"Ne spuneau că în București se trage, că se luptă Securitatea cu Armata"

Valentin Șchiopu

Redactor

Dacă mergi în Valea Jiului, nu vei găsi două mărturii identice despre evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Detaliile se amestecă oricum, pentru că în anii ’90 au existat șase mineriade. E un colaj de violență și manipulare, iar nota de plată e așteptată de 25 de ani.

Minerul nu povestește niciodată ce se întâmplă în subteran. E o regulă nescrisă a celor care coboară în mină. Cu atât mai puțin despre una dintre cele mai negre pagini ale istoriei recente.

L-am întâlnit pe Petre Braiț (58 de ani) într-un local din Petrila. În iunie ’90 era președintele Sindicatului Minei Petrila. Acum e pensionar, a scris și o carte, Ultimul miner din Momo-City, pe care o numește „de buzunar”, pentru că încape într-unul.

Romanul se încheie cu următoarea frază: Un om îndoit de șmecherii se îndreaptă, spre sfârșit.

Petre Braiț, lider sindical în perioada mineriadei din iunie 1990. Foto: Raul Ștef

Braiț a fost ales lider de sindicat la Petrila în 13 aprilie 1990. După exact două luni, urca alături de mii de ortaci într-una dintre cele trei garnituri de tren care plecau din Petroșani cu destinația București.

În acea perioadă, era catalogat ca fiind mâna dreaptă a lui Miron Cozma, etichetă pe care acum o refuză.

Spune că e pregătit să fie audiat din nou în dosarul mineriadei din vara lui ’90.

„Am primit NUP (neînceperea urmăririi penale – n.r.) în 2009, dar nu poți să știi niciodată. Practic, s-ar putea să-mi fac cu voi încălzirea pentru DNA”, ne-a spus Braiț, după formalitățile de prezentare.

I-am propus să reluăm firul poveștii de acum 25 de ani.

22 de cuvinte dintr-o lume dispărută

Pentru copiii de azi, dar și pentru nostalgici, am alcătuit un mic glosar cu expresii din vremea comunismului.

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

A început cu momentul unei apariții bizare la fereastra apartamentului său.

„Eu stau la etajul doi. La trei săptămâni după numirea mea în fruntea sindicatului, am auzit bătăi în geam.

– Am venit să-ți instalăm telefonul!

Erau în exterior, trebuia să faci ceva efort să ajungi la etajul doi.

– N-am făcut cerere pentru instalarea telefonului, le-am răspuns.

– Nu-ți fă tu probleme de asta„.

Iar telefonul de acasă a sunat pe 13 iunie, după prânz: „Domnu’ Braiț, veniți urgent la mină, că ăștia au înnebunit. Nu mai știm ce să facem”. Când a ajuns acolo, a găsit curtea plină, „cel puțin aveam sentimentul că e plină”.

Apoi, omul a simțit nevoia să deschidă o paranteză. Cum s-a ajuns la actele de violență din iunie?

„Prima dată construiești starea de spirit; au fost repetițiile cu public din ianuarie și februarie, când au avut loc primele două mineriade. Era destul de clar că cineva avea de gând să facă o demonstrație.

Apoi era și sentimentul de neparticipare la revoluție, în Valea Jiului. Știți cum a arătat revoluția aici? S-au spart vitrine și s-au adunat Omagii, cărțile alea cu fotografii din vizitele de lucru ale tovarășului. Cu ele s-a făcut un foc. Cam asta a fost”, și-a amintit Braiț.

Fostul șef de sindicat e convins că TVR a jucat un rol decisiv în derularea evenimentelor ce au urmat.

„Toată chestia a fost construită mediatic. Ziariștii au fost mai manipulați decât minerii. Prin intermediul lor s-a făcut marea manipulare.

Cum adică − transmitem imagini despre ce făceau greviștii foamei în corturi? Televiziunea publică nu are nici astăzi dotarea necesară pentru filmări cu infraroșu.

Mamă, orgii sexuale, chestii și nu știu ce, să ne ducem acolo. Pe de o parte, nu mi se pare nimic anormal ca până și niște greviști ai foamei să facă sex noaptea, dar, pe de altă parte, mi se pare total neobișnuit să fie monitorizați”, consideră Braiț.

