Imagine dintr-o celulă de la Fortul 13 Jilava. Fotografii: Lucian Muntean

Muzeul comunismului, un eșec în trei acte

“Am de gând să mă implic în continuare până conving pe un guvern să facem acest Muzeu al Comunismului”, a spus președintele Klaus Iohannis, marți, 19 martie, la o dezbatere organizată în cadrul festivalului de film documentar One World România.

Pentru asta, crede Iohannis, ar fi nevoie de “o colaborare” între cele două părţi ale Executivului − Guvernul și Președinția.

În fapt, lucrurile sunt mult mai complicate.

La sfârșitul lunii februarie, pe agenda Camerei Deputaților a apărut din senin un proiect de lege pentru înființarea unui “Muzeu Național al Victimelor Comunismului”.

A fost respins, categoric și eficient, încă din etapa comisiilor.

Mergând din interviu în interviu − am vorbit cu doi foști premieri, cu președinți de comisii parlamentare, juriști de la partide și experți în domeniu −, am reconstituit istoria de 7 ani a acestei atitudini: “Nu se poate să avem un muzeu al comunismului, pentru că…”

În cele din urmă, acest articol nu este despre un muzeu al comunismului românesc: este despre cum se dizolvă, în malaxorul procesului legislativ, o idee cu care, “principial”, toată clasa politică se declară de acord.

Celularul de la Jilava.

Actul I: “Muzeul Comunismului” (2012) 

Un muzeu al comunismului românesc ar fi putut să existe în București încă din luna mai 2012 − atunci când Senatul adopta, prin vot, primul proiect legislativ pe această temă.

Povestea însă era abia la început.

După adoptarea în Senat, inițiativa de înființare a “Muzeului Comunismului” a rămas mai bine de un an, pentru avizare, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

În aprilie 2013 a ajuns la votul final din Camera Deputaților, fiind respinsă definitiv; doar 40 de deputați au votat “pentru”.

Dezbaterea de-atunci − prima și singura pe acest subiect care s-a desfășurat în plenul Parlamentului − a fost foarte scurtă.

Din stenograme reiese că a luat cuvântul doar președintele Comisiei de cultură, deputatul Gigel Știrbu (PNL). El a ținut să explice de ce comisia pe care o prezida hotărâse cu unanimitate de voturi să dea aviz negativ și, deci, să respingă proiectul.

Inițiativa, a spus Știrbu, avea o mare problemă: nu era corelată cu prevederile Legii muzeelor și colecțiilor publice nr. 311/2003″.

Și alte comisii parlamentare dăduseră aviz nefavorabil, dar niciuna − în afară de Comisia pentru cultură − nu-și motivase votul.

Proiectul trecuse și pe la Guvern − unde primise nu unul, ci două avize negative. Prima dată, înaintea votului din Senat, îl respinsese Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, iar apoi, înaintea votului deputaților, îl avizase negativ Cabinetul condus de Victor Ponta.

Argumentele erau aceleași.

În primul rând, afirmau cele două guverne, în România exista din 2009 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) − care putea, la o adică, “amenaja spații memoriale temporare sau permanente”.

Pe scurt, un Muzeu al Comunismului ar fi generat un paralelism instituțional nejustificat”.

În al doilea rând, era vorba și de bani − argumentau cele două guverne.

Proiectul de lege spunea că muzeul ar fi urmat să se înființeze cu fonduri din bugetul Ministerului Culturii − doar că sursa de finanțare, constatau cele două guverne, era neclară.

În avizul său negativ, guvernul Ponta a preluat în 2013, cuvânt cu cuvânt, paragrafe întregi din argumentația guvernului Ungureanu.

L-am întrebat pe Victor Ponta, care a preluat șefia guvernului în mai 2012, ce-a avut împotriva inițiativei de înființare a muzeului.

Spune că nu-și mai amintește nimic despre avizul negativ pe care l-a semnat atunci; după cum nu-și amintește nici de vreo dezbatere purtată în Parlament sau în Guvern pe acest subiect.

A văzut “mii de proiecte” de-a lungul timpului − se justifică el.

Nu vă supărați că nu țin minte unul dintre ele. Sincer, vreau să știți că avizele la proiectele de legi le dădea fiecare minister în parte. Era vorba de zeci de avize, nu ajungeau la primul-ministru”, a explicat Victor Ponta pentru PressOne.

