Mark Gitenstein, despre criza politică din 2012: "Victor Ponta n-a fost de acord cu mine, dar măcar n-a închis căile de dialog"

Mark Gitenstein, ambasador al Statelor Unite la București din vara lui 2009 până în decembrie 2012, a rămas în atenția presei românești din cel puțin trei motive:

− criza politică și referendumul din vara lui 2012, în legătură cu care suntem departe de a ști tot adevărul;

− calitatea sa de membru în board-ul Fondului Proprietatea, societate care deține pachete de acțiuni la câteva dintre cele mai importante companii de stat;

− plângerea penală depusă la DNA de Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor în guvernul Boc, document în care fostul ambasador american, predecesorul său Nicholas Taubman și un grup de demnitari români (Traian Băsescu, Theodor Stolojan, Emil Boc, George Maior, Florian Coldea ș.a.) sunt acuzați de trafic de influență în favoarea companiei Microsoft.

De profesie avocat, având bunici evrei emigrați din zona Botoșaniului la finele secolului XIX, Mark Gitenstein (71 de ani) continuă să zboare în România de 3-4 ori pe an, pentru ședințele board-ului de la Fondul Proprietatea.

La cea mai recentă vizită, a călătorit și la Cluj, unde s-a întâlnit, printre alții, cu primarul Emil Boc. Am profitat pentru a-i solicita un interviu despre cele trei teme de mai sus.

A acceptat, cu o condiție: nu vorbește, în această fază, despre dosarul Microsoft și despre plângerea depusă de Gabriel Sandu, pe motiv că sunt cazuri aflate pe rol.

*

− Domnule ambasador, bine ați venit la Cluj. Voi intra direct în prima temă a interviului. În România există o polarizare politică și mediatică între un grup care spune că suntem „o colonie” a Vestului și că DNA țintește elita României și un grup care spune că țara a fost confiscată de o gașcă de infractori și că DNA trebuie să meargă mai departe. Cum vă raportați la această situație?

− Cred că niciuna dintre aceste comparații nu este corectă. Cred că România are un sistem democratic și o economie de piață care au progresat remarcabil în ultimii 8 ani.

Le spun deseori românilor care sunt nerăbdători că încercați să rezolvați în circa 25 de ani ceea ce Statelor Unite le-au luat cam 100 de ani să realizeze.

În perioada 1880-1890, deci la mai bine de 100 de ani după adoptarea Constituției, căile ferate și oțelăriile americane se aflau în proprietatea a doar câteva persoane.

Aceste persoane dețineau toată presa și toate partidele politice, pe care le manevrau pentru propriile interese. Dar au urmat 50-60 de ani în care Statele Unite au devenit cea mai importantă democrație și economie de piață din lume.

Și asta datorită faptului că, la circa 150 de ani după adoptarea Constituției, SUA au trecut printr-o reformă chinuitoare a statului federal.

România a făcut progrese extraordinare din 1989 încoace. Iar mie mi-este mai ușor să le văd, pentru că nu trăiesc aici. Vin în România o dată la 3-4 luni și de fiecare dată sesizez progresul.

Cred că instituțiile sunt puse la încercare, dar majoritatea acestor instituții funcționează bine. Nu uitați că ele devin eficiente doar dacă sunt testate…

− Spuneți că România se află într-o etapă care ar fi oarecum normală?

− Nu cred că există normal în istorie. Sunteți într-o etapă în care eu, unul, văd progrese încontinuu. Din păcate, mulți români sunt nemulțumiți fiindcă lucrurile nu se mișcă suficient de repede, și înțeleg asta. Schimbarea nu are loc suficient de repede, dar ea există.

− Cum vă explicați discursul anti-occidental și faptul că acest tip de discurs continuă să aducă victoria în alegeri?

− În primul rând, nu cred că acest discurs câștigă toate alegerile. Klaus Iohannis nu a fost un candidat anti-occidental, iar alegerile prezidențiale sunt singura ocazie când toată populația votează direct pentru o persoană.

