - războaie soldate cu înfrângerea dacilor, ocuparea țării de către Imperiul Roman și sinuciderea regelui Decebal - am inserat peste 100 de fotografii ale Columnei lui Traian.
Ca într-o carte de benzi desenate, avem povestea nimicitorului război daco-roman, cel mai crâncen al vremii sale, așa cum ne este ea spusă de învingătorii romani contemporani cu evenimentele.
Probabil că nu există român care să nu fi auzit vreodată de Columna lui Traian. La fel de probabil este că, în afara specialiștilor, foarte puțini români au și văzut efectiv ce se arată pe Columnă. De aici, și multe fabulații.
Istoricul Andrei Pogăciaș ne însoțește din studio în această poveste și ne explică, imagine cu imagine, ce reprezintă sculpturile de pe celebrul monument, de la primele cadre pașnice până la cele finale, din vârful Columnei, cu băștinașii daci alungați și coloniștii aduși în locul lor.
E important de menționat că, la momentul construirii ei, Columna nu arăta așa cum este ea astăzi. Era viu colorată, iar personajele sculptate țineau în mâini arme veritabile. În timp, piatra s-a decolorat, iar armele au căzut sau au fost scoase de acolo. Firul acțiunii rămâne însă la fel de palpitant.
Este un episod la care am muncit din greu atât noi, cât și colegii care l-au montat - amicul Mihai Eremia a stat, practic, tot weekendul ca să repare diverse probleme tehnice apărute pe parcurs.
Sperăm să vă placă rezultatul acestui efort și, la finalul emisiunii, să fi înțeles mai bine dimensiunile războiului nimicitor dintre cele două puteri extraordinare care s-au înfruntat.
Romanii au venit în Dacia cu o armată enormă, mobilizată din toate colțurile imperiului. Legionarilor romani li s-au adăugat călăreți mauri, arcași din Palmyra (Siria de azi), infanteriști batavi, mercenari germanici etc.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Și dacii au avut aliați străini. Au venit sarmații și alte triburi din zonă. Dar numărul trupelor aduse de Imperiu a fost efectiv copleșitor.
Istoria tragediei petrecute acum aproape 2.000 de ani pe aceste meleaguri, în episodul 19 al podcastului nostru, filmat în studioul PressOne împreună cu Andrei Pogăciaș.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this
