Pandemia veselă și tristă: natura umană în bestiar

Cosmin Perța

Colaborator

Cred că nu este nicio exagerare atunci când afirmăm că pandemia ne-a schimbat viețile. Insidios, pe furiș, le-a schimbat. Ne-a schimbat mentalitatea, ne-a schimbat așteptările, ne-a încercat în mod fizic, cognitiv și emoțional, forțându-ne să ne adaptăm la o nouă realitate, în care totul funcționează asemănător, dar atât de diferit față de ce era înainte.

Au apărut conflicte și blocaje acolo unde înainte nu te-ai fi gândit că ar putea exista. Au apărut stări intense, de la revoltă la depresie. Au apărut spaime noi și moduri noi ne a ne asigura confortul și siguranța.

Au apărut altfel de relații umane. Au apărut noi închisori și au fost descoperite noi modalități de evadare. Au apărut noi adevăruri. Au apărut noi convingeri și noi prejudecăți și discriminări.

Au apărut spații. Spații lăsate de lipsa contactului fizic, de răceală, de distanțare, de absența celor plecați dintre noi. Spații care se cer umplute. Și fiecare le umple cu ce poate mai bine, cu ce îi e mai în fire să facă în momente de criză.

De la un bărbat care suferă în perioada de izolare pentru că, de fapt, nu suportă să stea acasă cu familia;  la un IT-ist incapabil de iubire, care descoperă că poate iubi pe cineva doar la distanță, doar în propria imaginație; la amestecul de culpabilitate și recunoștință al unei fete care se întoarce din străinătate cu coronavirus, își îmbolnăvește familia și își ucide bunica; la relația mistică pe care o are un preot alcoolic cu căile necunoscute ale Domnului; la decizia de a schimba în ascuns un copil mort cu un copil viu, în maternitate; la felul în care apare toata gama de sentimente umane, de la fericire la groază, transpusă în mediul online și virtual, Florina Ilis ne trece printr-o gamă gravă, dar și ironică pe alocuri, de sentimente și manifestări ale unor personaje contrariate, luate prin surprindere de o realitate la care nu se așteptau.

Toate aceste povești alcătuiesc un veritabil bestiar al naturii umane. Al noii naturi umane, în context pandemic.

Totul este normal, natural și direct în micro-narațiunile Florinei Ilis, totul curge, ca timpul în pandemie, pe nesimțite.

Ceea ce persistă însă, la final, este un gust pregnant, intens, care coboară ușor în stomac și-l face ghem, pentru că realizezi cât de diferită este „normalitatea” asta.

În chiar lipsa ei de spectaculozitate se ascunde, de fapt, monstrul cel mare: alienarea.