“Le prezenta în ședință ministrul pentru Relația cu Parlamentul, iar dacă mă întrebați cine era în 2013 ministrul pentru Relația cu Parlamentul, nu mai țin minte, dar cred că găsiți pe Wikipedia”.

(Wikipedia nu are pagină pentru acest portofoliu − nici în versiunea românească, nici în cea engleză. Reminder pentru Victor Ponta: în mandatul său, de relația cu Parlamentul s-au ocupat patru miniștri, conform site-ului oficial: Mircea Dușa [mai-august 2012], Dan Șova [august-decembrie 2012], Mihai Alexandru Voicu [decembrie 2012 – februarie 2014] și Eugen Nicolicea [martie 2014 – noiembrie 2015]).

Era muzeul comunismului, totuși, o chestiune de bani? Nu putea suporta bugetul de stat o astfel de cheltuială?

La opt ani distanță, Victor Ponta răspunde fără echivoc: “Nu, nu e vorba de cheltuială”. Discuția pe această temă e una principială”, spune el.

“Sincer, nu am absolut nimic împotrivă [față de un muzeu al comunismului]. Cred că nici atunci nu aveam ceva împotrivă din punct de vedere principial.

Dar trebuie văzute detaliile: ce înseamnă, cine plătește, unde se face, care e scopul lui. Altfel, da, principial sunt de acord cu toate muzeele. Dar discuția e teoretică în momentul ăsta, deci nu aș vrea să…”

Din argumentația avizului negativ, rămâne, deci, paralelismul instituțional nejustificat”. Care este contrazis, și el, de conducerea IICCMER.

Oficialii instituției − care ar fi trebuit să ia parte la dezbaterile parlamentare pe această temă − desființează motivarea dată de cele două guverne. Pe ei nu i-a întrebat nimeni, niciodată, nimic.

O decizie prin lege nu se ia așa”, spune președintele IICCMER, Radu Preda.

Legea trebuie să fie precedată de o dezbatere cu noi, cu asociațiile, să fie expresia unei consultări, nu să o faci pentru a te profila politic sau pentru că nu ai alte subiecte.

Noi nu am fost consultați. Tot timpul am primit vestea de sus, de la un deputat, de la un senator”.

Cât de legitim e, totuși, argumentul “paralelismului instituțional”?

Acea motivare este o inexactitate crasă. Eu văd, de pildă, viitorul Institutului ca pe o divizie de cercetare a viitorului muzeu. Muzeul nu exclude existența Institutului și Institutul nu o exclude pe cea a muzeului”, mai spune Radu Preda.

De aceeași părere este Alin Mureșan, directorul general al IICCMER. El consideră că cele două instituții ar trebui să se completeze:

“Un muzeu poate anula rolul IICCMER doar în măsura în care divizia de cercetare a unui astfel de muzeu ar fi foarte puternică, dar nu acesta este rolul unui muzeu.

Dimpotrivă, cele două ar trebui să fie complementare, adică noi să furnizăm conținutul, iar muzeul să funcționeze ca un muzeu”.

*

O primă concluzie, un prim eșec: n-am făcut un muzeu al comunismului în 2012-2013 fiindcă exista deja IICCMER și ca să nu fie dată peste cap “strategia fiscal-bugetară” a Guvernului.

“Dacă vrei să trăiești, bagă paie sub haine” – scrie pe un zid de la Jilava.

Actul II: “Muzeul Ororilor Comunismului” (2015)

După eșecul din 2013, au trecut doi ani până la o nouă încercare de a pune subiectul pe agenda publică.

În martie 2015, 91 de deputați și senatori PNL au înaintat Senatului un proiect de lege pentru înființarea Muzeului Ororilor Comunismului.

De data aceasta, Senatul n-a mai aprobat propunerea, ci a respins-o, și a pasat-o mai departe, pentru avizare, comisiilor din Camera Deputaților.

La momentul publicării acestui articol, acea inițiativă se află tot în comisii și, după 4 ani de la înregistrare, încă nu are șansa de a fi dezbătută în plen.

