REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

INTERVIU. De ce avem nevoie ca primăriile să lucreze cu peisagiști și cum ne-ar putea ajuta ei să scăpăm de alergii sau de tigrul platanului

Maria Tufan
Data: 17/10/2020
Foto: Diana Culescu

Campania electorală pentru alegerile locale a trecut, câștigătorii au fost anunțați, iar oamenii așteaptă deja să vadă puse în practică toate proiectele propuse de candidați. 

„Vom lucra cu peisagiști”, a fost una dintre promisiunile recurente ale celor mai mulți primari proaspăt aleși.

Ce înseamnă, însă, să fii peisagist? „Multă lume a crezut la început, când auzea cu ce mă ocup, că treaba mea e să pictez peisaje”, povestește Diana Culescu, președintele Asociației Peisagiștilor din România. 

Într-un interviu pentru PressOne, Diana Culescu explică în ce constă exact meseria de peisagist, de ce e importantă pentru oraș și cum e ea diferită de cea a unui arhitect sau a unui urbanist, dar și care sunt problemele cu care se confruntă acum Bucureștiul și ce soluții există pentru ele. 

„E nevoie de voință politică”, spune ea, și e nevoie să înțelegem că peisagistica într-un oraș nu ar trebui văzută ca pe un proiect, ci ca pe un proces, pe termen îndelungat, de muncă împreună cu comunitatea”.

Diana Culescu, peisagist și președinte al Asociației Peisagiștilor din România

Ce înseamnă, de fapt, să fii peisagist? Cu ce se ocupă un peisagist și ce presupune munca lui? 

În primul rând aceasta e o profesie foarte nouă. Prima școală de peisagistică a apărut în ’98 și primii peisagiști din România au apărut în 2003, eu făcând parte din a patra promoție. Și până în 2014 noi nu ne puteam angaja ca peisagiști nici măcar la propriile firme pentru că nu exista un cod COR (n.red. Codul Ocupațiilor din România) dedicat. 

O mică problemă pe care o aveam și care cumva există și în continuare e cea că nu ne putem traduce denumirea profesiei complet din engleză, unde avem landscape architect, pentru că în România denumirea de arhitect e protejată prin lege și o pot folosi doar cei care au făcut programe de învățământ de arhitectură. 

Și unde se învață peisagism? Nu în cadrul facultății de arhitectură?

Există diferite situații, profesia asta e interdisciplinară și la nivel internațional există peisagistică și pe lângă facultăți de horticultură – ca aceea pe care am terminat-o eu – și pe lângă facultăți de urbanism cum e cea de la Ion Mincu, dar și pe lângă științele mediului cum e la Oradea și pe lângă universități pline cum e Universitatea de la Craiova sau pe lângă școli de design. Ideea e că de fiecare dată ai un corp comun pe care peisagiștii îl învață plus niște specializări – adică lucrezi la scară macro, micro, ești mai axat pe plante, pe design ș.a.m.d. 

Acum, ca să răspund la ce face un peisagist, la noi, când am ieșit din școală, toată lumea avea impresia că eu pictez peisaje. Asta de la denumire și de la faptul că profesia nu era deloc promovată. Deși statul român a dezvoltat aceste programe de învățământ nu a avut grijă de absolvenții care ieșeau.

Asociația Peisagiștilor din România a fost înființată tocmai pentru a ne proteja noi singuri drepturile tocmai pentru că statul român nu o făcea. Nouă ne-a luat zece ani ca să introducem această ocupație în COR. 

Deci în 2003 aveam absolvenți de peisagism, dar a durat 11 ani ca ocupația lor să le fie recunoscută. 

Exact. Colegilor mei li s-a propus să fie angajați ca specialiști în rotația culturilor, în unele cazuri erau angajați ca șoferi, dar ei de fapt erau peisagiști. Și sunt multe alte exemple. Așa se întâmplă când statul român scoate niște absolvenți și nu îl mai interesează ce se întâmplă după.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

O altă problemă de angajare a mai fost și că administrația publică nu lucrează după codul COR, ci lucrează după un cod al funcționarului public, unde nici acolo nu există peisagistul. Încercăm noi acum să facem demersuri și în acest sens. 

PE SCURT, DESPRE DIANA CULESCU. Deține o diplomă de Licență în Peisagistică și o diplomă de Master în Dezvoltare Urbană Integrată. În 2015 a obținut titlul de Doctor în domeniul Horticulturii pe baza tezei „Elaborarea unei metode de analiză a calității spațiilor verzi urbane”. În 2016, Diana Culescu a devenit Președinte al Asociației Peisagiștilor din România (AsoP). De asemenea, este implicată activ în sectorul ONG din 2005, prin proiecte, ateliere de lucru, conferințe și alte activități, toate pentru a atrage atenția publicului larg asupra aspectelor referitoare la peisaj și mediul înconjurător.

