Maternitate, sexualitate, infracționalitate: "Dead to Me", "Good Girls", "Workin' Moms"

„A good friend will help you move, but a true friend will help you move a body”, spune o vorbă veche din cultura pop.

„Dead to Me” și „Good Girls” sunt două exemple perfecte care testează această relație dintre prietenie și ascunsul, uneori literal, al cadavrelor. Și nu orice fel de prietenie – prietenia între femei, așa cum e ea de multe ori și în viața reală: complicată, dificil de navigat, dar invincibilă.

Mai mult decât atât, ambele seriale – și aș adăuga pe lista asta și „Workin’ Moms”, fac o treabă excelentă din a demitiza și deromantiza „miracolul” maternității, punând în lumina reflectoarelor realitatea, de multe ori ignorată în filme și seriale, că mamele sunt, fundamental, tot oameni, cu trăiri complexe, nu de multe ori pierdute sau copleșite de presupusul drum magic al transformării lor din femei în mame.

Sau pur și simplu incompatibile cu el.

„Good Girls” are o premisă simplă: trei mame din suburbii (interpretate minunat de Christina Hendricks, cu același magnetism din „Mad Men”, Retta, absolut delicioasă în rolul lui Ruby, și Mae Whitman, căreia îi iese aceeași combinație de personaj dramatic și amuzant din „Parenthood”) ajung la fundul sacului și, de disperare, ca să nu-și piardă casele și copiii, se hotărăsc să dea o spargere.

Un jaf simplu, gândit după căutări pe Google și amintiri din seriale polițiste, venite însă cu consecințe neașteptate, care le trag din ce în ce mai adânc în lumea infracționalității și care se tot complică, până când Annie, Beth și Ruby nu mai știu exact cum să revină la viața lor de dinainte.

În cele din urmă, însă, ajung să se îndoiască dacă își mai doresc cu adevărat acest lucru, iar provocarea serialului este tocmai asta, de a te face să-ți răspunzi la întrebarea: dacă o mamă decide că îi place la fel de mult să spele bani pentru un interlop sexy cum îi place să facă omletă pentru familia ei dimineața, e ea o mamă mai rea?

Ce înseamnă mamă bună și mamă rea? Unde se termină mama și începe femeia – și invers?

Aceleași întrebări le pune și „Workin’ Moms”, cu mai puține nopți albe de îngropat cadavre, în timp ce urmărește poveștile a patru femei din Toronto care se străduiesc să împace maternitatea cu joburile – și uneori decid că le place munca lor mai mult decât le place să schimbe scutece, cu propria sexualitate – în interiorul relației, dar și în afara ei, dar și cu percepția societății asupra a ceea ce ar trebui să însemne maternitatea.

Printre cele mai savuroase scene din serial sunt momentele în care cele patru sunt nevoite să muncească și să opereze, în același timp, o pompă de sân, sau să creeze costume de Halloween într-o baie de hotel, din așternuturi, în timpul unei escapade sexuale.

Am lăsat „Dead to Me” la urmă pentru că, deși fundamentul lui este aceeași prietenie solidă între femei care leagă și personajele din serialele de mai sus, aici personajele interpretate de Christina Applegate și Linda Cardellini sunt legate una de alta de o poveste ceva mai complicată, despre care n-o să vă povestesc, pentru că e jumătate din farmecul serialului.

La sfârșitul zilei, însă, cele două tot trebuie să ascundă un cadavru în frigiderul din garaj, tot trebuie să-l îngroape și tot împreună fac asta, într-un pact secret care le va lega pe viață, indiferent de circumstanțe.

Doar că se plânge ceva mai mult.

Dacă ne-am apuca să facem o analiză serioasă și poate puțin mai pretențioasă decât o cer niște seriale de pe Netflix, toate cele trei seriale ar intra lejer pe agenda așa-numitului „forth wave feminism”, cu tot cu solidaritatea intersecțională pe care acesta o promovează – personajele sunt de diverse etnii și orientări sexuale – ba chiar, în „Good Girls”, Sadie, fiica adolescentă a lui Annie, unul dintre cele trei personaje principale, se transformă în Ben, fără ca situația să genereze prea multe discuții.

Femeile din serialele astea nu sunt doar mame grijulii ci ființe umane complexe care, când și când, ies temporar din rolul de părinte pentru a redeveni ființe sexuale (și independente) sau decid pur și simplu că acesta nu li se potrivește – așa cum face Jenny, din „Workin’ Moms”, care se luptă să înțeleagă maternitatea și nu reușește, decât foarte târziu, să facă priză afectivă cu fiica ei. În acest interval, cel care se ocupă de copii este partenerul ei, aflat în concediu de paternitate.

Multe personaje se străduiesc să-și mențină sănătatea mintală și uneori nu reușesc și atunci apar, natural, în discuție, concepte precum anxietatea și depresia sau chiar despresia post-partum, cu toate consecințele ei urâte despre care și în 2020 ne e teamă să vorbim prea mult.

Însă vorbim de trei seriale pe Netflix care sunt, dincolo de toate presupusele substraturi filosofice, pur și simplu amuzante, bine scrise, bine făcute, excelent jucate – mai ales „Dead to Me” și „Good Girls”, care au și o distribuție excelentă.

Și sunt despre femei mai slabe, mai grase, mai bătrâne, mai tinere, mai frumoase sau mai puțin frumoase, care pur și simplu fac tot ce pot pentru a le fi mai bine, atât lor, cât și familiilor lor.

Chiar dacă asta înseamnă să jefuiască o bancă sau să îngroape un cadavru.