"Pierdem concerte mari pentru că nu există o autostradă de la Budapesta la București"

Cum am ratat șansa de a face din Arena Națională un stadion adecvat pentru concerte? Cum reacționează managerii trupelor mari când află că au de parcurs un drum de peste 12 ore, de la Budapesta la București, pentru a ajunge să-și monteze scenele în capitală? De ce a refuzat U2 să vină în România și cum se "implică" autoritățile când trebuie să sprijine un eveniment important?

Răspunde Guido Janssens, un belgian stabilit în România de aproape 20 de ani. E unul dintre cei mai importanți organizatori de concerte de la noi. Roger Waters, Red Hot Chili Peppers, Madonna, Lady Gaga sau Depeche Mode sunt câteva dintre reperele ultimului deceniu.

Din 2017 a lansat un nou festival de muzică, Awake, lângă Târgu-Mureș. Pentru ediția a treia, care va avea loc în august, va pune la dispoziția participanților care pot demonstra că au votat la europarlamentare un bar special cu bere la preț redus.

Pentru că, spune Guido, lipsa autostrăzilor și sălilor pentru concerte îndepărtează trupele mari de ideea de a prinde România în turneele lor.

- Ați început să organizați concerte live în România din 2005 când această industrie era în faza de pionierat la noi. Cum arăta atunci piața?

- În 2005 a fost o mică încercare, un test în Sala Palatului cu primul concert de gospel din București. A mers foarte bine, a fost un spectacol apreciat, dar marea nebunie a început în 2006, cu Depeche Mode pe fostul stadion Lia Manoliu.

Toată lumea ne-a zis înainte că riscăm să pierdem bani. <<Știți, aici lumea e obișnuită să meargă la zilele orașului unde mai aduce primarul un Boney M sau Ricchi e Poveri. Nu veți convinge prea multă lume să plătească bani pe bilete>>.

Ne-am îngăduit să nu ținem cont de acest avertisment. Din fericire, am avut dreptate și, mai mult, sold-out cu Depeche Mode pe Lia Manoliu. A fost începutul valului de concerte pe care le-am organizat de atunci.

Guido Janssens, co-fondator Emagic

Nu era nimic la mijlocul anilor 2000, nu exista un site de ticketing, de exemplu. Am și ajutat la apariția primului. Bine, pe vremuri, 90 la sută din bilete se vindeau fizic în magazine. Nu existau firme de sunet, de lumini și profesioniști care să ridice o scenă la nivel internațional. Pentru noi a fost o provocare, dar mi-a plăcut că pot face ceva nou într-o țară pe care, atunci, abia începusem să o cunosc.

- Presupun că nici autoritățile nu era pregătite...

- Totul era nou pentru toată lumea: și pentru noi, și pentru public, și pentru autoritățile locale. Îmi amintesc de discuțiile cu Poliția și Jandarmeria înainte de Depeche Mode, despre măsurile de securitate.

N-aveau experiența concertelor mari, s-au gândit la un dispozitiv cum e, de exemplu, la un meci Steaua-Dinamo. Am adus niște oameni din Olanda cu expertiză în așa ceva, iar reprezentanții Poliției și ai Jandarmeriei au fost foarte receptivi, ne-au ascultat.

"U2 a refuzat să concerteze în Piața Constituției"

- 14 ani mai târziu putem vorbi de o industrie matură?

- Nu pot afirma asta. Ne lipsește în primul rând infrastructura. Știm cu toții că România nu stă foarte bine la capitolul autostrăzi. Noi am ratat o grămadă de oportunități din cauza asta. Reacțiile sunt de stupefacție când managerii trupelor fac calculul legat de timpul pe care trebuie să-l facă 20 de tiruri și autobuze de la Budapesta la București. 6-7 ore pe o virtuală autostradă?

O trupă aflată în turneu își stabilește toate detaliile în termeni de eficiență. Explică-le că trebuie să facă acest traseu în cel puțin 12-13 ore. De asta e încă greu să aducem trupe cu producție mare în București.

