La 34 de ani, Sergiu Gherman a făcut parte dintr-o echipă care a câștigat un Grammy. Românul care se mândrește cu țara lui peste hotare: „Există și oameni care se țin de cuvânt”

„Ascultam multă muzică încă de pe vremea când eram în burta mamei mele”, povestește Sergiu Gherman, născut la Oradea, azi unul dintre cei mai apreciați producători din lume. La Grammy Awards în 2023, Sergiu a făcut parte din echipa care a produs materialul muzical recompensat cu „Best Rap Album” – „Mr. Morale & The Big Steppers”, al lui Kendrick Lamar.

Este prima oară când câștigă, după ce a mai fost nominalizat de două ori. Dar e abia începutul. 

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Primul concert, la 12 ani

Sergiu a copilărit la Oradea, în cartierul Nufărul, într-o familie cu un tată care cânta la chitară (deși lucra la vamă) și o mamă profesoară de chimie, care punea mereu viniluri în casă sau la petreceri. „Era un sentiment aparte să descopăr muzică nouă, să mă atașez de anumite piese și artiști. Majoritatea melodiilor din acele vremuri au devenit soundtrack-ul vieții mele. În secunda în care le dau play, știu exact unde eram și ce făceam. Am fost norocos să descopăr multe stiluri muzicale de calitate, încă de la o vârstă fragedă”, povestește el.

Astfel întră în scenă „Human Nature” al lui Michael Jackson, prima lui amintire muzicală, urmărea, alături de mama lui, concertul din ’92 a lui MJ de la București, sau „If I Ruled the World”, semnată Nas și Lauren Hill, piesă care i-a făcut trecerea spre hip-hop.

Când a început nebunia casetelor, Sergiu le asculta pe toate – deși nimeni nu i-a luat, la început, hobby-ul în serios. Prin clasa a IV-a a scris primele versuri, și-a pus numele de Rappy, la inițiativa unui prieten, și a început să cânte.

La 12 ani a susținut primul lui concert și nu s-a mai oprit. „Pasiunea pe care o aveam îmi dădea convingerea că vreau să fac asta. Eram fascinat de versuri, de flow, de sunete și de videoclipuri”, își amintește el.

La 13 ani, a început să simtă nevoia de a-și înregistra propriile piese, deși nu prea existau studiouri în Oradea. Inițial a lucrat instrumentalele cu Alex Ardelean și Gabriel Băruță, în timp ce el scria versurile și apoi înregistrau. Își aduce aminte și acum de prima piesă înregistrată cu Alex, în studioul Radio Transilvania, care pe atunci era în cartierul lui, dar și prima melodie cunoscută local, făcută cu Gabriel, când avea 15 ani, „Muzica, a doua mea mamă”. 

„Atunci am început să mă îndrăgostesc cu adevărat de producție”, spune muzicianul.

Voia să devină rapper: se promova pe forumuri și prin concerte locale, sau la Paraziții și La Familia, fiindcă-l știa pe proprietarul unui club unde se organizau baluri ale bobocilor. „Făceam legătura între artist și proprietar și singura mea cerință era să cânt în deschidere. Așa mi-am făcut un nume local, iar apoi am început să trimit demo-uri (CD-uri) peste tot prin țară”, explică el. 

Patru ani mai târziu, lansa și primul album, „Decor”, unde în cântecul care dă numele albumului își spune chiar povestea lui: despre cum un puști încearcă să-și facă un nume în showbiz-ul românesc.

„Toate oportunitățile duceau spre Los Angeles”

Sergiu producea, încă din adolescență, pentru majoritatea artiștilor români pe care îi asculta încă de mic. Următorul pas era să-și încerce norocul și internațional. Tatăl lui era stabilit de câțiva ani la Chicago, unde s-a dus să muncească, iar în 2008 a plecat și el. „M-a prins «febra» cu producția mai tare decât partea cu rap-ul, așa că am încercat să fac puțin networking prin Chicago, cu ajutorul Myspace și Facebook, dar toate oportunitățile duceau spre Los Angeles”, povestește Gherman.