La fel ca în cazul inițiativei anterioare, toate comisiile de specialitate au dat aviz negativ. Cu o excepție, cea a Comisiei de cultură, condusă de deputatul PNL Gigel Știrbu.

Eu am adus argumente, m-am documentat, le-am explicat că în toate țările din fostul bloc comunist există o astfel de instituție”, ne-a declarat Știrbu.

“Și le-am mai spus că e un proiect extrem de important, la care ar trebui să achiesăm indiferent de culoarea noastră politică”.  

Dar argumentele sale nu au schimbat nimic.

Muzeul Ororilor Comunismului a primit, ca și proiectul anterior, două avize negative de la guverne diferite: prima dată pe 5 octombrie 2016, de la Cabinetul condus de Dacian Cioloș; apoi, pe 2 martie 2017, de la cel condus de Sorin Grideanu, care nu a oferit nici o justificare pentru răspunsul nefavorabil.

Potrivit Cabinetul Cioloș, o astfel de inițiativă nu poate fi acceptată din două motive: 1) pentru că ar contrazice o decizie a Curții Constituționale; 2) din rațiuni economice.

Mai exact, înființarea unei asemenea autorități guvernamentale − cum este un muzeu subordonat Ministerului Culturii − ar intra exclusiv în competența Guvernului, deci ar putea să se facă nu prin lege adoptată în Parlament, ci doar printr-o Hotărâre de Guvern (HG).

În realitate, avem deja un muzeu înființat prin lege, nu prin HG: e vorba despre Muzeul Național “Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu, o inițiativă adoptată de Parlament sub forma Legii 199/2015 și promulgată imediat de președinte.

Mai rămânea, deci, doar argumentul economic, despre care fostul premier Dacian Cioloș spune astăzi că a fost unul-cheie pentru “un guvern cu mandat scurt, fără susținere parlamentară și aflat într-un an electoral”.

“Nu îmi amintesc de vreo dezbatere pe baza acestui proiect legislativ”, a declarat Cioloș pentru PressOne.

“Muzeul nu era în programul nostru de guvernare, iar noi eram atacați din toate părțile cu angajamente bugetare pe tot felul de proiecte de legi − tot felul de idei care apăreau fără să spună de unde iau banii oamenii aceia.

Avizarea negativă a fost o abordare de principiu, nu avea nimic de-a face cu utilitatea sau cu importanța [proiectului]”.

Liderul PLUS e contrazis însă de președintele Comisiei de cultură din Cameră, Gigel Știrbu.

Acesta spune că argumentul financiar nu se susține nici în acest caz, motivul real fiind mai degrabă opoziția miniștrilor PSD care făceau parte din Cabinetul Cioloș.

În definitiv, puteau să accepte, să dea punct de vedere favorabil și să proroge termenul de execuție pentru momentul în care aveau banii respectivi. Nu e o explicație care să stea în picioare.

În acel Guvern erau însă câteva personaje, începând cu Vasile Dîncu, care e clar că nu voiau ca acest muzeu să existe, pentru că ar însemna ca mai multe exponate să ducă cu gândul la urmașii din PSD ai partidului comunist”, susține Știrbu.

*

Al doilea eșec: n-avem un Muzeu al Ororilor Comunismului pe motiv că nu putea fi înființat prin lege, doar prin HG; și pentru că n-aveam bani.

În celulele Fortului 13 Jilava au rămas urmele chinurilor prin care au trecut deținuții politici.

Actul III: “Muzeul Național al Victimelor Comunismului” (2017)

După alți doi ani a mai apărut o inițiativă legislativă, a treia: proiectul pentru înființarea Muzeului Național al Victimelor Comunismului a fost înregistrat la Parlament în 2017 și îl are ca inițiator pe deputatul PNL Ovidiu Raețchi.

Senatul nu a adoptat-o însă nici pe aceasta. A respins-o la jumătatea lunii octombrie 2017, trimițând-o, la fel ca pe celelalte, în comisiile speciale din Camera Deputaților.

De atunci încoace, scenariul s-a repetat: atât Guvernul, de data aceasta condus de Viorica Dăncilă, cât și comisiile de specialitate au emis numai avize negative.