Românii au ales un președinte care nu este anti-occidental. Deci, nu sunt de acord din principiu cu acest argument.

Ceea ce admit este că există un puternic sentiment anti-occidental în această regiune a Europei, sentiment care este alimentat de Rusia. Dar România nu este anti-occidentală. Dacă ne raportăm la sondaje, România este țara cea mai pro-americană și pro-occidentală din toată Europa…

− Vă propun să ne întoarcem în anii în care ați fost ambasador la București, pentru a vă întreba: cât de des vă întâlneați cu procurorul-șef al DNA?

− Aici e vorba pur și simplu de propagandă. M-am întâlnit cu Laura Kövesi cel mult de trei ori. Am avut întâlniri, de asemenea, cu predecesorul ei, Daniel Morar.

− Întâlnirile aveau loc din inițiativa dumneavoastră sau a lor?

− Sincer, nu-mi amintesc. În majoritatea cazurilor au avut loc când fie ministrul Justiției, fie DNA sau procurorul general al României ne-au cerut să-i ajutăm cu specialiști americani în confiscarea de bunuri și în investigarea unor cazuri deosebite.

Atunci am rezolvat ca doi avocați de la Justice Department să-i ajute pe procurorii români, în calitate de experți. I-am adus la București și ei au stat de vorbă cu Daniel Morar sau cu Laura Kövesi, iar apoi au susținut cursuri de instruire. În principiu, asta e ceea ce am făcut.

− Există percepția că ambasadorul american dă ordine…

− N-am vorbit cu niciun demnitar al statului român despre importanța de a instrumenta un caz sau altul. „Știi, Laura, cred că ar fi o idee bună să îl anchetezi pe X!”… Niciodată.

N-aș fi făcut asta niciodată, pentru că ar fi fost neadecvat (inappropriate). N-am vorbit nici cu Laura și nici cu Daniel despre faptul că unui dosar ar trebui să i se dea curs. Am luat însă atitudine când am aflat despre încercări ale unor politicieni români de a se amesteca în activitatea DNA.

Procurorii și judecătorii sunt cei care trebuie să ia decizii în justiție, nu politicienii români și nici ambasadorii americani.

În cazul în care Laura m-ar fi întrebat dacă să întreprindă demersuri într-un dosar sau altul, i-aș fi spus – Fă-ți datoria! Dacă ai dovezi că o persoană a comis o infracțiune, cerceteaz-o; dacă, nu, nu.

Singurul lucru care ne interesează pe noi, cei de la ambasadă, Uniunea Europeană sau FMI este ca tu să iei acea decizie bazată pe fapte, să nu fie influențată de cine știe ce politician sau oligarh.

− Care era procedura pe care o urmați când voiați să stați de vorbă cu un demnitar român?

− Făceam un demers oficial către demnitarul pe care voiam să-l abordez. Dar, înainte de acel demers, existau mai mulți pași pe care trebuia să-i fac în relație cu Departamentul de Stat de la Washington.

Când un cetățean american sau o companie cu capital american veneau la mine să se plângă că fuseseră tratați incorect, ridicam această problemă premierului sau președintelui țării.

Asta am făcut, fără îndoială. Dar numai după ce Departamentul de Stat analiza solicitarea mea și răspundea la întrebarea: este acesta un demers adecvat sau nu?

− Deci, mai întâi trimiteați problema la Washington…

− De obicei o trimiteam în Statele Unite sau o discutam cu personalul de specialitate care lucrează în ambasada de la București.

N-am fost un ambasador de carieră, cum se spune, ci unul numit politic și, ca atare, mă bazam pe experiența mea de avocat atunci când mi se părea că o persoană sau o companie nu fuseseră tratate corect, dar verificam și cu specialiștii din ambasadă înainte de a interveni.

Dar niciodată n-am mers mai departe dacă am considerat că o companie americană a întreprins ceva ilegal sau nepotrivit în România.

Și asta pentru că firmele americane sunt vizate de reguli foarte stricte când operează în alte țări. Așa cum firmele din Marea Britanie trebuie să respecte așa-numitul UK Bribery Act, firmele americane care fac afaceri în afara granițelor sunt supuse legii denumite Foreign Corrupt Practices Act.

O companie britanică sau americană care comite acte de corupție în străinătate este răspunzătoare și va fi cercetată penal acasă, în Marea Britanie, respectiv în SUA.

Ca atare, argumentul meu în fața autorităților române era – Cred că este incorect să profitați de această interdicție care li se aplică firmelor americane.

Aceasta era problema cu care mă confruntam cel mai des, aceea de a asigura un tratament egal, nediscriminatoriu, companiilor americane.

− Deci, un investitor american care vine în România ar trebui să respecte atât legile de aici, cât și pe cele din America…

− Legile americane reprezintă o amenințare mult mai mare pentru ei, fiindcă pot fi urmăriți penal când se întorc acasă, în statul unde locuiesc. Pot fi condamnați la închisoare și, credeți-mă, acest lucru se întâmplă.

Întrebați-i pe cei de la Halliburton sau pe cei de la Alcoa, care au plătit amenzi de aproape un miliard de dolari pentru încălcarea legii denumite Foreign Corrupt Practices Act.

− Cred că puțini români știu de existența acestei legi…

− Într-adevăr, nu se știe. Și recunosc că aș fi putut să fac mai mult pentru a explica aceste lucruri.

Însă un alt motiv pentru care am fost preocupat ca instituțiile statului român să devină democratice, corecte, independente și puternice – și acesta este un motiv mult mai puternic decât cel referitor la companiile americane – se referă la faptul că atât secretarul de stat Hillary Clinton, cât și președintele Obama și vicepreședintele Biden îmi spuneau: Mark, ne dorim ca România să fie un stat cât mai puternic, cât mai democratic și mai independent, fiindcă avem nevoie de România ca aliat stabil și de încredere.

Temerea mea și a lor era aceasta: dacă România s-ar deteriora și ar ajunge o cleptocrație, ceea ce nu s-a întâmplat, atunci ar fi și un aliat mult mai slab. Și n-am vrut ca acest lucru să se petreacă, fiindcă România este foarte importantă pentru SUA.

Când o țară devine o cleptocrație, atunci iese de sub domnia legii și ajunge să fie condusă de oligarhi cărora le pasă mai degrabă de propriile interese egoiste decât de țară însăși și de relația ei cu America.

− În ce fel este importantă România pentru America?

− În primul rând, România este extrem de importantă din punct de vedere militar, atât pentru Statele Unite, cât și pentru NATO. România este, probabil, cel mai de încredere aliat al nostru din această zonă.

Nu doar în Irak și în Afganistan, cât mai ales pentru că am amplasat aici, la Deveselu, un cap de pod esențial pentru apărarea NATO. Și spun asta deoarece am fost implicat în procesul de a convinge autoritățile române să facă asta.

Acesta ar fi primul aspect. Apoi, în timpul mandatului meu de ambasador, o dată pe lună primeam vizita unui general cu funcție de comandă în SUA.

Oficialii de la Pentagon știu că este esențial să mențină și să consolideze încrederea, competența și profesionalismul militarilor români, pe care îi consideră printre cei mai buni din această zonă. Ei știu că, dacă statul de drept s-ar deteriora, atunci independența Armatei ar fi probabil compromisă…

− De ce este baza de la Deveselu atât de importantă pentru NATO?

− Pentru că este un prim mijloc de apărare al NATO împotriva amenințărilor venite din Orientul Mijlociu, cu precădere din Iran. Între SUA, Europa și Iran există un acord referitor la dezvoltarea armelor nucleare, însă nu și o restricție semnificativă privind dezvoltarea rachetelor balistice.

