O liceană din Teleorman îi învață engleza pe copiii săraci din satul ei: "Țara noastră e reprezentată cu atât de puțină demnitate"

O adolescentă din Teleorman are tot ce îi lipsește noului prim-ministru al României. Vorbește engleză impecabil și face un lucru cu adevărat important pentru comunitatea în care s-a născut.

La 16 ani, Eliza Neag, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria, e olimpică națională la engleză și la religie.

Se întoarce în satul natal în fiecare weekend, pentru a le preda „limba lui Shakespeare” copiilor din centrele sociale conduse de frații Bogdan și Florin Danu, preoți în două parohii aflate la circa 50 de kilometri de reşedinţa judeţului Teleorman.

Sâmbăta, de la 11 la 12.30, lucrează cu copiii din Negrenii de Sus, după care se urcă pe bicicletă și străbate „teldrumul” până în satul Lada.

„Sesizam greșeli grave chiar și la copiii aflați în preajma examenului de Capacitate”

Eliza Neag a preluat ștafeta predării englezei în cele două sate de la o profesoară din București, Denisa Bularda, care lucrase cu copiii din Lada mai bine de un an.

Bularda începuse să vorbească cu părintele Florin Danu încă din perioada în care proiectul cantinei sociale din sat era în faza de turnare a fundației. Îi urmărea postările pe Facebook și, din când în când, făcea o donație.

Când s-a finalizat acoperișul, Denisa Bularda a insistat:

„V-aș putea ajuta, aș putea să țin lecții cu ei. Dacă le dați o masă caldă, poate că, mai târziu, ar fi bine să le oferiți și educație. Asta e puțin mai importantă.

Sigur că mâncarea intră la nevoile de bază, dar nu poți hrăni la infinit o comunitate. La un moment dat, trebuie să-i dai drumul să zboare. Trebuie să-i înveți școală ca să-și poată lua comunitatea în propriile mâini”.

„Știți, suntem departe. Cum o să faceți asta?”, i-a răspuns preotul.

Femeia a redus rapid distanțele. Din 2016, după ce s-a consultat cu familia, s-a tot urcat în Matizul ei și a făcut frecvent drumul spre Lada, cinci ore dus-întors, plus încă două ore de cursuri. Mai puțin iarna, când îi era teamă să se aventureze pe drumurile teleormănene.

A început cu conjugarea verbelor a fi și a avea, într-o comunitate în care între „to be” și „not to be” nu e cine știe ce diferență. Spera ca gestul ei să fie preluat, la un moment dat, de profesori de la școlile și liceele din zonă.

Nu avea să se întâmple imediat.

Pe lângă engleză, Denisa Bularda a început să predea și lecții de română. „Mi-am dat seama că sunt probleme când traduceam din engleză în română. Sesizam greșeli grave chiar și la copiii aflați în preajma examenului de Capacitate. În engleză scriau totul cum se auzea, în română, la fel”.

A încercat să pună pe roate un sistem original: să facă grupe în funcție de vecinătăți, astfel încât copiii să lucreze împreună și în cursul săptămânii, la unul dintre ei acasă.

„Educația se poate transmite de la unul la altul. Fiecare are nevoie de meditații, nu le poți face singur pe toate. Le dădeam eu celor mai mari ce să-i învețe pe cei mai mici, dar, după un timp, și-au făcut singuri listele.

Le-a plăcut ideea, mai ales că grupele lor aveau nume, Fluturașii, Îngerașii. Foarte frumos a fost. Cu unii a mers, cu alții mai puțin”.

„Asta înseamnă că trebuie să renunțăm? Să dispărem pur și simplu?”

În vara lui 2017, directoarea școlii din Tătărăștii de Sus i-a spus Denisei Bularda că e dispusă să preia orele de română cu copiii de la centrul social din Lada. Din vorbă în vorbă, au ajuns și la Eliza Neag, o fostă elevă din comună care învață la Alexandria și e de acord să ajute.

„Eliza a asistat la una dintre lecțiile mele, apoi a preluat ea orele de engleză. S-a descurcat extraordinar, nici nu credeam că are atâta dorință interioară. Ba, mai mult, a mers și la centrul social de pe lângă parohia din satul vecin.

Știu sigur că-i va folosi această experiență. Cea mai puternică metodă de învățare e predarea către alții.

În primul an, mergeam și la liturghie, vorbeam cu părinții, abia îi lămuream pe copii să vină. S-a dus vorba, au început să vină mai mulți, iar apoi îmi trimiteau sms-uri cu progresele lor la școală: am luat 8, am luat 9…

Eliza are acum o sală de cursuri aproape plină. Mi-am spus fericită: «uite, s-ar putea să fi reușit!»

Aș vrea ca oamenii să vadă că pot rezolva anumite probleme prin ei înșiși. Pentru că, dacă așteptăm de la stat, statul nu face. Nu vreau să pornesc o discuție politică, dar mie îmi este clar că, pentru moment, țara noastră nu e așa tare în partea socială.