Ultimul dintre ele a fost cel al Comisiei juridice, unde proiectul a ajuns la dezbatere, din senin, abia pe 26 februarie 2019, deci după aproape un an distanță de la ultimul aviz primit (pe 4 aprilie 2018).

“O dovadă a faptului că acest proiect se vrea îngropat prin comisii este și faptul că, iată, eu l-am depus în 2017, dar a fost introdus pe ordinea de zi, într-o ședință, acum, în 2019, fără ca cineva să mă fi anunțat și pe mine”, spune Ovidiu Raețchi.

“Ar fi fost normal să vin să îl susțin, să existe o dezbatere cu instituțiile de resort, cu cineva avizat, ca să vedem ce anume e bun sau nu e bun la proiect.

Din moment ce nu am fost anunțat de nimic, nu știu nici de motivările pentru care a primit aviz negativ. Deci, nu pot decât să speculez și să spun că PSD se ferește de astfel de proiecte din trei motive: nepăsare, incultură și complexul lor PSD-ist născut din faptul că sunt urmașii partidului comunist”.  

La Comisia juridică, situația a fost tranșată rapid. Majoritatea asigurată de PSD, ALDE și UDMR a votat împotrivă, de partea cealaltă rămânând doar PNL și USR.

“Pur și simplu a fost un vot politic dat de majoritatea parlamentară”, ne-a declarat Gabriel Andronache, unul dintre liberalii din Comisia Juridică.

“S-a propus avizarea negativă a acestei inițiative și s-a votat. Totul a durat câteva secunde. Nici mai mult, nici mai puțin.

Și nici dezbatere nu s-a dorit pe subiectul acesta, deși eu am și spus că o astfel de atitudine este nemotivată, atât timp cât înființarea unui astfel de muzeu este absolut necesară”, a completat Andronache.

Președintele comisiei, deputatul PSD Nicușor Halici, spune însă că nu își amintește vreo remarcă a colegului său.

Mai mult, el susține că nimeni nu și-a dorit să susțină acest proiect și e încântat că voturile parlamentarilor nu trebuie explicate.

Nu a fost o dezbatere. Pe avize nu se fac dezbateri decât dacă cere cineva. Dacă domnul Andronache a întrebat lucrul ăla, probabil că a întrebat după vot.

Iar voturile nu trebuie explicate, din fericire. Ăsta e cam singurul lucru − și sper să rămână ca apanaj al parlamentarismului, că nici dumnealui nu dă explicații când votează într-un fel sau altul”, a declarat Halici pentru PressOne.  

Nici deputatul UDMR Márton Árpád, un alt jurist prezent la ședința din 26 februarie, nu consideră că ar fi trebuit să existe vreo dezbatere pe acest subiect.

“Proiectul încalcă din start legislația în vigoare, mai exact Legea muzeelor și a colecțiilor publice”, spune Márton Árpád.

Este legea invocată și în 2013 de Comisia de cultură, care se aseamănă deciziei Curții Constituționale privind modalitățile de înființare a autorităților guvernamentale, potrivit cărora un muzeu trebuie înființat prin HG − și nu de către Parlament.

Întrebat cum se face că Muzeul Brâncuși a fost înființat printr-o lege, și nu prin HG, Márton Árpád a spus că atunci au fost motive pur populiste”.

Eu știu că și acea lege a primit de multe ori aviz negativ, a fost și respinsă. Pe urmă, din considerente, zic eu, pur populiste, electorale, a fost votată acea lege”, spune Márton Árpád.

“Dar, din punct de vedere juridic, muzeele − conform legislației − se înființează de către autoritatea în subordinea cărora activează.

Deci, nu era de competența Legislativului. Dar, nicio problemă, Ministerul Culturii foarte ușor o poate înființa (Muzeul − n.r.)“.  

Argumentul său este contestat de deputatul USR Stelian Ion, membru al aceleiași Comisiii juridice.

Acesta spune că, dacă avizul Consiliului Legislativ este unul favorabil − iar în acest caz este − atunci restul nu e decât “un pretext” găsit de PSD-ALDE-UDMR, care pur și simplu nu vor”.

“Până la urmă, comuniștii sunt părinții lor [ai PSD]. Ei nu au inițiat niciodată un proiect prin care să ia atitudine împotriva comunismului, de principiu, așa.

