„Mrs. America”, sau cum uneori nu e despre cine câștigă o dezbatere, ci despre câte voci se aud în ea

„Trebuie să-mi promiți două lucruri. Primul, că n-o să spui nimănui numele meu. Și al doilea, că îți vei trăi viața așa cum vrei tu”, îi spune, în 1957, Gloriei Steinem, doctorul care o ajută să facă avort, într-o perioadă în care avortul e interzis peste tot – iar contracepția doar un cuvânt care se șoptea pe la colțuri și care, la momentul respectiv, mai degrabă împletea discret observații empirice adunate de femei de-a lungul timpului cu povești bătrânești, decât să ofere o formă reală de protecție. 

Steinem avea 22 de ani, urma să plece în India, nu își dorea copilul și n-a regretat niciodată decizia luată. Mai mult, i-a dedicat acestui doctor autobiografia ei, „My Life on The Road”, apărută în 2015, cu cuvintele: „Am făcut cât am putut de mult cu viața mea. Cartea asta este pentru tine.”

Gloria Steinem, interpretată de Rose Byrne, în „Mrs. America”

Dialogul dintre Steinem și doctor este doar una dintre scenele redate fidel în „Mrs. America”, serialul FX de pe HBOGo care în nouă episoade îți spune povestea unuia dintre cele mai importante momente din istoria feminismului, lupta pentru ratificarea ERA („Equal Rights Amendment”) în Statele Unite, în anii ‘70.

Și nu o spune doar dintr-o singură parte: unul din personajele principale ale miniseriei este Phyllis Schlafly, interpretată superb de Cate Blanchett, politician conservator, mamă a cinci copii, soție de politician și extrem de ambițioasă. O „feministă anti-feministă” care, din spatele imaginii de mamă și soție care pune cina pe masa familei sale în fiecare seară, a reușit nu doar să se opună cu succes mișcării feministe, dar a construit tot discursul care stă și astăzi în spatele mișcărilor conservatoare din SUA. Nu vorbim nici în 2020 de mișcări anti-avort, ci de mișcări „pro-life”, nu împotriva minorităților sexuale, ci în sprijinul familiei tradiționale, atomul societății americane care unge rotițele ordinii sociale tradiționale, patriarhale și cu frica lui Dumnezeu. 

Phyllis Schlafly, interpretată de Cate Blanchett, în „Mrs. America”

Din multe puncte de vedere, feminismul e un concept la fel de controversat în 2020 cum era și în anii ‘70. Dacă atunci amenința bunul mers al societății, unii zic acum c-ar fi redundant. Sigur, și atunci era acuzat de redundanță: femeile au votul, pot munci, nu le ține nimeni cu forța acasă, pentru că să modificăm Constituția?

Dar dincolo de poziția fiecăruia dintre noi față de curent în sine, „Mrs. America” e de văzut pentru oricine, indiferent unde stă în dezbaterea asta, din simplu motiv că îți arată, cu o doză de empatie pe care am văzut-o rar în filmele și serialele pe subiectul politicii americane și mai ales despre feminism, felul în care femeile acelea, ale căror voci s-au făcut auzite și au intrat în istorie în perioada respectivă, nu sunt doar figurine 2D din carton al căror unic scop e să demonstreze o idee.

Schlafly, Gloria Steinem, Shirley Chisholm – prima femeie de culoare din Congresul american și primul candidat de culoare la președinția SUA, Betty Friedan – autoarea cărții „The Feminine Mistique”, care a aprins scânteia mișcărilor feministe din anii ‘70, sau Bella Abzug, toate sunt personaje rotunde, cu vieți, cu istorii personale diferite, care nu cad întotdeauna de acord. De altfel, certurile dintre ele sunt chiar celebre, iar serialul a fost criticat pentru faptul că le-a minimizat importanța. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

De fapt, ce mi-a plăcut cel mai mult la „Mrs. America” e chiar felul în care îți arată, de la un episod la altul, cum și feministele sunt tradiționaliste uneori, dar, mai ales, cum anti-feministele din tabăra lui Schlafly sunt, de fapt, în secret, feministe, dar că se opun curentului pentru că au impresia că doar așa pot reuși în lumea sexistă a bărbaților.

Spre final, devine oricum clar că ceva se schimbă și în unele dintre ele – dar niciuna nu schimbă tabăra în stilul ăla bombastic și emoțional la care te-ai aștepta într-un serial de acest gen. Mai degrabă le intuiești gândurile în spatele unor priviri (Sarah Paulson e foarte bună la genul ăsta de îndoială telegrafiată doar din mici ezitări). 

Și, mai mult decât atât, la sfârșit, „Mrs. America” nu îți dă nicio lecție. Și am apreciat asta, pentru că eram pregătită de o morală serioasă pe ultima sută de metri, sau măcar de niște lacrimi sau discursuri inspiraționale. Dar finalul e complet anti-climactic, exact așa cum e și istoria. Lucrurile se sting, nu explodează, și nu există învinși și învingători absoluți, ci doar niște oameni care se întorc la viețile lor și folosesc, treptat și încet, lecțiile pe care și le-au luat din evenimentele prin care au trecut, pentru a trăi mai bine.

Dar nimeni nu devine altcineva peste noapte, lumea nu se schimbă bătând din palme, ratificarea ERA-ului nu ar fi eliberat dintr-o dată femeile din închisoarea patriarhatului – dovadă că ultimul stat a ratificat amendamentul în 2020 – dar nici lipsa ratificării lui nu le-a condamnat în vreun fel. 

Totul e despre conversație, despre pornirea unei dezbateri pe un anumit subiect și felul în care aceasta poate atrage schimbări treptate în felul în care oamenii se raportează la el. Nicio lege magică nu va opri mișcările de stradă care au acum loc în SUA. Sigur, poate se vor produce și genul ăsta de schimbări punctuale, dar nu despre asta e vorba. 

Ca un terapeut universal, istoria vrea pur și simplu uneori ca oamenii să vorbească despre ceva și le creează contextul. Pentru femeile din Statele Unite, care în continuare nu au concediu de maternitate plătit, conversația asta era necesară – și este, la fel ca și pentru femeile din restul lumii – în continuare necesară. 

Iar „Mrs. America” e un punct bun de pornire în sensul ăsta. Chiar dacă e doar startul unei dezbateri cu prietenii la o bere despre ce mai înseamnă feminismul în 2020. 

Pentru cine vrea să ducă lucrurile mai departe, aici găsiți un text foarte bun, care compară punct cu punct adevărul istoric cu acțiunea din serial, pe fiecare personaj în parte.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...