Lista cu produse cerute la internare care a intrat în posesia redacţiei PressOne.
Lista cu produse cerute la internare care a intrat în posesia redacţiei PressOne.
07/04/2019
Listă pentru transplant: "500 de grame de crenvurști, 3 cutii brânză topită, un bax de hârtie igienică..."
La Centrul de Transplant Medular din Tîrgu-Mureș, pacienţii primesc înaintea internării o listă cu „necesarul”.
Când o parcurgi, ai crede că bolnavul e invitat, preventiv, să-şi organizeze și propriul parastas, însă e doar o mostră a degradării sistemului medical din România.
PressOne a intrat în posesia unei astfel de liste, pe care un fost pacient al Centrului a primit-o în urmă cu două luni, înaintea transplantului.
Foaia conţine indicații legate de ce trebuia să aducă de acasă.
Printre altele: „500 gr. cremvuști, 3 cutii brânză topită, biscuiți, compot, 1 bax hârtie WC, 2 bax apă plată, 2 kg zahăr, 2 kg lămâie, 3-5 cutii ceai de fructe sau de mentă”.
Indicațiile sunt scrise cu majuscule, în timp ce informațiile cu adevărat importante, cele privind actele necesare internării, sunt trecute la finalul listei, cu litere mici.
Pe lângă „traista cu merinde”, pacientului i s-a cerut și un număr impresionant de farfurii și tacâmuri de unică folosință: 90 de farfurii late, 50 de farfurii adânci (boluri), și câte 90 de linguri, cuțite și furculițe.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Foaia prevede şi obligaţia de a duce de acasă prosoape, pijamale, chiloți, maieuri, dar și pastă de dinți, săpun și gel de duș.
Nici necesarul de medicamente nu e asigurat.
Bolnavul trebuia să achiziționeze din surse proprii două cutii de Aciclovir − medicament antiviral administrat pacienților cu funcția imunitară compromisă, cum e cazul celor care au trecut printr-un transplant de măduvă osoasă.
Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, plagiat cu repetiţie
Mai multe articole ştiinţifice semnate de Marilen Pirtea ca prim autor au probleme etice. De curând, el făcea apel la curăţirea învăţământului.
*
Inițiatorul transplanturilor de măduvă de la Centrul din Tîrgu-Mureș, care funcţionează din 2001, este profesorul universitar doctor Benedek István.
Contactat de PressOne, el a declarat că a ieșit la pensie iarna trecută și că șefa Centrului este acum „conferențiara Lázár”.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Este vorba despre Lázár Erzsébet, fosta lui soție.
Medicul a izbucnit în râs când a auzit de pacientul căruia i s-a cerut să se prezinte la internare cu o jumătate de kilogram de crenvurști.
„Eu încă de așa ceva nu am auzit. Mai erau niște medicamente care nu se aduc în România, iar familiile pacienților se chinuiau să facă rost. Oricum, nu erau medicamente foarte scumpe.
Eu acum sunt simplu profesor la facultate, am fost pensionat în noiembrie din partea Direcției Sanitare. Dar mă voi interesa la spital să văd ce s-a întâmplat. Sunați-mă mâine!”, a fost prima reacție a profesorului Benedek.
Când l-am sunat a doua zi, a încercat să ofere explicații.
A recunoscut că lista e reală.
Ne-a spus că a fost întocmită de reprezentanți ai Centrului de Transplant Medular, doar că „nu e obligatorie”.
„E o recomandare, dacă vreți.
Vorbim despre pacienți care stau internați câte trei săptămâni sau o lună, şi care au parte de un regim special.
Nu poți să vii, în cazul lor, cu mâncare de acasă.
Vorbim despre un regim alimentar special. Poate fi în interesul familiei să mai ducă ceva uneori, pentru că nu poți introduce în camerele sterile mâncare gătită acasă.
La spital există o mică bucătărie unde se gătește special pentru pacienți. Când stai atâta timp în spital, poate vrei să mănânci și tu ceva mai deosebit.
Dar, repet, e doar o recomandare, și nu o obligație. Eu, cât timp am condus Centrul, le-am spus mereu că, dacă omul e sărac și nu are de unde, să nu carecumva să-i impună ceva”, a mai spus doctorul Benedek, fost lider al UDMR Mureș și fost consilier local în Tîrgu-Mureş.
Conferenţiara Lázár Erzsébet, actuala șefă a Compartimentului Hematologie și Transplant Medular din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Tîrgu-Mureş, n-a răspuns la solicitarea PressOne de a comenta situația de la Centrul pe care-l conduce.
În România, există cinci centre destinate transplantului medular: două la București, și câte unul la Timișoara, Iași și Tîrgu-Mureș.
Există două tipuri de transplant de măduvă, pentru diferitele tipuri de boli hematologice.
Autogrefa (sau transplantul autolog de celule stem hematopoietice): celulele medulare se recoltează de a bolnav și se readministrează la un interval de 1-2 luni.
Alogrefa (sau transplantul alogen de celule stem hematopoietice): celulele se recoltează de la un donator sănătos compatibil cu pacientul, și vor fi administrate pacientului după tratamentul specific de condiționare.
În România, un transplant medular costă 25.000 de euro cu celule recoltate de la pacient şi 40.000 de euro cu celule de la un donator.
În străinătate, preţul unei astfel de proceduri ajunge şi la 120.000 de euro.
500 de grame de crenvurști și un bax de hârtie igienică fac vreo 23 de lei.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this