Marțianul

The Martian (Marțianul, 2015) are tot ce îi trebuie. Ca film. Eroul principal, jucat de Matt Damon, n-are nimic. Ca personaj. E singur pe o planetă pustie, aflată la sute de milioane de kilometri de Pământ, rănit, fără nicio speranță. Dar tocmai asta face ca Marțianul lui Ridley Scott să aibă de toate. Pentru că povestea e un amestec de Robinson Crusoe cu Apollo 13, Mission to Mars și Gilligan Island. Adică de toate pentru toți. Și de aici rezultă un film captivant, care le oferă spectatorilor o porție consistentă de speranță.

Ce poate fi mai palpitant decât un om singur care luptă împotriva forțelor naturii și supraviețuiește? Ați mai auzit povestea asta pe undeva? De fapt, nici ideea centrală, nici intriga, nici personajul nu sunt noi, dimpotrivă. Dar la un buget de peste 100 de milioane de dolari, 20th Century Fox mizează tocmai pe aceste calități pentru a atrage spectatorii în sălile de cinema. Un personaj care ne este simpatic, peisaje care îți taie respirația, eroism, inteligență și curaj.

Mare parte dintre aceste trăsături sunt împrumutate din romanul omonim al lui Andy Weir, care, fără să fie o capodoperă literară, constituie o lectură amuzantă și, în mod special, plină de încredere. Conceput în stilul unui jurnal personal al unui marte-fragiat (termen special pentru eșuarea pe Marte), romanul lui Weir ne cuplează cu astro-biologul Mark Watney.

Watney este parcă scos din romanele lui Jules Verne și amestecat cu Carl Sagan – reușește să supraviețuiască unei furtuni marțiene, se operează singur, face apă printr-un mecanism primitiv de electroliză, creează un sol fertil din dejecții umane, în care reușește să crească o întreagă cultură de cartofi (cartoful de Marte!), după care recuperează un robot din anii ’90, contactează NASA, lansează un modul de salvare și apoi se cuplează cu nava spațială venită să îl evacueze.

Filmul (la fel ca romanul) se bazează pe o încredere nemărginită în puterea de supraviețuire a oamenilor luați individual, în predispoziția spre solidaritate și în șansele omenirii de a trece peste orice probleme. Iar ceea ce face și mai cuceritoare această poveste este ingenuitatea umană, care nu doar că îi permite lui Watney să supraviețuiască, ci și să biruiască. Pentru că eroul marțian nu își pierde încrederea, nu are momente reale de depresie, este mereu gata de luptă, iar, la rândul ei, întreaga omenire reușește să se mobilizeze exemplar.

Prin aceasta, Marțianul este o versiune luminoasă a primului Alien, regizat de același Ridley Scott. Comparat însă cu această capodoperă gotică a genului science fiction, cel mai recent film al lui Scott pare un amestec siropos în care sunt puse toate ingredientele necesare pentru a-i impresiona pe spectatorii inocenți. E clar că ne plac poveștile despre oameni care rămân izolați în pustietate și care, în lipsa oricăror șanse de supraviețuire, înving toate obstacolele puse în cale de destin sau de inamici văzuți ori nevăzuți. Există povești despre supraviețuirea în creierul munților (Colț alb și versiunea cinematografică The Grey), despre supraviețuirea pe oceane și pe ape (Viața lui Pi sau Waterworld), în deșert (Nisipuri arabe al lui Thesiger sau Ridick) – acum avem și o versiune a supraviețuirii pe prima planetă de după Pământ.

Au trecut aproape 300 de ani de când Daniel Defoe a publicat celebra autobiografie ficțională, care a generat o lungă tradiție a robinsoniadelor în istoria culturală a omenirii. Filmul lui Ridley Scott e reprezentativ pentru impactul acestui mit modern și vine în continuarea unei pleiade de producții bazate pe acest trop cultural. De la Robinson Crusoe pe Marte al lui Byron Haskin, din 1964, la The Castaway din 2000 (unde Tom Hanks joacă rolul unui angajat al FedEx care naufragiază pe o insulă pustie din Pacific); de la filmul din 2007 al lui Will Smith, I Am Legend (unde un medic supraviețuiește singur în New York) sau Waterworld (în care Kevin Costner se luptă cu oceanul planetar), de la Ridick (care a supraviețuit unor planete fierbinți și unor necromongeri) până la seria Terminator (care se bazează pe capacitatea lui John Connor de a rămâne în viață după ce roboții distrug lumea), ne fascinează puterea de a supraviețui.

*

O altă promisiune importantă pe care ne-o livrează Marțianul este cea a științei mântuitoare. Personajul principal enunță de la bun început acest mesaj triumfalist al omului contemporan: „Știința ne va salva”. Desigur că supraviețuirea a fost întotdeauna o problemă fundamentală a omenirii. Am supraviețuit glaciațiunilor, bolilor de tot felul, războaielor și dezastrelor. Întrebarea cu care ne confruntăm astăzi este dacă vom supraviețui propriilor defecte. Suntem făpturi conduse de iluzia supraviețuirii, vrem să credem că vom rămâne în viață, orice ni s-ar întâmpla. Iar una dintre cele mai importante speranțe contemporane, promovată de savanți precum Carl Sagan sau Stephen Hawking, este supraviețuirea în cosmos.

