REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Peste 250.000 de oameni au participat pe 5 februarie la cel mai amplu protest din România postdecembristă. Foto: Lucian Muntean

Noaptea sclipitoare a Victoriei

Peste 250.000 de lumini au aprins seara zilei de duminică, 5 februarie, în Piața Victoriei din București: o lumină pentru fiecare om.

Deși, cu câteva ore înainte, Cabinetul condus de Sorin Grindeanu adoptase o Ordonanță de Urgență pentru abrogarea celei de modificare a legii penale, clădirea Guvernului a fost punctul de reper al celei mai ample manifestații de protest de după 1989.

Protestatarii au cerut demisia Guvernului, au intonat imnul României și au ținut un moment de reculegere în memoria celor 64 de victime ale incendiului din noiembrie 2015, din #Colectiv.

„La semnalul următor va fi anul 1989”

Piața Victoriei, duminică, ora 18. Un cuplu de vârstnici pășește la braț pe unul dintre bulevardele care duc spre Palatul Victoria. Femeia are părul argintiu şi ține la piept o coală de hârtie pe care stă scris „Duminica în familie”. 

Familia îi așteaptă în Piața Victoriei: un furnicar de oameni cu telefoanele în aer, cu pancarte la subraț și cu termosurile pregătite pentru încă o seară friguroasă.

O fată își face un selfie cu mulțimea în spate, o mamă își fotografiază copilașul sub drapel, câțiva puști se lasă entuziasmați de un mesaj – „Mamă, ce tare!”. Scot smartphone-urile și îl imortalizează.

Mesajul? „La semnalul următor va fi anul 1989”.

Coloană sonoră le e Imnul golanilor, care răsună dintr-o boxă: „Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort, decât comunist!”.

În mai puțin de două ore, miile de oameni aveau să devină zeci de mii, apoi sute de mii.

Aveau să fie, pe rând, un glas, o mare de lumini, un val de tăcere care va înfiora șira spinării unei țări.

„Am uitat că suntem atât de uniți”

Cum faci peste 200.000 de oameni să cânte la oră fixă, să aprindă lanternele de la telefoane sau să țină simultan un moment de reculegere?

Afişezi un mesaj laser pe cea mai înaltă clădire din Piaţă.

Am vrut să vedem cine sunt tinerii de la Aural Eye, autorii proiecţiilor laser din Piață. I-am găsit într-o ambulanță veterinară – singurul vehicul pe care l-au putut împrumuta pentru protest.

„Asistăm la un moment crucial, care schimbă felul în care gândește fiecare, în care se simte fiecare. După aceste proteste, noi nu vom mai fi la fel. Și nici ei nu vor mai fi la fel.  Ei vor dispărea, sunt niște gunoaie”, ne-a spus Răzvan (foto), VJ-ul care proiecta mesaje pe cel mai înalt bloc din Piață.

„Vrem să avem o singură voce pentru a fi mai puternici și mai simplu de înțeles. Ziua lucrăm la asta, noaptea venim aici și proiectăm mesajele cu echipamentele proprii.

Adunăm mesajele de la oameni pe adresa incaointrebare@auraleye.ro – ei ne trimit acolo idei, sloganuri, iar noi le alegem pe cele mai OK. În cazul de față nu a contat atât partea artistică, cât mesajul.”

La câteva sute de metri distanţă de ambulanţă, mesajele care animă clădirea Guvernului răsar de sub o copertină de culoare albastră.

„Avem două proiectoare, un soft care controlează proiecția şi un generator. Am venit cu echipamente proprii. Nu facem parte din vreun partid, dar nu am vrut un simplu banner.

Dacă mă întrebați ce cred eu, cred că ar trebui să fie echilibru politic, iar Guvernul să acționeze în interesul nostru.

Vrem să fim liberi, să prosperăm. Am văzut ce a rămas în urma comunismului. România putea fi mult mai departe. Aici am venit din pasiune, din plăcere. Am ieșit în fiecare seară. Ziua la muncă, seara la protest, atmosfera e frumoasă.

Am uitat că suntem atât de uniți, păcat că doar aceste evenimente ne unesc. Bineînțeles că vin tot felul de oameni, ne roagă să le afișăm mesajele, dar unele sunt instigatoare. Nu vrem să instigăm pe nimeni”, ne-a povestit şi Cristian (foto).

Momentele magice

Când minutarul se apropia de ora 21.00, pe clădirile din Piața Victoriei s-a pornit numărătoarea inversă. Mulțimea a scandat, ca în noaptea de Revelion: „Zece, nouă, opt…”

La ora fixă, peste 200.000 de oameni au aprins lanternele telefoanelor mobile și le-au ridicat spre cer – o imagine care va rămâne simbolul acestor zile de proteste paşnice.

De acum înainte, Guvernul nu va mai putea lua decizii pe întuneric.

5 februarie 2017. Bucureşti, Piața Victoriei, ora 21.00 http://bit.ly/2jRHQhM

Geplaatst door StirileTVR op Zondag 5 februari 2017

După o jumătate de oră, la 21.30, uriaşă masă de oameni a mai reuşit un miracol. În decurs de circa un minut după lansarea mesajului, au tăcut toţi, în semn de reculegere pentru morţii din #Colectiv.

Au existat câteva secunde de linişte, cutremurătoare.

A urmat alt cutremur: sutele de mii de oameni au început să tropăie în același ritm, iar Piaţa a vibrat teluric.

„Eu sunt Vlad Țepeș. Altă întrebare!”

