Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului

Am mai spus-o, pentru mine, cartea anului 2016 a fost, în mai multe feluri, Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, de Marie-Louise von Franz, apărută la Editura Nemira. Cu siguranţă a fost aşa, mai ales pentru că insolitul volum al celebrei analiste jungiene a fost tradus de Sanda Roşescu.

Cunoscută la noi în special pentru convorbirile cu Gellu Naum de la începutul anilor ’70, republicate în 2003 în volumul Despre interior-exterior, Sanda Roşescu – la rîndu-i analistă jungiană apropiată de Étienne Perrot (al cărui volum, Visele şi viaţa, l-a tradus recent) – are, înainte de orice, o rară vocaţie a adevărului, care transpare în orice scrie sau traduce.

Iată de ce traducerea acestei cărţi subtile despre visele arhetipale şi perspectiva psihologiei abisale în analiza basmelor, dar mai ales despre „actul eroic veritabil… de a suporta suferinţa şi de a nu face nimic” are şi acel adaos fulgurant al grijii faţă de potenţialul interlocutor/cititor.

Mai există însă un motiv pentru care traducerea în româneşte a analistei jungiene mi s-a părut un eveniment: textul propriu-zis este o analiză fină şi cuprinzătoare a unui basm românesc, Pisica, din perspectiva psihologiei abisale.

N-am reuşit să găsesc basmul cu pricina, deşi am prospectat toate bibliotecile mari din Bucureşti. Aşa încît v-aş fi recunoscătoare pentru orice informaţie fiabilă în acest sens, mai ales că Marie-Louise von Franz e sigură că ţara din care vine basmul pisicii blestemate de Maica Domnului e România sau Transilvania (sau amîndouă), „două regate” în care latura feminină a vieţii nu mai e asumată:

„Pînă la sfârşitul Primului Război Mondial, Transilvania, locuită majoritar de români, făcea parte din Imperiul Habsburgic, Imperiul Austro-Ungar. În basmele româneşti e vorba întotdeauna de un împărat, niciodată de un rege… Putem, aşadar, vorbi aici despre două regate: unul în care femininul e steril şi altul în care femininul a murit”.

Basmul acesta vine parcă din altă lume nu doar pentru Marie-Louise von Franz, ci şi pentru noi, cei de azi.

În prelegerile care au stat la baza cărţii, autoarea vorbeşte despre două excepţii neobişnuite în raport cu stereotipia arhetipală a basmelor: blestemul Maicii Domnului (aşadar, o ambivalenţă greu digerabilă) şi prezenţa unui împărat promiscuu şi alcoolic.

Există în basm, de fapt, două împărăţii, care se transformă într-una singură printr-o contopire pe care Marie-Louise von Franz o analizează pînă la ultimele consecinţe, iar Sanda Roşescu o restituie nu doar într-o limbă românească racordată natural la jungianism, ci şi într-o variantă plastică, aproape poetică…

Avem aşadar, pe de-o parte, o împărăţie în care împărăteasa nu poate avea copii, astfel că împăratul o trimite, ultimativ, într-un periplu din care trebuie să revină însărcinată sau deloc (iar ea se întoarce „grea” inclusiv de un blestem care îi va transforma fata în pisică, la 17 ani); pe de altă parte, avem o altă împărăţie, condusă de un împărat beţiv care vrea să scape de cei trei fii ai lui trimiţîndu-i în lume după cea mai fină pînză de in.

Printr-o tumbă şi cîteva metamorfoze dureroase, fiul cel mic întîlneşte pisica, iar „răscumpărarea femininului” – rezultatul tuturor desfăşurărilor de simboluri şi peripeţii – o priveşte doar la un prim nivel pe prinţesa-pisică.

În fond, răscumpărarea femininului (adică asumarea vieţii trăite, uneori iraţională, alteori pur senzorială) îi priveşte în mod esenţial pe bărbaţii celor două împărăţii – tipuri abstracte, ca în toate basmele, însă care, în această poveste atipică, ajung doar cu imensă greutate să-şi aproprie principiul feminin, să închidă cercul vieţii într-o uniune a contrariilor firească:

„Răscumpărarea femininului nu înseamnă răscumpărarea cărnii, ci recunoaşterea divinităţii cărnii, a aspectului divin, arhetipal al cărnii, iar implicaţiile acestui aspect sunt dificil şi complicat de explicat în limbaj curent…

Povestea pisicii este pur şi simplu povestea integrării laturii obscure a femininului şi tinde să compenseze prejudecata creştină colectivă contra femininului şi nevoilor trupeşti”.

Această răscumpărare (din domeniul încremenirii şi al maladiilor ei) înseamnă şi asumarea noului, a provocărilor acestuia, o adaptare la eventaiul de posibilităţi ale înnoirii, o depăşire a trecutului, acel trecut pe care Jung, cu uriaşa lui putere de dizlocare a poncifelor, l-a transformat în aur.

Acelaşi Jung pe care Marie-Louise von Franz îl ia ca martor:

„Jung mi-a spus: dacă nu mergi tot timpul înainte, trecutul te trage înapoi. Trecutul este ca un vârtej enorm care te aspiră şi te aduce mereu înapoi. Dacă nu mergi înainte, regresezi.

Trebuie într-un fel să porţi făclia luminii noi tot înainte, fără să te opreşti, atât istoric, cât şi în propria ta viaţă. În momentul în care începi să priveşti înapoi cu nostalgie sau chiar cu dispreţ, trecutul te posedă din nou. Trecutul are o putere formidabilă”.

Pisica e o carte minunată, care vă va cuceri, cu siguranţă, tocmai pentru că vine în întîmpinarea multor nesiguranţe personale şi colective. Ce n-ar trebui însă uitat (cînd o citim ca parte a lumii noastre, în care latura feminină e sau formatată sau moartă) e o remarcă esenţială (aruncată de Marie-Louise von Franz cumva în treacăt) despre inutilitatea inconştientului:

„Am văzut că la început inconştientul e greu de pătruns, e greu de ajuns în miezul lui; apoi te hrăneşte, iar mai tîrziu poţi să profiţi de luminile lui spirituale care îţi produc o anumită reînviere spirituală. Şi, în cele din urmă, ajungi la experienţa inutilităţii inconştientului.

Asta ar însemna că, la acest stadiu, trebuie să renunţi la ideea de a te servi de inconştient în folosul ego-ului tău. E vorba despre sacrificiul relaţiei cu inconştientul pentru a trage un profit”.

Ca în alte cîteva zone – literatura printre ele –, utilitarismul, folosirea, extrapolarea mai rău fac. Şi atunci, la ce bună înţelegerea acestor lucruri inutile, gratuite şi evanescente? S-ar putea să aflaţi şi citind Pisica subtilei Marie-Louise von Franz.

*

Marie-Louise von Franz, Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, traducere de Sanda Roşescu, Editura Nemira, 2016.