Dar până a ajunge în cosmos, cea mai apropiată de noi este planeta roșie. Marte fascinează omenirea din cele mai vechi timpuri, iar ficțiunile despre Marte sunt la fel de vechi ca modernitatea, de la Edgar Rice Burroughs sau H.G. Wells, până la Aelita lui Alexei Tostoi sau Cronicile marțiene ale lui Ray Bradbury.

Din momentul când Christiaan Huygens a făcut primele hărți ale planetei, până când Opportunity a amartizat, în 2004, oamenii privesc spre a patra planetă de la Soare cu speranța unei noi case pentru umanitate. În contextul în care, recent, NASA a anunțat că pe Marte chiar există apă (și nu numai la poli, ci sub formă de rouă), iar aproape 200.000 de oameni s-au înscris în programul Mars One – prin care se intenționează trimiterea, până în 2027, a patru oameni care nu vor avea nicio șansă să se mai întoarcă (!) -, încă o istorie despre supraviețuirea pe arida planetă roșie este cu atât mai actuală.

De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva

În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.

Cursurile de investiții care îți promit că te fac milionar printr-o formulă magică. Cum operează firmele de „pariuri la bursă”, ale căror proprietari se filmează în avioane de lux pentru Tik Tok

O firmă care își face agresiv reclamă pe internet spune că are în buzunar o „metodă revoluționară” de a juca la bursă. Pentru a ajunge la acest secret, trebuie însă să plătești 10.500 de euro pentru un „program de mentorat.”

De aceea, nu numai combinația robinsoniadă – marțiadă este importantă. O altă iluzie propusă de Ridley Scott este aceea a unității umanității. Când vine vorba de salvarea lui Watney, întreaga planetă se mobilizează – până și chinezii sunt dispuși să își dezvăluie secretele programului spațial de dragul lui. În film, toată lumea e mânată de spiritul de sacrificiu și toți oamenii acționează ca o singură entitate. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu altruismul umanității când aproape 150 de milioane de metri pătrați vor fi disponibili pentru colonizare.

*

Sigur, există și neajunsuri. Unele sunt științifice. Nu mă pricep foarte bine la atmosfera planetei Marte, dar mă întreb dacă e posibil să repari o cască de astronaut lipind-o cu bandă adezivă. Nici la lansările în spațiu nu sunt specialist, dar poți trimite, oare, în spațiu o capsulă învelită numai cu o pânză de parașută? La fel, aș fi curios dacă poți presuriza un habitat locuibil pe o altă planetă cu folie de plastic și cu (din nou!) bandă adezivă.

Nu în ultimul rând, dacă planeta roșie are doar două treimi din gravitația Pământului, cum se face că martonautul pășește atât de ușor, îmbrăcat cu un costum spațial moștenit de la personajele din Prometeu. Dar cel mai dezamăgitoare sunt platitudinile vizuale și narative. Unele scene sunt aproape identice cu alte filme similare – de exemplu, finalul e o variantă triumfalistă a filmului lui Brian De Palma din 2000. Sau faptul că, spre deosebire de Robinson (și de ceilalți naufragiați și exilați ai lumii), eroul jucat extrem de credibil de către Matt Damon nu are niciun partener – măcar The Castaway avea o minge de volei botezată Wilson, iar personajul lui Val Kilmer din Red Planet o avea pe AMEE. Watney are doar un playlist cu muzica anilor 70, care, deși relaxează atmosfera în momente stresant, dă și un supliment de dulcegărie greu de digerat.

În fond, absența unui „Vineri” cosmic ne permite nouă, ca spectatori, să trăim mai intens toate dificultățile cu care se confruntă eroul aflat în primejdie. Și, pentru că știm că vom avea parte de recompensa finală, rămânem conectați la zbaterile lui. Spre deosebire de iudeo-creștinism, unde mântuirea vine de la o sursă supranaturală, în filmele super-tehnologizate salvarea se face prin forțe proprii, prin utilizarea inteligenței pure sau prin credința în știință, arma perfectă pentru a învinge natura.

Ca o concluzie, înainte de a ne mândri cu faptul că Sebastian Stan a jucat în acest film (nu e o tendință națională să ne mândrim cu românașii care au reușit „dincolo”?!), ar trebui să vedem ce fac cei din jurul nostru, care au strategii și care știu să implementeze proiecte.

La final, trebuie să subliniez aportul industriei maghiare de cinema în realizarea acestei super-producții. În timp ce România se mândrește cu zeci de premii internaționale în festivaluri independente sau de artă, Budapesta a reușit să construiască cele mai mari decoruri din această parte a lumii. La 30 de kilometri de capitala Ungariei, studiourile Korda dispun de suprafețe între 3.600 și 5.900 de metri pătrați, cu echipamente performante și capacități de post-producție impresionante.

Printre marile producții hollywoodiene filmate în ultimul timp în Ungaria se numără Eragon (buget 100 de milioane de dolari), A Good Day to Die Hard (92 milioane de dolari) sau Hellboy II (85 milioane de dolari). Iar acum, Marțianul lui Ridley Scott are în componență o importantă echipă de cineaști maghiari.

Până când se vor construi și în România facilități de producție de acest nivel, rămân un fan al poveștilor despre planeta roșie și aștept ecranizarea unor romane cu adevărat relevante, cum este trilogia lui Robinson: Marte Roșu – Verde – Albastru.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€