Clujul a devenit mai accesibil din punctul acesta de vedere, e mai aproape de Budapesta, de Viena, de autostradă până la urmă.

Apoi, în București nu avem săli. E Sala Palatului, inaugurată în 1960, și o polivalentă la fel de oribilă, cu o capacitate nesemnificativă.

Ok, piața s-a maturizat, între timp au apărut mai mulți organizatori serioși, mai multe companii de ticketing, putem spune că suntem pe un drum bun. Dar, ca și în urmă cu 14 ani, ne lipsesc infrastructura rutieră și sălile de concerte.

Repet, din când în când pierdem niște trupe mari din cauză că se uită cât trebuie să facă de la Budapesta la București sau de la Viena la București. Și atunci își spun în felul următor: «mi-ar plăcea să fac un concert în România, dar e prea mare bătaia de cap, pierdem prea mult timp pe drum, mai bine mai stăm o zi la Viena și apoi mergem la München».

Orice turneu are un routing, un traseu, care trebuie să fie ușor și eficient: easy routing.

O altă problemă e că, până a lovit criza, aveai concerte și în Turcia, Grecia și chiar Bulgaria. România devenea astfel un reper important. Între timp, nimeni nu se mai duce în Turcia din cauza situației politice, din cauza situației economice nimeni sau aproape nimeni nu mai merge spre Grecia, iar de Ucraina nici nu mai vorbesc.

Și atunci a devenit și mai greu să aducem trupe mari, dacă nu mai pot lega niște orașe, Bucureștiul de Istanbul de exemplu.

- Și atunci se opresc la Budapesta sau la Viena.

- Da, sau cer mai mulți bani pentru un concert în România față de unul în Germania. Și asta pentru că sunt mai mari costurile pentru ei să vină aici.

- Puteți să-mi dați niște exemple de trupe pe care le-ați pierdut pentru că lipsea infrastructura?

- Uite, în 2009 am pierdut U2 pentru că nu aveam niciun stadion pregătit pentru așa ceva. Iar ei n-au vrut în Piața Constituției. Noi încercăm cu toți artiștii să găsim niște soluții cât mai rezonabile. Piața Constituției e o soluție decentă, dar nu e chiar un loc ideal pentru un concert.

Facem cam 5-6 oferte unor nume mari, într-un an, și vedeți și voi câte ajung aici, efectiv. De multe ori e din cauza lipsei condițiilor.

Apoi, mai sunt și alte cauze.

Recent a ieșit domnul Becali la televizor și a zis că în 2020, când e Campionatul European, românii nu mai au nevoie de muzică pe stadion, ci doar de fotbal.

Și s-a hotărât că nu putem organiza concerte pe stadion, la anul, ca să nu încurcăm echipele de club ale căror arene vor intra în renovare înainte. Noi aveam acontate două nume mari pentru Arena Națională, în mai și la începutul lui iunie, iar acum trebuie să găsim alte soluții. Dacă găsim.

Sunt două concerte pentru un public de 40.000-50.000 de oameni. Unuia dintre artiști i-am sugerat Clujul, dar a strâmbat din nas. Va fi pentru prima oară în România și ar dori să concerteze la București. Chiar ieri i-am trimis niște fotografii să vadă cum a arătat Clujul cu Untold, cu Depeche Mode.

În Vest nu ai această problemă, datele sunt clare: ăsta e stadionul, asta-i capacitatea, asta-i sala dedicată exclusiv concertelor. Aici trebuie să improvizăm tot timpul, să venim cu soluții creative și să convingem artiști că se poate și în Piața Constituției.

- Avem marota asta legată de când va concerta U2 în România. Se va întâmpla până la urmă?

- Noi vorbim constant. Acum doi ani au anunțat că fac un turneu de stadion, am vorbit cu ei, am pus la punct o dată unde s-ar putea întâmpla în sfârșit concertul în România. Eram foarte încrezători.