E vorba de ideologie și de umbra lui Iliescu la PSD. Or, PSD e continuatorul partidului comunist și e evident că nu o să vrea niciodată să se dezică de cei pe care îi adulează. Atât timp cât PSD-ul va asigura majoritatea parlamentară, nu va trece un astfel de proiect”, crede Stelian Ion.

Am încercat să aflăm motivele pentru care nici acest ultim proiect de lege nu a putut trece de Senat, nu a primit nici măcar un aviz pozitiv de la comisiile speciale și a fost respins și de Guvern.

Fortul 13 Jilava își așteaptă vizitatorii

Proiectul lui Ovidiu Raețchi propune ca Muzeul Național al Victimelor Comunismului să fie înființat în Fortul 13 al Penitenciarului Jilava și să fie subordonat Ministerului Culturii. (Pentru asta, fortul ar trebui mutat mai întâi din administrarea Penitenciarului în cea a Ministerului).

Și din punctul meu de vedere tot acolo ar trebui să fie muzeul, pentru că Jilava este foarte ofertantă, atât din punct de vedere vizual, cât și istoric. Aproape toți deținuții politici au trecut pe acolo. În plus, este foarte aproape de București”, crede Alin Mureșan, directorul general al IICCMER.

Actualul Guvern se opune însă, iar motivele invocate în raport sunt, de data aceasta, mai multe decât în cazul Cabinetelor Ungureanu, Ponta, Cioloș și Grindeanu.

Potrivit Guvernului Dăncilă, indiferent de modul de înființare (lege sau HG), proiectul trebuie să treacă printr-o procedură standard, care să includă un aviz de la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC), entitate aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Iată un facsimil din avizul negativ:

În avizul negativ, guvernul Dăncilă susține că “este necesar avizul prealabil al CNMC”. Însă șeful CNMC, Ernest Oberländer, afirmă că nimeni nu i-a cerut, până acum, un punct de vedere.

Cum raportul Guvernului nu cuprinde nici o analiză a CNMC, am încercat să aflăm dacă inițiativa a ajuns la această Comisie națională; cu alte cuvinte, dacă guvernul i-a solicitat avizul invocat ca obligatoriu.

Pe site-ul Ministerului Culturii nu există nici un număr de telefon la care să poți suna un oficial al CNMC, așa că am sunat la Departamentul de Comunicare.

Eșec: o angajată care se ocupă cu comunicarea publică ne-a spus că, pentru a obține numărul de telefon, trebuie să facem o solicitare scrisă, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Iată dialogul nostru:

− Vă rugăm să faceți o solicitare scrisă, pe email, pentru a putea să vă ajut cu această informație.

− Doamnă, aș dori doar un număr de telefon de la Comisie, ca să pot să vorbesc cu cineva de acolo. E vorba de două întrebări, o conversație scurtă, de maximum 5 minute.

− Da, înțeleg, dar vă rog să înțelegeți și că trebuie să respectăm procedura. E nevoie de aprobarea directorului pentru astfel de solicitări.

La ce director vă referiți?

Sunt mai multe departamente prin care trebuie să treacă, să primească aprobare, vă rog să mă credeți că aceasta este procedura. Dar dumneavoastră ați mai trimis solicitări la noi, vă promit că vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.

În final, am ajuns pe altă cale la președintele CNMC.

Muzeul comunismului, a spus el de la început, este o “neverending story − sau never happening”. Iar CNMC nu a fost consultată, a recunoscut Ernest Oberländer.

„Comisia nu are niciun rol în organizarea acestui muzeu în acest moment, pentru că nu i s-a cerut punctul de vedere. Deci, nu, la comisie nu a ajuns niciun proiect”, ne-a declarat Oberländer.

În plus, mai spune președintele CNMC, legea invocată de guvernul Dăncilă − potrivit căreia înființarea muzeelor se face numai cu avizul comisiei − a fost ignorată în trecut chiar de Guvern.

S-a mai întâmplat ca Guvernul să dea calitatea de «muzeu de importanță națională» Muzeului Agriculturii din Slobozia − fără să aibă avizul comisiei, ca să fim foarte corecți”, explică Ernest Oberländer.

