Protestatar din Piața Victoriei, 2019 Foto: Lucian Muntean
22/09/2020
Majorarea pensiilor cu 40%: cum să pui pistolul la tâmpla României și să tragi
PSD, PRO România, UDMR și ALDE tocmai s-au unit și au votat cea mai aberantă măsură economică din ultimii 30 de ani: mărirea pensiilor cu 40%. Să ne înțelegem, nu a pensiilor mici și foarte mici, care aveau nevoie de așa ceva, ci a tuturor pensiilor. Mai precis, a punctului de pensie.
Efectele bugetare sunt uriașe: circa 6,5 puncte procentuale adăugate la deficitul bugetar, în condițiile în care acesta ar fi ajuns oricum la aproape 9% și fără această bombă. Motivul este simplu: acești bani pur și simplu nu există. Ei nu pot fi scoși din economie nici prin taxe, nici prin scăderi de investiții, pentru că ar însemna ca tot bugetul țării să fie băgat în salarii și în pensii.
Acești bani se pot doar împrumuta de pe piețele externe. Cu alte cuvinte, România va merge să se împrumute nu ca să producă, iar din producția crescută să crească și pensiile. Nu, se va împrumuta doar ca să arunce cu bani în populație.
Dar marile agenții de rating au anunțat deja că ratingul de țară al României va depinde în mod explicit de această măsură, România urmând a fi retrogradată în categoria junk, cea din care este foarte greu să te împrumuți, iar când o faci, plătești dobânzi semnificativ mai mari.
Dacă ceea ce au adoptat astăzi parlamentarii PSD, PRO România, UDMR și ALDE va trece de CCR (acolo unde guvernul a anunțat că va apela), precum și de temporizările făcute de Președinție, România s-ar vedea, în ceea ce se anunță a fi cea mai periculoasă iarnă din ultimii 70 de ani, în poziția de nu găsi banii pentru aceste măriri, cu efecte directe asupra valorii leului și a stabilității economice, așa cum avertiza Mugur Isărescu încă de la începutul anului, înainte de pandemie, când România visa încă la o creștere economică de 4-5%.
Dar măsura adoptată azi de PSD, PRO România, ALDE și UDMR este și una antisocială. Dacă era orientată doar către mărirea indemnizației sociale și lărgirea bazinului de pensionari care să o primească, astfel încât să ridice din sărăcie lucie circa un milion de oameni, ar fi fost o conversație care merita să fie purtată. Dar mărirea tuturor pensiilor nu doar că aruncă în aer economia și bugetul, dar nici nu îi ajută foarte mult pe cei care chiar aveau nevoie de o astfel de măsură.
Efectele unei măriri generalizate sunt simple și se văd deja în urma măririi cu 14% a tuturor pensiilor: cei săraci, cu pensii de sub 1000 de lei, abia simt efectul măsurii, în timp ce pensionarii care trec de 2.500 de lei pensie încep să pună banii suplimentari la bancă sau să îi transforme în valută, pentru simplul motiv că s-au obișnuit să nu îi cheltuie. Iar pensiile speciale de mii și zeci de mii de lei sunt bine-mersi la locul lor.
Cine a trecut prin anii ‘90 are un déjà vu. Și atunci partidul lui Iliescu mărea salariile și pensiile la foc automat, pe măsură ce leul se prăbușea și prețurile ștergeau automat orice fel de beneficiu de pe urma creșterii pe hârtie a banilor dați de stat. Au urmat 15 ani pierduți, în care economia României a fost pur și simplu distrusă doar pentru a câștiga niște voturi.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Acest cinism fără margini, fără niciun fel de fundament economic, nu va rămâne fără urmări. PSD și acoliții speră ca urmarea să fie creșterea scorului electoral, la pachet cu o bombă amorsată care ar duce la căderea oricărui guvern PNL- USR - PLUS, incapabil să ducă la capăt un astfel de buget.
În realitate, România va trebui să deconteze timp de cel puțin un deceniu iresponsabilitatea PSD, PRO România, UDMR și ALDE, prin reducerea drastică a investițiilor, indiferent de cine va fi la guvernare.
Poate că asta au și vrut, de fapt, Ciolacu, Ponta, Tăriceanu și Hunor, pentru că acesta este programul lor de foarte mulți ani de zile - să mențină România într-o stare de subdezvoltare perpetuă, în care pot controla mai ușor pătura săracă a populației.
„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România
Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate?
Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee
Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.
Dar poate iese ceva bun din acest dezastru: PNL și USR-PLUS poate își vor da seama că luptele interne tot mai ascuțite riscă să repună PSD la cârma țării. Alegătorii lor poate își vor da și ei seama că apatia lor din ultimele luni riscă să piardă tot ce s-a câștigat cu foarte mare greutate în săptămâni și luni de proteste în stradă.
Iar cei indeciși, cei care încă mai credeau că nu merită să se implice, poate că vor avea brusc o revelație: cât timp aceste partide antinaționale vor rămâne în prim-planul politicii, România va fi mereu în pericol de a aluneca în marasmul din care tot încearcă să se ridice, cu eforturi uriașe, de treizeci de ani încoace.
Iar marasmul arată ca Ucraina și Belarus, pentru cine n-a priceput încă.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this