De asemenea, Deveselu are o importanță strategică pentru că România își dorește să fie, și este, un jucător major în cadrul NATO.

− Să ne întoarcem în vara lui 2012, când a fost cea mai dificilă perioadă a mandatului dumneavoastră ca ambasador. Cum judecați acele momente acum?

− Am amintiri foarte pozitive, și asta pentru că instituțiile românești s-au ridicat la înălțimea responsabilităților lor: Curtea Constituțională, sistemul juridic în ansamblu, procurorii și populația, în general, au susținut o soluție de tip occidental a acelei crize.

Și trebuie să recunosc meritele premierului de atunci, Victor Ponta, care a ascultat îngrijorările exprimate nu doar de mine, de ambasadorul britanic și de FMI, ci și de către Angela Merkel și Uniunea Europeană. Și că a reacționat, iar instituțiile au supraviețuit și România a ieșit întărită din acea criză, ca o democrație mai viabilă.

− Considerați că a avut loc o tentativă de lovitură de stat?

− Nu. Cred că e un termen peiorativ. Ceea ce s-a întâmplat cu Allende în Chile a fost o lovitură de stat. E valabil dacă intervine Armata.

În România lui 2012, politicieni care nu-l agreau pe președintele Băsescu au declanșat procedura de suspendare potrivit Constituției, care însă a eșuat.

Deci, sistemul a funcționat. Nu cred că se poate vorbi despre o tentativă de lovitură de stat.

− Vă propun să conturați câte un scurt portret al celor trei personaje-cheie implicate în acele evenimente. Să începem cu președintele Băsescu…

− Președintele Băsescu este un om politic foarte inteligent și eficient, care a văzut președinția ca pe un fel de tribună (în engleză, bully pulpit – n.r.), similar modului în care Teddy Roosevelt, Woodrow Wilson și alți președinți care le-au urmat au văzut Casa Albă.

Vă amintiți că vorbeam mai înainte despre acea perioadă de după 1890… Cel care a reformat Statele Unite a fost președintele Teddy Roosevelt, și a făcut-o transformând președinția într-o tribună, ținând discursuri și luând poziție în favoarea reformelor într-un mod care nu mai fusese folosit anterior. Și cred că președintele Băsescu a încercat să facă același lucru.

− Cum l-ați descrie pe Victor Ponta?

− Victor Ponta este un om politic foarte inteligent și foarte abil când e vorba să-și apere partidul și principiile în care crede.

Ceea ce am apreciat cel mai mult la Victor a fost că puteai să stai de vorbă cu el și, chiar dacă nu întotdeauna era de acord cu tine, se dovedea foarte sincer. Astfel că și eu, la rândul meu, puteam fi sincer, iar el avea răbdarea de a mă asculta.

Nu a fost mereu de acord cu mine, dar m-a ascultat. Și i-a ascultat și pe Barroso, și pe Merkel. Și i-a ascultat pe cei de la FMI, dar și Comisia de la Veneția. Nu a făcut tot ce au solicitat ei, dar măcar nu a închis căile de dialog.

− Credeți că mai are un viitor în politică?

− Știu prea puține ca să mă pronunț. Nu vreau să mă amestec în politica din România speculând asupra acestui aspect.

− Al treilea personaj este Crin Antonescu. Pe el cum l-ați descrie?

− Am avut puține contacte cu Crin Antonescu. Să spunem, mai întâi, că, potrivit Constituției României, calitatea de președinte interimar este foarte diferită de aceea de președinte cu puteri depline.

Cred că, în 2012, Antonescu a fost împins într-o poziție foarte dificilă, în care nu se aștepta să ajungă.

El era complet diferit de Băsescu și mereu am avut sentimentul că acea criză din vara lui 2012 se învârtea în jurul lui, dar, din cauză că avea puteri foarte limitate ca președinte interimar, i-a fost foarte greu să gestioneze situația…

− A fost o pălărie prea mare pentru el?

− Cred că au existat persoane mult mai implicate decât el în apariția acelei crize. Antonescu nu era genul care să facă lucrurile să se întâmple. Victor a avut un rol mult mai puternic, ceea ce e normal, potrivit Constituției.

Pentru că președintele are un rol destul de restrâns, iar atribuțiile președintelui interimar sunt și mai limitate. Deci, a fost firesc ca puterea să tindă către Victor Ponta, fiindcă premierul, potrivit Constituției, este funcția cea mai puternică din statul român.

− Ați participat la faimoasa întâlnire dintre Crin Antonescu și Philip Gordon (asistent pentru afaceri europene și euroasiatice al secretarului de Stat american – n.r.)?

− Am fost acolo, da.

− Cum ați descrie acea întâlnire?

− Tensionată.

− Este adevărat că au existat amenințări?

− A fost tensionată.

− Puteți detalia?

− Nu vreau să fac alte comentarii.

− Cum interpretați schimbarea de atitudine a lui Traian Băsescu în ceea ce privește DNA și anticorupția?

− N-o înțeleg. N-am nici cea mai vagă idee. N-am mai vorbit cu președintele Băsescu de cel puțin 4 ani.

− Să revenim în prezent. Sunteți membru, din 2013, în board-ul Fondului Proprietatea. În rândul publicului român interesat există un sentiment că Fondul s-a îndepărtat de scopul său inițial − despăgubirea acelor oameni cărora li se confiscaseră proprietățile în timpul comunismului. Care sunt obiectivele Fondului astăzi?

− În primul rând, trebuie să spun că Fondul n-a avut nimic de-a face cu despăgubirea celor care au fost victime ale confiscării ilegale. Asta e sarcina Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Fondul Proprietatea (FP) face exact ceea ce a fost destinat să facă și de aceea am fost de acord să fac parte din board. Scopul său principal este de a obține cel mai bun randament pentru acțiunile FP pe care acești oameni le-au primit ca despăgubiri.

ANRP a decis cui să i se restituie proprietățile confiscate, și atunci când n-a putut să o facă în natură, a dat acțiuni…

−… la Fondul Proprietatea.

− … la Fondul Proprietatea. Misiunea Fondului și a companiei Franklin Templeton, care administrează Fondul, este să obțină cel mai bun randament pentru acționari și să sporească valoarea investiției acestora cât mai mult cu putință.

Să presupunem că ești un supraviețuitor al Holocaustului în vârstă de 90 de ani, căruia fasciștii sau comuniștii i-au luat o casă în valoare de, să zicem, 100.000 de euro. Și ANRP ți-a zis – Nu-ți putem restitui casa, dar îți dăm echivalentul a 100.000 de euro în acțiuni la Fondul Proprietatea.

În 2007, ai primit un certificat care spune că valoarea casei tale este de 100.000 de euro, apoi ai intrat în posesia acțiunilor FP. Când am venit în România ca ambasador, erau o seamă de româno-americani în această situație.

Problema este următoarea: cum poate fi administrat Fondul astfel ca valoarea acțiunilor să crească?

Valoarea acțiunilor a început cu adevărat să crească doar după ce Franklin Templeton a preluat administrarea Fondului, în 2010. Până atunci, situația lâncezise, iar investițiile acestor oameni mai degrabă au scăzut ca valoare. Și cred că asta s-a petrecut din cauza unor decizii care pot fi puse sub semnul întrebării.

După ce Franklin Templeton a preluat managementul, a listat Fondul la Bursa din București, astfel că acești oameni în vârstă pot obține bani într-un mod corect și transparent. Mulți dintre ei nici n-au mai stat pe gânduri și și-au vândut acțiunile la Fondul. Dar 6 – 7.000 de români încă dețin acțiuni FP.

Compania Franklin Templeton a făcut o treabă fenomenală. Un pachet de acțiuni care valora 100.000 în 2011, când Fondul s-a listat la Bursă, a ajuns astăzi probabil pe la 220.000 de euro. Este mai mult decât dublu și este rezultatul deciziilor luate de Franklin Templeton.

Un alt lucru pe care l-au făcut, și de care sunt mândru în mod special, este felul în care au reușit să crească valoarea acestor acțiuni. În calitate de acționari minoritari la mari companii de stat, precum Hidroelectrica, scopul lor a fost să modernizeze aceste companii.

Au pus presiune pe reprezentanții statului să le ofere acces la documentele interne, să oprească activitățile corupte și, în unele cazuri, să numească manageri profesioniști, care să administreze aceste companii potrivit legislației referitoare la guvernanța corporativă.

Iar exemplul cel mai bun este Hidroelectrica, pe care au transformat-o în cea mai profitabilă și mai valoroasă companie de stat din țară. Cine beneficiază de pe urma acestui lucru?

Unu: miile de români care dețin acțiuni la FP.

Doi: statul român, deoarece Fondul deține 20% din Hidroelectrica, în timp ce statul are 80%, astfel că, pentru fiecare dolar cu care Fondul sporește valoarea companiei, România câștigă patru dolari.

Trei, și ăsta e un lucru mai puțin știut: românii care contribuie la fondurile de pensii private. Majoritatea acestor fonduri sunt investite în FP și, deci, fac profit la rândul lor.

Patru: devenite profitabile, aceste companii plătesc mai mult la bugetul de stat ca taxe și impozite.

− Care este natura relației dintre statul român și compania care administrează Fondul?

− Câteodată este tensionată, câteodată, nu. Depinde de ce minister se ocupă de o companie sau alta dintre acelea la care Fondul deține acțiuni.

Vă reamintesc că Fondul deține pachete minoritare la companii precum Hidroelectrica, Aeroportul Otopeni, Portul Constanța, în timp ce pachetele majoritare, deținut de statul român, sunt gestionate de diverse ministere.

Dar relația cu statul este litigioasă, fiindcă Fondul militează constant pentru aplicarea codului privind guvernanța corporativă, care a fost scris în 2011.

Acest cod pretinde ca procesul de selecție a managerilor și de numire a membrilor din consiliile de administrație să fie un proces dominat de reguli, fără excepții. Iar asta intră în coliziune cu procedurile de tip vechi prin care membrii acestor board-uri sunt numiți pur și simplu pe criterii politice.

− Am văzut recent un tabel dat publicității de Fondul Proprietatea, în care, pe coloana referitoare la guvernanța corporativă, toate companiile de stat la care Fondul are acțiuni se află pe un trend negativ (vezi imaginea de mai sus). Care dintre aceste companii ar urma să fie listate la Bursă?

− Scopul nostru e să le listăm pe toate. N-am reușit până acum fiindcă asta nu se poate întâmpla decât dacă Guvernul aprobă și susține procesul de listare…

− Care sunt primele companii vizate pentru listare pe Bursă?

− Noi credem că trei sau patru companii, inclusiv Hidroelectrica, sunt pregătite să fie listate la Bursa din București, și asta pe termen scurt.

Dar, ca să fie limpede, asta nu înseamnă privatizarea întregii companii. Vorbim doar despre vânzarea pe bursă, într-un mod transparent, a unui pachet de 10-15%, poate mai mult.

În acest moment, 20% dintre acțiuni sunt deținute de entități private, astfel că maximum ar fi de 35-40%. Statul ar continua să controleze aceste companii…

− O parte a societății românești va spune că ne vindem până și ultimele active de stat…

− Nu asta se întâmplă dacă o companie este listată pe piața de capital, care este foarte transparentă. Și nu e vorba să vinzi toată compania.

Ceea ce se întâmplă este că aduci în companie investitori care știu cum să gestioneze aceste active, iar ei vor începe să ceară socoteală reprezentanților statului, care uneori nu au calificarea necesară să conducă o companie de asemenea dimensiuni.

Listarea sporește valoarea companiei și de pe urma ei beneficiază toți românii. Asta s-a întâmplat la Hidroelectrica și asta se va întâmpla cu toate aceste companii de stat. Acum, în unele cazuri, cum este cel al aeroportului…

− Vă referiți la Otopeni…

− Da. Există multe aeroporturi de succes în Europa care sunt administrate privat și care câștigă o mulțime de bani.

Nu uitați: și dacă vindeți 49% din acțiuni pe bursă, celelalte 51% vor rămâne ale statului, iar din pachetul de 49%, o parte semnificativă va fi deținută de investitori români.

De aceea, a spune că totul ajunge în mâinile Occidentului nu este corect. Cu cât aceste acțiuni devin mai valoroase, cu atât va fi mai mare numărul românilor care le cumpără și care vor face profit de pe urma lor. De aceea prosperă piețele de capital, de aceea a fost posibil, de pildă, miracolul economic din Polonia.

De ce să nu poată deține cetățenii români acțiuni la Aeroport, în loc ca acesta să fie administrat exclusiv de manageri numiți politic?

− Vă imaginați ce se va întâmpla dacă vreun manager al Fondului va ieși la televizor să spună: „Vrem să vindem Aeroportul Otopeni”?

− Noi nu spunem că asta vom face. Vrem să vindem doar un pachet de 20%, pe piața de capital. Și tot statul român ar deține pachetul majoritar…

Aeroportul are nevoie de un terminal nou, fiindcă traficul a crescut semnificativ în ultimii ani. Cum veți aduna suficiente fonduri dacă nu luați credite bancare, care au dobânzi foarte mari?

Părerea mea este că ar trebui să faceți orice e necesar ca să strângeți capital pentru a construi un nou terminal la Otopeni. Noi credem că cea mai bună modalitate este prin intermediul Bursei, dar nimeni nu spune ca statul să vândă tot pachetul său de acțiuni.

Dorința noastră este ca românii care au bani investiți în Fondul Proprietatea să facă profit de pe urma acțiunilor lor. Nu uitați că statul le-a furat proprietățile. De aceea sunt acționari la Fondul Proprietatea.

− Cine va explica aceste lucruri?

− Asta încercăm să facem.

*

− Mai am două întrebări pentru final, poate cele mai importante pentru publicul român. Ce credeți că vrea România de la Statele Unite?

− Prietenie, alianță și susținere.

− Și ce vrea America de la noi?

− Prietenie, alianță și susținere. Vrem să fim prieteni, vrem să fim frați, vrem să fim parteneri. Iar parteneriatul este o relație pe baze egale.

− Nu simțiți că e nevoie de mai multă încredere?

− Ba da. E nevoie de dialog deschis, de onestitate de ambele părți, de implicare a cetățenilor, nu doar a politicienilor. De ambele părți.

Eu am 71 de ani și aș putea să nu mai zbor în România de 4 ori pe an. Am demisionat din poziția de ambasador cu toate că atât vicepreședintele Biden, cât și secretarul de stat Hillary Clinton mi-au cerut să mai rămân. Am făcut-o ca să petrec mai mult timp cu nepoții mei.

Dar ceea ce mă determină să rămân implicat aici este faptul că și eu sunt român, că iubesc această țară și că vreau să o văd reușind. Și pentru că acesta este singurul lucru din viața mea care are un impact major asupra oamenilor simpli.

Îmi oferă o mare satisfacție să fiu parte a acestui proces și sunt foarte mândru de ceea ce Fondul a reușit cu Hidroelectrica. Cred că e un succes confirmat și sper că nu va fi risipit.