Cum s-a schimbat percepția în timp asupra jobului de peisagist? A plecat de la oameni care pictează ceva și ce a ajuns acum?

Acum lumea știe că nu pictăm neapărat, adică putem să facem asta dacă vrem *râde*, dar în continuare se vede doar o singură parte a meseriei și anume aia de design, de organizare a spațiului. Și de ce zic chestia asta?

Dacă te uiți în toate licitațiile, există o legătură cu amenajarea spațiilor, care la noi se amenajează la infinit, dar nu se îngrijesc. Adică după ce ai terminat și ai tăiat panglica, nu mai bagă nimeni în seamă spațiul respectiv, să aibă grijă de el.

Tot ce înseamnă gestionare a spațiului se reduce la a strânge frunzele din parc și eventual la a curăța băncile, a schimba un bec. Nimeni nu își pune problema că un parc sau o grădină publică au nevoie de îngrijiri după, adică vegetația aia evoluează într-un fel, iar felul în care evoluează natural vegetația nu e cel pe care îl dorim noi în oraș. 

De ce? 

Că stând foarte aproape de arbori, de exemplu, ăstora dacă li se rupe o creangă ne cade pe mașini. La fel, au fructe care, după ce cad pe jos și nu le strânge nimeni, miros urât. Au frunze care, iarăși, după ce cad arată frumos cinci minute, dar dacă a plouat începi să alunci pe alei și tot așa.

Partea asta de gestionare care are legătură foarte mult cu ce ar trebui să facă peisagistul nu e luată în seamă. Și cel mai elocvent exemplu e că la noi Legea spațiilor verzi 24/2007 spune că toate localitățile din România, vreo 4000 și ceva dacă nu mă înșel, dintre care vreo 400 parcă sunt orașe, trebuie să-și facă Registrul Spațiilor verzi. Iar eu nu știu niciun registru al spațiilor verzi care să fie funcțional.

„La noi nu se face diferența între patru concepte – între volum vegetal și suprafață verde și între suprafața verde și suprafața permeabilă. Dacă e verde pe jos nu trebuie neapărat să fie permeabil, poate să fie o mochetă, cum se pune acum în Sectorul 1 pe liniile de tramvai. Acolo e suprafață verde și oamenii o văd ca pe o mare chestie pe care a făcut-o primăria, dar nu ajută la absolut nimic, dimpotrivă ți se mai desprind și bucățele de-alea de plastic pe care le inhalezi.” Foto: Diana Culescu / Bd. Turda intersecție cu 1 mai

Ce înseamnă acest Registru și de ce e important?

Are foarte multe fațete, dar dacă de exemplu o luăm pe partea de arbori, adică nici măcar pe toată vegetația, ar trebui să funcționeze ca un instrument pe care dacă acum apeși pe un buton, el să îți spună care sunt arborii periculoși, câți arbori trebuie să plantezi tu anul acesta și unde, care sunt speciile care îți creează alergii și în ce perioade, în ce perioade se taie anumite specii, că nu toate se taie în același timp, deși există mitul că toate se taie iarna-toamna, ceea ce nu e adevărat.

Sunt specii, cum e plopul, în care dacă intervii în orice altă perioadă în afară de cea indicată, destabilizezi arborele și îți cade în cap. Or, noi ne plângem că ne cad arborii în cap. 

La București lista aia e la fel din 2011.  

S-au dat foarte mulți bani pe făcut aceste sisteme informatice, la București s-au dat 2 milioane de euro, dar nu se folosesc și fiecare taie așa cum are chef. În 2014, de exemplu, s-a tăiat foarte prost din aliniamentul din Herăstrău și motivul a fost că dacă vine furtuna o să cadă în capul oamenilor. Dar dacă mergi în parc pe marginea aleilor, găsești aceiași arbori unde nu s-au făcut acele tăieri și nu au căzut în capul nimănui, dar ăia de la stradă trebuiau tăiați. E interesant de aflat cine a fost firma care s-a ocupat de ele, ca să știm de exemplu cine lucrează cu profesioniști și cine nu. 

Cine se ocupă de acest Registru Verde în mod normal?

Primăria, în general, iar în București intră în atribuțiile Primăriei Generale, pentru că de fapt PMB are obligația prin aceeași lege de a face strategia de dezvoltare a spațiilor verzi. E curios și cine a făcut acest registru, că de exemplu la Direcția de Mediu nu văzuseră până de curând acest registru, la fel la ALPAB (n.red. Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București), nimeni nu știa unde e și cum arată. Registru care, apropo, în România se dă pe un CD. 