Când am crezut că în sfârșit se întâmplă, ne-au transmis că vor face un turneu indoor și nu outdoor. Nu aveam în România o sală pregătită pentru un asemenea eveniment, adică una cu o capacitate de cel puțin 20.000 de locuri. Acum îi așteptăm din nou să anunțe un turneu outdoor, dacă o vor face. Pentru anul următor, cel puțin, nu s-a anunțat nimic.

U2, Dublin

"Când s-a construit Arena Națională nimeni n-a discutat cu un organizator de concerte"

- Primăria din București a anunțat că va ridica o sală multifuncțională în trei ani.

- A existat un plan și când era Oprescu primar. S-a anulat după ce acesta a avut probleme cu legea. Acum s-a anunțat din nou că vor să facă o sală de 20.000 de locuri undeva lângă Arena Națională. Când am citit asta în presă am contactat primăria: «foarte bine dacă vreți să faceți, hai să vorbim, vă putem ajuta».

Pentru că și Arena Națională s-a făcut fără ca cineva să se gândească măcar o clipă să ceară și părerea unui organizator de concerte. Faci un stadion pentru meciuri de fotbal, evenimente culturale și concerte dar nu întrebi pe nimeni nimic? «Voi de ce lucruri aveți nevoie? Care sunt detaliile la care nu noi nu ne-am gândit, dar care sunt esențiale în organizarea unui concert?».

Cum se intră cu camioane, cum bagi o macara acolo? Nu s-a ținut cont de asta. Un simplu dialog ar fi putut anticipa și rezolva câteva detalii care chiar ar fi contat.

Acum încercăm să vorbim cu primăria pentru sală, să încercăm să-i facem să ne asculte. Pentru că degeaba vei avea în sfârșit o sală, dacă rezistenta acoperișului nu e suficientă ca să punem câteva sute de tone de lumini și dispozitive de sunet.

Nu sunt arhitect, dar pot pune la dispoziție un rider tehnic de la o trupă mare. Hai să ne pregătim pentru așa ceva. Avem și o asociație din care fac parte cam toți organizatorii serioși de evenimente și încercăm să avem un dialog deschis cu autoritățile.

- Cum ajungi să negociezi efectiv cu o trupă mare? Pare destul de complicat din exterior.

- Depinde, noi ne-am făcut o reputație destul de bună. Se întâmplă des, mai ales în ultima vreme, ca agentul sau managerul trupei să ne dea un telefon. «Vrem să venim la București sau în România, asta e perioada care ne convine, faceți o ofertă!».

Ne-a sunat Metallica și ne-a spus că vor să prindă Bucureștiul în turneul lor. Și au zis așa: «nu plătiți niciun ban înainte, voi faceți producția și discutăm la final».

A fost cea mai ușoară negociere de care am avut parte până acum. Același lucru a fost și cu Madonna, în 2009.

În alte cazuri, da, noi aflăm că trupa e în turneu de la agenți sau colegii noștri din Vest, și ne gândim dacă poate fi un succes în România. Venim cu o ofertă așa cum, din când în când, se întâmplă să o facă și alți organizatori din țară. Urmează un battle: câștigă cel care plătește mai mult sau cel în care managerul trupei are mai multă încredere.

Până acum am făcut de trei ori Depeche Mode și sunt aproape sigur că și dacă vine un alt organizator la trupă și plătește cu 100.000 de euro mai mult tot cu noi o să facă spectacolul. S-a stabilit un fel de mutual understanding, de încredere reciprocă.

- Când forțezi nota și supralicitezi doar pentru a avea prioritate la aducerea unui artist există probabilitatea să încerci să recuperezi banii aceștia micșorând bugetul pentru producție?

- Asta e una dintre frustrările mele. Sunt câțiva organizatori în piață care fac oferte mult mai mari decât concurența și până la urmă fac concesii la partea care e extrem de importantă, cea care privește confortul și siguranța publicului.