A încercat și a ajuns în LA de patru ori, înainte să se mute definitiv, în urmă cu 12 ani. Nu avea bani: dormea în studiouri, deși lucra într-un studio din Compton, cu unul dintre fiii lui Dr. Dre, Curtis Young. Revenit în Chicago s-a înscris la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Columbia, unde a primit și o bursă specială, dar a renunțat, pentru că nu era lasat să folosească studioul, iar el avea nevoie de practică.

Sergiu avea planuri mari pentru el însuși: în cele din urmă a ajuns la studioul lui DJ Khalil, unul dintre producătorii săi preferați încă de pe vremea când era în România, care i-a devenit mentor. „Nu m-a interesat câți bani am sau n-am, nu m-a interesat ce crede lumea, nu m-au interesat standardele celor din jur. Știam că drumul ales e unul care implică sacrificii și muncă, așa că am hotărât să nu mă victimizez, ci să îmbrățișez drumul așa cum e el și să încerc, zi de zi, să fiu mai bun în ceea ce fac”, povestește el.

Ce a funcționat cel mai bine pe drumul către succes? Faptul că e un mare fan al muzicii, un om care cumpără, studiază fiecare copertă, știe fiecare producător, compozitor sau casă de producție. 

„Am fost mereu pe fază, cu orice eveniment de networking, orice concert unde mergea câte un producător sau muzician pe care-l admiram. Eu eram acolo, mereu pregătit. Am trimit sute de mail-uri, am fost refuzat de nenumărate ori, dar nu mi-am pierdut vreodată entuziasmul. Am văzut succesul și tot ceea ce vine după, întotdeauna”. 

„Vulnerabilitatea acestui album cred că are puterea să vindece”

Momentul în care a simțit că are succes în State și că devine o voce în domeniu a fost cel în care a început să lucreze cu SZA, colaborare urmată de nominalizările la Grammy. Prima oară a fost nominalizat cu SZA și albumul „Control”, iar a doua oară cu H.E.R., pentru „Albumul Anului.” 

„Atunci am simțit cu adevărat că se întâmplă ceva, pe lângă momentul în care am semnat primul contract de publishing și am devenit membru cu drept de vot în cadrul Recording Academy (Grammy). A fost un sentiment incredibil să votez pentru atâtea categorii și să particip la treaba asta”, spune el.

Anul ăsta, Kendrick Lamar a fost nominalizat Grammy pentru „Cel mai bun album rap” și „Albumul Anului”, iar artistul a câștigat la prima categorie. Odată cu acest premiu, Sergiu a devenit și el câștigător de Grammy, deoarece, pe albumul rapper-ului – „Mr. Morale & The Big Steppers” – a lucrat, alături de echipa lui de producție, la melodiile „Mirror” și „Auntie Diaries.” 

„Grammy-ul aparține lui Kendrick, dar noi câțiva care am lucrat la acest material ne bucurăm enorm să facem parte dintr-un body of work care a câștigat un așa premiu, plus o nominalizare la Albumul Anului.”

Sergiu și Kendrick Lamar s-au cunoscut la un concert, când Lamar încă nu era un superstar, iar apoi, prin cunoștințe comune, totul a dus organic spre munca lor în studio. 

„Am lucrat patru ani la materialul ăsta. La un moment dat, înainte de pandemie, eram cam gata cu tot și făceam ultimele retușuri, la studioul lui Rick Rubin, și parcă nu-mi venea să cred că suntem gata. Am început să ascult anumite piese de pe album și eram mega entuziasmat. Apoi, câteva dintre piesele noastre au scăpat pe net, neterminate, a venit pandemia, dar și o pauză. Toți am trecut prin schimbări interioare în perioada aia”, povestește Sergiu Gherman. 

