Mai bine lunetist decât comunist

Valentin Șchiopu

Redactor

Gheorghe Pașca era un bărbat de statură medie. Purta o pălărie neagră, domnească, pieptar și suman din lână de oaie. O pușcă de vânătoare cu lunetă și un binoclu îi completau ținuta.

Cunoștea ca-n palmă toţi munții din Maramureș și din zona Năsăudului, era un vânător iscusit și stăpânea arta camuflajului. Timp de 8 ani (1948-1956), a sfidat un sistem ticălos. Erau zorii colectivizării, ai notelor informative și ai trădării.

Paşca a ales libertatea și a devenit un proscris. Convins că regimul comunist nu va găsi aderenți în România, aștepta pe cărări tainice de munte venirea americanilor și reinstaurarea monarhiei. Între timp, forțele Securității întocmeau planuri elaborate pentru a-l prinde.

Adăposturile sale, adevărate buncăre în inima pădurii, deveniseră un coșmar pentru serviciul 361 „Bande”, creat pentru a suprima rezistența din munți.

În jurul „fantomei” care bântuia codrii din munții Țibleșului s-a întins o plasă perfidă. Compromiterea apropiaților şi „prelucrarea” lor – un termen uzual pentru securiști – erau modus operandi.

Felul în care Pașca evita capcanele și își pierdea urma i-a adus o aureolă legendară.

După 60 de ani de la moartea sa, dosarul care i-a fost întocmit de Securitate a ajuns în mâinile preotului din satul bistriţean Nepos, împuternicit de urmaşii lui Paşca să afle adevărul.

Una dintre ascunzătorile lui Gheorghe Pașca din Munții Țibleș, nedescoperită de Securitate. Foto: Raul Ștef

În dimineața zilei de 5 februarie 1956, în apropierea satului Bichigiu, o informație oferită de un apropiat i-a condus pe urmăritori la una dintre ascunzătorile partizanului.

Cadre operative însoțite de două batalioane ale Securității Florești au periat zona și i-au luat prin surprindere pe Pașca și pe camaradul său, Gavrilă Rus.

„Cântau mitralierele, uite-așa. Ra-pa-pa-pa! A fost ziua în care au căzut eroii anticomuniști Pașca și Gavrilă”, e mărturia vărului celui din urmă, Gheorghe Rus.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Gheorghe Rus avea 9 ani când a fost ucis Pașca. Foto: Raul Ștef

În procesul verbal de inventariere a bunurilor găsite în „buncărul banditului Pașca” – aflat în dosarul său de la CNSAS – se vorbeşte, pe lângă armament și muniție, despre două Biblii.

Certificatul medico-judiciar al lui Pașca consemnează 12 locuri prin care au pătruns gloanțele, patru la nivelul feței și opt la nivelul trupului. Există însă mărturii conform cărora partizanul s-ar fi sinucis în momentul în care ar fi rămas doar cu 10 cartușe pentru pușca sa de tip ZB.

Cumnatei sale din Romuli, Ioana Grătiniuc, i-o mărturisise în perioada în care era hăituit de securiști: ”N-o să mă predau niciodată călăilor comunişti. Cu ultimul plumb o să-mi iau viaţa, dacă va fi să mă prindă. N-o să le dau satisfacţie”.

Trupurile lui Gheorghe Paşca şi al lui Gavrilă Rus au fost târâte prin pădure, până la drumul principal, apoi urcate pe sănii și duse în centrul orașului Năsăud.

Aici au fost expuse, timp de trei zile, în toaleta publică, cu mesajul: „Cine face ca ei ca ei să pățească!”

Autoritățile au suspendat orele în școli pentru ca tinerii, în special copiii celor despre care se bănuia că îi ajutaseră pe partizani, să asiste la spectacolul macabru.

Apoi, trupurile celor doi au fost aruncate într-o ladă din lemn, acoperite cu o pătură galbenă și îngropate fără preot și fără slujbă în cimitirul țiganilor din Năsăud.