Fie pun la dispoziție foarte puține toalete, fie asigură pază care nu prea e pază sau fac o scenă jalnică. Așa "justifică" banii plătiți în plus la trupă. Acolo poți face economie, dar e jenant să te intereseze doar momentul în care pui la vânzare bilete și reacția de imediat după, tratând cu dispreț tot ce se petrece la concert sau festival. E oribil, dar se întâmplă tot mai rar.

Dacă mă uit la noi, la Electric, Untold, Neversea, Summer Well, văd oameni serioși care se ocupă de public. Până la urmă, dacă organizezi prost un concert și-l pui pe spectator în situația de a sta trei ore la coadă ca să-și cumpere o bere, te va penaliza imediat cu reacții pe Facebook sau pe Instagram.

Va spune că e tipic românesc și asta mă deranjează foarte mult. Nu, tipicul pentru branșa noastră e încercarea de a face o treabă cât mai bună. De multe ori ne iese mult mai bine decât în Vest.

Morcheeba, Awake Festival 2018

44.000 de bilete vândute la concertul Metallica

- Avem o problemă cu traducerea anumitor termeni. Ce ar trebui să înțelegem prin sold-out?

- Haha, știu, sold-out e atunci când nu mai sunt bilete disponibile. Nimeni nu pare să creadă că e posibil.

- V-ați așteptat ca la Metallica să se vândă toate biletele în mai puțin de o jumătate de zi?

- Pe bune că nu știu ce s-a întâmplat. Mă așteptam să facem sold-out până la urmă, undeva în preajma datei concertului. În 2008, când am adus Metallica pe Cotroceni, am vândut undeva la 27.000 de bilete, în 10 zile. Era un record atunci, nu se mai întâmplase.

Acum, am stabilit cu cei de la Metallica să nu mai facă niciun concert în zonă, în Serbia, Bulgaria sau Ucraina. Sunt mii de oameni din aceste țări care și-au cumpărat bilete pentru spectacolul de pe Arena Națională. Oricum, a fost o nebunie. Eu nu pot să mă laud că am făcut vreo magie și uite cât de tari suntem. Adevărul e că ne-a surprins și pe noi.

- Dar câte bilete ați vândut până la urmă la Metallica?

- Acum suntem la 44.000. Mai așteptăm un aviz de la ISU și poate mai scoatem la vânzare câteva sute de bilete în viitorul apropiat. Dar asta numai după o consultare cu autoritățile, pentru că nu te poți juca atunci când vine vorba de confortul și siguranța publicului.

- După toate concertele mari sunt probleme cu defluirea. Nu există un protocol cu autoritățile pentru a modifica sau prelungi orarul mijloacelor de transport în comun?

- Noi încercăm de fiecare dată să avem o colaborare, dar ei nu sunt foarte deschiși. Putem garanta că vor avea metroul plin cu oameni care vor cumpăra bilet. Ei spun că dacă vrem o garnitură în plus, la o anumită oră, trebuie să plătim.

Există o colaborare, să zicem, dar nu e una flawless. Colegii din Vest nu au discuția asta legată de transportul public. Acolo, autoritățile publice văd într-un concert mare o oportunitate de a face mai mulți bani la buget.

La noi, de fiecare dată e o negociere greoaie. Din când în când reușim, de cele mai multe ori nu. Cred că e o loterie până la urmă. Dacă directorul unei direcții e fanul trupei care concertează s-ar putea să găsim înțelegere. Nu e nimic predictibil.

- Pentru multă vreme, toate concertele mari aveau loc numai în București. În provincie, cele mai importante evenimente erau festivalurile berii. Între timp par să se fi schimbat lucrurile.

- Da, Clujul s-a dezvoltat într-un mod destul de spectaculos. Au construit un stadion nou, o sală polivalentă. Orașul are o dezvoltare economică foarte bună și a devenit interesant pentru concerte.

E foarte simplu, când construiești ceva pui în mișcare lucruri. It's not rocket science.

