Mă plâng, deci exist

Iulia Marin

Redactor

– Ai un obicei tare prost – te plângi întruna, mi-a spus cineva de curând.

– Nu mă plâng decât atunci când vorbesc cu tine, am răspuns, deși nu era adevărat.

– Ia încearcă să nu te mai plângi deloc.

Să nu te plângi deloc? Când trăiești în România, codașa tuturor topurilor de bunăstare și fericire din Uniunea Europeană, aparții și genului feminin pe deasupra – deci, te simți mai vulnerabilă și mai expusă prejudecăților dacă faci sau nu copii, te măriți sau nu, te vopsești sau nu –, iar meseria ta presupune, printre altele, să iei contact cu tragedii colective, drame personale, fapte de corupție ș.a.m.d.?

Să nu te plângi deloc?

Bineee, poate că are dreptate, mi-am zis. Hai să încerc. 

„Încearcă să te abții puțin”

Până de curând, aveam impresia că toți ne plângem. Cred că, de fapt, era modalitatea prin care creierul îmi spunea că nu fac ceva ieșit din comun, că e perfect normal, ca și cum aș bea apă sau aș respira.

În ultimele zile însă, am început să observ că nu e tocmai adevărat și că există oameni care au un obicei din a se plânge și alții care, dimpotrivă, nu vorbesc despre problemele lor.

Crescută cu mentalitatea că e bine să discuți problemele, mi-a fost ușor să suprapun ideea asta peste o înclinație naturală spre – să-i zicem văicăreală, victimizare, lamentare etc.

Sigur, nu le manifest cu oricine – am nevoie să simt empatie, apropiere, să plac persoana din fața mea. Deci, dacă te plac, pregătește-ți nervii și șervețelele.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Apoi am început să întâlnesc oameni care nu se plângeau de nimic. I-am zis cuiva, la un moment dat, că am chef de un umăr pe care să plâng și mi-a răspuns:

– Nu văd rostul. Nu găsești soluții așa.

Cred că am spus ceva dramatic, cum ar fi că uneori nu există soluții sau că viața m-a obosit, după care m-am simțit și mai nedreptățită.

Nu era prima persoană la care am întâlnit atitudinea asta.

O prietenă pe care pusesem ochii mai demult ca să mă plâng m-a oprit și mi-a zis:

– Nu acum. Hai să ne bucurăm de petrecere. 

– Dar… 

– Hai, încearcă puțin să te abții, mi-a zis, iar eu simțeam o nevoie teribilă de a bolborosi niște cuvinte. ?

Natura îi sabotează pe „plângăcioși”

Oamenii care m-au împiedicat să mă plâng, oricât de tentant era, au avut dreptate.

O spun cercetătorii de la Stanford, la finalul unei cercetări datorită căreia au descoperit, printre altele, că obiceiul de a te plânge sporește stresul și afectează capacitatea de a lua decizii.

Tot ei ne învață cum să ne plângem proactiv, dacă nu ne putem abține: totdeauna cu un scop în minte. Să te descarci nu este, de regulă, tocmai scop.

De cele mai multe ori, nu am reușit să identific ce vreau atunci când mă jeluiesc. Pentru că mă apăsau lucruri pe care nu aveam vreo șansă să le schimb: vremea de afară, politica, sedentarismul meu, care s-a dovedit și el, în timp, ireversibil.

Sigur, aș minți să spun că viața mi s-a părut mai dulce cât nu m-am plâns, ba chiar uneori eram în lipsă acută de idei când purtam vreo conversație.

Dacă nu mă plâng de nimic, ce să fac? Să râd?

În cele din urmă, chiar asta am făcut. Sigur, uneori a fost un râs pasiv-agresiv, alteori un haz de necaz, cert este că am scos-o la capăt.

Îndată ce scapi de acest cerc vicios – mă plâng, deci nu e nimic de făcut, deci nu fac nimic, deci situația continuă și eu mă plâng iarăși –, pornești un soi de filtru interior. Cumva, când încetezi să dai vina pe vremea de afară pentru starea ta de spirit, îți dai seama că e ceva ce poți schimba – pe tine.

Sună ca un pasaj din The Secret, știu, dar adevărul e că procesul are o logică a lui și, în timp, generează și alte schimbări.

Una dintre cele mai interesante schimbări în relația cu cei apropiați a fost că, într-un fel, au început să mă asculte mai mult. Probabil că fiecare lamentare a mea era înregistrată ca un soi de zumzăit enervant pe care nu îl percepeau, iar când zumzăitul a încetat, au devenit atenți.

Te plângi de relația sentimentală, fiindcă partenerul nu vrea să se schimbe? Schimbă tu câte ceva. Tot nimic? Schimbă partenerul.

Nu îți convine țara în care trăiești? Ai încercat să faci ceva? Nu? Ai încercat, dar ți se pare că eforturile tale sunt zadarnice?

La capitolul ăsta, probabil că oamenii de știință ne-ar permite o sesiune de lamentare terapeutică.

Altminteri, să te plângi de lucruri pe care le poți schimba cu un mic efort e ca în povestea cu Petrică și lupul. Riști ca, atunci când strigi „Lupul!” din motive întemeiate, nimeni să nu te ia în seamă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€