Preotul ortodox din satul Nepos (judeţul Bistriţa-Năsăud), Vasile Rus, și-a asumat misiunea de a spune povestea lui Gheorghe Pașca și de a confrunta dosarul de la Securitate al partizanului, care are nu mai puțin de 1300 de pagini, cu mărturiile supravieţuitorilor acelor vremi.

Fiul lui Pașca, George, s-a stins în primăvara acestui an, dar a apucat să-l împuternicească pe preot să folosească documentația de la CNSAS pentru a cinsti memoria tatălui său.

Dosarul i-a parvenit părintelui Vasile Rus în urmă cu trei săptămâni. L-a parcurs deja de două ori şi spune că a descoperit un personaj fascinant.

Din notele informative și din întâlnirea cu oameni care l-au cunoscut pe Gheorghe Pașca, preotul poate acum să schiţeze portretul unui justițiar, al unui om care sărea în ajutorul semenilor săi chiar și atunci când era vânat de Securitate.

Vasile Rus spune că misiunea sa se va încheia doar când osemintele vor fi găsite și reînhumate în localitatea natală a eroului, Săliștea de Sus (Maramureş).

În 2014, o echipă condusă de arheologul Gheorghe Petrov, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), a întreprins o primă acţiune de căutare, în colțul cimitirului Comoara din Năsăud.

În septembrie 2016, căutările vor fi reluate, iar preotul Vasile Rus speră că rămăşiţele pământeşti ale lui Pașca vor fi scoase în sfârșit la lumină.

Așa s-a întâmplat în 2009, cu cele ale bunicului său, Toader Dumitru, fost primar liberal în comuna Rebra (Bistriţa-Năsăud). Toader Dumitru a fost asasinat de Securitate în 1949 pe Dealul Crucii (la hotarul dintre Rebra, Rebrișoara și Nepos), alături de Leonida Bodiu și Ioan Burdeț, membri ai celei mai importante organizații anticomuniste din zonă: Liga Națională Creștină.

Vasile Rus ne-a ajutat să reconstituim o parte din biografia lui Pașca. Există și o pagină de Facebook, Eroii nu mor niciodată – Gheorghe Pașca, unde pot fi urmărite demersurile preotului din Nepos de a recalibra personalitatea acestui bărbat care, în loc să se afle în cărţile de istorie, este un anonim.

Preotul Vasile Rus din Nepos. Foto: Raul Ștef

Născut în 1901, Gheorghe Pașca era fiul Mariei şi al lui Gavrilă, care au avut împreună 12 copii. Familia sa era renumită pentru dogărit și albinărit, îndeletniciri datorită cărora ajunsese la o situație materială satisfăcătoare.

Prestigiul lui Pașca, care cununase în jur de 100 de familii în Săliștea de Sus, era consolidat de talentul său de a mânui armele. Nu-i tremura mâna niciodată și i se dusese faima că poate nimeri orice țintă, de la mare distanță.

Consătenii lui glumeau spunând că regele Carol al II-lea îi dăduse o comandă specială atunci când fuseseră puse în circulație monedele găurite de 50 de bani.

Mai târziu, Paşca a ajuns paznic de vânătoare pe domeniile regale din munții Călimani. Există fotografii în care apare alături de trofeele sale, de obicei mistreți căzuți în bătaia puștii.

Prin anii ’30, Pașca a supravegheat o partidă de vânătoare organizată pentru familia regală și invitații ei. Se spune că ar fi salvat viața unuia dintre participanții de viță nobilă, trăgând un glonț în fruntea ursoaicei care tăbărâse asupra acestuia să-l sfâșie.

Răsplata pentru curajul şi prezenţa sa de spirit a venit sub forma unei arme de vânătoare moderne, al cărei pat purta o gravură de argint. Această întâmplare avea să marcheze viața moroşanului. Nu s-a mai dezlipit niciodată de pușca despre care spunea că îl ridică la rang de rege.

Nu a renunţat la arma sa nici când, după ’46, comuniștii i-au cerut, în repetate rânduri, s-o predea.

Într-o notă informativă din dosarul său se spune că, la retragerea trupelor horthyste, în ’44, Pașca și oamenii lui de încredere ar fi rechiziționat trei căruțe de armament. El ar fi acceptat să le indice autorităților unde se află muniția capturată, dar s-a opus categoric când a venit vorba despre puşca sa cu lunetă: „Asta numai peste cadavrul meu!”

