Înapoi la școală: m-am reapucat de o limbă străină

Iulia Marin

Redactor

Să înveți o limbă străină, spun specialiștii, înseamnă nu doar să îți antrenezi mintea, ci și să pătrunzi într-o altă cultură, din care împrumuți nu doar cuvinte, ci, ocazional, chiar emoții. Așa cum muzica îți poate induce o stare sau alta, astfel și cuvintele pe care le rostești au, fiecare, sonoritatea sa aparte și o gamă de sentimente și de interpretări pe care ți le descoperă pe rând.

După câțiva ani în care am încercat – fără succes – să-mi formez o deprindere din învățarea unei limbi străine, am reluat de curând tentativele și am testat câteva metode.

De ce?

În ultimii ani, după orele intensive de engleză și de franceză din școală, m-am pornit să învăț pe cont propriu alte trei limbi străine: germană, japoneză și daneză.

Am renunțat repede, recunosc, iar azi îmi dau seama că nu aveam, de fapt, un motiv autentic pentru niciuna dintre ele.

Dar ce înseamnă motiv autentic? Ar putea fi pasiunea? Probabil că da. Ar mai putea interveni o rațiune concretă, de pildă planul de a te muta în altă țară sau împrietenirea cu o persoană care vorbește limba respectivă. Sau, pur și simplu, bifarea unui criteriu pentru a obține un anumit loc de muncă.

În orice caz, ca să înveți pe cont propriu ai nevoie de o motivație pe care fie o cauți, fie ți se arată.

„Felicità, amore, pietà”

Mi-am dat seama că, în precedentele demersuri, mă împiedicasem singură: mă străduiam atât de mult să găsesc o metodă cât mai eficientă de învățare, încât oboseam înainte de a începe.

Apoi, nici daneza și nici germana nu îmi plăceau decât ca idee sau, ca să fiu sinceră, pe post de bibelouri în curriculum vitae. Bovarizam.

Nu același lucru l-aș putea spune despre italiană. Cred că totul a pornit de la mâncare sau de la muzică. Sau, și mai probabil, cred că limba italiană îmi inspiră bucuria de a trăi.

Ce dezastru (mai) alegem la președinția României?

Unul dintre planurile principale ale oricărui partid care vrea să reformeze cu adevărat România e să pornească de la reformarea propriilor structuri, astfel încât să atragă exact acești tineri, dar și să-i ajute să fie cu adevărat pregătiți pentru guvernare. Este vital, de altfel.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Și, într-o zi, cineva mi-a dedicat o melodie în limba italiană. Nu am înțeles mare lucru, așa că am căutat imediat traducerea, iar versurile m-au încântat.

Apoi am vrut să întorc gestul, dar, pentru asta, trebuia să citesc traducerea versurilor în prealabil.

Poate că a fost titlul unei melodii, La felicità non è un truffa (Fericirea nu e o păcăleală), faimosul amore care denumește dragostea ori cuvântul italian pentru compasiune, care trimite la o faimoasă sculptură a lui Michelangelo, Pietà.

Cert e că, treptat, de ce-ul meu a devenit clar: pasiunea. Așa am decis să studiez cu metodă limba italiană.

Cu pixul și caietul (de sarcini)

De fiecare dată când am abandonat prea repede învățarea unei limbi străine sau orice alt studiu pe cont propriu, lucrurile s-au petrecut cam la fel: am abordat situația școlărește, acasă, cu un pix și un caiet, însoțită de o carte cu lecții pentru începători.

Așa am procedat și acum, dar în scurt timp am realizat că volumul și caietul mă limitau, ideea că aș găsi o oră-două pe zi ca să exersez acasă era fantezistă și, nu în ultimul rând, autoevaluarea era mult prea indulgentă.

Când credeam că voi abandona (încă o dată), cineva mi-a recomandat să apelez la tehnologie și să instalez o aplicație.

S-a dovedit varianta câștigătoare.

În primul rând, m-a ajutat că mi-am setat un reminder care să mă impulsioneze să fac zilnic câteva exerciții. (Deși pare simplu să îți amintești, mărturisesc că, fără acel reminder, aș fi uitat, cel mai probabil, în 5 zile din 7).

Apoi, sistemul aplicației e flexibil: am început să învăț italiană pe stradă, cu căștile în urechi, în drum spre muncă, în drum spre casă, dimineața, în timp ce îmi făceam cafeaua, sau seara, înainte să adorm.

Am testat câteva aplicații (Babbel, OpenLanguage, DuoLingo) care au sisteme simple de recapitulare și, mai ales, o mulțime de imagini în plus față de cărțile clasice. Acestea din urmă, dacă nu le sunt dedicate copiilor, sunt mai degrabă sărace în plan vizual.

În sfârșit, un alt motiv pentru care am rămas la aplicație a fost că, după fiecare lecție, am primit puncte virtuale și bănuți virtuali care să îmi ajungă să cumpăr, desigur, alte lecții.

Mi-a plăcut atât de mult, încât în câteva zile am deprins și un alt obicei – acela de a-mi traduce în italiană câte un gest mărunt pe care îl făceam:

Io scrivo. Io leggo. Io mangio. (Eu scriu. Eu citesc. Eu mănânc.)

Ca să învăț mai cu spor, am decis să ascult doar muzică italiană, am introdus filme italiene în meniul meu cinematografic, preponderent hollywoodian, și am ajuns să port scurte conversații imaginare.

Noua preocupare mi-a sporit apetitul culinar, după vreo trei lecții în care a trebuit să învăț nume de alimente, așa că am reluat obiceiul de a găti. (Poate e doar impresia mea, dar e greu să tot pronunți − spaghetti con pomodoro e basilico fără să-ți lase gura apă.)

Nu în ultimul rând, în cele șapte zile nu am petrecut mai mult de 20-30 de minute pe zi făcând asta, după ce am citit că o durată mai scurtă a lecțiilor sporește eficiența.

În sfârșit, nu știu dacă a fost de vină muzica limbii sau excesul de zel, dar, după câteva zile, cuvintele au ajuns să fie dublate de gesturi: am început să vorbesc și cu mâinile.

Capisci?

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€