Cum a fost cazul cu Depeche Mode, care mai fuseseră înainte de Cluj de două ori la București. Eram siguri că ar fi făcut sold-out și a treia oară în capitală, dar am zis să încercăm la Cluj, era ceva nou și pentru trupă, și pentru fani, avea sens.

- Ați organizat un festival în București, B'Estfest-ul. Acum mizați pe unul lângă Târgu Mureș, Awake. De ce schimbarea asta de optică, pare că Bucureștiul nu mai e atrăgător pentru bucureșteni?

- Cu B'Estfest-ul am zis că piața este pregătită să facem cel mai mare festival internațional din țară, unul pe modelul celor din Vest. Am început la Romexpo. M-am gândit atunci că oamenii din București nu vor merge în afara orașului, vor să fie totul aproape, accesibil și comod.

Bun, era înainte de criză, și am primit mulți bani din sponsorizări, cam 70 la sută din buget a venit de la sponsori. Asta a ținut până în 2010, când a lovit criza.

Am pierdut în fiecare an bani dar din ce în ce mai puțin. A fost și un plan pe mai mult timp: când organizezi un festival mare ai un orizont de așteptare pe cinci ani și poți spera ca între anul trei și anul cinci să intri pe break even.

Din păcate, când a lovit criza, bugetele de la sponsori s-au redus la 20-30 la sută din ce au fost și nu am mai putut ține festivalul cu nume mari.

Avuseserăm Pink, Alice Cooper, Moby, Marylin Manson, Santana, nebunie totală, cinci scene. După criză, am zis să mergem pe un câmp și l-am mutat la Tunari. Cu camping, dar cu trupe mai mici. Lumea a zis: «ăsta nu mai e B'Estfest, nu mai primim cele mai mari trupe».

Când am văzut că tot nu merge cum trebuie am zis că nu mai are sens să facem un festival în București.

- Cum ați ajuns la ideea unui festival în provincie?

- S-a dezvoltat ideea de festival boutique, unde locația în sine devine un fel de headliner, la fel de importantă ca artiștii care urcă pe scenă. Am căutat un loc de vis, l-am găsit, la castelul Teleki din Gornești, și am luat-o de la zero cu un festival mai micuț, pentru că nu mai vrem să fim atât de dependenți de sponsorizări.

Festivalul va trebui să fie susținut de publicul care vine. În mod ideal, nu vom mai avea nevoie de niciun sponsor. Nu am ajuns încă acolo, dar ăsta este planul. În viitor, vom accepta sponsori numai dacă vor veni cu o activare, o idee foarte tare, foarte haioasă. Trebuie să vină cu idei, nu numai cu bani.

Am zis să ne îndepărtăm de București, pentru că am văzut că la Electric Castle, din al doilea an, cam jumătate din public era venit din Capitală. Ok, bucureșteanul este pregătit să iasă din Capitală și să încerce o mică aventură.

Cu Awake, vreau să avem un festival micuț, self-sustainable, să creștem încet-încet și să devină tot mai puțin dependent de banii de la sponsori.

Electric Castle
Foto: Raul Ștef

- Sunt tot felul de paradoxuri legate de reacția publicului din România la anunțul venirii unor trupe sau artiști. Sigur că nu există un public omogen, dar ați încercat să vă explicați cum a fost posibil ca André Rieu să concerteze patru zile la rând la Cluj, cu sala plină, și, în același oraș, Dream Theatre să susțină un concert în spatele porții, pe stadion, cu câteva sute de oameni în public?

- Și noi am avut intuiții proaste. Din fericire, de mai multe ori am avut dreptate, dar am avut și eșecuri răsunătoare. Nu e o știință, nu e un calcul matematic care odată efectuat îți spune «asta merge, asta nu merge». Succesul lui Rieu nu e numai în România, ci și în Germania sau Olanda, și chiar în Anglia.

Eu nu prea înțeleg André Rieu, nici Havasi, nici musical în general. Merg foarte bine și există un public pentru muzica și show-urile astea peste tot în lume. Nu sunt pe gustul meu, nu e un format pe radarul meu. Am tot respectul pentru producție, pentru cum se face, dar nu simt deloc acest format.

Da, în rest putem să ne mirăm. Cum André Rieu a cântat de patru ori cu sala plină în Polivalenta din Cluj și noi ne-am chinuit să facem un sold-out la Lenny Kravitz? Simplu, până la urmă publicul gustă mai degrabă un entertainment de genul André Rieu decât cel produs de Lenny. That's it, respect asta.

Eu nu sunt educator și trebuie să mă adaptez la piață. La un festival pot fi mai creativ, pot să încerc să confrunt lumea cu ceva nou, cu ceva controversat. La un concert sunt un fel de furnizor, trebuie să mă asigur că artistul are o scenă, sunet și că publicul intră fără să se calce în picioare.

- În ultima vreme prind foarte bine discotecile care evocă anii '80-'90. Putem vorbi despre un public captiv, care nu și-a trăit adolescența la momentul potrivit?

- Da, a mers foarte bine la Cluj. O să urmeze în București și Timișoara și sunt foarte curios cum o să prindă. Eu cred că publicul de festival nu e același cu cel de Dr. Alban, Haddaway și Snap.

Cel din urmă e un public mai în vârstă care vrea să se distreze, dar are nevoie și de un anumit confort: un scaun, o bere, o șampanie...

Pentru 8.000 de oameni în Polivalenta din Cluj a devenit o tradiție deja. Și eu și prietenii mei, când mai organizăm câte o petrecere acasă, tot ajungem la un moment dat la muzica asta și cântăm ca niște nebuni.

Public captiv? Nu cred. Lumea caută să se distreze. Tinerii din anii '80-'90 au acum 30, 40, 50 de ani. E memorie afectivă, retrăiești ce ți s-a părut frumos în adolescență, timpul când totul era posibil.

- Spuneați undeva că nu găsiți normal felul în care artiștii români își construiesc carierele și lejeritatea cu care acceptă să susțină spectacole finanțate de primării?

- România e singura țară din Europa în care nici un artist local nu reușește să umple un stadion, să aducă 20-30.000 de oameni la concertul lui.

Artiștii români au un fel împământenit de a se dezvolta, de a crește, de a face bani. S-a mai schimbat câte ceva în ultimul timp.  Andra sau Delia, de exemplu, mai fac niște spectacole în săli ceva mai mari, e un pas important.

În 2008, foarte puțini artiști umpleau Sala Palatului. Nu poți să vii la infinit cu concerte la zilele orașului, la nunți și la botezuri. Eu sper să se dezvolte piața locală cu mai puține nunți, botezuri și concerte gratis oferite de primării și consilii județene.

Să încerce să-și construiască niște cariere adevărate. Poate că peste cinci ani vom avea un artist care să umple un stadion. Altfel, e alegerea lor, sunt bine cu ei înșiși, fac bani. Pot să regret atitudinea asta, dar ei sunt oameni liberi și fac cum cred. Everybody has the right to make their own mistakes.

5 recomandări pentru vara lui 2019

Tom Jones (Cluj 26 iunie) - ce face el, deși are o vârstă, e foarte-foarte tare.

Awake (Gornești, 15-18 august) - Acest festival este sufletul meu. Invit pe toată lumea să vină să descopere o altfel de stare și un altfel de festival

Electric Castle (Bonțida, 17-21 iulie) - EC are un afiș de vis, adică, da, du-te te rog frumos la Electric Castle! Ai organizare foarte bună și niște trupe foarte tari.

Untold (Cluj, 1-4 august) - Am fost anul trecut, am văzut ce se întâmplă acolo. Nu e un festival pe gustul meu, dar dacă ție îți place genul acesta de muzică trebuie să mergi. E foarte bine organizat și așezat, tot respectul pentru oamenii de la Untold.

The Cure (București, 22 iulie) - The Cure e o trupă foarte tare, sper că va ieși bine concertul.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.