Pe un soclu improvizat, de la distanță, apare o siluetă luminată de un reflector: pare a fi statuia domnitorului Vlad Țepeș – până observi că statuia se mișcă, ba e chiar un om în carne și oase.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Costumația, machiajul și, mai ales, atitudinea și mesajul au efect: oamenii se bulucesc în jurul lui ca la circ. Unica notă contemporană a personajului par să fie adidașii săi gri.

Altminteri, Vlad Țepeș al secolului XXI nu strigă, nu poruncește, ci doar privește către Guvern, până când un băiețel se agață de soclu. Bărbatul îl ridică alături de el, apoi îngenunchează.

Băiețelul șoptește tandru: „Tati, acum te recunosc”. 

Țepeș se înmoaie, coboară și își sărută soția. Nu vrea să se deconspire, așa că nu ne spune numele său: „Eu sunt Vlad Țepeș! Altă întrebare! M-am răsucit în groapă vreo săptămână până am venit aici!”

„Uite, Dragnea se uită la mine!”

Ministrul Justiției – Florin Iordache, premierul Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, Ion Iliescu, Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta plutesc, în celebra uniformă în dungi a deținuților, deasupra mulțimii.

Paiaţele din carton generează reacții puternice în mulțime: oamenii scandează, fluieră, huiduie, înjură.

Câțiva bărbați poartă șirul de paiațe dintr-un capăt în altul al Pieței, trecând printre oamenii care le deschid calea. „Uite, Dragnea se uită la mine!”, spune cineva.

„Ponta, baschetbalist ratat!”, strigă altul. „Priviți, lui Iordache îi tremură pantalonii!”, hohotește lumea.

În spatele convoiului, un mesaj pe o pancartă: „Somnul națiunii naște monștri”.

La un moment dat, alaiul întâlnește un grup de prieteni care cântă. O femeie ține în mână o darabană pe care o lovește ritmic, un bărbat agită o tamburină, cineva îi acompaniază la castaniete.

În jur, protestatarii se mișcă, în vreme ce paiațele flutură în aer ca într-un dans ritualic.

Cineva strigă: „Asta e muzica lor de execuție!”

Ritmurile se îneacă în huiduieli: „Ho-ții! Ho-ții! România, trezește-te!”.

Piața Victoriei se simte în aceste clipe ca un balaur cu sute de mii de capete și o singură inimă.

Modulele P 10

Doi tineri se plimbă cu o firmă luminoasă pe care rulează mesaje precum „Corupția ucide” sau „România, trezește-te”. Este improvizată de un inginer în vârstă de 34 de ani.

„Sunt niște module P 10 aduse din China, care se asamblează și se grupează într-o carcasă improvizată. Se atașează un soft, și jos am o baterie. Este mai mult o pasiune pentru mine, poți realiza multe minunății cu ledurile ăstea.”

Pentru bulgari

În partea cealaltă a pieței, în fața unor care de televiziune, trei bărbați aliniați flutură steagurile României, al Uniunii Europene și al Bulgariei.

„Stăm aici, în fața camerelor unei televiziuni din Bulgaria, pentru că vrem să le mulțumim bulgarilor pentru gestul de a protesta cu noi. Vrem să le transmitem pe această cale un mesaj de unitate.”

Ceai cald

Sunt oameni în Piața Victoriei care, de la începerea protestelor, fac câte patru-cinci ture pe seară ca să le ducă oamenilor ceai fierbinte.

„Noi suntem actori amatori de la trupa de teatru a Alinei Grigore. Avem o sală de repetiții în apropiere, unde fierbem ceai. În prima seară am venit cu Alina în piață și ne-a fost foarte frig. Așa ne-a venit ideea să împărțim ceai fierbinte”, spune unul dintre tineri, în timp ce îi toarnă unei fete ceai aromat dintr-un termos.

S-au strâns 20-25 de voluntari, au pus bani din buzunar și s-au împărțit în mai multe echipe. O echipă este ambulantă, se plimbă cu canistrele prin mulțime.

„Avem ceai cald, avem ceai cald!”

„Ceai cald” scrie și pe un afiș agățat în fața Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Câțiva tineri au improvizat aici un punct de servire. Au o canistră și câteva termosuri pline cu ceai, care trece mult mai repede decât durează reumplerea lor. S-au cunoscut pe Facebook, mânați de aceeași dorință de a ajuta.

Daniel, unul dintre ei, ne spune că au făcut echipă cu un locatar dintr-un bloc din apropiere, care a acceptat să fiarbă apă pentru protestatari.

Puțin mai încolo, spre bulevardul Lascăr Catargiu, troncăne canistrele dintr-o bicicletă cargo.

Levi, în vârstă de 28 de ani, se duce la Atelier Pinion, un bar de la Piața Romană, care îl ajută și cu vehiculul, și cu prepararea ceaiului.

„În prima seară mi-a fost foarte frig și m-am gândit că ar fi bine să aduc un termos pentru oamenii de aici. La început am venit cu un Tico, dar nu puteam parca decât foarte departe și nu a fost eficient. Pe urmă, băieții de la Atelier, cu care sunt prieten, s-au oferit să mă ajute.”

Spune că la o tură aduce în piaţă 30 de litri de ceai fierbinte, care se consumă în mai puțin de 30 de minute. Este timpul să pornească spre Piața Romană, pentru o nouă încărcare.

Deși mulțimea se scurge spre casă, se va întoarce. Știe că mii de protestatari se vor încăpățâna să rămână până după miezul nopții, când frigul este cel mai aspru.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios