
Foto: Mihai Von Eremia
30/05/2023
[Podcast] „Fericirea nu e nimic” pentru oamenii fără adăpost din București
În București, estimatul oficial este că numărul oamenilor fără adăpost este în jur de 5000. Cei care merg pe teren, pe străzile orașului, pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili dintre noi, estimează încă numărul lor ca fiind de cel puțin două ori mai mare.
Membrii Asociației Carusel își petrec nopțile alături de oamenii fără adăpost. Foto: Mihai von Eremia
Ce știm, însă, este că autoritățile nu oferă soluții concrete și suficiente pentru problema persoanelor fără adăpost. Un raport de cercetare al CeRe - Centrul de resurse pentru participare publică, în parteneriat cu Asociația Carusel, subliniază că, în București, serviciile instituțiilor publice adresate persoanelor fără adăpost sunt „insuficiente, incomplete sau inexistente”, și că lipsa soluțiilor din partea administrației adâncește și mai mult vulnerabilitatea extremă cu care se confruntă persoanele fără adăpost.
Știm - sau ne putem imagina - și care sunt problemele lor principale: lipsa unei locuințe, lipsa hranei, lipsa accesului la servicii de igienă (dușuri, mașini de spălat), lipsa actelor, probleme de natură medicală, chestiuni ce țin de siguranța personală, și multe altele.
Am încercat să aflăm, fără a le face publice identitățile, dar prin propriile lor voci: ce înseamnă pentru oamenii fără adăpost fericirea?
Pentru cei mai mulți dintre ei, momentele de fericire vin din interacțiunea cu ceilalți. E multă singurătate pe stradă, multă izolare. Cum să-ți faci prieteni? Cu cine să schimbi o vorbă? Fiecare interacțiune este, pentru ei, o bucurie. „Fericirea e când ai un tovarăș. Când ai un prieten”, spune cineva.
Pentru alții, fericirea e o masă caldă, un ceai sau „cel mai important, să ai unde să faci o baie”. Sau apare atunci când primesc ceva de care au nevoie sau când găsesc au un sprijin, oricare ar fi acela. Atunci când au o familie, oricât de greu ar fi, fericirea vine de la copii sau de la partener.
Fericirea oamenilor fără adăpost vine, de cele mai multe ori, din lucrurile pe care noi, ceilalți, le luăm de-a gata.
Podcast realizat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică și Asociația Carusel, în cadrul proiectului „Vocea cetățenilor fără adăpost”.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Disclaimer: Cristina Foarfă colaborează atât cu PressOne, ca jurnalist, cât și cu Asociația Carusel, ca om de comunicare.
Despre ce s-a vorbit la învestirea guvernului Niculescu și care au fost subiectele lăsate pe dinafară
În a 169-a zi de criză guvernamentală și la a patra propunere de premier făcută de președintele Nicușor Dan, Parlamentul a votat marți, 20 octombrie, învestirea Guvernului Luca Niculescu.
Cum ajung studenții din Moldova să fie blocați în România din cauza permisului de ședere. Dacă pică o verigă, pică tot sistemul
Studenții din Moldova care vor să obțină un permis de ședere în România se confruntă anual cu un șir de dificultăți birocratice care sunt accentuate de incompetența statului român de a gestiona fluxul de emigranți.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this



