O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Ana Tepșanu

Colaborator

Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? 

Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta. 

Originară din București, tânăra de 33 de ani este pianistă, percuționistă și muzicoterapeută. Pentru ea, sunetul e un instrument de conectare, de exprimare emoțională și de vindecare. 

După ce a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, Cristina a studiat pianul și percuția în Austria, iar apoi s-a format în muzicoterapie în Belgia și Germania. Cu toate că-n România muzicoterapia nu este recunoscută ca profesie oficială, Cristina a revenit în țară și a deschis un cabinet dedicat utilizării terapeutice a muzicii. Și-a adaptat experiența clinică dobândită în spitalele din afară pentru a lucra cu persoane de vârste și cu nevoi diferite, folosind muzica pentru a sprijini comunicarea, exprimarea emoțiilor și dezvoltarea abilităților cognitive, motorii și sociale. 

Pe Cristina am descoperit-o odată cu proiectul Overtones, care a avut loc la București în perioada 15-18 octombrie. Într-o serie de patru spectacole interdisciplinare, 20 de tineri artiști formați în România, Germania, Austria, Marea Britanie și Elveția au îmbinat muzica contemporană, rock-ul experimental și muzica veche cu teatrul, dansul și filmul, în genuri care ajung mai rar în circuitul cultural obișnuit. 

De la pianul ales de părinți la descoperirea propriei voci muzicale

Cristina a început să studieze pianul la vârsta de șase ani. Foto: arhivă personală

„Muzica a fost prezentă în viața mea cu mult înainte să încep să cânt la pian, pentru că în casa noastră se asculta multă muzică, iar eu fredonam tot ce auzeam, inclusiv reclamele de la televizor. Părinții mei au văzut în asta un semn că ar trebui să studiez muzica, iar dorința mai veche a mamei de a învăța să cânte la pian a înclinat balanța în favoarea acestui instrument”, povestește Cristina Chiosea pentru PressOne. 

A început să studieze pianul la șase ani și abia după aproape 15 ani de studiu a simțit că poate să-l aleagă cu adevărat, din proprie dorință. 

„Relația noastră nu a fost întotdeauna simplă, însă a rămas una dintre cele mai îndelungate și mai importante relații din viața mea. Au existat perioade de bucurie, dar și de frustrare, presiune și nopți nedormite înaintea concertelor, iar la un moment dat am simțit chiar nevoia să mă îndepărtez complet de pian pentru a descoperi o altă relație cu muzica”. 

A fost o copilă timidă, nu-i plăceau mulțimile. Cu toate acestea, era foarte curioasă, mai ales când putea să exploreze singură lucrurile. Pianul îi ocupa mare parte din timp, dar avea și alte pasiuni: „desenam, citeam rețete din cărțile de bucate pe care le găseam în casă și confecționam pălăriuțe din hârtie pentru porcușorul meu de Guineea, pe care îl îndrăgeam enorm. Îmi dau seama că multe dintre aceste trăsături au rămas cu mine. Dacă nu sunt la cabinet, printre instrumente, probabil mă găsești cu animăluțele mele sau în bucătărie, măsurând ingrediente.”

La vârsta de 16 ani a descoperit percuția - un univers aproape nesfârșit de instrumente, timbre și texturi sonore. 

„Poți petrece o viață întreagă explorându-l și tot să mai ai ceva de descoperit. Spre deosebire de pian, pe care îl studiasem ani la rând, percuția mi-a oferit posibilitatea de a fi mereu începătoare în fața unui instrument nou și de a nu uita cum este să iei ceva de la zero.” 

Doi ani mai târziu a plecat în Austria, convinsă că acolo va găsi perfecțiunea pe care o căuta, atât în sistemul de educație, cât și în ea. 

Acolo, însă, a găsit altceva. 

Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov. 

PODCAST. Era gata să renunțe la fotbal, apoi a debutat cu Mourinho | Geraldo Alves - Sub Radar

Geraldo Alves, fost fundaș la FCSB, Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu, în prezent antrenor secund la Rapid București, vorbește despre experiențele sale din fotbalul românesc și lucrurile care nu se văd din tribune.

„La Universitatea din Linz mi-am continuat studiile de pian și percuție și nu am găsit perfecțiunea, dar am găsit un spațiu în care am putut să cresc, să încerc lucruri noi și să-mi pun sub semnul întrebării propriile așteptări. Mi-am îmbogățit enorm paleta de experiențe: am urcat pe scene foarte diferite, am cunoscut muzicieni și poveștile lor, am descoperit instrumente și repertorii noi și am învățat foarte multe despre mine și despre lume”, spune Cristina. 

„Am început să-mi dau voie să cânt și fără să urmăresc un rezultat”

Muzicoterapia a apărut în viața ei în 2015. Era studentă la Anton Bruckner Privatuniversität din Linz și, împreună cu alți colegi, a organizat întâlniri pentru refugiații care veneau din Siria și pentru care muzica era singurul mod prin care puteau comunica. 