Când au reintrat în studio, făceau și 10 schițe pe zi, iar când a apărut albumul, încă era sceptic și nu-i venea să creadă că unele dintre piesele pe care le-au pus cap la cap împreună au rămas pe album. „Mi se pare că e unul dintre cele mai importante albume hip-hop, iar lumea va înțelege asta în timp, pentru că reprezintă o perioadă extrem de importantă, unde energia colectivă era dubioasă, în toată lumea. Vulnerabilitatea acestui album cred că are puterea să vindece anumite persoane care-l ascultă. Kendrick e una dintre vocile care vor conta mulți ani după ce plecăm noi de aici”, spune Sergiu.

„Cel mai frumos e când există chimia aia faină între artist și producător”

Sergiu spune că lumea nu înțelege foarte bine ce înseamnă munca de producător și că există o diferență între construi un instrumental, pe care apoi îl trimiți către artist să tragă voci, în timp ce altcineva face producția finală. Simplu zis, producătorul este cel care decide ce rămâne în piesă și ce nu. 

„Un producător poate simplifica piesa, fie prin crearea spațiului necesar ca artistul să strălucească, fie prin a îmbunătăți muzical instrumentalul (de capul lui sau alături de alți muzicieni), pentru a scoate în evidență aspecte tehnice care compensează pentru interpretarea artistului. Cel mai frumos e când există chimia aia faină între artist și producător, abia atunci se creează ceva cu adevărat special”, explică el.

Gherman a lucart cu artiști precum Rich Brian, Joji, Marvel (pentru coloana sonoră a filmului „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”), Bekon, SZA, H.E.R., Hozier, RZA. 

„Când sunt în studio, focusul e sa fiu atent la echipa mea, să îmi dau seama de energia colectivă a camerei și să văd cum pot inspira artistul”, povestește Sergiu. În plan local, producătorul susține că a ținut mereu legătura cu artiștii și prietenii de acasă, în special cu oamenii care l-au sprijinit la începuturi, și lucrează cu plăcere alături de ei. A terminat recent albumul nou La Familia, „Foarte”, unde s-a ocupat de mix/master și câteva producții adiționale, dar lucrează constant și cu Smiley, iar acum se ocupă de noul album GuessWho, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai săi.

Cât despre industriile muzicale de acolo și de aici, Sergiu le caracterizează drept două lumi diferite, cu bune și rele. „Plusuri și minusuri sunt peste tot. Acasă e acasă, dar există limite, aici nu prea, însă, toate vin cu un cost.”

Cel mai bun medicament pentru suflet este să fiu acasă

„Viața socială, relația cu familia și prietenii de acasă, sala, drumețiile și meditația mă țin cu picioarele pe pământ”, spune Sergiu. La început, provocarea a fost să trăiască de pe o zi pe alta. Acum, cea mai mare provocare rămâne să-și păstreze spiritul creativ de atunci. 

Nici gândul de a reveni în România nu e departe, deși anul trecut în noiembrie a fost prima oară când a vizitat țara, după o pauză de patru ani. „Iubesc să vizitez Europa și cred că cel mai bun medicament pentru suflet este să fiu acasă. La un moment dat, mă voi restabili în România și voi veni aici doar când trebuie”, spune el.

Raye, Jungle și Michael Kiwanuka se numără printre numele care îl inspiră. Dar nu e atât de sigur că va putea inspira mai departe pe cineva. „Toți tinerii sunt dependenți de telefon și social media și nu mai apucă să se plictisească. Creierul nu este făcut să proceseze atât de multă informație. Noi din plictiseală deveneam creativi, eram prezenți și ne bucuram foarte tare când ieșea muzică nouă. Acum, iese în fiecare săptămână ceva nou, se consumă rapid și cam aia e. (…) Eu vreau să fiu fericit în timp ce fac ceea ce-mi place și să împărtășesc fiecare moment de bucurie alături de oamenii pe care-i iubesc”, spune el. 

În final, am vrut să știu care ar fi unicul, singurul lucru pe care ar vrea ca oamenii care îi citesc povestea să îl știe. 

Răspunsul a fost simplu: „Că există și oameni care se țin de cuvânt.”