Aceste registre s-au făcut cu niște firme de topometrie, că una dintre condiții era să fi făcut afaceri cu statul de nu știu câte sute de mii de euro sau un milion de euro pe proiecte similare, iar registre verzi nu se mai făcuseră. Așa că au considerat că asta ar fi ceva similar, măsurătoare topo, unde sunt arborii.

“Dacă am avea Registru Verde am putea afla cine a făcut tăierile care au dus la moartea arborelui indicat în imagini cu o săgeată roșie. Registrul Verde ne-ar putea spune și cine a plantat și îngrijit platanii de pe fâșia verde aflată în prim-planul fiecărei imagini și, astfel, am avea pe cine să întrebăm de ce aceste exemplare tot mor și sunt replantate.” Foto: Diana Culescu

Deci niște firme care au făcut drumuri au câștigat licitație de făcut registre de spații verzi? 

Da, cei care au măsurat drumuri se ocupă și de măsurat arbori. Și problema mai e și că s-au luat niște programe cu niște licențe foarte scumpe, în teorie sunt confidențiale prețurile, dar în practică având în vedere că nicio primărie nu și-a mai cumpărat licență după ce-a expirat înseamnă că există o problemă, și, neavând licență, tu nu ai voie să deschizi chestia aia la tine pe calculator. Deci nu ai licență, ai registru verde, dar îl ții pe CD într-un sertar. Toate primăriile le au așa, în sertar. 

Oricum aplicațiile astea au fost gândite prost. Niște IT-iști s-au gândit ce nevoie are un arboricultor pe teren, în vreme ce în afară toate programele astea au fost făcute invers – arboricultorii au fost cei care le-au zis IT-iștilor ce nevoi au de la acest program, pentru că trebuie să înțelegi fluxul de lucru din teren. Iar eu vorbesc despre programele astea pentru că am lucrat pe cele din SUA unde au cel mai dezvoltat sistem de tipul acesta. 

INTERVIU. De ce avem nevoie ca primăriile să lucreze cu peisagiști și cum ne-ar putea ajuta ei să scăpăm de alergii sau de tigrul platanului

Maria Tufan
Data: 17/10/2020
Foto: Diana Culescu

Pentru că a venit vorba de SUA, care sunt diferențele între a fi peisagist în România și a fi peisagist afară? 

Nu o să vorbesc de SUA, că întotdeauna avem chestia asta că „aaa, nu, frate, alea sunt la ei acolo, departe”. O să vorbesc de Europa, mai ales că și noi facem parte din UE.

În Anglia, de exemplu, când vrei să faci o casă îl chemi întâi pe peisagist care îți face un studiu despre ce se poate face pe teren, îți spune ce trebuie protejat pentru că poate ai arbori pe care vrei să îi păstrezi în viitor și dacă treci cu utilaje grele peste rădăcinile lor, ei se usucă și mor – un exemplu în acest sens e parcul Romanescu din Craiova unde s-a întâmplat chestia asta – și apoi îți spune și cam unde ai putea să inserezi tu casa și cam ce alură ar trebui să aibă – cât de lată, cât de înaltă, cât de mare, pentru a ieși un obiect care se potrivește în acest ansamblu pe care o să-l ai la sfârșit. 

Și în orașe cam ce-ar trebui să facă?

Rolul lui în alte orașe e acela de a coordona mai multe specializări. Un lucru pe care puțini îl știu e că noi, ca să vorbim pe limba mai multor specialiști, învățăm și urbanism în școală și pedologie (n.red. – studiul solului) și sociologie și multe altele, pentru că noi trebuie să înțelegem ce le cerem celorlalți. De-asta în străinătate, de cele mai multe ori, peisagistul e șeful unei echipe interdisciplinare care face ceva pentru oraș. 

La noi există această neînțelegere între ce trebuie să facă arhitectul, urbanistul și peisagistul. Știu că m-a întrebat cineva de curând, la un eveniment, „dar de ce trebuie să mai existe peisagiști? Că avem deja urbaniști”. 

Urbanistul îți spune cum se dezvoltă orașul, iar asta poate să fie o chestie foarte tehnică. Dar nu știe să îți spună cum se inserează toată chestia respectivă pe solul de acolo. Sau cum se integrează în peisaj. La Brașov, de exemplu, e foarte important ce se întâmplă pentru că ai un peisaj în jur și orașul ar trebui să se integreze foarte bine în asta. 

Deci nu e nicio concurență între urbaniști și peisagiști. 

Nu, eu nu o văd așa deloc, deși recunosc că așa se promovează în domeniu. Dar noi ne ocupăm și de tot ce are legătură cu natura și aici nu mă refer doar la plante, natura are legătură cu mult mai multe lucruri – de exemplu, țânțarii de la noi din casă au legătură cu faptul că în momentul în care construiești clădirea, trebuie să te asiguri că apa pleacă de peste tot. Altfel, oriunde rămâne o băltoacă mică, aia este o crescătorie de țânțari. 