„Îmi amintesc că am început să observ lucruri la care, ca muzician, nu fusesem foarte atentă până atunci: felul în care oamenii își alegeau instrumentele, cât spațiu își permiteau să ocupe și cât de îndrăzneți sau reținuți erau în exprimarea muzicală. Unele dintre femeile participante, de exemplu, preferau instrumente cu sunete discrete, care să nu deranjeze”, explică ea. 

Ce se întâmplă atunci când oamenii aleg să fie împreună și să cânte, s-a întrebat Cristina. Foto: arhivă personală

Momentul a făcut-o să privească muzica și dincolo de scenă. Așa că a devenit mai curioasă în legătură cu ce se întâmplă între oameni atunci când fac muzică împreună. A început să citească și a descoperit că există un domeniu care studiază și folosește tocmai aceste posibilități ale muzicii într-un context terapeutic: muzicoterapia. 

„Descoperirea aceasta a avut și o dimensiune foarte personală. După atâția ani în care relația mea cu muzica fusese construită în jurul performanței, am început să-mi dau voie să cânt și fără să urmăresc un rezultat. În 2018 am plecat în Belgia, la LUCA School of Arts din Leuven, unde am studiat muzicoterapia, iar între 2019 și 2022 mi-am continuat pregătirea printr-un master la Universität der Künste din Berlin. Formarea a îmbinat discipline medicale și psihologice, precum psihiatria, psihopatologia și psihologia dezvoltării, cu studiul metodelor de muzicoterapie, al improvizației clinice, al psihoterapiei și al relației terapeutice”, adaugă Chiosea.

O parte esențială a formării sale a fost practica clinică, desfășurată în instituții medicale din Viena și Berlin, unde a lucrat cu copii cu tulburări de neurodezvoltare, cu copii și adolescenți în cadrul psihiatriei pediatrice, precum și cu pacienți adulți internați în secții de psihiatrie. 

„Este important de menționat că procesul muzicoterapeutic diferă în funcție de nevoile fiecărei persoane și de particularitățile cadrului clinic; nu urmează o rețetă universală.”

Care sunt beneficiile muzicoterapiei

Cristina, înconjurată de instrumente muzicale. Foto: arhivă personală

Muzicoterapia are o tradiție îndelungată în mai multe țări europene, în timp ce în România nu este încă recunoscută oficial ca profesie. Cristina explică faptul că această meserie presupune ani de pregătire academică și clinică, cu fundamente în psihologie, medicină și psihoterapie.

„Nu este suficient să fii muzician și să îți dorești să ajuți oamenii prin muzică, chiar dacă dorința vine dintr-un loc bun. Este nevoie de cunoștințe despre dezvoltarea umană, despre sănătatea mintală, despre relația terapeutică și despre felul în care intervențiile muzicale pot fi adaptate nevoilor fiecărei persoane.”

În practică, muzicoterapia poate susține comunicarea, exprimarea emoțională, dezvoltarea abilităților sociale, reglarea emoțională, dar și dezvoltarea sau recuperarea funcțiilor motorii. 

„Prin exerciții ritmice, mișcare, coordonare și utilizarea instrumentelor, putem sprijini controlul corporal, orientarea în spațiu, coordonarea ochi-mână și planificarea mișcărilor. Aceste activități pot contribui la dezvoltarea motricității fine și grosiere, la îmbunătățirea echilibrului și la creșterea încrederii în propriul corp”, explică ea. 

Când vine vorba de copii, muzicoterapia poate sprijini dezvoltarea limbajului. Cântecele, jocurile vocale, ritmul și alternanța dintre sunet și pauză pot crea ocazii pentru exersarea atenției comune, a imitației, a inițiativei de comunicare și a exprimării verbale. 

„Uneori, un copil care întâmpină dificultăți în comunicarea verbală reușește să participe mai întâi prin gesturi, sunete sau instrumente, iar aceste forme de interacțiune pot deveni puncte de plecare pentru dezvoltarea comunicării.”

O parte importantă a muncii sale este dedicată și muzicoterapiei preventive. Organizează întâlniri de grup în jurul instrumentelor de percuție, la care participă oameni care nu vin pentru a trata o problemă anume, ci pentru că-și doresc să petreacă timp împreună, să cunoască alți oameni, să se exprime și să descopere ce se poate întâmpla atunci când fac muzică într-un grup. 

„În aceste întâlniri, ritmul, repetarea și alternarea sunetelor creează un cadru accesibil pentru participare și conectare. Fiecare persoană poate contribui în propriul ritm, poate asculta, poate răspunde și poate experimenta bucuria de a construi ceva împreună cu ceilalți. Pentru mine, prevenția înseamnă și să avem grijă de relațiile noastre și de felul în care ne simțim în comunitate, nu doar să intervenim atunci când apare o dificultate.”

Una dintre întâlniri de grup în jurul instrumentelor de percuție. Foto: arhivă personală

În acest context, Cristina și-ar dori ca și în România discuția să se mute treptat de la întrebarea dacă muzicoterapia este o profesie la întrebarea cum putem construi standarde de formare, practică și recunoaștere profesională care să protejeze atât beneficiarii, cât și specialiștii.

Ce se întâmplă în cadrul unei ședințe de muzicoterapie

Nu există două ședințe de muzicoterapie identice, spune Cristina. Asta pentru că fiecare persoană vine cu propriile nevoi, resurse și moduri de a se exprima. 

