Jungle Cruise (2021) - Pirates: The Next Generation

De văzut? – Nu?

Cu: Dwayne Johnson, Emily Blunt, Jack Whitehall, Edgar Ramirez, Jesse Plemons
Sinopsis: The Rock și Emily Blunt caută copacul vieții, în acest urmaș spiritual al Piraților din Caraibe, bazat tot pe un montagne-russe Disney
Seamănă cu: Pirates of the Caribbean (Disney, 2003-2017), The African Queen (John Huston, 1951), Romancing the Stone (Robert Zemeckis, 1984)

Jungle Cruise e ceea ce se întâmplă când faci un film prin comitete și comiții. TEORETIC filmul are tot potențialul să fie un hit internațional, are talent cu cârca, un regizor competent și toată forța creativă a mastodontului Disney în spate. TEORETIC este fix genul de film care să relanseze motoarele complexului industrialo-cinematografic după ce a fost blocat de pandemie timp de aproape un an jumătate. Jungle Cruise e un film-spectacol, un blockbuster de vară plin de vedete și cu un regizor decent. Și totuși, de ce pare atât de plictisitor?

Nu mă înțelegeți greșit, m-am distrat la Jungle Cruise din plin, e genul de film la care îți lași creierul la intrare, imediat lângă standul de popcorn, un blockbuster „de epocă” în tradiția Pirates of the Caribbean. Dar chiar dacă The Rock e foarte carismatic și Emily Blunt e fantastică, Jungle Cruise nu e Pirates. E prea lung, trenează în mai multe puncte, e haotic și uneori, chiar plictisitor. Și e păcat.

Jungle Cruise e bazat pe un montagne-russe acvatic de la Disneyland, un ride care trece pasagerii prin diverse râuri și jungle, de la Amazonia la Africa.

Pe drum vezi animale animatronice și tot felul de alte minuni imersive, inspirate în mare parte de filmul clasic al lui John Huston, The African Queen, la rândul său adaptare după cartea cu același nume, la rândul său adaptată după narativele explorărilor coloniale de început de secol 20 și așa mai departe.

Inspirațiile succesive au dus la un fel de șlefuire al unui nucleu dur al tematicii filmului – dar dacă la Pirați tema principală erau… pirații, epoca de aur a pirateriei din Caraibe, la Jungle Cruise nu prea ai de ce să te legi, dincolo de un vapor și un râu. Și cum filmul nu te poate trece, ca ride-ul inițial, prin mai multe râuri, ai nevoie de o locație interesantă și misterioasă. Astfel ajungem la acea perpetuă sursă de teamă și atracție, Amazonul ca setting principal.

Dar filmul nu începe în jungla Amazoniană, ci în Londra scorțoasă a începutului de secol, fix în mijlocul primului război mondial. Lily Houghton (Emily Blunt) e o cercetătoare-aventurieră, jumătate Indiana Jones, jumătate Rose Sayer (Katherine Hepburn în The African Queen) care caută McGuffin-ul minune, un vârf de săgeată, care îi va deschide drumul spre copacul tămăduirii, un fel de izvorul tămăduirii cu petale.

Asta deși sexismul începutului de secol o relegă în tribune, pe fundal și nu în centrul atenției unde îi e locul.

Dușmanul ei încă nedescoperit e, la fel ca în Indiana Jones, bineînțeles un neamț (dar nu un nazist pentru că încă nu era la modă fascismul, doar militarismul), un prinț cu submarin, jucat hilar dar ciudat de Jesse Plemons (un actor foarte bun într-un rol mediocru). Lily și fratele său scorțos (Jack Whitehall – un actor care nu m-a impresionat niciodată într-un rol mediocru) ajung în junglă unde dau de Frank – The Rock, în rol de Humphrey Bogart, un căpitan de navă de croazieră pe Amazon cu UN MARE SECRET.

Avem tot echipajul, vorba unui clasic, să înceapă festivalul. Există o acțiune secundară cu mai mulți actori de limbă spaniolă în roluri de conchistadori blestemați conduși de Aguirre (excelentul Edgar Ramirez într-un rol de Aguirre care cred că-l face pe Werner Herzog să plângă) care fac prea puține lucruri ca să conteze și sunt acolo mai mult pentru acțiune CGI mediocră. A, mai e și Paul Giamatti pe acolo, un alt actor excelent care nu face mai nimic. Dacă vi se pare că descrierea mea a filmului e haotică și nu prea are niciun sens, of, o să vă enervați rău la film.

Emily Blunt ține filmul ăsta în picioare, pe când Dwayne Johnson, pe cât de carismatic este, își arată un pic limitele ca actor. CIUDĂȚENIA cea mai mare a filmului e că Blunt poartă PANTALONI, ceva nemaivăzut aparent la începutul secolului 20. Probabil că femeile care umblau prin jungle o făceau în rochii cu crinolină sau ceva.

Blunt e personajul principal (O femeie? Personaj principal? CU PANTALONI???), cea care duce acțiunea în junglă, descoperă chestii, salvează ziua și e în mod clar personajul cu care publicul ar trebui să țină. Acesta este poate singurul punct în care filmul deviază de la povestea cadru din The African Queen, cel puțin până apar elementele fantastice. Blunt e foarte bună, chit că talentul îi e irosit în filmul ăsta. The Rock, însă, e în elementul său și duce părțile din film pe care Blunt nu le domină, mai ales scenele de acțiune.

Și aici ne lovim de problema cea mai mare a filmului. Multe din scenele de acțiune, mai ales cele cu mult CGI, sunt haotice și imposibil de urmărit, în special din cauza montajului. Problema e mai ales vizibilă când vorbim de bătăi, fugăreli și alte scene de acțiune pură, care sunt groaznice.

E foarte ciudat, pentru că regizorul, Jaume Collet-Serra nu e Jesus del Cerro, ci e un regizor bunicel, „muncitor”, care a făcut și filme horror tensionate ca Orphan sau The Shallows și mizerii de acțiune cu Liam Neeson. Filmul ăsta a fost probabil însă produs, regizat și editat a la Disney, adică prin comitet, și acest lucru se vede, din nefericire, de la o poștă.

Cu toate astea, însă, e un film decent, care deși pe mine m-a pierdut pe drum, nu cred că eu sunt chiar publicul țintă primar. Dacă vreți să vedeți un film cu animale (am uitat să menționez jaguarul-mascotă CGI al lui the Rock) cu amerindieni glumeți (am uitat să menționez și tribul pierdut care păzește copacul magic) și cu modele pozitive atât pentru băieți cât și pentru fete (dar nu pentru germani, meine lieben!) puteți merge la sigur cu Jungle Cruise.

Nu e grozav, e lung și ușor incoerent, dar ceva îmi spune că o să aibă destule sequeluri cât să își găsească formula perfectă.