Când n-a mai fost chip să se împotrivească şi să rămână liber, Gheorghe Pașca a luat calea munților. L-a urmat fratele său, Dumitru.

Erau convinși că va fi doar o chestiune de timp până când trupele anglo-americane vor descinde și vor pune capăt coșmarului.

Împrejurimile satului Bichigiu (Năsăud), zonă în care Pașca s-a izolat în anii ’50. Foto: Raul Ștef

Pentru o perioadă, cei doi fraţi s-au intersectat cu grupul Dragomirești, cel mai important nucleu de rezistență anticomunistă din Maramureș, condus de plugarul Ioan Ilban.

În februarie 1950, Dumitru a fost împușcat în casă, în Şandra. Gheorghe s-a hotărât atunci să încerce să supraviețuiască pe cont propriu. În următorii 6 ani, a mai acceptat ca maximum un om de încredere să-l însoțească prin munți.

Asta fără a o pune la socoteală pe iubirea vieții lui, Ioana Vlad, cea care slujea în casa familiei Pașca.

Legenda spune că Securitatea ar fi folosit-o pe Vlad pentru a descoperi ascunzătorile lui Paşca, dar la dosar nu există nici o informație care să confirme racolarea ei.

După o îndelungată documentare, preotul Vasile Rus spune că soția lui Paşca, Anisia, a trimis-o pe Ioana Vlad, în iarna lui 1950, să-i ducă alimente fugarului şi că a fost alegerea acesteia să rămână cu ibovnicul ei.

Doi ani mai târziu, Ioana năștea o fetiță în buncărul lui Paşca de pe muntele Comarnice și apoi rămânea din nou însărcinată: pe George avea să-l nască în penitenciarul din Satu Mare.

Numele Ioanei Vlad apare în rapoartele organelor represive în procesul verbal al interogatoriului privitor la identificarea cadavrului lui Pașca, din februarie ’56, dar și într-un document anterior, din ’53, referitor la atacul de pe Comarnice.

În 1953, Securitatea aflase de existența a două buncăre pe muntele Comarnice, unde s-ar fi ascuns Pașca, Ioana Vlad, fetița lor de un an, și unul dintre camarazii lui Paşca – Gheorghe Vlad, zis al Împăratului.

În dimineața zilei de 4 iunie 1953 s-au mobilizat trupe numeroase pentru a-i încercui. Schimbul de focuri a durat aproape 5 ore.

Iată cum s-au desfășurat ostilitățile în acea zi, conform unei note informative semnate de căpitanul de Securitate Ioan Georgescu:

Raportăm, în dimineața zilei de 4.VI.1953, un pluton de 30 oameni format din organe de Miliție și Securitate Baia Mare și cu cele ale Raionului Năsăud au intreprins o acțiune pentru depistarea bandiților Pasca Gheorghe și Vlad Gheorghe, fugari din 1949.

Fugarii au fost încercuiți pela orele 4 dimineața, ei găsindu-se ascunși într-un bordei săpat în pământ, situat între hotarele comunelor Romuli Raion Năsăud-Cluj și Săliștea Raionul Vișeu, pe muntele Comarnic, cota 1073.

Bandiții au fost somați să se predea însă aceștia au deschis foc de armă, aruncând și mai multe grenade. Organele noastre au răspuns cu focuri de pistoale automate și puști, însă fără eficacitate deoarece bandiții erau bine camuflați în bordei, având și poziție de tragere mai favorabilă. Schimbul de focuri a durat dela orele 4 dimineața până la orele 9 dimineața.

Dela primele focuri de armă a căzut mortal Slt. Captan Vasile dela Raionul de Miliție Vișeu, locțiitor operativ, după scurt timp a căzut mortal caporal de Miliție Botora Ioan, șeful Postului Rebra Raion Năsăud.

