Obsesia modernă pentru productivitate

Într-un portret mai vechi, publicat în revista Vanity Fair, Barack Obama explică de ce și-a simplificat viața personală după ce a devenit președinte:

O să constați că port doar costume gri sau albastre. Încerc să-mi micșorez numărul de decizii. Nu vreau să iau decizii cu privire la ce mănânc sau ce haine port, pentru că am destule alte decizii de luat. Trebuie să-ți concentrezi energia alocată luării deciziilor. Trebuie să-ți faci anumite rutine. Nu poți să îți petreci ziua distras de fleacuri.

Această strategie mundană face parte deja din folclorul productivității, fiind inclusă în liste de tipul „9 lucruri pe care oamenii de succes le fac dimineața”.

De ce citim genul ăsta de clickbait? De ce a devenit literatura despre productivitate atât de populară în ultimii ani?

Impresia mea e că ne simțim copleșiți de volumul de informații și diversitatea opțiunilor pe care le avem, așa că suntem mereu în căutarea soluției salvatoare: GTD, Pomodoro, Evernote etc.

Capcana acestui gen de self-help este că poți să fii la curent cu ultimele metode și aplicații de productivitate și, totuși, să rămâi neproductiv. Asta nu înseamnă că întreaga conversație despre productivitate este o înșelătorie, dar, de cele mai multe ori, semnalul e acoperit de zgomot.

Această rubrică va fi un efort de a filtra ideile și sfaturile bune, lăsând deoparte verbiajul promoțional. În fiecare săptămână, veți găsi aici un articol concis despre productivitate, cu 4-5 linkuri pentru cei care vor să meargă la surse.

Zilele nu se ordonează de la sine. De aceea, cei mai mulți dintre noi avem nevoie de un sistem care să păstreze echilibrul între muncă și odihnă și să limiteze orele pierdute pe Facebook.

Scopul nu este să dăm mai mult randament – suntem oameni, nu utilaje intelectuale –, ci să folosim judicios timpul pe care-l avem.

Asta e diferența dintre obsesia modernă pentru productivitate și ritmul unei vieți bine trăite, înfloritoare, ceea ce filosofii greci numeau eudaimonia.

Nu este puțin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut. Viața este îndeajuns de lungă și ne-a fost dată din plin pentru împlinirea faptelor de mare importanță, dacă viața întreagă este bine chibzuită; însă când este risipită în lux și nepăsare, când nu este consumată în numele unui scop bun, atunci când clipa ultimă, în cele din urmă, ne silește, înțelegem că am trecut printr-o viață de care nu ne-am dat seama că se duce. Așa este: nu primim o viață scurtă, ci ne-o facem scurtă, nu îi ducem lipsa, ci suntem risipitori. – Seneca