Are în cabinet o mulțime de instrumente, de la tobe de diverse dimensiuni și cu timbre diferite până la instrumente melodice, pian, chitară și instrumente care imită sunete ale naturii sau produc sunete foarte delicate. 

„Putem explora teme emoționale sau putem lucra structurat asupra unor obiective precum dezvoltarea motricității, susținerea comunicării, atenției ori coordonării. De multe ori, primele întâlniri sunt dedicate cunoașterii și construirii unei relații de încredere. Încerc să înțeleg nu doar ce dificultăți întâmpină persoana, ci și ce îi place, ce o motivează și în ce condiții se simte suficient de confortabil pentru a participa”, susține Cristina. 

„Mi-aș dori ca muzicoterapia să devină mai accesibilă”

În 2020, Cristina a început să facă naveta între Germania și România. În cele din urmă, s-a întors în țară complet și și-a deschis propriul cabinet de muzicoterapie. Întoarcerea în țară a fost mai degrabă un proces decât o decizie luată de pe o zi pe alta. 

„Îmi doream să construiesc ceva al meu, un spațiu în care să pot lucra în acord cu principiile mele profesionale și care să reflecte felul în care văd eu practica muzicoterapeutică. Pe lângă asta, pentru mine era important să-mi placă să petrec timp în cabinet și să creez un loc cald și primitor, în care oamenii să intre cu plăcere și să se simtă confortabil. A durat ceva, pentru că am construit totul cu pași mici.”

O parte din instrumentele muzicale din cabinetul Cristinei. Foto: arhivă personală

Experiența acumulată în străinătate i-a oferit repere importante, dar Cristina a realizat că nu poate pur și simplu să reproducă aici ce a văzut în țările în care a studiat. 

„Recunosc că aveam și puțină teamă legată de felul în care este privită muzicoterapia în România, în lipsa unor repere academice și profesionale clare. Eram conștientă că nu mă întorc într-un sistem în care muzicoterapia are deja un loc stabilit și că, pe lângă lucrul cu oamenii, va trebui să explic foarte mult ce fac, de ce fac și ce diferențiază muzicoterapia de alte activități muzicale. A trebuit să învăț să lucrez în realitatea de aici”, povestește ea. 

Cristina crede că muzicoterapia poate avea un loc în sistemul medical românesc, așa cum se întâmplă deja în numeroase spitale din Europa, unde este integrată în echipe interdisciplinare ca intervenție complementară tratamentelor medicale și psihoterapeutice, nu ca alternativă la acestea. 

Primul pas este ca profesia să fie recunoscută și reglementată. „Avem nevoie de standarde clare de formare și de practică profesională. Apoi, este nevoie să ne gândim concret la spațiul în care s-ar desfășura aceste intervenții. Un astfel de spațiu ar trebui să fie sigur, accesibil și adaptat nevoilor pacienților, dar și dotat cu instrumentele muzicale necesare.”

Investiția în instrumente și în amenajarea unui spațiu de lucru presupune, însă, costuri semnificative, iar în prezent multe spitale din România nu-și permit astfel de cheltuieli. O soluție ar fi finanțările dedicate, care ar putea sprijini dezvoltarea acestor servicii. 

„Pe termen lung, mi-aș dori ca muzicoterapia să devină mai accesibilă, inclusiv prin posibilitatea decontării ședințelor prin Casa de Asigurări de Sănătate. Știu că este un drum lung până acolo, dar cred că este important să ne gândim și la cum simplificăm accesul oamenilor la aceste servicii, nu doar la recunoașterea profesiei. În prezent, accesul depinde în mare măsură de posibilitatea de a plăti individual sau de existența unor proiecte și inițiative punctuale”, spune aceasta. 

„Mi-aș dori să dezvolt o colaborare cu un spital din România”

Cristina Chiosea crede că una dintre cele mai frecvente neînțelegeri legate de muzicoterapie vine chiar din denumirea ei. „Mulți oameni presupun că trebuie să știe să cânte la un instrument sau să aibă anumite abilități muzicale pentru a participa, dar nu este deloc așa. Nu este nevoie de experiență muzicală și nici nu există așteptarea de a cânta corect sau frumos.” 

În viitorul apropiat, terapeuta își dorește să-și dezvolte lucrurile pe care le-a construit până acum și vrea să continue atât activitatea individuală de muzicoterapie, cât și întâlnirile în jurul instrumentelor de percuție. Interesul ei este să creeze cât mai multe ocazii în care oamenii să se întâlnească, să facă muzică împreună și să descopere bucuria acestei experiențe. 

„Vreau să continui și proiectele comunitare, în care muzica devine un prilej de a susține cauze și oameni în care cred. Mi-aș dori, de asemenea, să dezvolt o colaborare cu un spital din România, prin care muzicoterapia să poată ajunge și la pacienții care ar putea beneficia de ea într-un cadru medical. În plan artistic, îmi doresc să rămân implicată în proiecte care îmi oferă libertatea de a experimenta și de a colabora cu alți artiști”, încheie ea.