“Dacă e Hotărâre de Guvern, nu e nevoie de aviz − sau cel puțin așa au considerat, că nu e nevoie. În anumite alte situații, când, de exemplu, au comasat muzee cu așezăminte culturale printr-o HG, au sărit peste avizul Comisiei”.

O altă problemă invocată de guvernul Dăncilă este situația complicată a Fortului 13 Jilava, care e situat “sub sistemul de evacuare a apei uzate și pluviale”.

O mutare a Fortului 13 în administrarea Ministerului Culturii ar duce, deci, la “imposibilitatea celor trei unități din complexul Jilava de a mai folosi acest sistem de evacuare a apei”.

La fel ca în cazul avizului CNMC, din raportul emis de Executiv lipsește un raport al Penitenciarului Jilava din care să reiasă eventualele probleme pe care le-ar provoca un astfel de proiect.

Prin urmare, am încercat să aflăm dacă reprezentanții Penitenciarului au fost chemați la dezbateri − și care este situația concretă la Fortul 13.

“De la Penitenciarul București Jilava nu a fost nimeni la dezbateri. Or fi fost de la alte structuri, dar de la noi, nu”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu.

“Iar despre sistemul de evacuare a apei nu am nicio informare. Eu știu că nu există niciun sistem de evacuare. Există un sistem pentru tot penitenciarul, dar eu chiar nu cred că se pune problema asta”.

Cristian Micu a mai explicat că, în ciuda proiectelor care au vizat Fortul 13, rezultatele concrete se lasă așteptate.

“Bineînțeles că ținta este să devină muzeu, să devină sit arheologic. Dar e cale lungă, trebuie voință politică. Nu ar fi nicio problemă ca Fortul 13 să fie transformat în muzeu, chiar ne-am dori treaba asta.

Ar fi un lucru extraordinar pentru județul Ilfov și pentru București, și o chestie extraordinară pentru memoria poporului român”.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Fortul 13 Jilava a fost clasat în 2012 ca monument istoric de tip A, având valoare națională și universală, iar în 2013 a fost declarat Memorial al luptei antitotalitare.

“Nu este în stadiu de degradare. Există fisuri, infiltrații, principalul dușman e apa în momentul de față. Dar chiar avem o expertiză tehnică recentă, finalizată în luna ianuarie, prin care suntem informați că nu e pericol așa de mare.

Însă trebuie intervenit pentru lucrări de conservare, nu structurale. Structura nu e afectată, asta e foarte important. Iar investiția de conservare nu ar fi foarte mare”, a mai declarat Cristian Micu.

Un ultim argument din raportul Guvernului Dăncilă este, și de această dată, bugetul.

Cu toate acestea, politicienii cu care am discutat spun că banii nu sunt o problemă.

“Investiția ar fi recuperată oricum, pentru că ar fi o atracție enormă pentru grupurile de turiști străini”, precizează Ovidiu Raețchi.

De aceeași părere este directorul IICCMER, Alin Mureșan. În fond, “statul a fost cel care a comis acele crime și abuzuri și tot el ar trebui să își și asume lucrul acesta”.

“Este vorba exact de lipsă de voință politică, și chiar mă refer la toate partidele politice. Din opoziție e foarte ușor să zici «de ce nu faci?», dar când se trezesc la putere, toți constată toți că au alte priorități”, mai spune Alin Mureșan.

De ce nu avem, totuși, un muzeu al comunismului?

Pentru că două parlamente și toate guvernele din 2012 încoace, cu o excepție (guvernul Tudose), au căutat toate argumentele posibile − juridice, tehnice, financiare − pentru ca un astfel de muzeu, indiferent cum s-ar numi el, să nu primească undă verde.

„Suntem într-un blocaj care face parte din maturizare treptată a unei societăți. E nevoie de timp, oricât de frustrant sună”, crede Radu Preda, președintele IICCMER.

“Însă la finalul acestui an începem ultimul deceniu în care mai putem să spunem că am fi în tranziție. E și ultimul deceniu în care mai putem da vina pe comunism pentru neîmplinirile de acum.

Pentru că, atunci când se vor împlini 40 de ani de la căderea comunismului, gata. Nu-ți mai poți permite să arunci vina pe ei. Deci, ar trebui să ne luăm propria misiune, ca generație ce suntem, în serios”.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...