Dacă vorbim la scară mai mare, o să dau exemplul clasic. Toată lumea zice că să se facă Centura Verde a Bucureștiului. Știi de ce nu se face Centura Verde a Bucureșiului apropo de organizare și strategii și organizarea teritoriului și mai știu eu ce? Pentru că Centura Verde a Bucureștiului nu se poate face în București, că trebuie să înconjoare orașul, deci trebuie făcut în Ilfov, pe proprietatea altor localități.

Deci ca să concluzionăm partea în care explicăm ce face un peisagist – dincolo de designul unui oraș și de încadrarea lui într-un întreg peisaj, el se mai ocupă și de tot ce ține de natură, îngrijirea ei, etc. 

Da, nu neapărat îngrijire, asta poate să-ți spună și un horticultor, dar de ce să favorizezi anumite plante și să le defavorizezi pe altele. În străinătate primăriile au făcut câte un ghid în legătură cu ce își doresc ele de la vegetația din oraș, pentru că diverse specii vin cu diverse boli sau dăunători. De exemplu, tigrul platanului.

Dacă ne uităm la orașele din Franța unde au avut peste 60% din populația arborilor platani, acum își reduc foarte tare populațiile de platani din oraș. Astea ți le poate spune un peisagist care înțelege foarte bine globalizarea bolilor și a dăunătorilor. 

Pe proprietatea privată nu prea ai de ce să intervii, dar oamenii înțeleg argumentele și dacă le spune primăria ce ar trebui să facă, ele au altă valoare, vor asculta diferit.  

În plus, spre deosebire de silvicultori și horticultori, peisagiștii sunt cei care cunosc și partea de istoric și istorie a orașului. Pentru că au existat diverse trenduri de plantare și atunci dacă cunoști istoricul acelor grădini, știi ce anume să refaci și cum ca să păstrezi identitățile locale. 

Un exemplu din București în acest sens? 

Aliniamentele din București erau un fel de sorcove, pentru că a existat un regulament care spunea că tu trebuie să ai grijă de ce se întâmplă în afara porții tale. Și în afară de a mătura și a da zăpada aveai voie să îți pui și un arbore, iar fiecare își punea ce avea chef. Aliniament înseamnă șirul de arbori de pe stradă.

Prin urmare la noi niciodată nu au fost aliniamente de aceeași specie până la sfârșit de secol XIX, început de secol XX, când mai ales în zona de nord a orașului a început partea de modernizare. Tot ce vedem acum Kiseleff, Aviatorilor, Prezan și așa mai departe, alea au fost gândite ca bulevardele din Franța, de-aia aveai aceeași specie de la un capăt la altul. O să mai vedem când și când inserat câte un ulm sau ceva, dar asta pentru că la un moment dat au picat niște arbori și prin perioada comunistă s-au înlocuit cu altceva.

Numai că asta nu e specific Bucureștiului vechi, tocmai de-aia au avut și un impact vizual foarte mare la noi, pentru că dintr-o dată vedeai ceva cu aceeași textură, aceeași culoare, care se mișcă la fel în permanență.

Și atunci, dacă vrei să gândești acum un aliniament acum nu îl faci dintr-o anumită specie pentru că specific Bucureștiului ar fi să nu ai un aliniament monospecie. De-aia poți să discuți cu oamenii din zonă ce-ar vrea să planteze acolo, tocmai ca să îi faci să își apropie spațiul din fața porții.

Și din toate astea, ce să rețină oamenii? De ce sunt importanți peisagiștii și cum ne afectează viața în orașe faptul că nu lucrăm cu ei? 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Sunt importanți pentru că au o viziune a lucrurilor care nu e nici de arhitectură, nici de urbanism. Cum ne afectează?

Când ne ducem afară din România și vedem ceva care ne place și ne întoarcem aici și nu ne place, vedem deja diferența dintre a lucra cu specialiști și a nu lucra cu specialiști. Inclusiv chestia asta pe care o avem și se numește photo opportunity, faptul că îți vine să-ți faci un selfie într-o anumită zonă, asta tot peisagistul o determină în străinătate, nu altcineva. 

Apoi, dincolo de funcția pur estetică, prin materialele pe care eu decid să le folosesc pe jos, de exemplu, tu vei folosi sau nu spațiul respectiv sau vei evita anumite lucruri. Inclusiv folosirea de culori diferite e relevantă. 

Și, desigur, toate implicațiile pe care le au deciziile de a folosi un material și nu altul – plantele care ne dau alergii, la ambrozie, de exemplu, că e problemă în București, noi am avea un cuvânt de spus pentru că știm cu cine să lucrăm, pe cine trebuie să întrebi, care sunt nucleele și ce trebuie să le faci. 