În urma lor au mai fost omorâți lt. Sipoș Iosif, șeful Raionului de Securitate Vișeu și caporalul în termen Rusu Nicolae, de la detașamentul de pază Baia Mare. Deasemeni a fost rănit grav caporal de Miliție Bloroteanu Ioan de la Raionul de Miliție Vișeu și tov. Butnaru Gheorghe de la Raionul Năsăud, rănit la mâna dreaptă.

În momentul de față nu suntem în posesia tuturor datelor și împrejurărilor care a determinat această situație însă din cele relatate de unii tovarăși care au participat la acțiune rezultă că bandiţii au reușit prin aruncarea de grenade să facă o breșă în sistemul de încercuire și profitând de consternarea care sa produs în urma morții Comandantului echipei și a celorlalți, au isbutit să dipară. S-a organizat urmărirea bandiților însă fără rezultat.

Răniții au fost puși sub îngrijire iar morții transportați la Sighet.

Trupele de Securitate ne-au sosit în ajutor încă din această seară se va trece la scotocirea terenului unde avem indicii că s-ar fi refugiat bandiții și instalarea unor posturi capcană la stânele de oi din raza de activitate a bandiţilor dela care au primit sprijin mai înainte.

Concomitent cu aceasta se va trece la reținerea rudelor apropiate și a elementelor de sprijin identificate pentru a tăia posibilitatea de ajutorare a acestora.

Pașca și Vlad al Împăratului s-au făcut nevăzuți, dar Ioana a rămas pentru a nu-și pune în pericol copiii.

A ieșit din adăpost fluturând o năframă albă. Au îmbrăcat-o în haine militare și au plimbat-o pe toate dealurile și munții din zonă, pentru a-l face pe Gheorghe să se predea.

Apoi a fost închisă pentru câteva luni în penitenciarul din Satu Mare, unde a adus pe lume un băiat. Fetiţa sa, Ioana, care avea 12 luni, a rămas la orfelinat până la eliberarea mamei sale.

Sora lui Pașca a făcut și ea închisoare, pentru că în absența mamei, a încercat să o ducă pe Ioana la preot pentru a o boteza.

„A visat în noaptea aceea pe Comarnice niște stupi de albine, că or vrut să se urce pe el. Dar pe el nu s-or urcat și s-or urcat pe mine și pe mama. S-o trezit și o zis: Tu, ăștia vin după noi și ne prind. Eu scap, dar voi nu scăpați.” (Mărturia fiicei lui Pașca)

Nu a fost singurul moment în care Paşca a anticipat mișcările celor care doreau să-l prindă. Ulterior, de la începutul anului 1955, acțiunile Securității s-au intensificat. Au fost nu mai puțin de șapte scotociri în acel an, în care au fost implicate resurse considerabile.

Lațul se strângea în jurul proscrisului, iar el se tot expunea, pentru că încerca să-și ajute familia cu mâncare și haine.

Securitatea alcătuise o rețea de informatori în jurul omului care-i pusese la încercare. Bradul, Pescăruș sau Pupeză sunt câteva dintre numele conspirative din dosarul Pașca.

*

Lista informatorilor care au colaborat cu Securitatea între 1953 şi 1956 pentru prinderea lui Gheorghe Pașca:

1. Cucura Macedon, Tîrlişiua, nume conspirativ: Piatra Constantin;

2. Ilieşi Ioan, Valea Fiezelului, nume conspirativ: Gavrilă;

3. Bojor Rem, Găureni, nume conspirativ: Dorel Ioan;

4. Filip Gavrilă, Bichigiu, nume conspirativ: Bradul;

5. Telceanu Gheorghe, Telciu, nume conspirativ: Pescăruş;

6. Pintea Ioan, Suplai, nume conspirativ: Fluieraş Gheorghe;

7. Pupeză Gavrilă, Telciu, nume conspirativ: Pădurarul;

8. Todică Ioan, Telciu, nume conspirativ: Porumb Ioan;

9. Filip Vasile, Bichigiu, nume conspirativ: Pupeză Vasile;

10. Jugan Ioan, Bichigiu, nume conspirativ: Ursu Ioan;

11. Dolha Leon, Bichigiu, nume conspirativ: Ionel Aurel;

12. Bondane Ioan, Bichigiu, nume conspirativ: Petre Nicolae.

*

Prin rotație, se organizau posturi-capcană, cu câte patru militari, în gospodăriile pe care le frecventa „banditul”. Informațiile ajungeau cu greutate însă la cei care urmau să le folosească pentru a pune la cale prinderea lui Pașca.

