
Loviturile de stat din România, Colecționarul de Istorie
25/07/2025
O istorie a loviturilor de stat din România. Colecționarul de istorie
Doctorul în istorie Cristian Manolachi, autorul cărții „Revolverul arhanghelului„ și lector la Casa Paleologu, ne face în acest episod al „Colecționarului de istorie„ o trecere în revistă a loviturilor de stat care au avut loc în România de la 1859 încoace.
Veți vedea că, exceptând perioada legionară, aceste lovituri de stat au avut o caracteristică interesantă - s-au produs, în general, fără vărsare de sânge sau cu victime foarte puține, iar cei care au fost răsturnați de la putere nu au fost uciși de puciști.
Pe de altă parte, România s-a confruntat cu acest tip de răsturnare a conducerii chiar de la bun început. Cuza a dat o lovitură de stat după ce primul șef de guvern din istoria noastră, Barbu Catargiu, a fost asasinat în circumstanțe rămase până azi neelucidate. Apoi, Cuza însuși a fost eliminat din fruntea statului tot printr-o lovitură de stat.
Ultima astfel de operațiune reușită i-a aparținut lui Ion Iliescu, care în septembrie 1991, acum 34 de ani, a chemat minerii pentru a-l răsturna de la putere pe premierul Petre Roman. Această ultimă acțiune a fost una sângeroasă, cel puțin patru persoane fiind ucise în lovitura de stat pusă la cale de fostul demnitar comunist devenit președinte al României după căderea lui Ceaușescu.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this