"Ascultă-mă pe mine, săptămâna viitoare te duci la DNA!"

Fostul lider de sindicat susține că, de la mina Petrila, în 14 iunie au ajuns în București doar 500 de mineri și că în cele trei garnituri care au plecat din gara Petroșani nu s-au urcat mai mult de 3.000 de oameni.

„Între 3.000 și 25.000 e o diferență. Matematica, bat-o vina! Eu atât am văzut, 3.000 de oameni. Și se zice că în București au ajuns 25.000.

Câte vagoane putea avea o garnitură? Să zicem 10, deși e generos. Sunt 10 compartimente de câte 8 locuri. Nu e greu de calculat. Nu pot intra mai mult de 1.000 de oameni într-un tren. Și erau 3 garnituri mari și late.

Deci nu știu de ce îi zice mineriadă. Ah, pentru că au participat și mineri la ea? Nu știu, dar sigur a fost făcută de altcineva, nu de mineri.

Proporția minerilor era mai mică, cea a vagonetarilor și a preparatorilor era mai mare. Dar nu s-a numit prepariada sau vagonetariada, iar răspunderea s-a dus dracului pe umerii minerilor”, a adăugat Braiț.

Interviul nostru ia o turnură neașteptată. Vorba aia: „Ce țară mică, trei mese”. Un cunoscut al lui Braiț vine să-și prezinte omagiile.

E patronul localului unde stăm, care se laudă că a lucrat la Doi și-un sfert (fosta UM 0215, serviciul secret al Ministerului de Interne).

− Petre, ascultă-mă pe mine, săptămâna viitoare te duci la DNA!

− 19 ani m-am tot dus, până mi-au dat NUP.

− Atenție cu jurnaliștii ăștia tineri, că nu se știe de cine sunt înrolați. În 11 noiembrie te cheamă la DNA, pun pariu cu matale.

− De când s-a spus că se redeschide mă gândeam că există posibilitatea asta…

− Sindicatele au terminat mineritul în Valea Jiului, jur pe viața mea. Spui că nu te-a chemat nimeni la București? Ce-ai căutat acolo dacă nu te-a chemat? Să curățăm Piața Universității? Păi, ce pula, noi eram grădinari? V-ați dus să dați jos guverne, în loc să vă preocupați de condițiile de muncă în mină, de salariile angajaților.

Mina Petrila s-a închis în 30 octombrie 2015, după 156 de ani de exploatare. Foto: Raul Ștef

Reluăm, într-un final, discuția. Braiț vorbește despre starea de spirit din acele zile.

Minerii din Petrila au făcut drumul spre gara Petroșani într-un cor de ovații: „Eram priviți ca niște salvatori. Ura, ura! Ăsta era tonusul, mentalitatea”.

La Târgu Jiu au primit sandvișuri și apă. La Craiova i-a așteptat „o altă masă întinsă”.

Înainte de a ajunge în gara Băneasa s-a propagat un zvon care a inflamat și mai mult spiritele.

„Nu știu cum a apărut și cine l-a lansat. Spuneau că trebuie să stingem lămpile, că în București se trage, că se luptă Securitatea cu Armata și că noi, dacă ajungem, intervenim în favoarea Armatei, pentru că Securitatea trădase idealurile, bla, bla, bla…”, și-a amintit Braiț.

Minerii au ajuns cu lămpile stinse în București și au luat-o ață spre Piața Victoriei. Braiț spune că era șocat că ortacii știau drumul cel mai scurt spre obiectivele unde doreau să ajungă:

„Eu am fost vreo câteva luni controlor pe autobuz în București. Dar, ca să știi drumul cel mai scurt de la gară până-n Victoriei, cineva trebuie să te conducă”.

Braiț a făcut parte din delegația care s-a întâlnit cu Petre Roman în dimineața de 14 iunie. „Pentru ce ați mai venit?”, își amintește fostul lider de sindicat că a fost reacția premierului de atunci.

Minerii au cerut să vină Iliescu. Acesta și-a făcut apariția înainte de ora 6, spune Braiț, și „părea cam somnoros”.

A urmat celebrul discurs de la balconul Guvernului, prin care Iliescu îi trimitea pe mineri în Piața Universității:

„Frați mineri, mă adresez dumneavoastră de astă-dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care l-ați dat la chemarea noastră.

Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem s-o reocupați dumneavoastră! Așa cum ați văzut, de astă-dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate. (…)

Să instaurăm o democrație veritabilă, responsabilă în fața poporului. Tocmai acum, aceste elemente au încercat să submineze viața noastră democratică”.

Ion Iliescu, la balconul Guvernului, în timpul mineriadei din iunie 1990.

„Ce să cureți piața? Piața era curată de câteva zile. Mergeți și curățați cu unelte specifice. Păi ce unelte specifice? Am văzut acolo mineri cu târnăcop. Păi minerii n-au târnăcop”, spune Braiț.

Manifestanții din Piață fuseseră evacuați cu o zi înainte, după confruntări violente cu forțele de ordine. Braiț spune că pe mineri îi mai așteptau doar reporterii, în balcoanele hotelului Intercontinental.

*

Paranteză. Pentru cititorii care nu se născuseră sau erau copii: în 14 iunie 1990, minerii transportați la București cu trenurile au fost preluați la gară de angajați ai serviciilor secrete și ai Poliției, care i-au trimis în Piața Universității, la sediile partidelor istorice, PNȚCD și PNL, precum și la domiciliile unor lideri ai opoziției, precum Corneliu Coposu și Ion Rațiu.

Minerii au devastat Facultățile de Geologie, de Litere și de Matematică din clădirea Universității, precum și Institutul de Arhitectură.

Susținuți de „oamenii de bine”, ei au bătut, arestat și urcat în dubele Poliției sute de bucureșteni, doar pentru că purtau barbă, ochelari sau pentru că le cereau socoteală. (O relatare edificatoare pentru ce s-a întâmplat în 14 iunie puteți citi aici).

*

Petre Braiț refuză să vorbească despre barbaria din 14-15 iunie. Nu poate nega evidențele, dar susține că n-a văzut și că n-a participat la niciun astfel de moment.

Spune că purta barbă și în ’90 și că asta îi oferea un sentiment de nesiguranță în piață. „Ăștia de la mine încercau să mă protejeze, că nu se știa când o luai în freză!”.

Braiț lasă să se înțeleagă că totul a făcut parte dintr-un scenariu premeditat și că mai lipsea să vadă modele de lampă roz în Piață:

„În Vale, toate lămpile erau gri, doar câteva negre. În piață erau niște modele pe care nu le văzusem în viața mea.

În piață au apărut din senin niște autobuze și ne-au dus la Sala Polivalentă, unde ne-au băgat toată noaptea filme cu Jackie Chan și Bruce Lee, pentru atmosferă.

Cine a organizat defluirea pieței, asta n-o mai știu, darămite cine a organizat afluirea”, a mai spus fostul lider de sindicat.

Pe 15 iunie 1990, Ion Iliescu i-a primit pe mineri la actualul centru Romexpo și le-a mulțumit pentru dăruire.

„Cu un sentiment deosebit de conștiință civică, patriotică, ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă.

Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești.

Vreau să vă mulțumesc, deci, pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile”, le-a spus Iliescu minerilor în 15 iunie 1990.

Întors la Petrila, Braiț a fost asaltat de oameni care cereau să fie trecuți pe listele participanților la mineriadă.

„Veneau și dintre cei care n-au fost: Trece-mă pe liste, te rog. Nu e bine, bă, să facem liste, le-am spus, dar nu voiau să audă. Am pus listele într-un seif, în biroul meu, dar au dispărut după câteva săptămâni”.

Pentru final, l-am întrebat dacă Ion Iliescu trebuie să răspundă pentru mineriada din ’90. Răspunsul a venit prompt.

„E ca si cu Vișinescu. Aduci la televizor un moșneag care nu mai poate? De ce nu l-au luat atunci, când era în putere?”

*

Mineriada din 13-15 iunie s-a soldat cu 7 morți, 746 de răniți și 3.500 de oameni bătuți. Oficial, pentru că Asociația Victimelor Mineriadelor vorbește despre 188 de vieți curmate în cele trei zile.

În 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus redeschiderea dosarului, cu indicația clară că există toate elementele constitutive pentru acuzația de crime împotriva umanității.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€