Ludovic Orban (PNL) și Dan Barna (USR), împreună în Piața Victoriei, duminică, 10 decembrie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ludovic Orban (PNL) și Dan Barna (USR), împreună în Piața Victoriei, duminică, 10 decembrie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
11/12/2017
PNL și USR, într-o relație complicată: "La următoarele alegeri va trebui să facem majorități împreună"
Azi se ceartă, mâine se împacă. Astfel a evoluat relația PNL-USR de la alegerile din 2016 încoace.
În ciuda colaborării pentru atacarea unor proiecte de lege la Curtea Constituțională sau pentru depunerea celor două moțiuni de cenzură împotriva Cabinetelor Grindeanu și Tudose, cele două partide și-au aruncat săgeți reciproc, fie că a fost vorba de activitatea din Consiliul General al Municipiului București, fie de cea din Parlament.
Rivalitatea între PNL și USR poate fi explicată foarte simplu: împart același electorat.
„USR, atunci când a câștigat în calitatea lui de USB, a câștigat pe electoratul PNL din București, și la fel s-a întâmplat și în țară”, a declarat, pentru PressOne, analistul politic Andrei Țăranu.
Săptămâna trecută, anumiți liberali se delimitau de modul în care USR a încercat să întârzie în Parlament votul final pe proiectul de lege privind statutul judecătorilor și al procurorilor.
Duminică, 10 decembrie, la doar patru zile distanță de episodul cu portavocea, liderii PNL au participat alături de reprezentanții USR și de liderul Platformei România 100, Dacian Cioloș, la o conferință de presă comună cu organizațiile civice care protestează în stradă faţă de modificarea legilor justiţiei.
Mesajul lor: pasivitatea este o formă de complicitate cu actuala coaliţie de guvernare PSD-ALDE.
Așadar, ce ar putea conduce la un mesaj unitar din partea celor două partide?
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Nu văd un liberal în Parlamentul României
cu portavoce”
Miercuri, 6 decembrie, Parlamentul României. PNL și USR au o miză comună: să întârzie votul final asupra proiectului de lege privind statutul judecătorilor și al procurorilor, în contextul în care majoritatea PSD-ALDE refuză dezbaterea amendamentelor și le supune la vot pe bandă rulantă.
PNL și USR aleg, însă, metode diferite pentru a-și atinge scopul.
Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului
Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?
Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"
INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.
Liberalii preferă să respingă prin vot propunerile PSD-ALDE de modificare și să apeleze la proceduri parlamentare, luând cuvântul în mod repetat de la microfonul sălii de plen pentru a semnala încălcarea regulamentului.
În schimb, cei de la USR recurg la un protest spontan, pe lângă luările de cuvânt de la microfon din prima parte a ședinței, și afișează de la tribuna sălii de plen pancarte inscripționate cu mesajul: „Hoții!”.
Deputatul Stelian Ion citește amendamentele USR la portavoce, după ce președintele de ședință i-a tăiat microfonul. Totodată, deputații USR transmit live pe Facebook imagini din plen, iar postările lor devin virale.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Deputații USR protestează în timpul unei ședințe de plen, miercuri, 6 decembrie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
După ședința de peste 12 ore, votul final este amânat, iar cei de la USR ies în stradă, în fața Parlamentului, unde mai mulți români protestează față de ce se întâmplase în plen. Aleșii USR sunt aplaudați și felicitați de protestatari pentru gestul lor din Parlament.
La scurt timp, pe Facebook încep să curgă critici la adresa PNL pentru modul în care a făcut opoziție în Parlament. Replica unor liberali nu întârzie să apară.
În timp ce liderul PNL, Ludovic Orban, declară că nu vede „un liberal în Parlamentul României cu portavoce”, prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, afirmă, pe contul său de Facebook:
„Pe cel mai important aspect din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, PSD a dat lovitura de grație, USR făcea poze la balcon și se lupta cu PNL, PNL a votat împotrivă. Voi apreciați cum trebuie făcută opoziția!”.
De asemenea, senatoarea PNL Alina Gorghiu declară că „USR-ul se pare că de multe ori simte că e în competiție cu PNL, nu cu PSD” și că „indulgența” liberalilor față de cei din USR „ar trebui să ia sfârșit”.
„Noi respingeam fiecare propunere a PSD, îl dădeam afară pe senatorul intrus, dar în spaţiul virtual începea atacul la PNL doar pentru că nu aveam timp să ne filmăm. Ba, aflam că am părăsit dezbaterile.
Poate miercuri, la votul final, ne achiziționăm niște telefoane cu baterii rezistente şi în loc să respingem legile prin vot, prin luări de cuvânt, facem poze, filmăm, ne deificăm pe FB, împrumutăm un megafon și lăsăm doar PSD să voteze”, afirmă, la rândul său, deputatul PNL Adriana Săftoiu într-o postare pe contul său de Facebook.