Legea ambroziei spune că omul trebuie să o taie, dar cum o înmulțești cel mai tare pe ambrozie? Tăind-o. Cum scapi, de fapt, de ea? Prin smulgere. Sigur că e o variantă mai scumpă, că cineva trebuie efectiv să o smulgă din pământ apoi să dea cu un ierbicid. Dar ăsta e singurul mod în care te asiguri că scapi, altfel o înmulțești. 

La noi nu s-a pus întrebarea de ce nu funcționează legea. Sau mai bine zis, s-au gândit, dar nu au întrebat pe cine trebuie. S-au gândit că nu merge pentru că nu sunt amenzile destul de mari. Și au mărit amenzile, iar oamenii de frica amenzilor au început să o taie și mai tare. Și ea s-a înmulțit și mai mult. Așa funcționează lucrurile la noi. 

Ambrozie la Biblioteca Națională. Foto: Lucian Muntean

Care sunt cele mai grave probleme din București care ni se trag din faptul că nu s-a lucrat cu peisagiști și cum ne afectează? 

În primul rând dispariția arborilor. Că noi în general când discutăm de arbori, discutăm doar dacă sunt frumoși sau urâți, dar ei ne folosesc la multe lucruri – ca să nu ne facem zob plămânii cu praf, că arborii au o suprafață desfășurată de aproape 200 de hectare, ca o mobilă exterioară de 200 de hectare unul singur, tot ce vedem noi praf pe mobilă, așa, afară se depune pe arbori și nu la tine în plămâni. Tot arborii sunt cei pe care se pune o peliculă fină de apă când plouă și împiedică inundațiile, arborii sunt și cei care ne țin umbră și multe altele. 

Și în al doilea rând faptul că nu avem acest concept de spațiu public de calitate, noi facem chestii care au legătură doar cu vizualul – „ia, uite, ce frumos, a pus niște panseluțe aici”. Dar cum mă afectează pe mine panseluțele alea?

Noi nu vedem chestia asta de calitate a vieții, că mă pot duce și discuta liniștit cu un prieten într-un parc, la noi trebuie doar să ne impresioneze cum arată, atât.

Mulți candidați ai alegerilor locale au vorbit despre reamenajarea spațiilor verzi din jurul blocurilor invocând tocmai argumentul ăsta de calitate a vieții. Câțiva chiar au spus că vor lucra cu peisagiști, alții că vor propune câteva proiecte și vor dezbate cu locuitorii. Cum se procedează în cazul acesta? Ce poate face primăria, te iau prin licitație pe tine peisagist?

Există căi, dacă le cauți. Toată lumea vede chestia asta ca fiind făcută prin licitație, dar nu cred că te obligă nimeni să nu faci un contract, acord de colaborare cu instituții sau organizații care te pot ajuta și care au competențe pe care alții nu le au. 

Adică faci degeaba licitație, dacă nu îți vine universitatea care are centru de cercetare pe soluția respectivă. Pentru că firmele care câștigă licitațiile tot acolo se duc, nu există mai multe laboratoare de analiză. Deci de ce să nu mergi tu direct la ei?

Spun asta pentru că Asociația Peisagiștilor din România, prin filiala de la București, are acord de parteneriat cu PMB din 2016, un parteneriat tripartit în care e și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, respectiv Facultatea de Horticultură, specializarea Peisagistică.  

E, acest parteneriat cu PMB nu a funcționat niciodată. 

De ce? 

Nu aș putea să spun, în general funcționează ceva când există voință. Noi am fost invitați și într-un grup de lucru la PMB, alături și de Facultatea de Arhictectură și de ALPAB și de mai mulți, să facem regulamentul pentru amenajarea spațiilor verzi.

Grupul ăsta de lucru a rezultat din hotărârea panseluța, un HCGMB de prin ianuarie 2015 parcă, prin care se decidea că nu se mai plantează panseluțe, că ne trebuie un regulament să vedem ce plantăm. A ieșit o chestie foarte mișto în urma acelui grup de lucru, HCGMB 128/2016, pe care nu o aplică nimeni. Nici măcar PMB, care a făcut acest regulament. 

Ce prespunea el?

Regulamentul prevede niște principii după care amenajezi. Un principiu e că acel spațiu trebuie să aibă relevanță în orice anotimp, nu punem niște chestii pe care să le vedem doar primăvara – ronduri de flori, de exemplu. 

Un al doilea principiu ar fi că orice faci tu, face parte dintr-o rețea. Adică dacă tu plantezi într-un loc platani, e posibil să ne omori pe toți pentru că vine tigrul platanului sau să omori ceilalți platani pentru că vine cancerul platanului. 

