
Augustin Cupșa - Marile bucurii și marile tristeți
29/05/2021
Marile bucurii și marile tristeți: o explozie de viață așa cum e ea
Încă de când i-am citit Perforatorii și Așa să crească iarba pe noi am avut convingerea că Augustin Cupșa este unul dintre prozatorii din ultimul val care știu foarte bine să creeze atmosferă. Volumul acesta de povestiri nu vine decât să confirme această senzație.
Dincolo de personajele lui, care sunt limpezi și convingătoare, dincolo de atenția la detalii care face ca fiecare text să fie un ceas miniatural în care totul are rost și sens și fiecare rotiță se mișcă perfect acordat cu celelalte, Cupșa reușește să îmbibe tot textul cu o atmosferă pregnantă, densă, lăptoasă, provocând o cascadă emoțională în care bucuriile și tristețile din titlu se manifestă în spații verosimile, recognoscibile și tocmai prin această familiaritate minuțios construită reușesc să se transfere direct în cortexul prefrontal aducând cu ele ecouri ale unui spațiu când duios fantomatic, când extrem de crud și concret, dar întotdeauna suficient de intens pentru a provoca empatia și uneori chiar repulsia.
E multă melancolie, dar și destulă stranietate. Fie că urmărim dialogul și interacțiunea dintre un tânăr și un bătrân scriitor, care surprinde nu doar prăpastia de gândire și raportare la lume dintre două generații, dar insinuează subtil și o problematică estetică și etică mult mai profundă, fie că ne lăsăm transportați în lumea satului unde o urmărim pe Rada într-o încercare disperată de a se agăța de un trecut cert într-o lume care devine tot mai ininteligibilă pentru ea și pe care încearcă să o țină la distanță cu ajutorul prejudecăților și a disprețului pentru toți ceilalți, fie că încercăm cu Rață, Gusti și vărul lui să prindem un tren iluzoriu de Deva sau ne cuprinde încet depresia, deodată cu florăreasa Mira, ca să dau doar câteva exemple, ceea ce te izbește în față este puterea covârșitoare de seducție a personajelor.
Sunt pline, sunt expresive, sunt fragile ca oamenii, sunt „adevărate”. Și totul mustește de viață.
Viață adevărată, așa cum e ea, pe care Cupșa nici n-o surprinde fotografic, nici n-o încapsulează, nici n-o recreează, ci o lasă să curgă și doar prinde valul și-l călărește ca un surfer profesionist al prozei, doar merge cu viața, unde vrea ea, fără efecte căutate de autenticitate, fără naturalețe mimată, ca atunci când stai seara târziu într-o bodegă, bei o bere și te gândești la ce se întâmplă cu tine, cu lumea ta, și se așază cineva la masă și-ți spune-o poveste.
*Augustin Cupșa, Marile bucurii și marile tristeți, Humanitas, 2021
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi
La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.
Banatul și lecția regiunilor gastronomice europene. Țușpais, hencleș și ciorbe locale, în meniuri degustate de toată Europa
Țușpaisul este o garnitură de legume, servită alături de ouă, de cartofi noi fripți, de pui fript sau de chiftele. Legumele se schimbă după anotimp. Vara se face din ludăiță (dovlecel) sau din călărabă (gulie), primăvara devreme din spanac și mazăre, iar iarna din morcovi.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this



