O dimineață la vânătoare

Am ratat în 2014 un roman românesc de debut, apărut la Polirom, care ar fi trebuit să facă în lumea literară vâlva pe care a stârnit-o Aferim! în lumea filmului.

Plasată în lumea Bucureștilor de dinainte de Unirea Principatelor, mai precis din vremea Regulamentului organic, povestea are ca pretext o crimă motivată de interese politice.

Dispare un diamant care poate răscumpăra libertatea, boierii își împart loialitățile între turci și ruși, mulți visând la o cârmuire românească sau fiind sceptici convinși („mă întreb dacă, cu toate eforturile pe care unii dintre noi înțeleg să le facă, ne va fi cu putință să devenim vreodată o națiune europeană”).

Poveștile de amor tulbură apele oricum agitate, doamnele se șicanează reciproc și consumă la fel de multă strategie narcisică pe cât consumă bărbații strategie politică.

Toate acestea, pe fundalul unor București aflați la începuturile modernizării, cu drumuri desfundate și mocirloase, cu tineri îmbrăcați franțuzit și cu bătrâni care îi judecă pentru nonconformism, asudând sub straiele orientale.

Romanul se intitulează O dimineață la vânătoare, iar autoarea este Ligia Ruscu, cercetătoare și profesoară de istorie antică la Universitatea clujeană.

Ea nu se află la prima carte, doar că volumele anterioare nu sunt romane, ci impresionante tratate de istorie. Acest lucru ne asigură că textul este liber de anacronisme, dar mai ales ne explică uluitorul efect de veridicitate și de culoare locală – atât de implauzibil la un autor aflat la primul roman.

Cartea este suprinzătoare, combinând virtuțile policier-ului de tip Agatha Christie cu palpitul romantic al Misterelor Parisului.

Primul rezultat este că oferă un excelent roman de vacanță, numai bun de citit dintr-o suflare, în ciuda celor aproape 600 de pagini. La o privire mai atentă, e imposibil să nu recunoaștem și o mână foarte sigură de prozator.

Ligia Ruscu falsează rareori în dialoguri (proba de foc a romancierului de cursă lungă), are un ochi format pentru minuția detaliului care oferă realitate și o inteligență psihologică datorită căreia personajele se individualizează cu mare ușurință.

E drept că la individualizarea lor contribuie și trimiterile intertextuale la lecturi populare, pe care cititorii le vor identifica destul de clar. De pildă, principalul personaj masculin joacă partitura ticălosului cu „ochi de ucigaș” a lui Rhett Butler din Pe aripile vântului, dar se dovedește la fel de devotat și onorabil ca Mr. Darcy, din Mândrie și prejudecată, celebrul roman al lui Jane Austen.

Într-un alt personaj masculin veți vedea asemănări cu caraghiosul amorez caragialesc Rică Venturiano: „pe lângă tragedian, tânărul era și publicist”.

Personajul feminin poartă numele înțelepciunii, Sofia. Este și el un amestec de Elizabeth Bennet din Austen și Miss Marple, detectiva Agathei Christie. Și încă n-am spus nimic despre ironie, umor, nostalgie și ingeniozitate – conținute din belșug în acest roman.

Departe de a fi doar o bună carte de vacanță, O dimineață la vânătoare are calități care îi recomandă autoarea printre scriitorii români de la care putem avea așteptări serioase.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Dintre acestea, le menționez doar pe cele două care m-au făcut să revin la anumite pasaje: mai întâi, personajele feminine ies din tiparul suferind și suspinător pe care i l-au rezervat scriitorii români ai genului, iar apoi, caracterul istoric vine din comentariul de moravuri și din istoria privată, nu din mari desfășurări de narațiuni glorioase.

Sofia este o văduvă atipică și o cititoare asiduă de cărți „de bărbați”, „nici frivolă, nici bisericoasă” și cu reputația „neatinsă de nicio umbră”. Eleni și fiicele pe care e silită să le crească singură sunt și ele remarcabile.

Puterea femeilor este insidioasă, dar certă: „Batista de dantelă a doamnei, o armă de temut pe care o întrebuința adesea împotriva celor din familia sa, intră în acțiune”.

În mod normal, în romanul românesc cu pretext istoric, ele ar fi devenit personaje negative, femei manipulatoare și nefaste. Aici, rămân nuanțate psihologic și solicită empatia cititorului, ca majoritatea personajelor romanului, de altfel.

Comentariul de moravuri face deliciul lecturii. Datorită lui avem acces rapid la o atmosferă socială, dar și la valorile unei lumi în transformare:

„De fete drăguțe sunt plini Bucureștii. Acuma, de când ne-am mai cizelat și noi, de când am început în sfârșit să primim mode și moravuri europene, i se cere unei femei mai mult decât să fie drăguță și roditoare. Trebuie să fie elegantă, să aibă chic, să se știe purta în societate… să vorbească franțuzește, să cânte la pian și din gură…”

Oriunde ați merge în vacanță și oriunde v-ați petrece lungile sfârșituri de săptămână cu nopți caniculare, luați O dimineață la vânătoare. O să vă simțiți din nou ca în adolescență, în vacanța de vară la bunici, când vi se părea că școala n-o să mai înceapă niciodată.