Lupta cu "procrastinarea"

Iulia Marin

Redactor

Procrastinare = tendința de a amâna sarcinile percepute drept neplăcute fără un motiv aparent, descrisă și ca aversiune față de muncă. 

*

„Suferi de procrastinare medie (50%). Amâni lucrurile pe care le ai de făcut când nu e cazul. Ești mediocră (acest termen m-a întristat – n.m.) când vine vorba de autocontrol.

Probabil că munca ta nu te satisface (pentru editorii mei – nu este adevărat!) sau ești înconjurată de tentații (asta da, e corect). Deși, în cele din urmă, îți faci treaba, probabil că ai putea să o termini mai rapid și cu mai puține bătăi de cap.”

Diagnosticul de mai sus – unul cam dur, din punctul meu de vedere – este rezultatul unui test online disponibil aici.

A fost și linia de start în experimentul meu de 7 zile.

*

Am o stare plăcută, îmi place ce fac, iar azi e vineri, deci mă așteaptă weekend-ul – cu această „mantră” am început prima zi a experimentului. Cu asta, cafea și ciocolată.

Totuși, monstrul și-a arătat colții din prima zi: am petrecut vreo oră uitându-mă la videoclipuri amuzante despre oameni care pierd vremea, în timp ce îmi ronțăiam ciocolata. Am numit asta „documentare pentru materialul despre procrastinare”. 

Nu trebuie să aștepți să ai chef să faci ceva. Cheful poate nu vine niciodată, cam așa sună avertizarea cercetătorilor.

În lipsa unei dorințe autentice de a munci, am fabricat-o cu o muzică antrenantă în căști – echivalentul sonor al unui duș rece și le-am spus tuturor că sunt foarte ocupată. A mers. Mi-am găsit de lucru, așadar.

A doua zi, fiind sâmbătă, experimentul a fost un eșec. Am petrecut întreaga zi într-un far niente nu tocmai confortabil, fiindcă m-am simțit vinovată.

A treia zi, am procrastinat ușor până spre prânz (a se citi: am zăcut, pur și simplu, pe canapea), când am decis că e cazul să îmi îndeplinesc responsabilitățile casnice rămase în aer după ultimul experiment.

Ca să îndulcesc situația, am dansat cât am dat cu aspiratorul și am ascultat muzică în timp ce spălam vase. A fost distractiv, dar mi-a luat de două ori mai mult decât de obicei, fiindcă, în prealabil, a trebuit să aleg muzica și un soi de echipament, dar și să îmi fac încălzirea pentru dans.

Ilustrație: Fireflypict/Dreamstime

„Nu merge așa”. Cum a ajuns România în criză energetică și ce trebuie să facă statul român până la vară, ca să evite o situație similară

Întărirea rețelei, grăbirea investițiilor în capacitățile de stocare, contorizarea inteligentă, dar mai ales curajul de a face loc rapid investițiilor în capacități noi de energie alternativă - doar câteva dintre soluțiile pe care statul român le ignoră. De ce?

5G+ la metrou: de ce internetul mai rapid înseamnă, de fapt, mai mult timp pentru tine (P)

Odată cu beneficiile 5G, drumul cu metroul devine, în sfârșit, timpul acela pe care îl poți folosi exact cum îți dorești. Iar într-un oraș în care suntem aproape mereu pe fugă, câteva minute în care faci ce-ți place sunt suficiente cât să-ți schimbe starea de spirit și să ajungi la destinație puțin mai relaxat.

A patra zi, luni, mi-am făcut o listă cu lucruri de făcut. Știința procrastinării spune să te organizezi, așa că am ținut lista pe birou toată ziua. Se pare că n-a fost suficient, trebuia să o mai și citesc.

La un moment dat însă, m-am pierdut în meandrele unui text și am petrecut restul zilei lucrând la el. La final, am văzut lista pe masă și am avut un mic atac de panică. (Spoiler alert: celelalte trei puncte de pe listă au rămas nerezolvate întreaga săptămână.)

Marți, m-a ajutat faptul că aveam de predat un text nu la o oră anume, ci în ziua respectivă. În funcție de ora la care îl predam, aveam și timp liber. Gândul la timpul liber m-a făcut extrem de eficientă. ?

Mai târziu, m-am întrebat îngrozită ce aș face dacă aș fi bugetară și ar trebui să lucrez nu pe proiect (în cazul meu, un articol), ci la program. Concluzia a fost că trebuie să ai o voință de fier când lucrezi la stat.

Ziua numărul 6 a fost supraaglomerată de sarcini neplăcute. Mi-a fost imposibil să amân măcar una, așa că le-am îndeplinit pe rând, trunchiat. Am fost mult prea stresată ca să mai ascult muzică, să ronțăi ciocolată sau să mă gândesc la lucruri plăcute.

A fost o zi tristă cea în care nu am procrastinat deloc.

Totuși, antrenamentul zilei cu numărul 6 a fost perfect pentru cea din urmă: m-am trezit că asist timp de 3 ore la o dezbatere și scriu ca un roboțel, fără să îmi ridic ochii din laptop.

După asta, am scris alte 3-4 ore fără să îmi permit vreo pauză mai lungă de 5 minute și fără să mai îndulcesc situația. Practic, față de ziua precedentă, ultima zi a părut floare la ureche.

La finalul celor 7 zile, am dat un nou test. Rezultatul a fost de 38% – procrastinare ușoară, deci, în scădere cu 12 puncte.

Mă voi opri, totuși, aici. Să fii workaholic este cel puțin la fel de periculos.