„Atacurile PNL la adresa USR par mai degrabă
un semnal de nesiguranță”
În viziunea consultantului politic Radu Magdin, astfel de atacuri „erodează din credibilitatea Opoziției în ansamblu”.
Magdin consideră că PNL are nevoie să se reformeze și „să-și asume mai clar propria ideologie”, în condițiile în care „pare încă prins în cutume vechi, în ciuda schimbărilor recente de leadership”.
„Nu este imposibilă împărțirea instrumentelor – spre exemplu, o parte din opozanți s-ar putea orienta către procedură, iar o altă parte parte s-ar putea concentra pe acțiuni concrete sau simbolico-emoționale, cu toții conectați la propriul electorat.
Atacurile PNL la adresa USR, din ultima săptămână și nu numai, par mai degrabă un semnal de nesiguranță din partea PNL„, a explicat, pentru PressOne, Radu Magdin.
Analistul politic Andrei Țăranu consideră că „există o ruptură finală între PNL și USR„, care, de altfel, este întreținută de ambele partide.
„USR știe un lucru: dacă nu se radicalizează, vor fi înghițiți de PNL, pentru că ei nu au mesaj diferit de al PNL-ului, și atunci trebuie să găsească ceva care să îi deosebească de PNL.
Pe de altă parte, PNL e un partid care nu știe exact, în acest moment, pe ce căi să o ia, așa că nu are niciun motiv să se lege la cap cu un partid radical cum e USR”, a explicat, pentru PressOne, analistul politic Andrei Țăranu.
„Nu e OK să ne criticăm unii pe alții”
În replică la criticile PNL, reprezentanții USR contactați de PressOne afirmă că amânarea votului final la Legea privind statutul judecătorilor și al procurorilor a arătat că există o colaborare între ei și liberali și că modul în care s-a ajuns la acest rezultat contează mai puțin, adversarul fiind unul comun.
Președintele USR, Dan Barna, a declarat că, din perspectiva sa, „lucrurile au funcționat”.
„Au fost modalități diferite, la un moment dat, de continuare a încercării de a bloca adoptarea legii, și rezultatul victoriei a fost al întregii Opoziții, pentru că, până la finalul zilei, la finalul nopții, nu a mai fost posibil votul final pe legea respectivă.
Deci este tocmai un succes al colaborării, din punctul meu de vedere. Eventuale tușe disonante, opinii particulare chiar sunt marginale, în opinia mea”, a spus Dan Barna.
Vicepreședintele USR Cristian Ghinea a comentat că nu ar trebui să apară critici între cele două partide.
„Cred că e un sentiment de frustrare omenesc pe care îl au colegii din PNL, pentru că noi am fost foarte vizibili, și caută să își explice lor și propriilor lor susținători de ce nu au fost la fel de activi.
Pur și simplu, noi ne vedem treaba într-un anumit fel, PNL și-o vede în alt fel, nu înseamnă că mai bine sau mai rău, și nu e OK să ne criticăm unii pe alții.
Pe mine m-au întrebat oamenii în stradă, direct, când am ieșit din Parlament: «Dar ce face PNL?». Și le-am spus: «PNL a fost alături de noi în Opoziție astăzi. Ei au alt stil, dar au fost alături de noi în respingerea legii Iordache».
Cred că e unfair (n.r – nedreaptă) critica pe care am văzut-o de la mai mulți liberali că «USR nu a votat».
În primul rând, USR a votat la cele mai multe dintre amendamente, am apăsat opțiunea «prezent, nu votez» ca o formă de protest.
Că am fi votat «contra» sau «abținere» sau «prezent, nu votez» nu conta, pentru că PSD a avut permanent oameni în sală cât să treacă amendamentele. Nu a avut cvorum pentru votul final, dar asta e altă poveste.
Fiecare face cum crede mai bine, noi nu criticăm PNL. Este un mesaj, pe care îl dau în mod oficial, al conducerii USR, din care fac parte”, a declarat Cristian Ghinea.
Deputatul USR Matei Dobrovie a apreciat că mesajul transmis de cele două partide de opoziție este „comun” și că modul în care îl exprimă este „diferit”.
„Există aceste mici fricțiuni și critici reciproce privind cine ia caimacul sau pentru imagine.
Dar cred că, în momentul ăsta, lucrurile sunt atât de grave, încât e foarte contraproductiv să ne canibalizăm între noi și să ne dezbinăm.
Mai ales că mesajul nostru nu are cum să nu fie unul comun, având în vedere că susținem aceleași principii, și anume independența justiției, și respingem orice abuzuri de tipul celor pe care PSD a încercat să le impună„, a afirmat Matei Dobrovie.
„Nu este o colaborare cumva ușoară sau naturală”
Mici tensiuni între cele două tabere s-au văzut și în Consiliul General al Municipiului București.
