Înotător începător, caut casă cu piscină

Iulia Marin

Redactor

Salut! Mă numesc Iulia și sunt dependentă de înot. Chiar în acest moment, scriind textul de față, calculez câte ore îmi vor rămâne libere în această săptămână, pentru că le voi converti în lungimi de bazin.

Nu vreau să mă tratez, dar sper să inspir și alți neinițiați în secretele înotului – printre care mă număram, în urmă cu doar o lună – să se lase duși de val. ?

Valul de entuziasm

Prima insolație din viață am trăit-o acum vreo lună – într-o scurtă vacanță la mare, când tocmai deprindeam tainele plutitului, să zicem. După trei zile de zăbovit în apa sărată, cu soarele pe spate, nu m-am ales decât cu febră și cu invidie față de înotătorii experimentați care străpungeau valurile cu brațele rotindu-se ca o morișcă.

Într-un videoclip pe care îl păstrez în arhiva personală a rușinii, mă zăresc plutind o vreme, în stilul caracteristic de la debutul meu de înotător amator, până când încep să agit frenetic mâinile și picioarele și, de acolo încolo, mă scufund lent, dar sigur. Știam, carevasăzică, nu să înot, ci să mă înec.

Totuși, primul pas era făcut: descoperisem roata, adică faptul că apa te ține la suprafață. Mai trebuia „doar” să îmi coordonez mișcările astfel încât să înaintez: nu să mă scufund. Cu acest gând în minte, m-am încăpățânat să îmi petrec orele libere în apă.

Primul contact cu apa din piscină m-a făcut să îmi dau seama că, de fapt, nu știam mai nimic. Am devenit un stres pentru prietenii care știau să înoate și care mă însoțeau – aveam nevoie permanent de cineva care să mă supravegheze și să mă felicite dacă reușeam să nu mă scufund vreme de 20 de secunde.

Și, cum nu mă mai dădeam dusă din piscină, au făcut cu rândul.

A doua oară, am încercat o piscină cu valuri, însă acestea nu făceau decât să mă dezechilibreze. Am petrecut zeci de minute între valuri, imaginându-mi cum o să mă las purtată de unul și cum o să încep, instinctiv, un balet en vitesse care să mă transforme în Michael Phelps.

La început însă, nu am reușit decât să înghit foarte multă apă – la puritatea căreia prefer să nu mă gândesc – și să mă înec pe jumătate într-un bazin pentru copii.

În jurul meu, puști de 5 ani avansau grațioși ca niște pui de delfin, iar fetițe în costume de baie franjurate se aruncau direct în valuri sau coborau „sub apă” ținându-și respirația zeci de secunde.

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

Ce ne așteaptă în 2025. 5 tendințe în tehnologie

Avans uriaș în domeniul inteligenței artificiale, cu roboți tot mai „umani”, medicină personalizată și de înaltă precizie, energie electrică tot mai verde, noi misiuni pe Lună, mașinile hibride preiau conducerea - doar câteva dintre tendințele tehnologice ale lui 2025

Ca un adult responsabil, am urmărit val după val până mi-am găsit „ursitul” și, cu sentimentul celui care face bungee-jumping fără cablu, m-am aruncat, dând din mâini și din picioare cu disperare.

Iar miracolul s-a întâmplat – valul m-a purtat până la marginea piscinei unde, practic, am naufragiat. Dar reușisem să mă mențin la suprafață.

Am început să râd ușor isteric, spre mirarea copilașilor din jur, și cu aceeași tehnică – dar și cu același rezultat – le-am atacat pe următoarele.

După câteva minute, eram în piscina fără valuri, încercând să reproduc ceea ce reușisem mai devreme, cu gândul la un jet ski uman.

Aș minți să spun că am fost un jet ski uman. Aș minți cu nerușinare. Însă o bărcuță cu pânze, anemică, tot am fost.

Inițial, contactul cu apa m-a dezechilibrat ușor – m-am foit pe o parte și pe alta până când am găsit echilibrul. Odată găsit, am început să îmi mișc brațele în lateral – stilul bras. Am descoperit însă că mă mișc doar în cerc.

Practic, mă enervam de fiecare dată când apărea un copil în fața mea, fiindcă trebuia să mă opresc, neștiind să îl ocolesc. ?

„Nu vă supărați, mi se pare că înotați așa pentru că vă mișcați prea mult piciorul drept”, mi-a zis un băiețel care îmi privea chinul de la distanță.

„Mersi”, am murmurat, cam oțărâtă.

Am decis, totuși, să îl ascult și să mă concentrez. Avea dreptate. În scurt timp, grație pontului primit, am început să înot drept și să ocolesc copiii, spre ușurarea mea, dar și a lor. Apoi, ca un șofer imprudent care abia și-a luat carnetul și începe să facă drifturi, am putut să înot șerpuit.

Victorie!

Dragoste la prima plută

Sentimentele mele față de aceste noi senzații provocate de înot seamănă, cred, cu efectele unei îndrăgostiri: mă gândesc frecvent la noi locuri și tehnici pe care să le testez ca să îmi sporesc viteza.

După prima lungime de bazin am fost pe punctul de a da o petrecere.

Spre deosebire de alergat, înotul te provoacă să te autodepășești în feluri pe care nu le bănuiam. Fiecare mișcare are rolul ei și propria forță de propulsie. Sau te poate opri. Din instinct, corpul ajunge să se adapteze la efortul fizic pe care îl presupune parcurgerea unei distanțe astfel încât ca densitatea apei să fie nu o piedică, ci un ajutor.

Ca începător, odată ce te relaxezi, distanța crește considerabil: respirația se reglează în funcție de mișcări, iar trupul ajunge să utilizeze resursele de oxigen pe care le are la dispoziție fără să se mai încordeze.

Sentimentul că ești despovărat de greutatea propriului corp generează un confort pe care, la sol, nu l-am experimentat niciodată.

Apoi, înotul este nu doar versatil prin mișcările pe care trupul le face – pentru că sunt numeroase stiluri și tehnici, fiecare cu avantajele sale –, ci și prin experiențele pe care le oferă fiecare mediu.

De la o piscină naturală, nefăcută de mâna omului, până la băile termale, lacuri, cascade, mări și oceane, planeta albastră pare mai degrabă potrivită pentru a fi cucerită înot decât la pas.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€