"Mowgli de baltă", copilul Deltei

„Eu sunt chiar din Delta Dunării, din satul Letea. Să crești în acest loc este un lucru fantastic. Vă mărturisesc că puține locuri din România pot oferi o copilărie mai frumoasă decât cea oferită de Delta Dunării.

Pe de altă parte, viața de adult este cu totul altă chestiune. Uneori eram privit un pic mai de sus de către prietenii de la oraș, care aveau impresia că eu vin din sălbăticie și că sunt un pic mai din topor.

Într-un final, cam toate lucrurile ce păreau un dezavantaj s-au transformat în avantaj pentru că – vorba aia românească – nothing beats experience.”

În copilăria sa, a mai locuit în localitatea C.A. Rosetti și la Arad, însă la 7 ani a început școala la Maliuc, un mic sat de pe brațul Sulina.

„Pot să spun că am avut norocul să mă nasc la capătul lumii, într-o familie iubitoare de natură, un lucru destul de rar la vremea aceea. Ambii părinți fiind profesori, am avut parte de o educație mai aparte.

Nu au insistat niciodată să devin un mare intelectual și mi-au oferit libertatea de a face ceea ce îmi plăcea.

Am devenit un copil liber, un pic sălbatic, un Mowgli de baltă. Am profitat de toată libertatea și am explorat împrejurimile: iarna, cu sania și patinele pe canalele și lacurile înghețate, iar vara, cu barca la rame sau, împreună cu tatăl meu, în barca sa cu motor de doi cai Tummler.”

Îi datorează tatălui său dragostea pentru natură, dar și ocupația de ghid ornitolog, pe care o alternează cu fotografia.

La Revoluție, Daniel Petrescu avea doar 16 ani. A fost nevoit să-și schimbe rapid stilul de viață boem și să se adapteze șanselor, dar și presiunii capitalismului.

„Pe timpul vacanțelor de vară, am început să mă ocup de turism ocazional și mi-a plăcut. În următorii ani am lucrat ca ghid pentru o firmă din București, care avea un contract cu firma Hotelplan din Elveția.

În tot acest timp, am învățat multe lucruri despre natură, diferite de experiența copilăriei mele sălbatice.”

Imediat după Revoluție, tatăl său a înființat cu un asociat o firmă care avea scopul de a aduce în România turiști pasionați de natură.

Asocierea nu a prea funcționat, așa că în 1995 a intrat în afaceri chiar Daniel Petrescu, împreună cu un prieten pe nume Ștefan Vădineanu. S-au orientat mai ales pe tururile destinate străinilor.

„Eu începusem să mă ocup de ghidărie încă din 1991 și aveam deja câteva conexiuni în lumea birdwatcher-ilor, dar la bază a stat și faptul că tatăl meu era cunoscut în Anglia.

În primii ani, am supraviețuit doar cu câteva grupuri pe an, iar în 1996 am construit primul nostru hotel plutitor.”

Acum, firma sa este unul dintre cei mai mari operatori de tururi wildlife din România, cu o cifră de afaceri de 1,4 milioane de lei în 2015.

Pe lângă observarea păsărilor rare din Delta Dunării, firma oferă tururi în Munții Carpați, pentru observarea urșilor bruni.

„Tururile noastre au în comun faptul că noi ne axăm pe observarea naturii și practicăm slow tourism. Ascultăm, observăm și ne bucurăm de momente de liniște, în care speciile de păsări și animale se lasă descoperite mai ușor. Încercăm să împăcăm turistul cu natura.”

Daniel Petrescu nu și-a abandonat nici pasiunea pentru fotografie. Își amintește de aparatul rusesc, marca Smena, cu care făcea fotografii de grup în timpul taberelor școlare.

A primit cadou un Canon, dar, fără un obiectiv pe măsură, nu se putea considera un fotograf în toată puterea cuvântului.

Apoi și-a cumpărat primul aparat digital, cu ajutorul unor prieteni din Elveția.

„Am visat să fiu fotograf, dar nu m-am gândit că voi reuși cu ușurință. Lucrurile s-au schimbat când era digitală a început să detroneze vechea tehnologie. Am fost printre primii care au adoptat aparatul digital, atunci când toți pretindeau că nimic nu poate bate diapozitivul. Se pare că mulți s-au înșelat și au avut un Kodak moment.”

Fotografia în Delta Dunării este de două tipuri, ne explică el: statică și boat safary.

„În cazul în care se dorește fotografierea unor anumite specii mai sensibile, se folosește o ascunzătoare special construită (hide, în limba engleză), în care se așteaptă câteva ore în speranța unei reușite. În majoritatea timpului, fotografierea se face din barcă, pentru că multe specii de păsări sunt tolerante și permit apropierea la o distanță rezonabilă.”

Pentru că turiștii vin mai ales pentru frumusețea și diversitatea naturii, Daniel Petrescu alege pentru ei locurile cele mai sălbatice, în timp ce interacțiunea cu localnicii rămâne minimală: mai împrumută o barcă, mai mănâncă o ciorbă acasă la cineva.

„Turiștii noștri sunt în general simpli iubitori de natură, iar în unele cazuri sunt superpasionați de păsări, așa-numiții twitcheri, care fac liste și țin să vadă cât mai multe specii într-o excursie.

Pentru cei interesați de ornitologie, România este unul dintre punctele fierbinți din Europa.”

Este motivul pentru care în bărcile lui Daniel Petrescu se adună turiști de pe tot continentul și nu doar. Vin și australieni, americani, japonezi, brazilieni sau canadieni.

Daniel Petrescu recunoaște că nu se poate trăi din fotografiile făcute în expediții, deși o seamă de cadre i-au apărut în zeci de reviste, site-uri sau lucrări științifice.

Totuși, le folosește mai mult ca să-și promoveze afacerea, dar și o diversitate de cauze pentru Delta Dunării.

El s-a implicat activ în protecția naturii, prin Asociația ECO-Pontica. De asemenea, administrează unul dintre siturile Natura 2000 din Dobrogea – Dealul Deniz Tepe.

„Unul dintre războaiele cele mai acerbe a fost acela împotriva centralelor eoliene. În mare parte, a fost o luptă pierdută, dar am reușit să convingem autoritățile că aceste instalații-mamut nu își au locul în Delta Dunării și în zona de coastă.”