Asta înseamnă că trebuie să renunțăm? Să dispărem pur și simplu? Sunt mulți care pot face lucruri în jurul lor, până statul va face programe adevărate, distribuite spre mase așa cum trebuie.

Pot să preia oamenii o grămadă de lucruri. Uite, elevii se strâng și cei mari îi învață pe cei mici. Într-un sat, o elevă olimpică îi învață pe cei de acolo. Un student și-a adunat copiii din sat, i-a pus pe grupe și i-a învățat ceva.

Peste tot e cineva care știe ceva. Poate suna naiv, dar e posibilă o dezvoltare prin intermediul oamenilor. Forța locală trebuie pusă la treabă.

De-a lungul vieții m-am izbit de foarte multe situații, cu oameni care, neavând resurse, se lăsau păgubași: «Ce să facem, noi n-avem profesor, cine să-mi învețe mie copilul? Asta e! Îl iau la muncă, îl duc în Italia».

Dar nu-i corect! Că poate știe vecinul ceva, poate în bloc e un băiat în clasa a zecea care-i olimpic și poate să ți-l ajute la matematică fără bani”, spune Denisa Bularda.

„Votul meu nu-l vor avea”

La prima lecție, într-o duminică din vacanța de vară a anului trecut, „domnișoara Eliza” a avut în față 12 copii. „Comparison of adjectives” a fost tema, la superlativ − reacția fetei.

„Eram cuprinsă de un amalgam de trăiri, emoții, entuziasm, curiozitate, însă am reușit să le mobilizez astfel încât să se desfășoare așa cum îmi propusesem, vesel și interactiv.

La finalul acelei ore am simțit că locul meu este acolo, printre copii, împărtășindu-le tainele limbii lui Shakespeare”.

Tânăra profesoară voluntară citește romane în limba engleză, „Jane Eyre”, „Great Expectations” și „Death on the Nile”, dar și teme de dogmatică.

E hotărâtă ca, peste un an și ceva, când va vota prima oară, să amendeze prestația actualei guvernări. Ocazie cu care amintește că Teleormanul a ajuns nemeritat pe o hartă a infamiei.

„Eu continui să cred că Teleormanul are valori ce merită să fie promovate. Din perspectiva mea, lucrurile nu sunt atât de rele pe cât par.

Consider că o țară are nevoie de un guvern prompt, care să fie capabil să ia decizii potrivite în folosul dezvoltării ei, atât din punct de vedere economic, cât și educațional.

Dat fiind faptul că, odată cu urcarea la putere a politicienilor din Teleorman, țara noastră e reprezentată cu atât de puțină demnitate, inclusiv din cauza absențelor de pe la orele de gramatică și limba engleză ale domnilor miniștri, aș alege să votez candidații mai bine pregătiți în ceea ce privește managementul, studiile și capacitatea de administrare”, spune adolescenta Eliza Neag.

Insistă că educația e „singura armă a unui popor și un pașaport către o lume mai bună”. De aceea se duce săptămânal la copiii din Lada și din Negrenii de Sus: să le arate „avantajele unui om educat”.

Cel mai probabil însă, viitorul Elizei va fi legat de altă țară. Vrea să învețe germană, dar n-a găsit un profesor din Alexandria s-o mediteze. Denisa Bularda a invitat-o la București, la vară, s-o învețe de la zero, pe gratis, pentru că poate.

„Importanți sunt oamenii care se mobilizează”

Preotul Florin Danu e din Videle. În 2012 a înființat Asociația Mană Cerească și a pornit proiectul unei cantine sociale în satul Lada, aflat la aproape 40 de kilometri nord-vest de orașul său natal.

Zilnic, aici iau masa 40 de copii; în weekend, numărul lor se dublează.

Majoritatea provin din familii care trăiesc din ajutoare sociale, iar Danu are grijă ca ei să-și continue studiile după terminarea gimnaziului. Din donații, le plătește abonamentul de transport până la liceele din Alexandria sau Olteni și le cumpără caiete, manuale, dicționare și atlase.

Fratele lui, preot și el, aplică aceeași rețetă la Negrenii de Sus, un sat vecin.

„Mesajul meu, într-o frază, e acesta: cât mai mulți preoți să se implice în comunitățile lor”, spune părintele Florin Danu.

„Văd preoția ca pe o misiune și nu ca pe o meserie. Acesta e și scopul ei adevărat. În patru ani, am avut doar două situații de abandon școlar.

Sunt și motive de mândrie: o fată a ajuns la un liceu de top din București și a terminat cu media 10. Alta e la Prislop. Sunt copii pe care i-am ajutat să se angajeze, să-și facă un rost în viață. Efectele muncii noastre se văd. 

Importanți sunt oamenii care se mobilizează, cei care ne susțin activitățile. Meritul meu, dacă putem vorbi de așa ceva, e simpla inițiativă”.