După aceea prevede efectiv modul în care ar trebui avizate astfel de lucrări. Dacă, de exemplu, ai un parc și el are mai multe zone, iar tu vrei să înlocuiești panseluțele dintr-o zonă, poate nu faci un proiect în acest sens, ci mai degrabă un plan de gestionare care îți spune că pe zona X trebuie să înlocuiești panseluțele, dar în zona Y faci cealaltă. Adică un plan de ansamblu pe toate plantele din spațiul respectiv. 

La noi știi ce se întâmplă? Se face proiect sau amenajare pentru rondul de la Universitate din jurul statuii, că acum e o statuie. După, vin și se fac proiecte pentru fiecare bucățică de-aia verde, aia e altceva, e alt spațiu verde și după aia vii și faci proiect pentru zona de lângă biserica Colțea, proiect pentru zona din fața teatrului și proiect pentru zona din fața statuilor de la Universitate. Tu nu vezi chestia aia ca pe un ansamblu, ca în momentul în care omul a ajuns acolo să se simtă în același oraș, că de-asta ne place la Paris sau în alte orașe de genul ăsta, pentru că ăia au un limbaj comun. 

Apropo și de spațiul din jurul blocurilor. Acelea trebuie să aibă niște elemente care sunt comune, dar și niște chestii care să lase puțin comunitatea să creadă că are o identitate locală. 

INTERVIU. De ce avem nevoie ca primăriile să lucreze cu peisagiști și cum ne-ar putea ajuta ei să scăpăm de alergii sau de tigrul platanului

Maria Tufan
Data: 17/10/2020
Foto: Diana Culescu

Și, atunci, cum ar fi bine să arate spațiile din jurul blocurilor? 

Păi n-ar fi bine să ai 100 de bănci, de exemplu, ci să le explici oamenilor câte tipuri de dispozitive de ședere le zic eu există. Ca să nu le încurcăm cu băncile, că alea sunt doar cele care au spătar, pentru că nu toate lucrurile pe care stai trebuie să aibă spătar și nici nu se pretează toate pe stradă. Sunt unele care îndeamnă omul să stea, altele care te ajută când te oprești puțin, dar te fac să vrei să pleci de acolo, iar în jurul blocurilor totul trebuie făcut cu foarte mare atenție de la caz la caz.

E ceea ce eu numesc un soi de acupunctură. Trebuie să vezi – dacă grădina e pe partea cu fereastra de la bucătărie, poți să pui o bancă, care în mod normal îți aduce oameni și copii, care țipă, vorbesc sau mai știu eu ce.

Dar dacă e sunt geamurile de la dormitor, poate omul ăla lucrează noaptea și nu îi țipi sub geam. Toate chestiile astea sunt un fel de colaj, trebuie să fii foarte atent la ce se întâmplă în cartier, nu le poți desena din birou, ia, facem așa, că m-am gândit eu nu știu cum. Acolo trăiesc niște oameni, trebuie să fii foarte atent ce se întâmplă. Inclusiv speciile pe care le plantezi în apropierea blocurilor sunt importante. Unele dau alergii, unele dau alergii în anumite sezoane, etc. 

Deci un astfel de proiect pentru amenajarea spațiilor dintre blocuri ar dura foarte mult. 

Nu neapărat, că nu trebuie să amenajezi tot spațiul. La noi e și chestia asta că nu ai voie să lași niciun colțișor neamenajat. Ce ar fi de făcut acolo? Ar fi de pus niște obiecte de mobilier în plus, adică zonele pe care stai, și niște plantații, astfel încât să protejezi diferite tipuri de utilizatori. Adică cei care stau în casă să nu-i audă prea bine pe cei care stau afară și se joacă. 

Și gardurile, că noi avem multe garduri. 

Da, era o poveste la garduri, nu știu sigur dacă e adevărată, că nu am apucat să citesc prea mult pe tema asta, dar aparent ele vin de la nemți care între cele două războaie mondiale aveau nevoie să depoziteze undeva mult fier, că dacă mai avem un război avem nevoie, și atunci au zis hai să facem garduri și le scoatem când ne trebuie. Nu știu cât e adevărat, repet, dar sună plauzibil. 

Ei, ele indiferent cum au început să fie realizate, ulterior au avut rolul de a direcționa niște circulații. Pentru că dacă nu pui gardurile alea, oamenii o iau pe cel mai scurt traseu, că și pietonii se grăbesc, ca și cei din mașini. Ca să controlezi cumva pe unde o iau oamenii, au pus și gardurile de fier. Dacă pui doar gard viu, la un moment dat se face o gaură prin gardul viu. Dar o poți controla prin mai multe feluri, nu doar prin fier. 

