Iubiri interzise, jafuri și pelicule cu milioane de spectatori. O vizită în casele boierilor din Oltenia de odinioară

Ciprian Plăiașu

Viața

19/07/2024

Vorbim despre culele din Oltenia și Muntenia („culă”- locuință boierească fortificată, nr.), unice în peisajul arhitectural românesc, pe care, dacă le vizitați, veți avea ocazia să descoperiți viața boierilor din Oltenia de odinioară.

Numărul acestor locuințe nu este cunoscut cu exactitate. Se pare, însă, că în secolul al XIX-lea ar fi fost peste 50. Astăzi se mai păstrează doar jumătate dintre ele, iar până în prezent, 11 cule au fost incluse în Ruta culelor din programul de turism cultural România Atractivă.

 Cum „au ajuns” culele în România 

Țara Românească, inclusiv Oltenia, a intrat în atenția sultanilor otomani încă de la finalul domniei lui Mircea cel Bătrân (1418). Nu neapărat ca rută principală de cucerire a Europei, ci ca un stat tampon între imperiu și regatul maghiar. Acest fapt a făcut ca la nord de Dunăre, în Țara Românească, să nu existe atât de multe cetăți sau orașe fortificate, precum în Transilvania sau chiar în Moldova.

Această particularitate politică și regională a făcut ca boierii să ridice cule, iar domnitorii să investească în fortificarea mănăstirilor. Aceste fortificații au trecut cumva „neobservate” de puterea otomană, tocmai pentru că „modelul” lor a fost importat de la sud de Dunăre. 

Pentru că nu puteau să construiască cetăți sau castele, elitele acestor locuri au ridicat ceea ce pare a fi o casă mai mare, supraînălțată.

Etimologia cuvântului „culă”, de altfel, derivă din turcescul „kule”, care desemnează un turn, iar în spaţiul românesc defineşte, prin extensie, o locuinţă întărită în formă de turn, care are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj şi retrageri succesive ale zidului în înălţime.

Cule se găsesc încă în Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Regiunea Kosovo și, la nord de Dunăre, în sudul României, cu precădere în Oltenia.

Cula Greceanu - locul unde a fost filmat „Aferim” 

Culele oltenești nu sunt doar monumente de arhitectură, ci și locuri pline de istorie, de legende și de povești ce se vor descoperite. Cula Greceanu din Măldărești este una dintre ele. Aici s-a filmat celebra peliculă „Aferim”, a regizorului Radu Jude.

Multe platouri de filmare ale unor producții celebre au devenit ulterior adevărate obiective turistice, însă în cazul de față tocmai autenticitatea locului și a clădirii a oferit un plus de farmec filmului distins cu Ursul de argint la Berlin, în 2015.

Și nu e unicul film în care a apărut. Producțiile cinematografice precum „Drumul oaselor” (1980), „Iancu Jianu haiducul” (1981) și „Trandafirul galben” (1982) conțin scene filmate aici.

Cula Greceanu are însă o poveste mult mai lungă. Documentele o atestă la începutul secolului al XVII-lea ca turn de veghe şi de apărare. Apoi, este refăcută cu multe influențe ale stilului brâncovenesc, precum cele două cerdace cu arcade şi bolţile de penetrare din încăperea de la etajul întâi. 

Povestea unei iubiri interzise 

Deși cei mai mulți istorici locali plasează începuturile acestei cule mai degrabă în vremea lui Mihai Viteazul, există legende, dar și indicii istorice, din care reiese că prima construcție ridicată aici ar fi mult mai veche, de pe la începutul secolului al XVI-lea, când marele boier Nan, cu slujba de paharnic la domnie, a construit această culă pentru apărarea sa și a familiei sale. Dacă luăm în considerare anul 1517, cea mai vehiculată dată de construcție a primei cule la Măldărești, atunci aceasta ar fi cea mai veche culă cunoscută din România.

Revenind pe firul legendei, folclorul spune că nepotul boierului Nan, Tudor, zis mai târziu Maldăr, viteaz și înavuțit cu averile strămoșilor săi, își alcătuiește o oaste pe cheltuiala sa și se pune la dispoziția lui Mihai Viteazul, care pentru faptele sale de vitejie îl răsplătește mărindu-i moșia strămoșească și dându-i și rang de căpitan de oaste.

După moartea voievodului, căpitanul Maldăr, venind cu oastea sa în ajutorul lui Radu Șerban Voievod în lupta contra lui Simion Movilă pentru cucerirea domniei, cade prizonier în mâinile lui Simion, care îl predă hanului tătar ce îl ajutase în luptă.