Într-o postare pe contul său de Facebook, vicepreședintele PNL București Ciprian Ciucu acuza, pe 23 noiembrie, un atac din partea USR la adresa PNL, demontând trei acuzații care le-au fost aduse liberalilor din Consiliul General.
Cu toate acestea, Ciucu se menține în linia parlamentarilor USR cu care PressOne a stat de vorbă, afirmând că susține colaborarea între cele două partide, deși „nu este o colaborare cumva ușoară sau naturală”, având în vedere că ambele partide vizează același electorat.
În acest context, Ciucu a ținut să sublinieze că ambele partide „trebuie să înțeleagă că separat nu au cum să câștige”, având în vedere și alegerile care urmează.
„La următoarele alegeri va trebui să facem majorități împreună, dacă ei vor intra în consilii locale, și nu poți să faci majorități cu oameni cu care nu ai colaborat sau cel puțin cu care nu te-ai combătut într-un mod foarte activ.
Nu trebuie să treci de un anumit prag. Eu înțeleg această competiție și e cumva normală. Dar e un prag care nu trebuie să fie trecut în acești ani, un prag care trebuie să ne dea voie să stăm împreună la aceeași masă.
Dacă USR își închipuie că fără PNL vor reuși singuri să câștige alegerile parlamentare și să formeze Guvernul este o utopie. Pe de altă parte, chiar dacă stă foarte bine în teritoriu, PNL a pierdut în fața USR în orașele mari, iar vina ne aparține exclusiv nouă că am pierdut în orașele mari.
Dacă își imaginează cineva că PNL va câștiga în orașele mari fără USR – iarăși este o utopie.
Suntem condamnați la o colaborare și să creăm o sinergie, să aducem cât mai mulți oameni la vot, astfel încât să câștigăm alegerile. Este singura șansă pe care eu o văd.
De aceea, eu le-am recomandat și colegilor mei din PNL, și prietenilor mei din USR să se abțină de la atacuri”, a explicat pentru PressOne liberalul Ciprian Ciucu.
„Este important ca un eventual mesaj unitar să aibă și o miză, nu doar o țintă”
Odată cu delimitarea de episodul cu portavocea, noi critici au circulat pe Facebook la adresa liberalilor. De altfel, o întrebare adresată liderului PNL, Ludovic Orban, la sesiunea de întrebări și răspunsuri, transmisă live pe pagina de Facebook a partidului, a sunat astfel: „De ce atacați USR?„.
Duminică, liderii PNL au ieșit la protestul din Piața Victoriei, alături de reprezentanții USR și liderul Platformei România 100, Dacian Cioloș, și au participat ulterior la o conferință de presă comună cu organizațiile civice care protestează în stradă faţă de modificarea legilor justiţiei.
Cu toții au avut același mesaj: pasivitatea este o formă de complicitate cu actuala coaliţie de guvernare PSD-ALDE.
Mesajul transmis în cadrul conferinței de duminică poate fi un început, consideră Radu Magdin, care apreciază drept relevantă, în actualul context, lansarea politică a fostului premier, Dacian Cioloș.
Cu toate acestea, deși sunt dovezi că este posibil un mesaj unitar la nivelul celor două partide, este obligatoriu ca atât PNL, cât și USR să privească dincolo de mandatul pe care îl au acum.
„Este important ca un eventual mesaj unitar să aibă și o miză, nu doar o țintă. Ținta în acest moment sunt politicile PSD-ALDE, dar putem vorbi despre o miză pentru 2019 sau pentru 2020?
Va fi relevantă în context lansarea politică a lui Dacian Cioloș, ca factor coalizator pentru opoziția extra-parlamentară. Fiind conectat atât cu PNL, cât și cu USR, Dacian Cioloș ar putea să ajute la construirea unor poziționări comune ale celor două partide.
Însă, din nou, miza este cheie: unitate pentru un proiect constructiv de guvernare, nu doar unitatea contra a ceva sau cineva, în speță PSD-ALDE„, a mai afirmat, pentru PressOne, Radu Magdin.
Magdin a mai punctat faptul că România 100 „poate întări Opoziția până la un anumit punct„, fiind necesară coagularea unui proiect pe termen lung.
„Fragmentarea Opoziției din acest moment ajută Puterea și nu cred că USR sau PNL își vor putea gestiona energia și resursele suficient de bine încât să țină două linii de opoziție.
De acest lucru ar trebui să devină conștienți și să opteze pentru o formulă clară, oricare ar fi ea, pentru a-și păstra relevanța cât mai mult timp.
Nu poți să te hrănești politic numai cu campanie negativă sau lebede negre, trebuie livrat un proiect.
Momente de oportunitate precum legile justiției, «revoluția fiscală», OUG 13 apar și dispar, de aceea este important ca Opoziția să devină mai puternică și prin construcții comune, nu doar prin reacții la mișcările Puterii„, a mai explicat Radu Magdin.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this