Am putea să înlocuim plantația respectivă din gard cu o specie care face ghimpi. Nu trece nimeni prin ea, nici pisica. Dar acolo trebuie să te gândești că folosești anumite specii cu ghimpi dacă e soare și anumite specii cu ghimpi dacă e umbră și e complicat, mai bine punem garduri de fier și ne luăm gândul. 

De-asta zic că ce se întâmplă între blocuri trebuie analizat bucată cu bucată. 

În străinătate se folosește foarte mult conceptul de pocket-park. Adică în parcurile mari de tip Herăstrău noi ajungem foarte greu, hai, o dată pe săptămână dacă suntem extrem de norocoși. Ei pornesc de la ideea că de la tine de acasă până la școală sau până la magazinul din colț sau până în stație, trebuie să mergi printr-o chestie care este continuu verde. 

Și nu neapărat verde, cât continuu un spațiu urban de calitate, care implică două chestii – siguranță (care provine inclusiv din faptul că nu te bate soarele în cap, dar și că nu te calcă mașina, dar și că nu te bate praful, etc) și posibilitatea de adăstare, adică să pot să mă opresc în locurile respective. Chestiile astea nu le au spațiile din jurul blocurilor noastre.  

Dar în acest momentm pe legislația actuală, pe formele de colaborare existente la noi, putem să ne gândim cu optimism că astfel de proiecte se pot face dacă există voința administrației locale? 

Nu ține numai de primar, depinde foarte mult de voința politică, adică foarte mult de consiliul local. E clar că se poate, că sunt o grămadă de sătuce în care s-au făcut o grămadă de lucruri. 

Dacă vor dori, în primul rând vor avea cu cine să lucreze. Că m-a distrat să descopăr că mulți cred că nu există foarte mulți peisagiști, că ei nu-i cunosc. Dar nu toți știu că avem deja 1500 de absolvenți. 

Dar unde se duc oamenii ăștia? Unde se angajează?

Foarte puțini lucrează în domeniu, mulți pleacă din țară și mulți utilizează ce învață pe calculator, că noi lucrăm cu multe programe de grafică, pentru a se descurca în diverse alte locuri.

În continuare nu prea poți să te angajezi ca peisagist la primărie, care în străinătate e principala sursă de venit. Peisagiștii lucrează cel mai mult în administrația publică, nu pe grădini private. 

Au lucrat până acum primăriile din România cu peisagiști? 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Sunt primării mai micuțe, colegi de-ai mei din zona Timișoara lucrează și la Cluj se mai întâmplă. Nu direct cu primăria, dar au fost multe concursuri privind spațiile verzi și am colegi care au fost subcontractați de alte firme care făceau studii de fundamentare. 

E foarte greu de lucrat cu primăria la noi.

Eu am lucrat cu primăria din aglomerarea lyoneză. Aglomerarea lyoneză e zona metropolitană, cea care cuprinde Lyonul plus alte 57 de orașe și comune care stau laolaltă și împreună și-au pus diverse probleme. 

Ei au Carta albastră pe care o folosesc la comun, care reprezintă principiile de la care pornesc în relație cu apa, cu râurile etc. Au multe astfel de chestii specificate acolo și ideea finală e că oriunde te duci în aglomerarea lyoneză arată la fel – folosesc același tip de bordură, folosesc pentru racordurile de la stradă aceleași module. A, că ai la un moment dat un părculeț cu tipul lui de lumină, de băncuțe, de nu știu ce, da. Dar per total când te duci în oricare dintre cele 58 de orașe și comune arată fix la fel, știi că ești în același loc. Nu ca la noi, Bucureștiul roz, bleu…

Că mi-a plăcut că în Sectorul 3 ar trebui să fie grena chestia aia, doar că în beton nu se poate obține grena și atunci e roz, deci avem sectorul roz. În fine, ideea e că poți obține și identitate locală, ca să recunoști că ești în sectorul X sau Y, dacă vrei. Până acum de exemplu știai că ești în Sectorul 1 pentru că era cel mai verde și asta pentru că așa a fost dezvoltată zona asta. 

Uite, de exemplu, în parcul Kiseleff, e un cerc așa, unde se făceau și târguri, se punea patinoarul, acela era marginea Bucureștiului la un moment dat, cercul era o fântână pe care o ocoleai cu calul ca să te poți întoarce în oraș. Deci tot ce e mai sus s-a gândit direct verde de la început, de-aia pare mult mai verde decât restul. 

Cam cât costă serviciile de peisagistică? Că dacă stăm să ne gândim la toate nevoile și problemele Bucureștiului, oamenii ar putea gândi că, pe bune dreptate, banii ar putea fi direcționați spre alte locuri. 