Fiica hanului, Muhibe, văzând pe Tudor așa de chipeș, de mândru și de viteaz, se îndrăgostește de el, îi înlesnește eliberarea căsătorindu-se cu el și vine să locuiască la casa părintească a lui Tudor din Măldărești. Bineînțeles, circulă și o altă versiune a poveștii, în care fata îl ajută pe Tudor să evadeze și cei doi tineri fug împreună pentru a scăpa de furia hanului și se opresc abia în vatra Măldăreştilor, unde construiesc această culă și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Lui Tudor i-a fost atât de dragă tătăroaica, încât a trăit cu ea toată viața și a avut șapte copii, buni luptători, printre care și Ioniță Turbatul. Se pare că atât el, cât și fratele său, Atanasie, ar fi făcut parte din oastea lui Brâncoveanu, în jurul anului 1693.

Nu putem spune cu certitudine cât din această poveste este legendă și cât este adevăr istoric, însă documentele medievale îl menționează pe fiul lui Tudor Maldăr, marele paharnic Atanasie, care a modificat cula în anul 1688.

Aspectul actual al culei datează din secolul al XVIII-lea, ea fiind renovată între anii 1780 și 1790 de către boierul Gheorghe Măldărescu, nepotul căpitanului Tudor, împreună cu soția sa Eva. În anul 1790, aceștia au construit și biserica „Sf. Nicolae și Sf. Voievozi”, situată în apropierea culei.

Tragica moarte a Evei, ultima care a purtat până la sfârșitul vieții numele Măldărescu

După moartea boierului Gheorghe Măldărescu, soția lui, jupânița lui Eva a rămas singură și a trăit în culă până la al 90-lea an - în perioada în care e plasată acțiunea din Aferim.

Una dintre legende spune că, într-o noapte cu furtună puternică, când jupânița se retrăsese în camera ei, voci necunoscute s-au auzit din casă. Jupânița s-a înspăimântat și a strigat după ajutor, dar nimeni nu i-a auzit strigătele din cauza vijeliei și a ploii. A auzit cum ușa s-a prăbușit sub loviturile tâlharilor. Speriată, a fugit în camera alăturată și a ieșit în curte printr-o ușă din spate, îndreptându-se spre grădina din vale.

La lumina unui fulger, tâlharii au văzut-o și au urmărit-o. Au prins-o și au târât-o înapoi în casă. Când au aprins o lumânare și i-au cerut cheile cufărului cu bani, au descoperit că era moartă, cu ochii fixați asupra lor. Speriindu-se, tâlharii au fugit în noapte.

Alte versiuni ale poveștii spun că ar fi fost torturată și, deoarece a refuzat să dezvăluie locul unde erau ascunși banii, a fost ucisă. Ea a fost ultima persoană care a purtat numele Măldărescu până la sfârșitul vieții.

În anul 1853, cula a fost dată ca zestre Mariţei Măldărescu, la căsătoria acesteia cu pitarul (dregător din Ţara Românească, al cărui rol era să aprovizioneze cu pâine curtea domnească) Costache Greceanu, fost ispravnic de Vâlcea. Marița a căpătat după căsătorie numele Greceanu.

În jurul anului 1934, pictorița Olga Greceanu, descendentă directă a boierilor fondatori ai culei, a realizat o splendidă frescă în stil românesc tradițional, care îi înfățișează pe toți strămoșii săi.

Din 1967, cula a fost transformată în muzeu de etnografie, funcție pe care o îndeplinește și astăzi. La Măldărești, în cadrul Complexului Muzeal, puteți vizita și Cula I. Gh. Duca, precum și Casa Memorială I. Gh. Duca, ambele fiind monumente arhitecturale europene cu o semnificativă valoare istorică.

Aplicația de turism cultural România Atractivă te poate ajuta să descoperi astfel de bijuterii mai puțin cunoscute publicului larg din România sau din străinătate. „Ruta culelor” este o propunere foarte interesantă, unde poți descoperi unde a petrecut Mihai Viteazul când a fost numit ban al Olteniei sau cum arată locuința familiei Vladimirescu, locul unde s-a pus la cale Revoluția din 1821.

Acest material este realizat cu sprijinul Programului Național de Turism Cultural Istoric, România Atractivă, care inițiază periodic deplasări pentru documentarea la sursă a obiectivelor turistice aflate pe cele 12 rute de turism cultural.