Unul dintre cei mai zeloși informatori era preotul Ioan Bondane din Telciu. Acesta a întocmit inclusiv o hartă cu traseele montane din zonă.

La un moment dat, Pașca l-a rugat pe Bondane să-l spovedească. Preotul i-a promis că se vor putea întâlni după câteva zile şi că, până atunci, îi va lăsa, la un loc știut numai de ei, mâncare și băutură.

Bondane a anunțat oamenii Securităţii, care au pus otravă în merinde. Cumva însă, Pașca simțise pericolul și n-a mai urmat indicațiile preotului.

Printre casele izolate de lângă munte, vânătorul se mișca mult mai repede decât adversarii săi. De pildă, într-o notă informativă se relatează cum un subofițer a fost surprins de Pașca la una dintre acțiunile de căutare.

Camuflat, fugarul i-a apărut brusc din spate, de parcă ieșise din pământ, și i-a pus pistolul la tâmplă. Apoi l-a obligat să alerge în izmene spre tovărășii săi.

Era modul său de a penaliza nedreptățile. Așa îi pedepsea pe pădurarii care exagerau cu procesele silvice, dar și pe colectorii care strângeau cotele obligatorii la produse agricole.

Îi elibera doar după o instrucție dură, de 3-4 ore, cu flotări și genuflexiuni. Îi lăsa în izmene și apoi îi punea pe fugă.

Cei bănuiți că l-ar ajuta pe Paşca erau bătuți cu bestialitate. Este cazul unui adolescent de 16 ani, Vasile Scuturici, de pe valea Fiadului, care îi făcuse semn că în gospodăria unde se pregătea să intre îl păștea un pericol mortal: potera.

Pașca i-a luat în seamă avertismentul și a fugit, iar tânărul a fost rupt în bătaie. O săteancă a fost lovită până a leșinat pentru că în șopronul casei ei a fost descoperit un culcuș și s-a presupus că acolo se adăpostise fugarul.

În ultimul său an de viață, Gheorghe Pașca le spunea apropiaților că s-ar putea să se fi înșelat și că monarhia nu se va mai întoarce.

Ritualul lui rămânea același în casele unde mai era găzduit. Citea din Biblie, înainte de culcare. Se trezea în creierii nopții și le spunea celor care îl omeniseră, ca și cum ar fi avut un dar al premoniției: „Închideți după mine, ușile și ferestrele! Vin să mă caute!”

Există în dosar cel puțin patru note informative care confirmă plecările sale intempestive: „Am purces la data cutare, în căutare la gospodăria cutare, dar Pașca plecase cu 10 minute mai devreme”.

În februarie ’56, Pașca a murit în confruntarea de pe Izvor, lângă satul Bichigiu. De 60 de ani, osemintele sale zac într-o ladă, în cimitirul țiganilor din Năsăud.

În septembrie, ar putea fi scoase la suprafață și apoi reînhumate după datina creștină.

Dealul unde a murit Paşca. Foto: Raul Ștef

Aceasta este „Balada lui Paşca din Sălişte”, scrisă de poetul Ion Zubaşcu (1948 – 2011).

*

n-am fost măritată niciodată singurul meu bărbat a fost Paşca

Vlad Ioana avea 25 de ani şi păzea vitele pe Dealul Ştefăniţei
Paşca venea des pe la ea până au descoperit-o securiştii şi au torturat-o
din clipa aceea s-a mutat cu totul la el în buncărul din Groapa lui Ştefan
apoi şi-au făcut un adăpost mai încăpător sub pământ în Măgura Telciului
cu ieşire prin scorbura unui fag trăznit au trăit sub pământ trei ani
acolo a născut-o pe Ioana, Paşca a moşit-o. În mai 1952
când era din nou gravidă în luna a şasea au auzit împuşcături
au fost vânduţi de unul din Romuli acum erau încercuiţi
Paşca predă-te eşti în mâinile noastre nu mai ai scăpare!
a ieşit în faţa adăpostului a aruncat cu grenade au început împuşcăturile
avea un arsenal întreg de arme de când oprise o căruţă cu muniţii
rechiziţionate de ruşi când s-au retras nemţii prin Sălişte
şi celebra lui puşcă Flobert cu lunetă dăruită de un prinţ german
pe care l-a scăpat din ghearele unui urs turbat la o vânătoare

de ce nu mă lăsaţi să trăiesc nici măcar în pădure
nu fac nimănui nici un rău v-am dat tot ce am avut
casa din sat cu moară stupina pământul şi vitele tot ce-am strâns o viaţă
am aici un copil mic şi soţia gravidă lăsaţi-ne să trăim măcar în munţi
în vizuina asta sub pământ ca animalele pădurii
pădurile şi munţii au fost întotdeauna ale noastre
străinii s-au aşezat numai pe văi ne-au lăsat pădurile şi munţii
nimeni niciodată nu ne-a scos din pădurile noastre ca voi
nici aici nu mă lăsaţi să trăiesc voi cine sânteţi ce fel de oameni sânteţi
nu mă voi preda comuniştilor niciodată viu ci doar mort

Şi nu s-a predat. Pune fata în raniţă şi plecăm toţi trei, i-a spus Ioanei
Sânt gravidă nu pot fugi du-te tu, măcar să nu văd când te omoară

După două ore de lupte Paşca a scăpat din încercuire
dar pe Ioana au arestat-o cu cocoana în braţe
au dus-o la postul de Miliţie din Romuli au interogat-o trei zile
cu pistolul în burta gravidă în luna a şasea au despărţit-o de fetiţă
şi au urcat-o cu o maşină în vârful Dealului Ştefăniţei
acolo erau tot un om şi-un câine un comandant i-a promis cercei de aur
şi că o ia de nevastă cu verighetă numai dacă spune unde se ascunde Paşca
n-au putut scoate de la ea nimic au dus-o la închisoarea din Satu Mare
fetiţa i-au dat-o la o casă de copii la puţin timp în august 1953
l-a născut pe Gheorghe în închisoare amândoi copiii trăiesc
în aceeaşi lume încăpătoare de azi cu fiii celor mulţi
care l-au hăituit pe Paşca

după ce securiştii l-au împuşcat pe Dumitru fratele lui
Paşca s-a retras din grupul Zubaşcu-Ilban şi-a trăit singur pe păduri
era un vânător fără pereche avea în toate pădurile Ţibleşului
scorburile lui cu blănuri de jder slănină de urs şi carne de mistreţ
ghebe şi mânătărci uscate putea umbla prin păduri ca la el acasă
în Sălişte nănăşise jumătate satul toţi îi erau fini şi trăise
dintr-o nuntă în alta avea moară şi stupină era cel mai bun gospodar
din toată Săliştea meşter neîntrecut făcea butoaie bărbânţe şi cofe de lemn
când Odoviciuc a sovietizat Maramureşul el a stârnit săliştenii la luptă
i-a înarmat şi organizat în marşul maramureşenilor spre Sighet

după ce au eliberat-o pe Ioana din închisoare
le ducea hrană şi bani când era sigur că nu e urmărit
nu mai ştiau securiştii ce să facă să-l prindă
şi-au amintit că e un om credincios şi l-au racolat pe preotul din Sălişte
îl trimiteau de sărbători pe păduri să strige:

Paşca, Paşca, vino şi te spovedeşte!

a trăit zece ani în munţi până în 1956 când l-au vândut nemuricii
şi n-a mai avut scăpare s-a împuşcat singur cu ultimul glonţ
în Dealul Bichigi nu s-a predat comuniştilor viu ci doar mort
i-au legat trupul cu lanţul de o sanie şi l-au târât până la drumul ţării
l-au îngropat în Năsăud iar la cap i-au pus un stâlp cu un număr matricol

*

(Din volumul „Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească”, de Ion Zubaşcu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011)