Dacă ar fi angajați în primărie, ar fi un serviciu integrat, deci nu ai da bani propriu-zis pentru peisagiști. Altfel, nu știu să zic care este gradul de efort pe care trebuie să-l faci, pentru că depinde foarte tare dacă vrei să-l faci tu sau să-l externalizezi.

Și dacă vrei să externalizezi să zicem un proiect de amenajare a spațiilor verzi dintr-un cartier? 

E complicat, că nu vorbim de un proiect, cum ziceam și mai devreme. Vorbim de un proces.

Dau din nou exemplul Lyonului. Au o chestie care se numește Grand Projet de Ville – marele proiect de oraș – în care modificau o bucată întreagă de oraș pentru că lucrurile nu funcționau bine din multe puncte de vedere, tehnic, social etc. Acolo venea peisagistul și discuta cu comunitatea. Au înființat centre comunitare de informare unde oamenii veneau și puteau întreba și afla și dezbate ce anume se va modifica și cum. 

Eu, să fiu în locul unui primar de sector din București, nu aș zice „ia, fă-mi și mie un proiect aici”. Nu m-ar interesa asta, că proiecte au mai făcut și alții și în continuare nu e bine. Asta pentru că se fac proiecte din birou fără a discuta cu oamenii.

Diana Culescu, peisagist

Apoi peisagistul pornea de la niște principii – umbră, spațiu în care să stăm, spațiul prin care trecem, diverse tipuri de pavaje te îndeamnă să treci pe jos, altele cu bicicleta, adică ei doar din pavaje negociază fluxurile de circulație, de-aia nimeni nici nu se ceartă acolo că de ce treci tu pe unde ar trebui să trec eu. Nu. Stabilesc traseele oamenilor prin pavare, că pe unde trece pietonul, biciclistului i-au pus un pavaj care să-l încurce, deci i se face alt traseu și tot așa.

După ce vorbesc de principii și zonificare în vreo două-trei sesiuni, adică se fac mai multe planșe până e toată lumea mulțumită – și peisagistul că a respectat regulile, și comunitatea că a primit ce are nevoie – abia atunci rezultă proiectul. Deci totul e un proces, nu plătești un proiect.  

Pentru chestia asta poți să îți faci tu primărie un departament cu centru de informare care cunoaște comunitatea, cu facilitatori ai discuției, că și eu ca peisagist nu sunt obligat să știu psihologie umană ca să nu mă cert cu oamenii care nu înțeleg nu știu ce și țipă la mine. 

Bun, evident că asta nu se va întâmpla prea curând în București, să fim realiști. 

Da, asta nu se va întâmpla, dar asta e iar o problemă a noastră. Că vrem să facem totul de la un capăt la altul. Eu aș stabili mai degrabă niște priorități. Pentru că e clar că nu ai resursele necesare acum. Chiar și dacă să zicem ar lucra 1500 de peisagiști pe gratis și ai avea proiectele – nu ai bani să le implementezi pe toate. 

Dar în unele zone e mai ușor decât în altele. Uite, de exemplu Drumul Taberei unde a fost gândită de la început o matrice cu spații verzi, nu ca în alte cartiere dormitor gen Rahova, Ferentari, Berceni. Chiar nu ai de făcut altceva decât să vii peste matricea aia și să o aduci la standardele de azi și la cerințele oamenilor de azi. 

O altă chestie ar fi să sistematizezi parcările, că unii parchează cum vor ei, ocupă și două locuri deodată. Peisagiștii își pot aduce niște viziuni. Și mai jos e un exemplu.

Dacă din satelit pare un parc, în realitate suprafața verde de lângă râul Saône joacă un rol complet diferit. Foto: Google maps – Mâcon, Franța
Este, de fapt, o mare parcare. Astfel, suprafața vegetală ține umbră mașinilor, reține apa și protejează zona de praf. În weekend-uri, parcarea se golește și lasă loc târgurilor mobile. Foto: Google maps – Mâcon, Franța.

Deci soluții există totuși, nu trebuie să ne pierdem speranța că nu ni se va îmbunătăți viața. 

Da, întotdeauna există. Nu prea se pupă cu cerințele alea clasice de ieftin rapid și bun. Dacă vrei rapid și bun, în mod sigur nu o să fie ieftin, că nu ai cum. 

Și că vorbim de soluții, iarăși important este că mai e o problemă la noi. Spațiile verzi sunt considerate construcții, conform Legii 50, Legii Construcțiilor. Ceea ce înseamnă că orice ai face acolo ai nevoie neapărat de un arhitect cu drept de semnătură, nu îți e de ajuns un peisagist, iar arhitectul nu are obligația de a lucra cu un peisagist. 

Soluția și aici e ca în licitație, de exemplu, când se specifică detaliile proiectului, să îi impui arhitectului să lucreze și cu un peisagist. 

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone